ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.08.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
14.08.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 14 august 2025

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 100/F din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați având ca obiect transferul persoanei condamnate A., aflat într-un Penitenciar din Marea Britanie și, în consecință:

S-a recunoscut, sub aspectul pedepsei cu închisoarea, hotărârea penală cu numărul de referință T 20227191, pronunțată de Curtea Coroanei din Snaresbrook (Regatul Unit al Marii Britanii), la data de 14.09.2022, certificată privind caracterul definitiv la data de 19.10.2023.

S-a constatat că numitul A. a fost condamnat, prin hotărârea penală recunoscută, la pedeapsa principală de 10 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de viol prevăzute în Secțiunea 1 (1) din Legea Infracțiunilor Sexuale și o tentativă de viol, prevăzută de secțiunea 1 din Legea Tentativelor Penale 1981 și Secțiunea 1 (1) din Legea Infracțiunilor Sexuale.

S-a constatat că, potrivit legii penale române, activitatea infracțională pentru care numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală recunoscută constituie infracțiunea de viol în formă continuată, prev. de art. 218 alin. (1) și (2) din C. pen. român, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. român și art. 5 din C. pen. român.

S-au dedus din pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare următoarele perioade: reținerea de 24 ore din 08.02.2022 - 09.02.2022; arestul provizoriu din România în perioada 09.02.2022 - 02.03.2022; perioada executată înainte de proces în Regatul Unit, din 03.03.2022-14.09.2022 și perioada executată în custodie până la data solicitării de transfer, din 15.09.2022 -20.10.2023, precum și de la 20.10.2023 la zi.

S-a constatat că persoana condamnată A. beneficiază de regula specialității.

S-a constatat că persoana condamnată trebuie liberată din executarea pedepsei de 10 ani și 6 luni închisoare cel mai târziu la data de 21.08.2032.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus plata, din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Galați, a sumei de 942 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva sentinței penale nr. 100/F din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023, a formulat apel persoana condamnată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 6 septembrie 2024, sub nr. x/2023*.

Prin decizia penală nr. 226/A din 12 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 100/F din 27 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023, dispunând obligarea apelantului persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și rămânerea în sarcina statului a onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 1108 RON.

Împotriva sentinței penale nr. 100/F din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023, persoana condamnată A. a formulat un nou apel.

Prin decizia nr. 64/A din data de 13 martie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2025 a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 100/F din data de 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.

Împotriva sentinței penale nr. 100/F din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023, persoana condamnată A. a formulat un alt apel la data de 03 iulie 2025, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 04 august 2025, sub nr. x/2025 și repartizată aleatoriu completului C8.

La termenul fixat pentru judecarea cauzei, 01 octombrie 2025, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, admisibilitatea căii de atac, concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată A. și ale reprezentantului Ministerului Public asupra acestei chestiuni fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac exercitate împotriva hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, prevăzut de art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea celui de-al treilea apel formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 100/F din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.

Altfel spus, după ce, prin decizia penală nr. 226/A din 12 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca nefondat, cel dintâi apel declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale anterior menționate, aceasta din urmă, tinzând la reluarea controlului jurisdicțional asupra aceleiași hotărâri, a declarat al doilea apel care, prin decizia nr. 64/a din 13 martie 2025 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibil, apelul persoanei condamnate împotriva aceleași hotărâri (sentința penală nr. 100/F din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023), apoi al treilea apel.

Demersul judiciar al apelantului este inadmisibil, întrucât a fost exercitat cu încălcarea principiului unicității căii de atac care stabilește că, în materia controlui judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, ci numai în cadrul și în condițiile expres prevăzute de lege, regulă consacrată de normele C. proc. pen. care, ca efect al dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 24 din Legea nr. 255/2013, este pe deplin aplicabilă și în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală.

În plus, în condițiile în care, prin decizia penală nr. 226/A din 12 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a confirmat, cu titlu definitiv, legalitatea și temeinicia soluței dispuse de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori prin sentința penală nr. 100/F din 27 iunie 2024 în dosarul nr. x/2023, o eventuală reevaluare a aceleiași soluții, în prezenta cale de atac exercitată de persoana condamnată, ar pune în discuție autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârea anterior menționată a instanței supreme.

Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte concluzionează că apelul ce face obiectul cauzei de față este inadmisibil și urmează a dispune în consecință.

Ca urmare, în temeiul art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 421 pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 100/F din data de 27 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1217 RON va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 100/F din data de 27 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 august 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-03-12
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 12 martie 2025 Asupra contestației de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele. Prin sentința penală nr. 94/F din data de 25 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția pena
ÎCCJ 2025-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2025 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 10 din 18 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală
ÎCCJ 2024-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 74/2024
comiterea pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii a două infracțiuni de viol și o infracțiune de asistare la conducerea unui bordel. A mai arătat contestatorul faptul că prin sentința penală nr. 99/F din 22.05.2018, pronunțată în dos
ÎCCJ 2025-06-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală
tentativă la viol la pedeapsa de 5 ani închisoare. A fost adaptată pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, transformând-o în pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare. S-a dispus punerea în executare în România a acestei pedepse rezultante,
ÎCCJ 2025-04-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 17 aprilie 2025 Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele: Prin sentința nr. 19/PI/2022 din data de 16 martie 2022 a Curții de Apel Oradea, se
Sursă