ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 378/A/2017

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 131 din 22 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/42/2017 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A., în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 1/CC din data de 15 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 104/A din 30 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 09 iunie 2017 a fost înregistrată cererea formulată de condamnatul A. privind sentința penală nr. 1/CC din data de 15 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/42/2017, prin care s-a solicitat anularea respectivei hotărâri, susținând că a fost condamnat abuziv la pedeapsa de 3.100 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie de către Tribunalul din Viena, că în desfășurarea procesului și pe perioada anchetei au fost comise grave erori prin administrare de probe care nu demonstrează vinovăția sa, ci dimpotrivă sunt probe în sensul că nu a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat pe nedrept.

La termenul de judecată din 15 septembrie 2017 cererea condamnatului a fost calificată ca fiind cerere de revizuire, având în vedere motivele invocate de acesta cu privire la derularea anchetei penale de către autoritățile judiciare din Austria.

S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 1/CC din data de 15 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/42/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 104/A din 30 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 și art. 8 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a fost recunoscută sentința de condamnare nr. 093/S/Hv/84/15a pronunțată de Tribunalul pentru cauze penale Viena la data de 30 noiembrie 2015, privind condamnarea cetățeanului român A. pentru executarea unei pedepse de 3.100 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie gravă, prevăzută de art. 142 alin. (1), art. 143 teza a II-a C. pen. austriac, având corespondent în art. 233 și art. 234 C. pen. român.

Totodată, în baza art. 156 din Legea nr. 302/2004 a fost dispusă transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 3.100 zile închisoare.

Analizând cererea formulată de condamnatul A., raportat la dispozițiile legale incidente, Curtea a constatat că

aceasta este inadmisibilă întrucât, în cauză, condamnatul a formulat revizuire împotriva

unei

hotărâri judecătorești care nu este susceptibilă de reformare, ce nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 459 C. proc. pen. în sensul că trebuie să conțină o rezolvare a fondului, o examinare a existenței faptei și a vinovăției inculpatului, finalizată într-o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a formulat apel revizuentul A., solicitând admiterea apelului și a cererii de revizuire, precizând, totodată, că a fost transferat într-un penitenciar România, fără a avea posibilitatea de a participa la soluționarea căii de atac pe care o exercitase împotriva hotărârii de condamnare la pedeapsa de 3 luni închisoare pronunțată de instanțele din Austria.

Examinând apelul formulat

de

revizuentul A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

Astfel, din coroborarea dispozițiilor art. 453 C. proc. pen. (cazurile de revizuire), art. 455 C. proc. pen. (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 C. proc. pen. (admiterea în principiu) rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 pronunțată de Completul de 9 Judecători al instanței supreme, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă, hotărâre care își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile noii codificări, cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 C. proc. pen. reluându-le, în esență, pe cele din reglementarea anterioară.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., având în vedere că această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri penale prin care s-a dispus asupra fondului cauzei,

în sensul prevăzut de dispozițiile art. 396 alin. (1) C. proc. pen., respectiv împotriva unei hotărâri penale de condamnare, de achitare, de încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei.

Or, în speță, s-a constatat că apelantul a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 1/CC din data de 15 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și s-a dispus, în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2204, recunoașterea hotărârii de condamnare nr. 093/S/Hv/84/15a pronunțată de Tribunalul pentru cauze penale Viena la data de 30 noiembrie 2015 privind condamnarea cetățeanului român A., pentru executarea unei pedepse de 3.100 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie gravă, prevăzută de art. 142 alin. (1), art. 143 teza a II-a C. pen. austriac, având corespondent în art. 233 și art. 234 C. pen. român, precum și transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 3100 zile închisoare.

Ca atare, hotărârea pronunțată în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 neconținând o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că prin aceasta instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen. (condamnarea, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal) nu poate fi supusă revizuirii, nefăcând parte din categoria hotărârilor ce pot fi revizuite.

Pe de altă parte se constată că motivele invocate de revizuentul apelant vizează, în realitate, hotărârea de condamnare a Tribunalului pentru cauze penale Viena, însă, în procedura prevăzută de dispozițiile art. 155 din Legea nr. 302/2004, instanța română nu analizează temeinicia unei decizii pronunțate de o autoritate judiciară străină, ci doar verifică îndeplinirii condițiilor menționate în texul legal anterior menționat.

Având în vedere că persoana condamnată a exercitat calea extraordinară de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că cererea de revizuire este inadmisibilă, sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 131 din 22 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/42/2017 și, având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 131 din 22 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/42/2017.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 noiembrie 2017.