ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 308/2020

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 7 din 3 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 102 din 3 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2019, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Sentința penală nr. 102 din 3 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă contestația la executare formulată de petentul condamnat A. cu privire la Sentința penală nr. 70 din 14 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

S-a constată că prin Sentința penală nr. 69/2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2019 s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni și 28 zile închisoare aplicată intimatului-condamnat A. prin Decizia SIEP nr. 433/2017 a Biroului Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri, a unui număr de 120 de zile, din care 45 reprezintă zile de eliberare anticipată acordate prin ordonanța din 22 martie 2017 a Biroului de Supraveghere Viterbo, pentru perioada cuprinsă între 26 octombrie 2015 și 26 aprilie 2016, iar 75 reprezintă zile de eliberare anticipată specială acordate prin aceeași ordonanță pentru perioada cuprinsă între 26 aprilie 2015 și 26 octombrie 2015.

S-a mai constatat că, prin Sentința penală nr. 70 din 14 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, s-a luat act că prin Decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli - Biroul de Executări penale s-a stabilit că restul de pedeapsă pe care condamnatul A. trebuie să îl execute, este de 6 ani, 2 luni și 28 de zile închisoare, pedeapsă care include și pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni și 28 zile închisoare stabilită prin decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 433/2017 emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri.

În consecință, s-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 25 iunie 2019 emis în baza Sentinței penale nr. 69/2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2019, petentul urmând a executa în final doar Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 73/371/42/2019 din 26 iunie 2019.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 34 C. civ. din 10 octombrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, au fost recunoscute Sentința penală nr. 804/2015 din 16 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătorul de Instrucție de la Tribunalul Ordinar din Velletri, definitivă la 8 noiembrie 2017, precum și Sentința penală nr. x/2014 R.G. din 5 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Roma, definitivă la data de 22 decembrie 2014, privind condamnarea numitului A. la pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea omor, prevăzută de art. 56, art. 81 alin. (1), art. 575, art. 577 alin. (1) nr. 4 C. pen. din Italia, respectiv, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de furt prevăzută de art. 56, art. 110, art. 624, art. 625 alin. (1) nr. 7 C. pen. din Italia, dispunându-se transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei rezultante de 5 ani, 7 luni și 28 zile închisoare, astfel cum s-a stabilit prin decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 433/2017 emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri.

Prin Sentința penală nr. 2116/17 pronunțată de Tribunalul din Tivoli, Italia la data de 12 octombrie 2017, definitivă la 19 decembrie 2017, cetățeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 7 luni închisoare pentru comiterea pe teritoriul Italiei a unei infracțiuni de furt, prevăzute de art. 624 din C. pen. italian.

După transferarea persoanei condamnate în scopul executării pedepsei pe teritoriul României a pedepsei rezultante stabilite inițial, în cuantum de 5 ani, 7 luni și 28 zile închisoare, prin Decizia de executare de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli, Biroul de Executări penale, s-a stabilit că restul de pedeapsă pe care condamnatul A. trebuie să îl execute în temeiul celor trei sentințe menționate, inclusiv Sentința penală nr. 2116/17 din 12 octombrie 2017 a Tribunalului din Tivoli, Italia, definitivă la 19 decembrie 2017, este de 6 ani, 2 luni și 28 de zile închisoare.

Prin Sentința penală nr. 70 din 14 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2019, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și, în baza art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a Sentinței penale nr. 2116/17 din 12 octombrie 2017 a Tribunalului din Tivoli, Italia, definitivă la 19 decembrie 2017, precum și a Deciziei de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli - Biroul de Executări penale, privind pe persoana condamnată A., încarcerat în Penitenciarul Ploiești.

S-a luat act că persoana condamnată și-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare din Republica Italia, într-un penitenciar din România.

În baza art. 172 alin. (7) raportat la art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 (șapte) luni închisoare, aplicate persoanei condamnate A. prin Sentința penală nr. 2116/17 din 12 octombrie 2017 a Tribunalului din Tivoli, Italia, definitivă la 19 decembrie 2017, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 624 C. pen. italian, care are corespondent în art. 228 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că prin Sentința penală nr. 34 C. civ. din 10 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data 4 decembrie 2018 au fost recunoscute Sentința penală nr. 804/2015 din 16 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătorul de Instrucție de la Tribunalul Ordinar din Velletri, definitivă la 08 noiembrie 2017, precum și Sentința penală nr. x/2014 R.G. din 5 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Roma, definitivă la 22 decembrie 2014, privind condamnarea numitului A., dispunându-se transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei rezultante de 5 ani, 7 luni și 28 zile închisoare, astfel cum s-a stabilit prin decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 433/2017 emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri.

S-a luat act că prin Decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli - Biroul de Executări penale, s-a stabilit că restul de pedeapsă pe care condamnatul A. trebuie să îl execute în temeiul celor trei sentințe menționate, inclusiv în temeiul Sentinței penale nr. 2116/17 din 12 octombrie 2017 a Tribunalului din Tivoli, Italia definitivă la 19 decembrie 2017, este de 6 ani, 2 luni și 28 de zile închisoare.

În consecință s-a dispus executarea în România de către persoana condamnată a pedepsei de 6 ani, 2 luni și 28 de zile închisoare, astfel cum s-a stabilit prin decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli.

S-a dedus din pedeapsa de 6 ani, 2 luni și 28 zile închisoare, durata executată începând cu data de 26 aprilie 2015 la zi, precum și un număr de 120 de zile totale de liberare anticipată, data scadenței executării pedepsei fiind stabilită de autoritățile italiene la 25 martie 2021.

S-a dispus anularea Mandatului de executare a închisorii nr. 34/554/42/2018 din 10 ianuarie 2019 emis pe numele persoanei condamnate A. în baza Sentinței penale nr. 34 din 10 octombrie 2018 și emiterea unui nou mandat, conform dispozițiilor prezentei sentințe.

În executarea acestei sentinței a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 73/371/42/2019 din data de 26 iunie 2019.

Anterior emiterii acestuia, prin Sentința penală nr. 69/2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen. și art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă contestația la executare formulată din oficiu de Compartimentul Executări penale al secției penale și pentru cauze cu minori și de familie din cadrul Curții de Apel Ploiești, și, în consecință, s-a dedus, din pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni și 28 zile închisoare aplicată intimatului-condamnat A. prin Decizia SIEP nr. 433/2017 a Biroului Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri, urmare a contopirii pedepselor de 5 ani și 4 luni închisoare și, respectiv, 4 luni închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 804/2015 din 16 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătorul de Instrucție de la Tribunalul Ordinar din Velletri, definitivă la 08 noiembrie 2017, și Sentința penală nr. x/2014 R.G. din 5 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Roma, definitivă la 22 decembrie 2014, ambele recunoscute prin Sentința penală nr. 34 CC din 10 octombrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 4 decembrie 2018, un număr de 120 de zile, din care 45 reprezintă zile de eliberare anticipată acordate prin ordonanța din 22 martie 2017 a Biroului de Supraveghere Viterbo, pentru perioada cuprinsă între 26 octombrie 2015 și 26 aprilie 2016, iar 75 reprezintă zile de eliberare anticipată specială acordate prin aceeași ordonanță pentru perioada cuprinsă între 26 aprilie 2015 și 26 octombrie 2015.

S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 34/554/42/2018 din 10 ianuarie 2019 emis de Curtea de Apel Ploiești pe numele intimatului-condamnat A., în temeiul Sentinței penale nr. 34 din 10 octombrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 4 decembrie 2018, și emiterea unui nou M.E.P.I."

În executarea acestei sentințe, a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 25 iunie 2019.

În consecință, Curtea a reținut că, față de petentul condamnat, au fost emise inițial două mandate - unul pentru toate cele trei pedepse aplicate de instanțele italiene și recunoscute prin Sentința penală nr. 70 din 14 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2019 și altul pentru pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni și 28 zile, astfel cum a fost pusă în executare prin Sentința penală nr. 69/2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2019.

Cum pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni și 28 zile face parte din pedeapsa de 6 ani, 2 luni și 28 de zile închisoare, s-a apreciat că emiterea a două mandate de executare diferite nu se justifică. În același timp, față de data pronunțării soluției care a stat la baza emiterii mandatului de executare pentru toate cele trei pedepse aplicate de instanțele italiene (14 iunie 2019), nu se poate reține că instanța ar fi omis să anuleze mandatul emis pentru pedeapsa de 5 ani, 7 luni și 28 zile, cât timp acest mandat a fost emis pe data de 25 iunie 2019, deci după data pronunțării soluției care se referă la pedeapsa rezultantă stabilită pentru toate cele trei pedepse.

Cât timp, prin Decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli - Biroul de Executări penale s-a stabilit că restul de pedeapsă pe care condamnatul A. trebuie să îl execute în temeiul celor trei sentințe menționate, este de 6 ani, 2 luni și 28 de zile închisoare, Curtea a apreciat că nu se poate reține valabilitatea mandatului "în așteptare" pentru pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni și 28 zile, deoarece în acest mod ar fi încălcat principiul autorității de lucru judecat al soluției pronunțate de autoritățile străine cu privire la stabilirea pedepsei rezultante.

Conform Deciziei nr. 23 din 12 octombrie 2009 privind interpretarea dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, "Instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația româna, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. roman"

Prin urmare, s-a reținut că instanța română nu are posibilitatea de înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante, în sensul de a dispune obligarea persoanei condamnate de a executa separat pedeapsa de 5 ani, 7 luni și 28 zile, în condițiile în care autoritățile italiene au avut în vedere această pedeapsă la stabilirea pedepsei rezultante finale de 6 ani, 2 luni și 28 de zile închisoare.

Pe calea contestației la executare, petentul condamnat A. a înțeles să critice Sentința penală nr. 102 din 3 septembrie 2019 pe motivul că Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 25 iunie 2019 emis în baza Sentinței penale nr. 69/2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2019, a fost anulat mult prea târziu, acest mandat fiind imperios necesar să fi fost anulat chiar prin Sentința penală nr. 70 din 14 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Faptul că mandatul nr. x din 25 iunie 2019 a fost anulat tocmai prin Sentința nr. 102 din 3 septembrie 2019 a condus, în opinia petentului, la existența a două mandate emise pe numele său, aspect care l-a împiedicat să beneficieze de punerea în libertate condiționată.

Deși petentul condamnat a arătat că dispoziția de anulare a Mandatului nr. x din 25 iunie 2019 ar fi trebuit să figureze în dispozitivul Sentinței penale nr. 70 din 14 iunie 2019, Curtea a reținut că mandatul de executare a pedepsei închisorii este emis la data rămânerii definitive a sentinței. Or, Mandatul nr. x/2019 a fost emis la data de 25 iunie 2019, data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 69/2019. În concluzie, contrar afirmațiilor petentului condamnat, la data pronunțării Sentinței penale nr. 70 din 14 iunie 2019, mandatul nr. x nu fusese emis și deci nici nu putea fi anulat prin Sentința din 14 iunie 2019.

Numai în urma sesizării petentului condamnat, prin Sentința nr. 102 din 3 septembrie 2019, Mandatul nr. x din 25 iunie 2019 a fost anulat, râmând spre a fi executat numai Mandatul nr. x/2019.

Deși, în mod constant, petentul condamnat a învederat că, urmare a emiterii celor două mandate de executare a pedepsei închisorii, nu a putut deveni propozabil pentru liberare condiționată, nici aceste susțineri nu au putut fi reținute de instanța de executare.

Astfel, prin Sentința nr. 1832 din 13 iunie 2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în baza art. 587 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul A. în baza Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 34/2019 emis de Curtea de Apel Ploiești în baza Sentinței penale nr. 34/2018, fixându-se termen de reiterare a cererii de liberare condiționată la data de 2 octombrie 2019.

În concluzie, în considerarea situației juridice anterioare Sentinței penale nr. 70 din 14 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești, petentul condamnat A. nu ar fi avut cum să beneficieze de punerea în libertate condiționată anterior datei de 2 octombrie 2019.

Situația acestuia este agravată tocmai de recunoașterea soluției de contopire aplicate prin decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli.

Dacă până la data Sentinței penale nr. 70 din 14 iunie 2019, petentul ar fi trebuit să execute în România o pedeapsă de 5 ani, 7 luni și 28 zile, după ultima hotărâre recunoaștere, pedeapsa rezultantă finală executabilă în România este de 6 ani, 2 luni și 28 de zile închisoare, mandatul separat pentru pedeapsa de 5 ani, 7 luni și 28 de zile, cu perioada dedusă prin Sentința penală 69/2019 fiind anulat prin Sentința penală nr. 102 din 3 septembrie 2019.

Ca urmare a majorării cuantumului pedepsei principale și fracția minimă executabilă pentru liberare condiționată s-a modificat.

Astfel, după anularea Mandatului nr. x din 25 iunie 2019, rămânând spre a fi executat numai Mandatul nr. x/2019, prin Sentința penală nr. 979 din 03 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Pitești, a fost respinsă propunerea Comisiei din cadrul Penitenciarului Mioveni, privind liberarea condiționată a condamnatului, A., deținut la Penitenciarul Mioveni, fixându-se termen de rediscutare pentru data de 3 martie 2020.

În concluzie, chiar în condițiile agravării situației petentului condamnat prin a doua recunoașterea a sentinței străine, la data de 3 octombrie 2019 fracția minimă pentru liberare condiționată a fost considerată ca executată, respingerea propunerii pentru punerea în libertate condiționată fiind consecința nerespectării altor condiții.

Deși petentul nu este de acord cu modul de stabilire a pedepsei finale aflate în executare, Curtea a apreciat că acest aspect nu poate fi cenzurat pe calea unei contestații la executare.

Împotriva Sentinței penale nr. 7 din 3 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, condamnatul A. a formulat contestație, solicitând, potrivit concluziilor orale formulate de apărătorul ales cu ocazia dezbaterilor, admiterea contestației la executare, arătând că s-au emis două mandate de executare a pedepsei cu privire la aceeași faptă, iar prin cel de-al doilea mandat s-a majorat pedeapsa de la 5 ani și 4 luni la 6 ani, 2 luni și 28 zile închisoare, iar, din cauza acestei erori judiciare, nu a putut beneficia de liberare condiționată, împrejurare ce a condus la îmbolnăvirea sa.

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 4251 C. proc. pen., apreciază contestația formulată de condamnatul A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, așa cum este în prezent reglementată contestația la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.

Astfel, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, în sensul reindividualizare a pedepsei aplicate, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.

Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (Cauza Brumărescu împotriva României).

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat ca temei al contestației la executare dedusă judecății, contra executării unei hotărâri penale definitive se poate face contestație "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare".

Analizând actele și lucrările dosarului se constată că, în mod corect, prin Sentința penală nr. 102 din 3 septembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă contestația la executare formulată de petentul A. cu privire la Sentința penală nr. 70 din 14 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești și s-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 25 iunie 2019 emis în baza Sentinței penale nr. 69 din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești, petentul urmând a executa în final doar Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 73/371/42/2019 din 26 iunie 2019, în condițiile în care față de petent au fost emise inițial două mandate: unul pentru toate cele trei pedepse aplicate de instanțele italiene și recunoscute prin Sentința penală nr. 70 din 14 iunie 2019, a Curții de Apel Ploiești (prin care s-a luat act că prin Decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli - Biroul de Executări penale s-a stabilit că restul de pedeapsă care trebuie executat, este de 6 ani, 2 luni și 28 de zile închisoare, care include și pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni și 28 zile închisoare stabilită prin Decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 433/2017 emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri) și celălalt pentru pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni și 28 zile, astfel cum a fost pusă în executare prin Sentința penală nr. 69 din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești (prin care s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni și 28 zile închisoare aplicată prin Decizia SIEP nr. 433/2017 a Biroului Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri, a unui număr de 120 de zile, din care 45 reprezintă zile de eliberare anticipată acordate prin ordonanța din 22 martie 2017 a Biroului de Supraveghere Viterbo, pentru perioada cuprinsă între 26 octombrie 2015 și 26 aprilie 2016, iar 75 reprezintă zile de eliberare anticipată specială acordate prin aceeași ordonanță pentru perioada cuprinsă între 26 aprilie 2015 și 26 octombrie 2015.

În consecință, în mod corect, s-a apreciat că nu se justifică emiterea a două mandate de executare diferite, în condițiile în care pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni și 28 zile face parte din cea de 6 ani, 2 luni și 28 de zile închisoare, dar și că nu se poate reține că instanța ar fi omis să anuleze mandatul pentru prima sancțiune aplicată, întrucât acesta a fost emis ulterior pronunțării hotărârii ce vizează pedeapsa rezultantă stabilită prin cele trei sentințe ale autorităților italiene (Sentința penală nr. 70 din 14 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești), respectiv la 25 iunie 2019 (data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 69 din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești).

Deși persoana condamnată a criticat, în procedura contestației la executare, Sentința penală nr. 102 din 3 septembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, pe considerentul că Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 25 iunie 2019 (emis în baza Sentinței penale nr. 69 din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești) trebuia să fie anulat prin Sentința penală nr. 70 din 14 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești, ceea ce a condus la imposibilitatea de a beneficia de liberarea condiționată, Înalta Curte arată că respingerea propunerii Comisiei din cadrul Penitenciarului Mioveni, privind liberarea condiționată a condamnatului A. (prin Sentința penală nr. 979 din 3 octombrie 2019 a Judecătoriei Pitești) a fost consecința nerespectării altor condiții, iar nu a celei referitoare la fracția minimă considerată ca executată, chiar în ipoteza agravării situației petentului condamnat.

De altfel, nemulțumirile petentului vizează modul de stabilire a pedepsei finale, aspect care nu poate fi cenzurat pe calea unei contestații la executare și prin raportare la Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în interpretarea art. 146 din Legea nr. 302/2004 a stabilit că instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român.

În consecință, constatând că în cauză nu există nicio nelămurire sau împiedicare cu privire la executarea Sentinței penale nr. 102 din 3 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2019, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 7 din 3 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și, întrucât acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 7 din 03 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM