ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra apelului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 22/F din data de 08 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 431 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 189 din data de 11.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 627 RON a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele:
La data de 20.01.2021 sub nr. x/2021 a fost înregistrată contestația în anulare formulată de persoana condamnată A..
Cererea a fost întemeiată în baza art. 426 lit. b) raport la art. 396 alin. (6) și art. 16 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.
În motivarea cererii, petentul a arătat că se află în executarea unei pedepse privative de libertate în temeiul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 302/2019 din 13.12.2019 emis de Curtea de Apel București, secția I penală de 10 ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, prin Sentința penală nr. T 20187113/25.04.2018 a Curții Coroanei Kingston -upon - Thames, rămasă definitivă la data de 25.04.2018 pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație la viol, agresiune cu penetrare și viol, fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile secțiunii 1 (1) din Legea Infracțiunilor penale 1977 și secțiunii 1 (1) și secțiunii 2 din Legea Infracțiunilor sexuale 2003.
A precizat persoana condamnată că, necunoscând limba engleză, a fost în imposibilitate de a se apăra, deoarece a recunoscut ceva ce nu a făcut. A mai arătat petentul că răsturnarea prezumției de nevinovăție poate fi făcută numai prin probe certe de nevinovăție, nu poate fi vorba de îndoială când faptele nu sunt dovedite din lipsă de probe sau când acestea sunt contradictorii.
Analizând contestația în anulare formulată de petentul A., Curtea a constatat că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Prin Sentința penală nr. 189/F din 11.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
În temeiul art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută Sentința penală nr. T20187113/25.04.2018 a Curții Coroanei Kingston-upon-Thames, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 25.04.2018, prin care a fost aplicată pedeapsa de 10 ani închisoare.
În temeiul art. 166 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea condamnatului B., depus în Penitenciarul Majestății Sale Wandsworth, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. T20187113/25.04.2018 a Curții Coroanei Kingston-upon-Thames, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 25.04.2018, în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare britanice, potrivit art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004.
S-a dedus perioada reținerii, a arestului preventiv și perioada executată de la data de 07.03.2018 la zi.
S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar suma de 964 RON, onorariul apărătorului din oficiu, a fost suportat din fondul Ministerului Justiției.
Analizând sesizarea, pe baza documentelor și informațiilor comunicate de către statul de condamnare și respectiv obținute de către Parchetul care a făcut sesizarea, instanța a constatat următoarele:
Prin Sentința penală nr. T20187113/25.04.2018 a Curții Coroanei Kingston-upon-Thames, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 25.04.2018, condamnatului B. i-a fost aplicată pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație la viol, agresiune cu penetrare și viol, fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile secțiunii 1 (1) din Legea Infracțiunilor penale 1977 și secțiunii 1 (1) și secțiunii 2 din Legea Infracțiunilor sexuale 2003, reținându-se în sarcina sa că, la data de 08 iulie 2017, împreună cu alții, au decis să violeze o tânără de peste 16 ani, care nu a consimțit. Ca urmare, condamnatul, la aceeași dată, 08 iulie 2017, a penetrat vaginul persoanei vătămate cu degetul, fără ca aceasta să consimtă, după care a constrâns-o pe persoana vătămată să întrețină un act sexual oral, penetrând-o apoi vaginal.
Condamnatul a fost reținut la data de 07.03.2018 (în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.01.2018 de autoritățile judiciare britanice) și arestat preventiv de la data de 08.03.2018 (punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.01.2018 de autoritățile judiciare britanice) până la data de 17.03.2018 (data la care condamnatul a fost predat autorităților judiciare britanice), executând pedeapsa de 10 ani închisoare de la data de 17.03.2018 la zi, pedeapsa urmând a se împlini la data de 16.03.2018.
Potrivit procesului-verbal întocmit la data de 07.06.2019 de către procurorul român sesizat, în urma accesării aplicației ECRIS GPS din cadrul Ministerului Public (disponibilă la nivel național), persoana condamnată B. nu este cercetată penal pe teritoriul României pentru infracțiunile la care se referă hotărârea străină de condamnare.
Conform adresei nr. x din data de 27.05.2019 a Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Generală de Pașapoarte și adresei nr. x/31.05.2019 a Ministerului Afacerilor Interne - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat că numitul B. este, este cetățean român și figurează cu ultimul domiciliul cunoscut în jud. Ilfov.
Din cuprinsul sentinței penale din data de 07.03.2018 a Curții de Apel Timișoara prin care persoana solicitată B. a fost arestată provizoriu și predată în Marea Britanie, în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de 09.01.2018 de către Curtea Magistraturii din Guildford - Marea Britanie, persoana solicitată a precizat expres că în situația în care va fi condamnat în Marea Britanie, dorește să fie transferată în România în vederea executării pedepsei.
Raportat la aspectele anterior menționate, Curtea a constatat că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004 (republicată), privind recunoașterea hotărârii de condamnare anterior menționate.
Astfel, Sentința penală nr. T20187113/25.04.2018 a Curții Coroanei Kingston-upon-Thames, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 10 ani închisoare este definitivă și executorie, faptele reținute prin aceasta în sarcina persoanei condamnate B. (cetățean român) ar fi constituit infracțiuni și în cazul în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României (în concret, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate prin această sentință penală realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de viol în formă calificată prev. de art. 218 alin. (1), (2) și 3 lit. f) C. pen., cu aplic. art. 6 alin. (1) C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani.
Curtea a mai reținut că, la data de 22.06.2018, persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei pe teritoriul țării de origine.
De asemenea, Curtea a constatat că nu este incident vreun motiv de nerecunoaștere și neexecutare dintre cele prevăzute în art. 163 sau art. 167 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (republicată), iar executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.
În ceea ce privește efectul transferării, Curtea are în vedere dispozițiile art. 166 din Legea nr. 302/2004 (republicată), potrivit cărora statul român, ca stat de executare, are obligația de a respecta felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
În ceea ce privește natura și durata pedepsei aplicate persoanei condamnate B. de către instanța străină, Curtea a constatat că acestea corespund cu natura și durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiunile similare celor reținute în sarcina condamnatului, în condițiile în care pedeapsa aplicată se încadrează în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea de viol în formă calificată, incriminată și pedepsită de art. 218 alin. (1), (2) și 3 lit. f) C. pen., cu aplic. art. 6 alin. (1) C. pen.
Astfel, Curtea a apreciat că nu este necesară adaptarea pedepselor respective, conform art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 (republicată) cu referire la art. 166 alin. (8) lit. a) și b) din același act normativ, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 166 alin. (6) lit. a) din lege.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată B., arătând, în esență, că înțelege să își retragă consimțământul la transfer, că transferarea sa într-un penitenciar România nu este de natură să servească scopului reintegrării sociale în condițiile în care familia sa locuiește în Marea Britanie din anul 2013, precum și că în țara de origine nu va fi primit în comunitatea romă din care face parte și nu va avea resursele materiale necesare traiului.
Prin Decizia nr. 405/A din data de 12.12.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată B. împotriva Sentinței penale nr. 189/F din 11 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
Analizând admisibilitatea în principiu a contestație în anulare, Curtea a reținut:
Conform art. 431 C. proc. pen., instanța, pentru a admite în principiu contestația în anulare, examinează admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, în camera de consiliu, cu citarea părților, urmând să verifice dacă cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
De asemenea, potrivit art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Constestatorul invocă nevinovăția sa, motiv ce nu se încadrează în cazurile de contestație în anulare menționate anterior, și, pe cale de consecință, nu pot fi analizate pe calea contestației în anulare, aceasta fiind o cale de atac extraordinară admisibilă exclusiv în situațiile menționate.
Cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. prevede admisibilitatea contestației în anulare atunci când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv una dintre situațiile prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) - j) C. proc. pen., or lipsa vinovăției invocate de contestator reprezintă un motiv de achitare și nu o cauză de încetare a procesului penal.
Împotriva Sentinței penale nr. 22/F din data de 08 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a formulat prezentul apel contestatorul condamnat B., reiterând, în esență, susținerile din fața instanței de fond.
Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură (error in procedendo).
Potrivit art. 426 C. proc. pen., se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Potrivit art. 431 C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, în camera de consiliu, verificând dacă aceasta este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este din cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care nu sunt la dosar.
Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute în art. 426 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, iar examinarea temeiniciei contestației în anulare nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Prin urmare, dacă nu este îndeplinită una dintre cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu, contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
Astfel, instanța care procedează la judecarea contestației în anulare verifică îndeplinirea următoarelor condiții: dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestației în anulare; dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege; dacă se întemeiază pe un caz din cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen., dacă sunt dovezile necesare sau sunt invocate dovezile care confirmă acest caz.
În speța de față, contestatorul B. a invocat cazul de contestație prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., susținându-și nevinovăția întrucât, necunoscând limba engleză, a fost în imposibilitate de a se apăra, deoarece a recunoscut ceva ce nu a făcut.
Înalta Curte arată că acest caz de contestație în anulare este incident în situația în care, deși existau probe la dosar sau date din care să rezulte incidența situațiilor impeditive prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j) din C. proc. pen., prima instanță sau instanța de apel, comițând o eroare de drept procesual, nu a analizat din oficiu sau ca urmare a apărărilor părților existența și efectele acestor impedimente, dispunând o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.
Or, raportat la motivele invocate de către apelantul contestator în susținerea cazului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se constată că acesta a fost invocat în mod formal.
Astfel, instanța constată că toate criticile formulate de către contestator reprezintă nemulțumirile acestuia privind modalitatea în care instanțele române au dispus recunoașterea și punerea în executare a hotărârii de condamnare pronunțate de instanța din Marea Britanie, critici ce puteau fi invocate în cadrul procedurii de recunoaștere a respectivei hotărâri.
Mai mult decât atât, criticile vizând nevinovăția săvârșirii faptelor pentru care a fost condamnat nu se încadrează în cazul de contestație în anulare invocat și, de asemenea, ar conduce la o soluție de achitare, însă, așa cum s-a arătat, cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. prevede admisibilitatea contestației în anulare atunci când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, și nu o cauză dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., în baza cărora se pronunță o soluție de achitare.
De asemenea, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare se solicită nu reprezintă o hotărâre prin care să se fi dispus condamnarea contestatorului, ci este o hotărâre prin care a fost recunoscută o pedeapsă dispusă de către o instanță străină (Sentința penală nr. T20187113/25.04.2018 a Curții Coroanei Kingston-upon-Thames, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) astfel încât nu se poate dispune în acest cadru procesual încetarea procesului penal pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat de către instanța din Marea Britanie.
Față de aceste aspecte, având în vedere motivele invocate de către apelantul contestator care prin prezentul demers procesual urmărește ca instanțele române să se pronunțe cu privire la infracțiunile judecate în mod definitiv de autoritățile judiciare ale unui stat străin, precum și cazul de contestație în anulare invocat care presupune existența unei hotărâri prin care s-a dispus condamnarea (deși existau probe cu privire la incidența unei cauze de încetare a procesului penal), Înalta Curte constată legală și temeinică sentința penală atacată, neexistând motive pentru anularea acesteia astfel încât instanța de control judiciar, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul condamnat B. împotriva Sentinței penale nr. 22/F din data de 08 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul condamnat B. împotriva Sentinței penale nr. 22/F din data de 08 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2021.