ÎCCJ, Decizia nr. 23/2024

Ședința publică din data de 9 septembrie 2024

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 283 din 16 mai 2017 (astfel cum a fost îndreptată prin încheierile de îndreptare eroare de cameră de consiliu de la 22 mai 2017, 22 septembrie 2017 și 22 mai 2018) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2015, printre altele, cu privire la inculpata A., în temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată. În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii de 1 (un) an și 6 (șase) luni și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an, pedeapsă ce se va executa în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin sentință, inculpata A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv, 6 (șase) luni închisoare, în final, având de executat 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1), (3) lit. a) C. pen., inculpata a fost obligată să execute alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară cea mai grea constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, precum și pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen.

Prin decizia penală nr. 34 din 07 aprilie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, s-au admis apelurile formulate de inculpații B. și A. împotriva sentinței penale nr. 283 din data de 16 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2015.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților B. și A. și, rejudecând, cu privire la inculpata A., s-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei A. de 3 ani și 6 luni închisoare, 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează: 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. 1 an și 6 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatei A. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen., de la 3 ani închisoare la 2 ani și 8 luni închisoare și s-a menținut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. pe o durată de 2 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen.

S-a redus pedeapsa principală aplicată aceleiași inculpate pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., de la 1 an și 6 luni închisoare la 1 an închisoare și s-a menținut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 1 an, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpata A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 8 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv 4 luni închisoare, în final, 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1), (3) lit. a) din C. pen., a fost obligată inculpata să execute alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară cea mai grea constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, precum și pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 din C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vaslui la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata A. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Huși sau a Direcției Generale de Protecție a Copilului Huși.

S-a atras atenția inculpatei asupra nerespectării dispozițiilor prevăzute de art. 96 din C. pen., respectiv s-a pus în vedere acesteia că dacă pe parcursul termenului de supraveghere cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu sunt contrare deciziei.

Prin sentința penală nr. 38 din data de 30 ianuarie 2024 pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinței penale nr. 283 din 16 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 34 din data de 7 aprilie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

De asemenea, a fost obligată revizuenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentă, în sumă de 680 RON, a rămas în sarcina statului și s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată, revizuenta A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și a solicitat admiterea cererii de revizuire, desființarea, în parte, a deciziei penale, cu consecința încetării procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen., arătând că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate în principiu determinate de legiuitor.

Astfel, a susținut că la data pronunțării hotărârii instanței de apel, respectiv 7 aprilie 2020, era intervenită prescripția răspunderii penale, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., urmare a pronunțării deciziilor Curții Constituționale a României nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022, pentru ultima faptă, săvârșită la data de 26.10.2009, așa cum s-a menționat în cuprinsul rechizitoriului din 18.06.2015, sau ultimul act material anulat de instanță, care este factura nr. x/25.11.2010, cu privire la care termenul de prescripție generală s-a împlinit la data de 25.11.2018, așadar înainte de pronunțarea hotărârii din apel.

Promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., poate fi cerută când: hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Astfel, Înalta Curte a reținut că, în privința acestui caz, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: să existe o hotărâre a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere de către revizuent; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii; hotărârea definitivă prin care cauza a fost soluționată în fond să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În cauză, nu este îndeplinită una dintre condițiile menționate anterior, respectiv aceea ca revizuienta A. să fi invocat, în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (prevederi a căror neconstituționalitate s-a constatat prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2017 și nr. 358/2022, invocată de revizuent în susținerea cererii).

Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că, în realitate, aspectele menționate în cererea de revizuire reprezintă apărări de fond, temeiul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. fiind invocat în mod formal. Argumentele invocate de revizuenta A. constituie în realitate critici aduse hotărârii de condamnare împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire, cu referire la acuzația și condamnarea revizuentei, respectiv că instanța a analizat termenul de prescripție specială și nu termenul de prescripție generală de 8 ani, fiind astfel împlinit la data de 04.08.2016, solicitându-se în concret încetarea procesului penal și ridicarea măsurilor asiguratorii instituite, practic o reanalizare a hotărârii de condamnare prin prisma Deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022, aspecte care însă nu pot fi circumscrise cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 38 din data de 30 ianuarie 2024 pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2023, în termen legal, a formulat apel revizuent A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 01 aprilie 2024, sub nr. x/2024, fiind stabilit termen la data de 13 mai 2024. La primul termen de judecată cauza a fost amânată pentru pregătirea apărării, iar la termenul din data de 10 iunie 2024, cauza a fost amânată la solicitarea revizuentei ca urmare a imposibilității de prezentare a acesteia din motive medicale.

Prealabil, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu privire la solicitarea reprezentantului Ministerului Public referitor la îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de ședință de la 10 iunie 2024, urmare a verificărilor efectuate, constată că, într-adevăr, Ministerul Public a fost reprezentat la acel termen de către doamna procuror C., motiv pentru care dispune îndreptarea încheierii de ședință de la 10 iunie 2024, în sensul celor constatate.

În ceea ce privește apelul formulat de către revizuenta A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Apelanta revizuentă A. a invocat în susținerea cererii de revizuire cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., susținând, în esență, că potrivit deciziilor Curții Constituționale a României nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022, raportat la momentul epuizării faptei săvârșite de aceasta, la data pronunțării hotărârii definitive de condamnare era împlinită prescripția generală a răspunderii penale.

Prin cererea de apel, revizuenta A. nu a indicat niciun motiv de apel cu referire la sentința penală atacată limitându-se a menționa că le va depune după redactarea și comunicarea hotărârii, fără a se conforma în acest sens.

Cu titlu prealabil, instanța reține că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condițiile și în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că revizuenta apelantă a invocat cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. doar în mod formal întrucât susținerile acesteia nu se circumscriu respectivului caz de revizuire.

În acest sens, instanța constată că este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții pentru ca revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. să fie admisibilă: să existe o hotărâre a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere de către revizuent; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii; hotărârea definitivă prin care cauza a fost soluționată în fond să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În cauză, nu este îndeplinită una dintre condițiile menționate anterior, respectiv aceea ca apelanta revizuentă A. să fi invocat, în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (prevederi a căror neconstituționalitate s-a constatat prin deciziile Curții Constituționale nr. 287/2018 și 358/2022, invocată de revizuent în susținerea cererii).

Conform jurisprudenței instanței supreme: cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. presupune invocarea excepției de neconstituționalitate în cauza soluționată prin hotărârea judecătorească definitivă atacată pe calea revizuirii. În consecință, cererea de revizuire formulată, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., împotriva hotărârii judecătorești definitive pronunțate într-o cauză în care nu s-a invocat excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, decizia Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională neputând conduce la revizuirea hotărârii judecătorești definitive pronunțate în cauză (Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 334/A din 24 octombrie 2019).

De asemenea, prin Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 185 din 11 martie 2016, s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate de D. în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.

Curtea Constituțională a reținut că "fără a face un control de constituționalitate expres cu privire la dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., instanța de contencios constituțional a statuat, incidental, în exercitarea controlului a posteriori, cu privire la efectele deciziilor sale de admitere pronunțate în materie penală, în considerentele Deciziei nr. 508 din 7 octombrie 2014, paragraful 26, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, stabilind că, "potrivit prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, coroborate cu cele ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile instanței de contencios constituțional au putere numai pentru viitor, iar dreptul de a formula cerere de revizuire, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., îl au doar părțile din cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate". Aceste considerente au fost reținute ulterior și în Decizia nr. 585 din 21 octombrie 2014, paragraful 14, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 18 decembrie 2014, și Decizia nr. 740 din 16 decembrie 2014, paragraful 14, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 19 februarie 2015. (paragraful 29).

Astfel, "în reglementarea cazului de revizuire examinat - art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., deși intenția legiuitorului actual a fost de a da în continuare eficiență controlului de constituționalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. În acest sens este și jurisprudența recentă a Curții, respectiv Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, potrivit căreia, "în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât și-ar pierde caracterul concret". În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea constată că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca ceea ce a stabilit instanța de contencios constituțional, pe cale jurisprudențială, cu privire la condițiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, să se transpună în cuprinsul normelor procesual penale examinate în prezenta cauză. Așadar, Curtea reține că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică." (paragraful 33).

Ca urmare a pronunțării acestei decizii, a fost adoptată Ordonanța de urgență nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prin care a fost modificat art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. în sensul indicat de Curtea Constituțională astfel încât, în prezent, acesta are următorul conținut: Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în acord cu prima instanță, constată că Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 nu pot constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentei A., în raport cu efectele acestor decizii, întrucât nu este incidentă situația prevăzută de cazul de revizuire invocat - respectiv că hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Completul de 5 judecători constată că, în mod corect, instanța fondului a reținut ca fiind apărări de fond aspectele menționate în cererea de revizuire, temeiul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. fiind invocat în mod formal.

Astfel, argumentele invocate de revizuenta A. constituie în realitate critici aduse hotărârii de condamnare împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire, cu referire la acuzația și condamnarea revizuentei, solicitându-se în concret încetarea procesului penal, practic o reanalizare a hotărârii de condamnare prin prisma Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, aspecte care însă nu pot fi circumscrise cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.

În contextul celor arătate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că prima instanță a evaluat just particularitățile cauzei și a reținut corect că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. astfel încât, în mod corect, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul apelant.

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuenta A. împotriva sentinței penale nr. 38 din data de 30 ianuarie 2024 pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă A., în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuenta A. împotriva sentinței penale nr. 38 din data de 30 ianuarie 2024 pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă A., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2024.