ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 74/2024

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2024

Deliberând asupra contestației formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 242/F din data de 08 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 242/F din data de 08 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat A., iar în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 de RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că la data 26.10.2023, pe rolul Curții de Apel București a fost înregistrată sub nr. x/2023 contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 96/F din data de 22.05.2018 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, prin care s-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. T20157444 pronunțată de către Curtea Regală Preston din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din data de 18.03.2016.

În susținerea contestației la executare, contestatorul-condamnat a arătat că a fost condamnat în regatul Unit al Marii Britanii la o pedeapsă de 18 ani cu executare de către Curtea Regală Preston prin sentința penală nr. T20157444 din data de 18.03.2016, pentru comiterea pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii a două infracțiuni de viol și o infracțiune de asistare la conducerea unui bordel. A mai arătat contestatorul faptul că prin sentința penală nr. 99/F din 22.05.2018, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel București, a fost recunoscută sentința penală nr. T20157444 pronunțată de către Curtea Regala Preston din Regatul Unit al Marii Britanii, din data de 18.03.2016 și au fost adaptate infracțiunile reținute conform legii penale române, stabilindu-se că este vinovat de săvârșirea a două infracțiuni de viol și a unei infracțiuni de trafic de persoane, pedeapsa de executat în regim de detenție fiind de 18 ani.

Contestatorul a menționat că în termen legal a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 99/F/22.05.2023, contestând faptul că i-a fost reținut în mod nelegal pedeapsa de 5 ani, cu caracter de spor rezultat ca urmare a contopirii pedepselor stabilite, deoarece, în fapt, această perioadă are caracterul unui termen de supraveghere ca urmare a liberării condiționate după efectuarea a 2/3 din pedeapsa de 13 ani, iar Înalta Curte de Casați și Justiție a României, prin decizia penală nr. 300/A/15.11.2018, a admis apelul declarat, a casat, în parte, sentința penală apelată și a redus cuantumul pedepsei recunoscute de la 18 ani la 13 ani, această din urmă pedeapsă fiind compusă dintr-o pedeapsă de 10 pentru infracțiunile de viol și o pedeapsă de 3 ani pentru infracțiunea de asistarea în administrarea unui bordel, adaptată la legislația penală română, infracțiunea de trafic de persoane.

Contestatorul condamnat a apreciat ulterior că sentința penală nr. 99/F din data de 22.05.2018 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 300/A/15.11.2018 a ÎCCJ este nelegală, deoarece din cuprinsul sentinței penale pronunțate de autoritățile britanice rezultă că a săvârșit cele două infracțiuni de viol pentru care i-a fost aplicată o pedeapsă de 10 ani și o infracțiune de asistare în administrarea unui bordel, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani, reținându-se cu privire la această din urmă infracțiune că nu a fost implicat în traficarea persoanelor vătămate, ci că acestea au fost aduse în bordelul unde lucra ca manager și a cunoscut că au fost traficate și că au fost ținute în acel loc împotriva voinței lor și forțate să se prostitueze. Prin urmare, a solicitat să se constate că nu poate fi reținută prin adaptare, în sarcina sa infracțiunea de trafic de persoane, față de elementele de tipicitate ale acestei infracțiuni, ci eventual s-ar putea aprecia că se află în situația comiterii unei fapte de natură penală care se circumscrie infracțiunii de proxenetism.

În concluzie, față de considerentele expuse și probatoriul administrat în cauză, contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare, așa cum a fost formulată, în sensul de a se constata că infracțiunea de asistare la administrarea unui bordei nu poate fi adaptată legislației penale române și pe cale de consecință să fie înlăturată pedeapsa de 3 ani aplicată de către autoritățile britanice și adaptată de autoritățile române, să se dispună anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii și să se emită un nou mandat de executare a pedepsei închisorii de 10 ani.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

La solicitarea instanței la dosar au fost atașate dosarele nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I penală, în care s-a pronunțat sentința penală contestată, dosarele nr. x/2018 și nr. y/2020 al ÎCCJ, sentința penală nr. 99/F din data de 22.05.2018 a Curții de Apel București și decizia penală nr. 300/A/15.11.2018 a ÎCCJ.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 96/F din data de 22.05.2018 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 300/A/15.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost recunoscută sentința penală nr. T20157444 pronunțată de către Curtea Regala Preston din Regatul Unit al Marii Britanii, din data de 18.03.2016 în privința condamnatului A., dispunându-se transferarea acestuia în Romania, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani închisoare la care a fost condamnat pentru comiterea a două infracțiuni de viol (pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare) și a unei infracțiuni de asistare la conducerea unui bordel (pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, adăugată la cea de 10 ani închisoare), având corespondent în legislația română în două infracțiuni de viol, prev. de art. 218 din C. pen. și o infracțiune de complicitate la trafic de persoane, prev. de art. 48 rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen.

S-a constatat că motivul invocat de contestator nu se circumscrie cazului de contestație la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. și nici vreunuia dintre celelalte cazuri prevăzute de art. 598 din C. proc. pen.. Astfel, pe calea contestației la executare nu pot fi repuse în discuție chestiuni de fond, tranșate cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea definitivă care se execută, această procedură având ca scop, în mod exclusiv, rezolvarea unor incidente ivite în cursul executării. Or, în speță, motivul invocat de contestator constituie o chestiune de fond, analizată prin hotărârea definitivă de recunoaștere a hotărârii străine de condamnare.

Astfel, în cuprinsul acestei hotărâri definitive de recunoaștere, s-a statuat (atât în primă instanță, de către Curtea de Apel București, cât și în apel, de către Înalta Curte de Casație și Justiție) că infracțiunea de "asistare la conducerea unui bordel" pentru care contestatorul a fost condamnat în Regatul Unit la pedeapsa de 3 ani închisoare are corespondent în dreptul român în infracțiunea de complicitate la trafic de persoane. Prin urmare, s-a constatat că acest aspect nu poate fi reanalizat pe calea contestației la executare, întrucât modul în care a fost tranșat a intrat în puterea lucrului judecat. Pe unde altă parte, modalitatea în care chestiunea în discuție a fost rezolvată este cât de poate de clară și neechivocă, neputându-se astfel reține că hotărârea care se execută ar conține vreo nelămurire sub acest aspect sau că ar determina vreo împiedicare la executare, în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. și, pe cale de consecință, s-a respins ca nefondată contestația la executare.

Împotriva acestei sentințe contestatorul A. a formulat contestație, cererea fiind înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 05 ianuarie 2024, sub dosar nr. x/2023, fiind stabilit aleatoriu termen de judecată la data de 30 ianuarie 2024.

În esență, în susținerea contestației, contestatorul A. a solicitat admiterea contestației, în temeiul art. 598 lit. c) din C. proc. pen. și înlăturarea pedepsei de 3 ani aplicată de către autoritățile britanice și adaptată de autoritățile române, având în vedere că infracțiunea de administrare a unui bordel nu are corespondent în C. pen. român, astfel că, nu se face vinovat de săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de persoane și, în consecință, să se dispună anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii de 10 ani.

Examinând contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 242/F din data de 08 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, așa cum este în prezent reglementată contestația la executare, art. 598 C. proc. pen., aceasta se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta. Astfel, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Analizând, în acest context, contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută sau unei împiedicări la executare astfel cum prevăd dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., ci pun în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea.

Astfel, contestatorul critică însăși sentința penală nr. 96/F din data de 22.05.2018 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 300/A/15.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost recunoscută sentința penală nr. T20157444 pronunțată de către Curtea Regala Preston din Regatul Unit al Marii Britanii, din data de 18.03.2016 în privința condamnatului A., prin care s-a dispus transferarea acestuia în Romania, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani închisoare la care a fost condamnat pentru comiterea a două infracțiuni de viol pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare și a unei infracțiuni de asistare la conducerea unui bordel, pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, adăugată la cea de 10 ani închisoare. Prin sentința criticată, anterior menționată, s-a constatat cu autoritate de lucru judecat că aceste infracțiuni au corespondent în legislația română în două infracțiuni de viol, prev. de art. 218 din C. pen. și o infracțiune de complicitate la trafic de persoane, prev. de art. 48 rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., solicitând, în esență, înlăturarea pedepsei de 3 ani.

Astfel, pe calea contestației la executare întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nu se poate proceda la reevaluarea faptelor penale pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului de către autoritatea judiciară străină, această chestiune fiind de competența exclusivă a instanței învestite cu recunoașterea hotărârii pronunțate de statul de condamnare.

Înalta Curte constată că, prin prezentul demers judiciar, este repusă în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii anterioare, or sentința penală nr. 96/F din data de 22.05.2018 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 300/A/15.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a analizat pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii și s-a dispus transferarea acestuia în Romania, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani închisoare la care a fost condamnat pentru comiterea a două infracțiuni de viol pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare și a unei infracțiuni de asistare la conducerea unui bordel, pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Înalta Curte mai notează că, în procedura contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice, în condițiile în care instanța română a analizat posibilitatea adaptării sancțiunii aplicate persoanei condamnate și a concluzionat că nu se impune a fi adaptată.

Pentru aceste considerente, constatând că sentința penală atacată este temeinică și legală, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 242/F din data de 08 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea contestatorului la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 85 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 242/F din data de 08 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 85 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2024.