ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului negativ de competență,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Giurgiu, condamnatul A. a formulat contestație la executare cu privire la pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 146/F din 29.07.2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel București, definitivă, prin care s-a stabilit recunoașterea parțială a Sentinței penale nr. x din data de 06.07.2018 pronunțată de Curtea Coroanei Sonaresbrook Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord rămasă definitivă la 06.07.2018 și continuarea executării pedepsei de 12 ani închisoare în România.

În cererea formulată, petentul contestator a arătat că prin sentința contestată instanța nu a adaptat sentința penală conform legislației române, conform prevederilor art. 141 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, iar dacă acest lucru se efectua, se micșora cuantumul pedepsei, având în vedere că faptele incriminate prin sentința penală de condamnare au fost reținute așa cum au fost enumerate în referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, stabilind că acestea au corespondent în legislația română, fiind incriminate de următoarele dispoziții:

- art. 367 alin. (1) și (3) din C. pen. privind constituirea unui grup infracțional organizat, art. 224 alin. (2) din C. pen. privind violarea de domiciliu, art. 205 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (5) din C. pen. privind lipsirea de libertate în mod ilegal, art. 193 alin. (81) din C. pen. privind lovirea sau alte violențe, cu aplicarea art. 38 din C. pen.

A mai susținut că, din conținutul sentinței penale britanice reiese că infracțiunea privind lipsirea de libertate în mod ilegal, incriminată la art. 205 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (5) din C. pen., nu se regăsește printre infracțiunile despre care fac vorbire autoritățile britanice, deoarece nu a existat niciun moment vreo lipsire de libertate totală sau parțială, fiind exclusă și tentativa la această infracțiune. Din cuprinsul infracțiunilor descrise de către autoritățile britanice, nici una dintre infracțiuni nu se încadrează în conținutul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal incriminată de prev. art. 205 din C. pen.

Față de aceste considerente, a solicitat să se constatate că încadrările juridice prevăzute de legea penală română pentru infracțiunile reținute în sarcina persoanei condamnate sunt cele prevăzute de art. 224 alin. (2) din C. pen. privind violarea de domiciliu și art. 193 alin. (1) din C. pen. privind lovirea sau alte violențe, cu aplicarea art. 38 din C. pen.

În continuare, petentul a mai solicitat ca, în situația în care instanța va considera că pot fi reținute și prevederile art. 205 alin. (1), (2) și alin. (5) din C. pen. privind lipsirea de libertate în mod ilegal, așa cum este menționat în referat, pentru care legea română prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 7 ani, să se aibă în vedere pedeapsa pentru tentativă și pedepsirea acesteia potrivit prevederilor art. 33 din C. pen., cu consecința reducerii la jumătate a pedepsei aplicate în legislația română.

Totodată, a solicitat să se dispună deducerea perioadei arestului preventiv din pedeapsa totală aplicată, respectiv perioada de 76 zile închisoare efectuat în Canada anterior datei de 25.05.2018 și perioada executată în statul emitent, de la 25.05.2018 la zi.

Prin Sentința penală nr. 142/13.04.2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2021 Tribunalul Giurgiu, secția penală, în baza art. 597 din C. proc. pen., art. 598 alin. (1) lit. c), alin. (2) din C. proc. pen. raportat art. 47 alin. (3) și art. 50 din C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cererii de contestație la executare formulată de petentul condamnat A., în prezent deținut în Penitenciarul Giurgiu, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, plecând de la conținutul cererii formulate de condamnatul A., Tribunalul Giurgiu a reținut, în esență, că prin Sentința penală nr. 146/F din 29.07.2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus recunoașterea parțială a Sentinței penale nr. x din data de 06.07.2018 pronunțată de Curtea Coroanei Sonaresbrook Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, rămasă definitivă la aceeași dată, 06.07.2018, privind cetățeanul român A..

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 12 ani închisoare, fiind dedusă din durata pedepsei închisorii perioada arestului preventiv de 76 de zile și perioada executată de la 25.05.2018 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Prin Decizia penală nr. 211/A/20.08.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins, ca nefondat, apelul formulat de persoana transferabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 146/F din 29.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Tribunalul Giurgiu a reținut că, potrivit art. 47 alin. (1) din C. proc. pen., excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocată în tot cursul judecății, până la pronunțarea hotărârii definitive, iar potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

De asemenea, a notat că, potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A mai reținut că petentul condamnat A. a solicitat instanței de judecată să se constate că lipsirea de libertate în mod ilegal, incriminată la art. 205 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (5) din C. pen. nu se regăsește printre infracțiunile despre care fac vorbire autoritățile britanice, deoarece nu a existat niciun moment vreo lipsire de libertate totală sau parțială, fiind exclusă și tentativa la această infracțiune, iar din cuprinsul infracțiunilor descrise de către autoritățile britanice, nici una dintre infracțiuni nu se încadrează în conținutul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal incriminată de prev. art. 205 din C. pen. și totodată Curtea în mod greșit a dispus raportarea la prevederile art. 367 alin. (1) și (3) din C. pen., privind constituirea unui grup infracțional organizat atâta vreme cât nu sunt întrunite elementele specifice pentru existența acestei ultime infracțiuni, iar în ceea ce privește perioada de deducere aceasta este incompletă, motiv pentru care Tribunalul Giurgiu a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestatorul prin motivele de contestație la executare invocate tinzând la o lămurire a sentinței penale pronunțate de Curte, în cauză nefiind incident cazul de contestație prevăzut la lit. d), așa cum a precizat contestatorul prin raportare la motivele contestației precizate în scris dar și oral.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 27 mai 2021 sub același număr de dosar.

Prin încheierea din data de 28.06.2021 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și, în baza art. 111 alin. (6) teza a II-a ROI, trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, secția I penală, completului 17 F.

Prin încheierea din data de 13.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și retrimiterea ei la secția a II-a penală pentru continuarea judecării contestației la executare formulată de condamnatul A., conform art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Curtea de Apel București, secția a I penală a reținut că prezenta contestație a fost formulată și susținută de apărători aleși care au invocat incidența cazului de contestație prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. iar, după ce s-au repus în discuție motivele contestației a rezultat, în mod clar și univoc, că nu este vorba de o lămurire a dispozitivului Sentinței nr. 146/F din 29 iulie 2020, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 211/A din data de 20 august 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru aceste motive, cauza a fost retrimisă la secția a II-a penală unde a fost inițial înregistrată, la completul de fond desemnat, în mod aleatoriu, să judece contestația formulată de condamnatul A., pentru continuarea judecării.

Prin Sentința penală nr. 138/F din data de 23.07.2021, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 47, art. 50, art. 598 alin. (1) lit. d), alin. (2) din C. proc. pen., urmare admiterii excepției necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate de condamnatul A. în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Totodată, constatând intervenit conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 din C. proc. pen. a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru regulator de competență.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București, prioritar, a constatat că, prin încheierea din data de 13.07.2021, Curtea de Apel București, secția I penală, în acord cu susținerile petentului, a stabilit temeiul de drept al cererii, în sensul că nu este vorba de o lămurire a dispozitivului, ci o contestație la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., trimițând cauza la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pentru continuarea judecății.

De asemenea, a reținut că, inițial, Tribunalul Giurgiu a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în considerarea temeiului de drept pe care l-a apreciat incident în cauză la acel moment, respectiv art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

Pentru a pronunța soluția asupra excepției, a reținut că, prin Sentința penală nr. 146/F/29.07.2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 211/A din data de 20.08.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respins ca nefondat apelul persoanei transferabile, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în temeiul disp.art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală republicată, a dispus recunoașterea, parțială, a Sentinței penale nr. x din data de 06.07.2018 pronunțată de Curtea Coroanei Sonaresbrook Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord rămasă definitivă la aceeași dată, 06.07.2018, privind pe cetățeanul român A., dispunând totodată transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 12 ani închisoare.

Curtea a avut în vedere că prin admiterea unei cereri de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine, Curtea de Apel București nu devine instanță de executare a hotărârii, în sensul art. 553, art. 585, art. 597 din C. proc. pen., deoarece, existând norme speciale, în această materie nu au aplicabilitate normele generale referitoare la competența soluționării contestației la executare sau a cauzelor având ca obiect schimbări în executarea unor hotărâri.

În acest sens, Curtea de Apel București, instanță specială în această procedură, emite mandatul de executare a pedepsei conform dispozițiilor Legii nr. 302/2004, ca instanță ce a pronunțat sentința prin care s-a dispus recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine.

Or, odată recunoscută hotărârea străină de condamnare, executarea acesteia are loc potrivit dispozițiilor din legislația română.

În acest sens, curtea a notat că sunt și considerentele Deciziei nr. 13 din 5 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 505/8.07.2014, precum și considerentele Deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 742/5.11.2010, în care s-a reținut că pentru toate situațiile în care se formulează cereri de contopire a pedepselor aplicate de instanțele din România cu pedepse pronunțate de instanțe străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate în străinătate, instanța competentă să soluționeze astfel de cereri nu poate fi decât cea corespunzătoare instanței de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate.

Analizând excepția de necompetență materială invocată din oficiu, curtea a reținut că, în cazul în care, în temeiul prevederilor din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, curtea de apel a dispus recunoașterea unei hotărâri penale străine și a emis mandatul de executare a pedepsei, aceasta nu constituie instanță de executare, în sensul art. 553 din C. proc. pen., ci o instanță special desemnată ca autoritate judiciară competentă în unele dintre procedurile reglementate în legea menționată.

De asemenea, a avut în vedere și faptul că, la data formulării cererii, condamnatul A. era deținut în Penitenciarul Giurgiu, aflat în circumscripția teritorială a Tribunalului Giurgiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 29 iulie 2021, formând obiectul dosarului nr. x/2021

Analizând conflictul negativ de competență ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Se impune cu prioritate clarificarea obiectului contestației la executare în raport de faptul că divergența asupra instanței competente se fundamentează pe identificarea incidenței unor cazuri de contestație distincte de instanțele care și-au declinat reciproc competența.

Astfel, în motivarea cererii introductive contestatorul A. a arătat că se întemeiază pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., invocând o greșită evaluare a condiției dublei incriminări, cu consecințe în planul pedepselor recunoscute, aspect apreciat de contestator ca fiind o omisiune de adaptare a pedepsei și faptul că nu a fost dedusă din pedeapsă a duratei arestului preventiv efectuată în Canada de 76 de zile.

Cu privire la aceste împrejurări, se constată că prin Sentința penală nr. 146/F pronunțată la data de 29 iulie 2020, de Curtea de Apel București, secția I penală, prin care s-a dispus transferul persoanei condamnate A., instanța a recunoscut parțial Sentința penală nr. x din data de 06.07.2018, reținând că doar infracțiunile de violare de domiciliu, tentativă la răpirea unei persoane minore și vătămare corporală au corespondent în legislația penală română.

În ce privește perioada arestului preventiv de 76 de zile executat, se observă că aceasta a fost dedusă di pedeapsa de 12 ani închisoare.

Se observă că aceleași împrejurări invocate în contestația la executare au constituit motive de apel, prin Decizia penală nr. 211/A din 20 august 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, acestea fiind apreciate ca nefondate.

La termenul din data de 08 martie 2021, în fața Tribunalului Giurgiu, secția penală, apărătorul ales al contestatorului a menținut motivul privind greșita deducere a duratei arestului preventiv și a completat completat oral motivele, arătând că în statul de condamnare- Marea Britanie- a fost emis recent, prin urmare subsecvent transferării persoanei condamnate, un decret de grațiere și amnistie, motiv pentru care există o cauză de micșorare/reducere a pedepsei, în sensul art. 598 lit. d) din C. proc. pen.

Susținerea apărătorului ales, în sensul că temeiul de drept în reprezintă dispozițiile art. 598 lit. d) din C. proc. pen. și că prin cererea introductivă nu se urmărește lămurirea hotărârii ce se execută, a fost reiterată constant, atât în fața Tribunalului Giurgiu, cât și în fața Curții de Apel București și la termenul stabilit pentru soluționarea conflictului negativ de competență la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În acest context, observând manifestarea de voință neechivocă a contestatorului și limitele principiului oficialității procesului penal privind actele ce se îndeplinesc din oficiu, dar și motivele contestației prin raportare la conținutul hotărârii ce se execută, Înalta Curte de Casație și Justiție se va raporta în cadrul prezentului regulator de competență la temeiul de drept precizat de contestator.

Ca atare, se reține că potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., contestația la executare întemeiată pe cazul prevăzut la lit. d) "când se invocă amnistia, prescripția grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei" este de competența instanței prevăzute de art. 597 alin. (1) sau (6) din C. proc. pen., respectiv instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere corespunzătoare în grad instanței de executare, în cazul pedepselor aplicate de autorități judiciare din alte state, instanța care ar fi fost competentă să judece, potrivit legii procesuale române, infracțiunile pentru care s-au pronunțat hotărârile de condamnare.

În acest sens se reține că sunt și considerentele Deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii care, deși se referă la situația particulară privind cererile de modificare pedeapsă și stabilește competența de soluționare în favoarea instanței corespunzătoare în grad celei care, potrivit legii române ar fi trebuit să judece cauza în primă instanță, în a cărei circumscripție teritorială se află locul de deținere, raționamentul este valabil și în cauzele având ca obiect contestație la executare.

Cum contestatorul A. se află în executarea pedepsei, fiind încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, aflat în raza de competență a instanțelor din Giurgiu, iar infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat în străinătate, respectiv violare de domiciliu, lipsire de libertate și vătămare corporală, dacă ar fi fost cercetate conform legislației penale naționale, ar fi fost de competența judecătoriei, instanța supremă apreciază că aceste împrejurări atrag competența materială și teritorială a acestei instanțe.

În consecință, în baza art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Giurgiu, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON se suportă din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A., în favoarea Judecătoriei Giurgiu, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 august 2021.

GGC - GV