ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 11 C. civ. din data de 03.05.2022 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 459 din C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuentul-persoană condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 36 C. civ. din data de 21.12.2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că prin Sentința penală nr. 36 C. civ. din 21.12.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind cererea de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești formulată de autoritățile judiciare din Austria, și, în consecință, în baza art. 165 - 166 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală republicată, s-a dispus recunoașterea și executarea în România a Sentinței nr. 11 Hv 70/19 pronunțată de Tribunalul Landului Leoben, Republica Austria la data de 15 octombrie 2019, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1 Bs 11/20g a Curții de Apel Graz, Republica Austria, din data de 12.05.2020, privind condamnarea cetățeanului român A., la pedeapsa totală de 2922 zile închisoare pentru săvârșirea a cinci infracțiuni, violare de domiciliu, tâlhărie calificată (două fapte) și lipsire de libertate (două fapte), incriminate de art. 109 alin. (1) și alin. (3) cif. 1, 2 și 3 din C. pen. austriac, art. 142 alin. (1), art. 143 alin. (1) al doilea caz și alin. (2) primul caz din C. pen. austriac și art. 99 alin. (1) din C. pen. austriac, având corespondent în infracțiunile prev. de art. 233- art. 234 alin. (1) lit. a) și f) și alin. (3) din C. pen. român, art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) și c) din C. pen. român, art. 224 alin. (1) și (2) din C. pen. român, art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) și f) din C. pen. român și art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen. român, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. român.

S-a luat act că persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România.

S-a dispus executarea pedepsei de 2922 zile închisoare într-un penitenciar din România.

În baza art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală republicată, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 2922 zile închisoare, conform C. proc. pen. român.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 2992 închisoare aplicată cetățeanului român A., conform C. proc. pen. român, pentru infracțiunile prev. de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) și f) și alin. (3) din C. pen., art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) și c) din C. pen., art. 224 alin. (1) și (2) din C. pen., art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) și f) din C. pen. și art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

S-a dedus din pedeapsa de 2922 zile închisoare aplicată cetățeanului român A. durata de 521 zile închisoare executate până la data de 03 iulie 2020, precum și de la această dată la zi.

S-a dispus comunicarea sentinței definitive și a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii autorității competente a statului emitent, respectiv autorităților judiciare din Austria, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul I.G.P.R., precum și, în copie, Direcției de Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției din România.

Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de revizuire persoana condamnată A., în motivarea cererii, revizuentul-condamnat învederând că B. și C. sunt principalii autori care i-au adus din România în Austria. Ei i-au cazat, ei au urmărit victimele pe care le și cunoșteau și i-au pus să săvârșească infracțiunile, au participat la fapte în mod direct, iar acum sunt liberi. Totodată, a arătat că el nu a planificat infracțiunile, nu a fost în casa victimei, nu a fost recunoscut de victimă și nu apare nici în poză sau în filmare, în condițiile în care se afla pe domeniul public într-o mașină închiriată. A mai învederat că dorește să dea o declarație completă în fața Curții de Apel Ploiești, întrucât traducătorul care a participat la procesul din Austria nu a tradus în totalitate declarația sa și s-a produs o discriminare. Nu a știut în totalitate cum vor decurge faptele, însă instanța austriacă a completat dosarul pentru a fi condamnați după placul lor.

În urma analizei actelor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente, curtea a reținut că, deși a atras atenția revizuentului-condamnat asupra lipsurilor cererii de revizuire sub aspectul formei, în raport cu condițiile prev. de art. 456 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., acordându-i un termen în vederea remedierii acestora, revizuentul-condamnat nu s-a conformat, consecința, potrivit art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 459 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen., fiind respingerea cererii, ca inadmisibilă.

Instanța a mai avut în vedere și considerentele Deciziei nr. XVII/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite în recurs în interesul legii, potrivit cărora, reglementarea de ansamblu a cazurilor de revizuire și a condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive, conduce la concluzia că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii; or, hotărârea pronunțată de către instanța română competentă în procedura reglementată în art. 165 și următoarele din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală republicată, nu este o hotărâre prin care, în urma analizei probatoriului administrat, să soluționeze fondul unei acuzații, acest lucru realizându-se prin hotărârea străină a cărei recunoaștere și executare în România se solicită.

În același sens a mai apreciat că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, la care face trimitere art. 156 alin. (4) din același act normativ, competența soluționării unei căi de atac exercitate de persoana condamnată, după transferarea sa în statul de executare, în vederea desființării sau modificării hotărârii judecătorești de condamnare, aparține instanței din statul în care s-a pronunțat această hotărâre de condamnare.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul-persoană condamnată A..

Împotriva Sentinței penale nr. 11 C. civ. din data de 03.05.2022 a Curții de Apel Ploiești a formulat apel persoana condamnată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală, la data de 07 iunie 2022, în cauză fiind stabilit termen, în mod aleatoriu, la data de 16 iunie 2022.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen s-au luat concluziile apelantului revizuent prin apărătorul desemnat din oficiu, precum și ale reprezentantului Ministerului Public asupra apelului, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul formulat prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar și în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte să conducă la o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 din C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte și făptuitori, din conținutul acestui text legal, rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a acțiunii penale, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt și de drept, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condițiile și în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 453 din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Atât din conținutul prevederilor anterior menționate, cât și din cuprinsul alin. (2) - (5) ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că, sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

Înalta Curte reține că sentința a cărei revizuire se solicită, a fost pronunțată în baza dispozițiilor Legii nr. 302/2004, care reglementează cooperarea judiciară internațională în materie penală. Această formă de cooperare are la bază principiul încrederii reciproce între state, iar prin sentință nu s-a statuat cu privire la fondul cauzei, scopul pentru care aceasta s-a pronunțat a fost acela de a permite ca persoana condamnată să execute pedeapsa în România.

Totodată, reține că revizuentul condamnat, prin cererea formulată în scris, la data de 21 ianuarie 2022 și în completările făcute la termenele acordate de instanța de fond pentru ca revizuentul să complinească lipsurile cererii de revizuire, condamnatul A. a contestat situația de fapt, așa cum a fost reținută de autoritățile judiciare din Austria, precum și probele care au condus la condamnarea acestuia.

Nu în ultimul rând se constată că, în calea de atac a apelului, revizuentul A. a dezvoltat critici cu privire la aspecte care vizează fondul hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile austriece, față de care, sub acest aspect, în mod evident, instanțele române nu au competența de a soluționa căi de atac împotriva unor hotărâri pronunțate de instanțe din alte state.

Astfel, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 156 alin. (4) rap. la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rezultă neechivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativele unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia după transfer.

Aceasta, întrucât, așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigențele legii interne), cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu îi pot fi recunoscute, în procedura de revizuire, prerogative suplimentare de repunere în discuție a fondului soluției. Așadar, soluționarea cererii de revizuire a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare belgiene nu este de competența organelor judiciare române.

Așadar, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile austriece, însă nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătorești care nu au fost pronunțate de către o instanță română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanța română a rezolvat fondul cauzei.

Ca atare, revizuentul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a dispus asupra fondului și atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 302/2004, se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 11 C. civ. din data de 03 mai 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) apelantul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva Sentinței penale nr. 11 C. civ. din data de 03 mai 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2022.

GGC - NN