ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 01 iulie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60/F din 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 172 alin. (7), în referire la art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recunoaștere și executare a sentinței penale nr. T20217153 din 25.07.2022 a Curții Penale Centrale, privind pe persoana condamnată A. .

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:

Prin sesizarea nr. 6754/II/5/2025 din 30.05.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, înregistrată pe rolul instanței sub nr. x/2025, s-a solicitat, în temeiul art. 141 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și a Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, a se pronunța asupra cererii de asistență judiciară internațională formulată de autoritățile judiciare britanice, având ca obiect transferarea persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Marea Britanie într-unul din România, în vederea executării pedepsei.

S-au atașat la sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați: cererea de transferare formulată de către autoritățile britanice, împreună cu traducerea în limba română; certificatul emis la 03.10.2024 de către Serviciul Majestății Sale pentru Penitenciare și Probațiune, împreună cu traducerea în limba română; ordinul de deportare nr. P396278/08.05.2024, împreună cu traducerea în limba română; declarația persoanei condamnate A. din 30.09.2024 prin care își exprimă consimțământul de a fi transferat, împreună cu traducerea în limba română; copia sentinței de condamnare nr. T20217153 din 25.07.2022 a Curții Penale Centrale, conținând certificarea privind mențiunea caracterului definitiv, prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe viață; rechizitoriul; informații legate de sentință; informații privind pedeapsa.

Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:

Prin hotărârea penală cu numărul de referință T20217153, pronunțată de Curtea Penală Centrală, Regatul Unit la 25.07.2022, certificată privind caracterul definitiv la data de 03.10.2024, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe viață, minim 22 ani (8045 zile) de executat, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor.

În fapt, în esență, s-a reținut că, la 09.05.2021, numitul A. a ucis-o pe victima B., în vârstă de 20 ani, persoană ale cărei servicii sexuale le folosea ocazional. Acesta s-a lansat într-un atac violent asupra victimei, a lovit-o în cap de cel puțin 20 de ori cu o unealtă electrică de mână, un fierăstrău electric și i-a provocat o fractură cominutivă a nasului. Victima nu avea leziuni defensive, prin urmare a fost luată prin surprindere. Acest atac a provocat o sângerare abundentă, iar A. a fost nevoit să ascundă urmele. A curățat tot sângele, s-a descotorosit de tot ceea ce i-a aparținut lui B. - o parte dintre lucruri fiind aruncate într-o pubelă dintr-o zonă industrială. De asemenea, a scăpat de arma crimei. A scos apoi cadavrul din containerul respectiv, l-a ținut peste noapte într-o mașină și apoi l-a îngropat pe terenul de recreere din Neasden.

Analizând fapta pentru care a fost condamnat numitul A. prin hotărârea penală cu numărul de referință T20217153, pronunțată de Curtea Penală Centrală, Regatul Unit la data de 25.07.2022, Curtea de Apel Galați a constatat că aceasta se regăsește incriminată ca infracțiune și în legislația penală română, având corespondent în infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român.

În ceea ce privește legislația aplicabilă prezentei sesizări, Curtea de Apel Galați a reținut că deși începând cu data de 01.02.2020 Marea Britanie nu mai este stat membru al Uniunii Europene, iar dispozițiile Acordului comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, și ale Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru schimbul de informații clasificate și protecția acestora (partea a treia: cooperarea în materie de asigurarea respectării legii și cooperarea judiciară în materie penală) nu acoperă transferul persoanelor condamnate, documentația privind transferul persoanei condamnate A., înaintată de autoritățile britanice, produce efecte juridice în continuare, având în vedere dispozițiile art. 153 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care dispune că "Prezentul titlu se aplică și în relația cu statele cu care România a încheiat un tratat care conține dispoziții similare deciziei-cadru", fiind aplicabilă Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983 (ratificată prin Legea nr. 76/1996), similară Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Europei, din 27 noiembrie 2008.

S-a reținut că, potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată a doua oară, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

Astfel cum rezultă din certificatul întocmit de autoritățile judiciare din Regatul Unit, hotărârea penală privind pe persoana transferabilă A., este certificată privind caracterul definitiv la 03.10.2024, persoana condamnată aflându-se deja în executarea pedepsei detențiunii pe viață;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte);

Fapta pentru care a fost condamnată persoana transferabilă A. constituie infracțiune și dacă ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, aceasta fiind infracțiune de drept comun (astfel cum s-a arătat anterior), nefiind vorba despre infracțiuni de natură politică sau militară. Condiția aceasta apare ca fiind îndeplinită, infracțiunea pentru care persoana transferabilă a fost condamnată în Regatul Unit având corespondent în dispozițiile C. pen. român. De asemenea, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată vreo pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancționat penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

Și această condiție este îndeplinită, condamnatul A. fiind cetățean român;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România);

În ceea ce privește consimțământul la transfer, Curtea de Apel Galați a constatat că persoana condamnată A. a fost de acord să continue executarea pedepsei în România, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar .

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, respectiv: persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale (din fișa de cazier judiciar atașată la dosar - fila x - reiese că persoana transferabilă nu a mai suferit alte condamnări în România, însă figurează cu condamnări aplicate în alte state); persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României (în fișa de cazier judiciar a condamnatului sunt notate condamnări, însă nu pentru aceleași fapte penale); persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală (nu este cazul); pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române (nu a fost identificată nicio cauză - reală sau personală - pentru care persoana condamnată A. nu ar răspunde penal potrivit legii române); pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate (nu este cazul); potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei (nu este cazul); persoana condamnată a participat la judecată prin videoconferință (procedurile derulate în fața autorităților judiciare din Regatul Unit au avut loc în prezența persoanei condamnate).

Curtea de Apel Galați a reținut că, potrivit art. 142 alin. (2) lit. i) și j) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când: i) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-și domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu sunt semnificative; j) persoana condamnată a comis o infracțiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreținut relații strânse cu membri ai unor organizații criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România.

Din actele aflate la dosar rezultă că persoana condamnată A. nu mai are legături semnificative cu statul român. Astfel, acesta a mai fost condamnat pe teritoriul Marii Britanii în anul 2010, iar fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în anul 2021. Prin urmare, încă din 2010 acesta se află în Marea Britanie. Mai mult, infracțiunea săvârșită de acesta este deosebit de gravă, fiind de natură să producă un amplu ecou social și face aproape imposibilă orice reintegrare socială în România.

Deopotrivă, s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 142 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții: d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2); în cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate; e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Față de cele expuse anterior, Curtea de Apel Galați a constatat că executarea în România a pedepsei cu detențiunea pe viață aplicată persoanei solicitate A. nu va contribui la reintegrarea socială a acestuia din cel puțin două motive: persoana solicitată a părăsit cu mulți ani în urmă teritoriul României și are legături mai semnificative cu Marea Britanie decât cu țara de origine; A. avea 65 ani la momentul când a fost condamnat, iar când pedeapsa aplicată va fi executată, acesta va avea 86 ani. Așadar, noțiunea de reintegrare socială devine cel puțin iluzorie.

Mai mult, dispozițiile britanice privind liberarea condiționată sunt mai favorabile decât dispozițiile în materie de liberare condiționată din România, fie din punct de vedere al fracțiilor, fie din punct de vedere al naturii procedurii care, în Marea Britanie, este automată și nu implică o procedură judiciară.

Suplimentar, s-a menționat și aspectul sesizat de Ministerul Justiției în cuprinsul adresei nr. x/2024 potrivit căruia în relația cu Marea Britanie nu există reciprocitate în privința recunoașterii și punerii în executare a sentințelor penale române de condamnare, atunci când acestea privesc cetățeni români/străini. Autoritățile britanice au refuzat numeroase cereri de recunoaștere a hotărârilor judecătorești române pentru motive diferite în care a fost subliniată lipsa unei astfel de obligații. Totodată, deciziile de respingere nu sunt dispuse de instanțele britanice, ci acestea sunt luate de organe administrative, în urma a numeroase reveniri și pe parcursul unor perioade semnificative de timp.

Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel Galați a respins sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, având ca obiect recunoașterea și executarea în România a sentinței penale nr. T20217153 din 25.07.2022 a Curții Penale Centrale, privind pe persoana condamnată A..

Împotriva sentinței penale nr. 60/F din data de 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, a declarat apel condamnatul A..

Prin motivele formulate, în esență, apelantul condamnat A. a susținut că are familia în România, soția sa este profesoară și locuiește în Onești, fiul său a terminat Universitatea din Iași, fiica sa este medic stomatolog în Oradea, fratele său geamăn locuiește în Mărășești și are și o soră bolnavă, care locuiește în casa sa. Totodată, a învederat că are proprietăți în România și este de acord cu condițiile liberării condiționate din România.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, recunoașterea sentinței penale T20217153 din 25.07.2022 a Curții Penale Centrale a Marii Britanii și transferarea sa într-un penitenciar din România, cu mențiunea de a se avea în vedere că și-a dat acordul pentru a fi transferat într-un penitenciar din România.

Analizând hotărârea apelată, în raport cu conținutul actelor și lucrărilor dosarului și cu motivele formulate de apelantul condamnat A., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța notează că, urmare a retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și dobândirii statutului de stat terț, în înțelesul dat acestei sintagme prin art. 136 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, în materia transferului de persoane condamnate, procedurile în relația cu acest stat, demarate ulterior datei de 31.12.2020, sunt guvernate de Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 și Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificate atât de Regatul Unit, cât și de România (prin Legea nr. 76/1996 și Ordonanța Guvernului nr. 92/1999).

Decizia - cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 5 decembrie 2008) se aplică doar procedurilor demarate anterior datei de 31.12.2020, astfel cum s-a stabilit prin art. 62 lit. f) din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice nr. 219/C384I/01 (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 384 I/1 din 12.11.2019).

Altfel spus, în cadrul procedurilor de transfer declanșate în relația cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ulterior datei de 31.12.2020, cum este și cazul speței (în care cererea autorităților judiciare britanice a fost transmisă Ministerului Justiției la data de 19.05.2025), se aplică Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 și Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, care au fost transpuse în legislația internă în Titlul V, Cap. II, Secțiunea 1 - "Transferarea persoanelor condamnate, deținute în state terțe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România" din Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare britanice față de cetățeanul român A. este condiționată, în speță, de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 142 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii fiind cel prevăzut de art. 141 alin. (3) din aceeași lege.

În aceste coordonate normative, evaluând datele particulare ale cauzei, Înalta Curte constată întrunirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare britanice față de apelantul A..

În acest sens notează, prioritar, statutul de cetățean român al persoanei condamnate, dar și respectarea exigenței dublei incriminări a faptei pentru care a fost condamnat A., reținând că, astfel cum este descrisă în hotărârea autorităților judiciare britanice, aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român, fiind sancționată cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Astfel, așa cum rezultă din hotărârea cu numărul de referință T20217153, pronunțată de Curtea Penală Centrală, Regatul Unit la data de 25.07.2022, certificată privind caracterul definitiv la data de 03.10.2024, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe viață, minim 22 ani (8045 zile) de executat, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor.

În cauză este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și de art. 141 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile judiciare din Regatul Unit, hotărârea penală privind pe persoana transferabilă A. este certificată privind caracterul definitiv la 03.10.2024, persoana condamnată aflându-se deja în executarea pedepsei detențiunii pe viață.

Referitor la pedeapsa aplicată condamnatului, închisoarea pe viață, minim 22 ani (8045 zile) de executat, Înalta Curte constată că durata acesteia depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român, astfel încât se impune adaptarea pedepsei stabilite de autoritățile judiciare britanice în raport cu dispozițiile art. 141 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Drept urmare, având în vedere că infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român, este sancționată cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, Înalta Curte va adapta pedeapsa cu închisoarea pe viață, minim 22 ani (8045 zile) de executat, aplicată de autoritățile judiciare britanice, prin reducerea acesteia până la limita maximă prevăzută de legea penală română, respectiv 20 ani închisoare.

În privința cerinței reglementate de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte reține că, astfel cum rezultă din conținutul formularului aflat la dosarul Curții de Apel Galați, persoana condamnată A. și-a dat consimțământul la transfer, iar apărătorul desemnat din oficiu, la momentul dezbaterilor în fața Înaltei Curți, a precizat în mod expres că partea este de acord cu transferarea sa în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Deopotrivă, este respectată și cerința prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 [nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2)].

Astfel, din prisma aspectelor menționate de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ce reglementează motivele de refuz al unei cereri de recunoaștere și punere în executare a unei hotărâri străine se constată că: recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârii penale pronunțată de autoritățile judiciare din Regatul Unit, definitivă și executorie, nu este contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a Statului român; nu se referă la infracțiuni politice sau militare; nu există date că pedeapsa a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă etc.; persoana transferabilă nu a fost condamnată în România sau în alt stat pentru aceleași fapte penale, stat al cărei hotărâre să fi fost recunoscută în România; nu există date că persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; nu este vorba de pedepse aplicate unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române; pedeapsa nu constă într-o măsură de asistență psihiatrică sau medicală ce nu poate fi executată în România; nu rezultă că, potrivit legii române a intervenit prescripția executării pedepsei; nu există date că persoana transferabilă și-a stabilit domiciliul în străinătate; nu există date că ar fi incidente condițiile de refuz prevăzute la art. 140 alin. (2) lit. j) și k); persoana condamnată a fost prezentă la judecarea cauzei.

Referitor la condiția reglementată de art. 142 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, conform căreia executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate, se observă că apelantul este cetățean român și figurează cu domiciliul în România, județul Vrancea.

Deopotrivă, conform susținerilor apelantului, familia sa se află pe teritoriul României (soția sa este profesoară și locuiește în Onești; fiul său a terminat Universitatea din Iași; fratele său geamăn locuiește în Mărășești; are o soră bolnavă, care locuiește în casa sa), existând, astfel, date că executarea în România a pedepsei cu închisoarea este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și faptul că, de îndată ce va fi exonerat de executarea pedepsei, condamnatul ar urma să fie expulzat în România, potrivit ordinului de deportare emis de autoritățile judiciare britanice .

Referitor la instituția liberării condiționate reglementată de statul britanic, Înalta Curte reține că aplicabilitatea acestei instituții excedează verificărilor impuse de art. 141 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, neregăsindu-se printre motivele de refuz al unei cereri de recunoaștere și punere în executare a unei hotărâri străine menționate de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În consecință, în raport cu cele menționate anterior, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile de recunoaștere și executare a hotărârii penale cu numărul de referință T20217153, pronunțată de Curtea Penală Centrală, Regatul Unit la data de 25.07.2022, certificată privind caracterul definitiv la data de 03.10.2024, nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoașterea și punerea în executare a hotărârii.

Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 60/F din data de 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, va desființa sentința penală atacată și, rejudecând, va admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Va recunoaște hotărârea penală cu numărul de referință T20217153, pronunțată de Curtea Penală Centrală, Regatul Unit la data de 25.07.2022, certificată privind caracterul definitiv la data de 03.10.2024 prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe viață, minim 22 ani (8045 zile) de executat, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român.

Va adapta pedeapsa cu închisoarea pe viață, minim 22 ani (8045 zile) de executat, în sensul că persoana transferabilă A. va executa pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român.

Va dispune transferarea și executarea de către persoana transferabilă A. a pedepsei de 20 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Va deduce din pedeapsa de 20 ani închisoare următoarele perioade: custodie pre-detenție din 24.05.2021 până la 25.07.2022 (427 zile), perioada executată în custodie din 26.07.2022 până la 03.10.2024 (801 zile), totalul perioadei executate în custodie fiind de 1228 zile, precum și de la 03.10.2024 la zi.

Va dispune comunicarea hotărârii definitive și a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii către autoritatea competentă a statului emitent, către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și, în copie, către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

Urmare a soluției dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 1159 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 60/F din data de 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Desființează sentința penală atacată și, rejudecând:

Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Recunoaște hotărârea penală cu numărul de referință T20217153, pronunțată de Curtea Penală Centrală, Regatul Unit la data de 25.07.2022, certificată privind caracterul definitiv la data de 03.10.2024 prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe viață, minim 22 ani (8045 zile) de executat, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român.

Adaptează pedeapsa cu închisoarea pe viață, minim 22 ani (8045 zile) de executat, în sensul că persoana transferabilă A. va executa pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român.

Dispune transferarea și executarea de către persoana transferabilă A. a pedepsei de 20 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Deduce din pedeapsa de 20 ani închisoare următoarele perioade: custodie pre-detenție din 24.05.2021 până la 25.07.2022 (427 zile), perioada executată în custodie din 26.07.2022 până la 03.10.2024 (801 zile), totalul perioadei executate în custodie fiind de 1228 zile, precum și de la 03.10.2024 la zi.

Dispune comunicarea hotărârii definitive și a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii către autoritatea competentă a statului emitent, către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și, în copie, către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 1159 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 01 iulie 2025.