ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 627/2020

Ședința publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 din 18 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (1) și (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești cu privire la pedeapsa de 3285 de zile închisoare aplicată cetățeanului român A. prin sentința nr. 1886/15 din data de 12 noiembrie 2015 Reg. Gen. nr. x - R.G.N.R. nr. x/2014 a Tribunalului din Roma, definitivă la 22 septembrie 2017 prin sentința nr. 6098/16 din 24 iunie 2016 a Curții de Apel din Roma, secția I penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești a formulat contestație cu privire la punerea în executare a sentinței penale nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 a acestei instanțe, referitoare la persoana condamnată A., aflat în Penitenciarul Viterbo, Republica Italiană, în vederea eventualei deduceri a unui număr de 90 zile închisoare din pedeapsa stabilită, în raport cu noua documentație transmisă de autoritățile italiene.

În motivarea sesizării, s-a arătat că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, Ministerul Justiției din Italia a comunicat un certificat - stadiu de executare, nr. x/2017 Reg. Gen. nr. x/2015 - R.G.N.R. x/2014 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar Roma, reprezentând o informare a stadiului de execuție a pedepsei aplicate prin sentința nr. x/2015 Reg. Gen. nr. x/2015 - R.G.N.R. nr. x/2014 pronunțată la data de 12 noiembrie 2015 de către judecătorul pentru anchete preliminare de pe lângă Tribunalul Ordinar Roma, secția VI, definitivă la 22 septembrie 2017, prin care instanța română a fost informată de acordarea unor zile de eliberare anticipată pentru diferite perioade de timp.

S-a apreciat, astfel, că a apărut o situație nouă cu privire la executarea pedepsei recunoscute prin sentința penală menționată, respectiv o eventuală recalculare a perioadei executate ce trebuie dedusă din pedeapsă.

Sub acest aspect, s-a învederat că, în certificatul privind stadiul de executare emis la data de 28 ianuarie 2020, s-a menționat că, pe lângă cele 345 zile de eliberare anticipată care au fost scăzute din durata pedepsei prin sentința penală nr. 38 C. civ. din 19 noiembrfie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (mențiune regăsită și în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 38 din 09 ianuarie 2020), numitul A. beneficiază de un număr suplimentar de 90 de zile de eliberare anticipată (45 de zile prin ordinul de eliberare din închisoare emis la data de 27 aprilie 2019 și 45 de zile prin ordinul de eliberare din închisoare din data de 10 octombrie 2019), stabilite de autoritățile judiciare italiene în cursul anului 2019, dar ulterior datei de 11 ianuarie 2019, când a fost întocmit primul certificat.

S-a mai precizat că, potrivit dispozițiilor art. 141 alin. (9) pct. ii din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în cazul recunoașterii unei pedepse aplicate de o instanță din străinătate, se va deduce integral din aceasta perioada executată de persoana condamnată în statul emitent, numărul de zile care urmează să fie scăzute din totalul de pedeapsă ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1375/2015.

Totodată, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine formulată de Ministerul Justiției din Republica Italiană, prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, iar, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 și art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a fost recunoscută sentința nr. 1886/15 din data de 12 noiembrie 2015 Reg. Gen. nr. x/15 - R.G.N.R. nr. x/2014 a Tribunalului din Roma, definitivă la 22 septembrie 2017 prin sentința nr. 6098/16 din 24 iunie 2016 a Curții de Apel din Roma, secția I penală, prin care a fost condamnat cetățeanul român A. la pedeapsa totală de 3285 de zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de acte persecutorii, tentativă de omor agravată și port de arme și obiecte care rănesc, prevăzute de art. 612 bis, art. 575, art. 576, art. 577 și art. 56 din C. pen. italian și art. 4 din Legea italiană nr. 110/1975, fapte care au corespondent în infracțiunile de amenințare, tentativă de omor calificat și port sau folosire fără drept de arme periculoase, prevăzute de art. 206, art. 32 raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) și art. 372 alin. (1) lit. a) din C. pen. român, dispunându-se executarea acestei pedepse în România.

Prin aceeași sentință, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei, conform C. proc. pen. român și în condițiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, precum și emiterea mandatului de executare a pedepsei de 3285 de zile închisoare pentru infracțiunile de amenințare, tentativă de omor calificat și port sau folosire fără drept de arme periculoase, prevăzute de art. 206, art. 32 raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) și art. 372 alin. (1) lit. a) din C. pen. român, la rămânerea definitivă a sentinței.

De asemenea, din durata pedepsei de 3285 de zile închisoare s-a dedus perioada de 1401 de zile executată de condamnat între 12 martie 2015 și 11 ianuarie 2019 și, în continuare, până la zi, precum și cea considerată ca executată de 345 de zile.

La pronunțarea acestei sentințe, instanța a avut în vedere faptul că persoana condamnată și-a manifestat consimțământul la transfer, condiții în care a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 172 alin. (7) raportat la art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 și art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului și că executarea pedepsei în țara de origine este de natură să faciliteze și reintegrarea socială a acesteia, întrucât are domiciliul și familia în România.

Curtea a mai reținut că sentința penală nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 06 ianuarie 2020, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 38/708/42/2019 din 09 ianuarie 2020, însă nici până la momentul sesizării instanței persoana condamnată nu a fost transferată în România, aflându-se în executarea pedepsei în Penitenciarul Viterbo, Republica Italiană.

În aceste condiții, raportându-se la dispozițiile art. 597 alin. (1) și (6) C. proc. pen., Curtea a apreciat că, întrucât nici instanța de executare și nici locul de detenție nu se află pe teritoriul României, contestația la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești este inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., precizând că va prezenta motivele în fața instanței.

La termenul de dezbateri, contestatorul condamnat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploiești, în a cărei circumscripție teritorială se află locul de detenție, pentru a analiza pe fond cauza. În acest sens, s-a arătat că, deși la momentul sesizării instanței condamnatul se afla în stare de detenție în Italia, ulterior acesta a fost transferat în România, în baza hotărârii definitive de recunoaștere a sentinței de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare italiene, considerându-se admisibilă contestația la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești.

Examinând contestația declarată de condamnatul A., Înalta Curte constată că aceasta este fondată, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei (lit. d), competența de soluționare a cauzei revenind, în acest caz, instanței de executare, stabilită potrivit art. 553 C. proc. pen., ori instanței corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Această instanță, odată învestită, trebuie să verifice dacă cererea îndeplinește condițiile prevăzute de lege, dacă vizează executarea unei hotărâri penale, dacă motivul se regăsește printre cele enumerate de art. 598 alin. (1) C. proc. pen. și, apoi, să analizeze pe fond contestația la executare.

Or, în cauză, se constată că, deși judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești a sesizat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanța de executare, respectiv Curtea de Apel Ploiești, în vederea deducerii din pedeapsa de 3285 zile închisoare aplicată condamnatului A. de autoritățile judiciare italiene și recunoscută prin sentința penală nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 a aceleiași instanțe, pronunțată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare, a unui număr suplimentar de 90 de zile de eliberare anticipată, conform mențiunilor din certificatul privind stadiul de executare a pedepsei nr. SIEP 3613/2017 emis la 28 ianuarie 2020 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar Roma, Biroul Executări Penale, organul judiciar astfel învestit nu a efectuat niciun demers pentru a verifica, în fond, temeinicia motivului invocat pe calea contestației la executare, ci s-a limitat la a respinge ca inadmisibilă sesizarea, argumentând că, întrucât persoana condamnată se află încarcerată în Penitenciarul Viterbo din Republica Italiană, nici instanța de executare și nici locul de detenție nu se regăsesc pe teritoriul României.

Se apreciază, însă, că această împrejurare nu prezenta relevanță în cauză de vreme ce contestația formulată de judecătorul delegat vizează executarea unei sentințe penale definitive pronunțată de o instanță română, hotărâre prin care a fost recunoscută pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare italiene și, pe cale de consecință, s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării respectivei sancțiuni penale. De altfel, așa cum rezultă din adresa din 25 iunie 2020 depusă la dosar de Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, la scurt timp după pronunțarea soluției atacate în cauză, persoana condamnată A. a fost depusă în această unitate de detenție, fiind, astfel, finalizat transferul acestuia în România în vederea executării pedepsei de 3285 de zile închisoare, astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 a acestei instanțe, pronunțată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare.

Mai mult, așa cum rezultă din dispozitivul hotărârii atacate, Curtea de Apel Ploiești nici nu s-a pronunțat asupra cererii de contestație cu care a fost învestită care, așa cum s-a arătat anterior, a fost formulată împotriva executării sentinței penale nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 a aceleiași instanțe, ci a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare "cu privire la pedeapsa de 3285 zile închisoare aplicată cetățeanului român A. (…) prin sentința nr. 1886/15 din data de 12 noiembrie 2015 Reg. Gen. nr. x/15 - R.G.N.R. nr. x/2014 a Tribunalului din Roma, definitivă la 22 septembrie 2017 prin sentința nr. 6098/16 din 24 iunie 2016 a Curții de Apel din Roma, secția I penală", sentință care, însă, nu a format obiectul sesizării judecătorului delegat la Compartimentul executări penale și a cărei executare, de altfel, nu poate fi contestată pe calea procedurii prevăzută de art. 598 și urm. C. proc. pen.

În aceste condiții, având în vedere că judecătorul fondului nu a examinat cererea cu care a fost sesizată prin prisma normelor ce reglementează contestația la executare cu referire la legea specială, iar instanța de control judiciar nu poate realiza această analiză direct în calea de atac a contestației, întrucât, prin eliminarea artificială a unui grad de jurisdicție în defavoarea intereselor procesuale ale persoanei condamnate, s-ar aduce atingere garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 40 din 18 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o va desființa, și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

Totodată, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 40 din 18 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2020.