ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 11.03.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

11.03.2020

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost înregistrată, la data de 02.03.2020, sub nr. x/2020, cauza având ca obiect conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova, în cauza privind pe condamnatul A.

Prin Sentința nr. 13 din 22 ianuarie 2020 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, în baza art. 50 rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc. pen. s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Prahova cu privire la Sentința penală nr. 87/6 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, desființată în parte pe latură penală și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 563/7.06.2019 a Curții de Apel Ploiești privind pe condamnatul A., în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a dispune astfel, în esență, s-a apreciat că, deși Biroul executări penale a sesizat instanța cu o contestație la executare conform art. 598 alin. (1). lit. d) C. proc. pen. invocându-se cazul de micșorare a pedepsei ce ar rezulta din deducerea unei perioade mai mari, respectiv de la 18.02.2011 la zi în loc de 3.12.2012 la zi, cum s-a menționat în cuprinsul deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, în cauză este incident cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1). lit. c) C. proc. pen., existând o nelămurire cu privire la perioada considerată ca executată din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 87/6 martie 2017 a Tribunalului Prahova, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 563/7 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești.

Prin Decizia penală nr. 186 din data de 25 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 47 C. proc. pen. a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești.

În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen.. a declinat competența de soluționare a cauzei penale având ca obiect contestația la executare formulată, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Prahova, cu privire la intimatul condamnat A., în favoarea Tribunalului Prahova, secția penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Conform art. 272 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., a dispus decontarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul Prahova, Serviciul de Asistență Judiciară.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin sesizarea adresată primei instanțe și înregistrată sub nr. x/2019, Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Prahova a formulat, conform art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestație la executare cu privire la Sentința penală nr. 87/06 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, desființată în parte, în latură penală și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 563/07.06.2019 a Curții de Apel Ploiești privind pe condamnatul A., în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni.

În motivarea sesizării s-a arătat că, prin Adresa nr. x/24 iunie 2019, Penitenciarul Mărgineni a adus la cunoștința instanței că perioada deducerii trecute în cuprinsul Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 106/7 iunie 2019 și luate din extrasul Deciziei penale nr. 563/7.06.2019 a Curții de Apel Ploiești, nu este cea corectă, iar mențiunea cu privire la anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 571/3 iunie 2014 emis de Tribunalul Dâmbovița nu a fost inserată în cuprinsul mandatului.

S-a atașat la sesizarea formulată prin judecătorul delegat, Adresa nr. x/13 iunie 2019 a Penitenciarului Mărgineni, prin care se comunică următoarele:

- în cuprinsul Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 106 emis în baza Sentinței penale nr. 87/6.03.2017 perioada dedusă este de la 3 decembrie 2012 la zi, deși perioada corectă este de la 18 februarie 2011 la zi.

- în cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 106 emis în baza Sentinței penale nr. 87/6.03.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, perioada la care se face referire este 3 decembrie 2012 la zi, perioadă care include și durata arestării preventive de la 20.03.2013 la 5.03.2014.

- deși în cuprinsul sentinței se dispune anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 571/3 iunie 2014 emis de Tribunalul Dâmbovița acest lucru nu este menționat în cuprinsul mandatului, deși anularea a fost dispusă anterior de Judecătoria Brașov conform Mandatului nr. x/17.01.2019 a Judecătoriei Brașov.

La sesizarea formulată de judecătorul delegat, au fost atașate următoarele înscrisuri: Adresa nr. x/13 iunie 2019 a Penitenciarului Mărgineni; copia dispozitivului Sentinței penale nr. 187/6.03.2017; situația juridică a intimatului condamnat; copia Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 106/7 iunie 2019 emis de Tribunalul Prahova, copia dispozitivului Deciziei penale nr. 563/7 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești; fișa de cazier judiciar; copia Sentinței penale nr. 421/22 .04.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița; copia Sentinței penale nr. 1224/25.06.2018 pronunțată de Judecătoria Brașov.

Instanța inițial sesizată, din oficiu, a dispus atașarea Dosarului de fond nr. x/2013 al Tribunalului Prahova.

Prin Sentința penală nr. 13/22 ianuarie 2020, Tribunalul Prahova, în calitate de primă instanță sesizată cu judecarea contestației la executare formulată de judecătorul delegat în cadrul Biroului de executări penale, în baza art. 50 C. proc. pen. rap.la art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2). C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Prahova cu privire la Sentința penală nr. 87/6 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova desființată în parte în latură penală și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 563/7.06.2019 a Curții de Apel Ploiești privind pe condamnatul A., în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță sesizată pe calea contestației la executare a reținut că prin Sentința penală nr. 87/6.03.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova au fost respinse ca neîntemeiate cererile inculpaților de soluționare a cauzei conform procedurii simplificate.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată excepția schimbării încadrării juridice a infracțiunii prevăzute de art. 215, alin. (1), (2), (3) și (5) - C. pen. din 1968, cu aplicarea prev. art. 41, alin. (2) - C. pen. din 1968, în infracțiunea prevăzută de art. 215, alin. (1), (2) și (3) - C. pen. din 1968, cu aplicarea prev. art. 41, alin. (2) - C. pen. din 1968,în sarcina inculpatului A.

În temeiul art. 5 - C. pen., s-a reținut ca lege penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A., C. pen. din 1968, Legea nr. 39/2003 și Legea nr. 161/2003.

În temeiul art. 7 alin. (1) - Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, cu aplicarea prevederilor art. 37 alin. (1) lit. a) - C. pen. din 1968 a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, faptă săvârșită în perioada februarie 2011 - decembrie 2012.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) - C. pen. din 1968, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul prevederilor art. 39 alin. (2) - C. pen. din 1968, s-a contopit pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare cu restul pedepsei ce a mai rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 22 ani și 2 luni închisoare (aplicată prin Sentința penală nr. 421 din data de 22 aprilie 2014 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin decizia penală din data de 2 iunie 2014 a Curții de Apel Ploiești), respectiv 12 ani, 11 luni și 24 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani, 11 luni și 24 de zile închisoare.

În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) - C. pen. din 1968 cu aplicarea prev. art. 41 alin. (2) - C. pen. din 1968 și cu aplicarea prev. art. 37 alin. (1) lit. a) - C. pen. din 1968 a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată, în perioada februarie 2011 - decembrie 2012.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. anterior a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) - C. pen. din 1968, pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul prevederilor art. 39 alin. (2) - C. pen. din 1968 s-a dispus contopirea pedepsei de 12 (doisprezece) ani închisoare cu restul pedepsei ce a mai rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 22 ani și 2 luni închisoare (aplicată prin Sentința penală nr. 421 din data de 22 aprilie 2014 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin decizia penală din data de 2 iunie 2014 a Curții de Apel Ploiești), respectiv 12 ani, 11 luni și 24 de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani, 11 luni și 24 de zile închisoare.

În temeiul prevederilor art. 25 - C. pen. din 1968 rap. la art. 48 din Legea nr. 161/2003, astfel cum era în vigoare la data săvârșirii faptei cu aplic. art. 41 alin. (2) - C. pen. din 1968 și cu aplicarea prev. art. 37 alin. (1) lit. a) - C. pen. din 1968 a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducere fără drept de date informatice de către operatorii B. și C., săvârșite de aceștia fără vinovăția prevăzută de lege.

În temeiul prevederilor art. 39 alin. (2) - C. pen. din 1968, s-a dispus contopirea pedepsei de 4 (patru) ani închisoare cu restul rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 22 ani și 2 luni închisoare (aplicată prin Sentința penală nr. 421 din data de 22 aprilie 2014 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin decizia penală din data de 2 iunie 2014 a Curții de Apel Ploiești), respectiv 12 ani, 11 luni și 24 de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani, 11 luni și 24 de zile închisoare.

În temeiul prevederilor art. 34, alin. (1), lit. b) - C. pen. din 1968 rap. la prev. art. 33, lit. a) - C. pen. din 1968, au fost contopite cele trei pedepse rezultante de 12 ani, 11 luni și 24 de zile închisoare, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani, 11 luni și 24 zile închisoare, căreia i se aplică un spor de 1 (un) an închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 13 (treisprezece) ani, 11 (unsprezece) luni și 24 de zile închisoare.

În temeiul prevederilor art. 35, alin. (3) - C. pen. din 1968 au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului, urmând ca acestuia să-i fie interzise drepturile prevăzute de 64 lit. a), b) C. pen. din 1968, pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

Au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 - C. pen. din 1968 raportat la disp. art. 64 lit. a) și b) - C. pen. din 1968.

În temeiul prev. art. 88 - C. pen. din 1968 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada executată în detenție, de la data de 18 februarie 2011 la zi.

În consecință, s-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 571 din data de 3 iunie 2014, al Tribunalului Dâmbovița și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe s-a formulat apel, iar Curtea de Apel Ploiești prin Decizia penală nr. 563/7 iunie 2019, în aplicarea art. 5 C. pen., a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 13 ani, 11 luni și 24 zile închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor:

- 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. din 1969;

- 12 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 37 lit. a) C. pen. din 1969;

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 37 lit. a) C. pen.

- restul de 12 ani, 11 luni și 24 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată stabilită inculpatului prin Sentința penală nr. 421/22 aprilie 2014 a Tribunalului Dâmbovița,

- sporul de 1 an închisoare.

În temeiul disp. art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969 s-au contopit cele trei pedepse menționate anterior, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor cu restul de 4.148 zile închisoare rămas neexecutat la data de 03 decembrie 2012 din pedeapsa de 22 ani și 2 luni închisoare stabilită inculpatului prin Sentința penală nr. 421/22 aprilie 2014 a Tribunalului Dâmbovița, rezultând trei pedepse principale în cuantum de

- două pedepse a câte 4148 zile închisoare și

- o pedeapsă de 12 ani închisoare și sporul de 1 an închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele de mai sus urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1 an închisoare, în final inculpatul A. execută pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. perioada executată de la data de 03 decembrie 2012 la zi, care include și durata arestării preventive de la 20 martie 2013 la data de 05 martie 2014.

După rămânerea definitivă a hotărârii, Tribunalul Prahova a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 106/7 iunie 2019 pentru pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, deducându-se din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. perioada executată de la 3 decembrie 2012 la zi, perioadă care include și durata arestării preventive de la 20 martie 2013 la 5 martie 2014, astfel cum s-a menționat în cuprinsul deciziei Curții de Apel Ploiești.

În prezenta cauză, curtea de apel a arătat că, deși Biroul Executări Penale a sesizat instanța cu o contestație la executare conform art. 598 alin. (1). lit. d) C. proc. pen., invocându-se cazul de micșorare a pedepsei, ce ar rezulta din deducerea unei perioade mai mari, respectiv de la 18.02.2011 la zi, în loc de 3.12.2012 la zi cum s-a menționat în cuprinsul deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, tribunalul a reținut că în cauză este incident cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1). lit. c) C. proc. pen., existând o nelămurire vizând perioada considerată ca executată din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 87/6 martie 2017 modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 563/7 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești. Totodată, tribunalul a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în cazul contestației la executare întemeiată pe cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) cererea se formulează la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Curtea de apel a subliniat că, prin considerentele Deciziei penale nr. 563/7 iunie 2019 a fost, în mod amplu, lămurită situația juridică a intimatului condamnat A., aspect care a impus și deducerea corespunzătoare a privării de libertate executate anterior. Astfel, conform considerentelor deciziei, din fișa de cazier, precum și din Adresa nr. x/21 ianuarie 2019 a Penitenciarului Mărgineni rezultă că apelantul inculpat A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 221 din data de 06 noiembrie 2002 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin neapelare la data de 22 noiembrie 2002, fiind arestat preventiv începând cu data de 13 februarie 2002; ulterior, prin Sentința penală nr. 421/22 aprilie 2014 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin Decizia penală nr. 216 din data de 02 iunie 2014 a Curții de apel Ploiești, urmare a aplicării disp. art. 6 C. pen. s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 22 de ani și 2 luni închisoare, fiind emis Mandatul de executare a pedepsei nr. 571, pedeapsă a cărei executare a început la data de 13 februarie 2002.

Apelantul inculpat a comis infracțiunile deduse judecății în intervalul februarie 2011 - 03 decembrie 2012, în timpul executării pedepsei de 22 de ani și 2 luni închisoare, așa încât în privința sa în mod just s-a reținut în primul grad de jurisdicție că sunt incidente dispozițiile referitoare la recidiva postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, tratamentul sancționator fiind cel prevăzut de art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969. (...) În cazul recidivei postcondamnatorii, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen. anterior "pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34 și art. 35 (…)". Potrivit alin. (2) al aceluiași articol" dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită anterior".

Întrucât inculpatul A. a comis infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals informatic, în formă continuată, infracțiuni care au ca dată consumare, februarie 2011, când toate elementele de tipicitate ale infracțiunilor sunt reunite, și o dată de epuizare, 03 decembrie 2012, când activitatea infracțională a luat sfârșit, momentul săvârșirii infracțiunii de care trebuie să se țină seama pentru stabilirea restului neexecutat din prima pedeapsă supusă contopirii, se identifică cu momentul epuizării activității infracționale.

Prin Decizia nr. 1/1978 a Tribunalului Suprem s-a statuat că:

"1. În cazurile când legea penală prevede că anumite efecte juridice se produc în raport cu data săvârșirii infracțiunii, prin această expresie se înțelege data actului de executare ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii, iar nu data consumării acesteia prin producerea rezultatului. Încadrarea juridică a faptei va fi dată însă în raport cu rezultatul produs, în toate cazurile când încadrarea este condiționată de producerea unui anumit rezultat. 2. În cazul infracțiunilor continue data săvârșirii este aceea a încetării acțiunii sau inacțiunii, iar în cazul infracțiunilor continuate, acesta este data comiterii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

În raport cu această dată se produc consecințele juridice referitoare la aplicarea legii penale în spațiu și în timp, minoritate, prescripția răspunderii penale, amnistie și grațiere, precum și orice alte consecințe care sunt condiționate de epuizarea activității infracționale.

Celelalte consecințe ale infracțiunilor continue și continuate, cum sunt cele referitoare la stabilirea stării de recidivă, revocarea liberării condiționate, a suspendării condiționate a executării pedepsei, a obligării la muncă corecțională, la înlăturarea beneficiului grațierii, la întreruperea cursului prescripției și a termenului de reabilitare, se produc din momentul în care elementele constitutive ale infracțiunii sunt întrunite, potrivit legii, făptuitorul poate fi tras la răspundere penală".

Din conținutul acestei decizii, s-a reținut că în cazul infracțiunii continuate pentru stabilirea stării de recidivă se are în vedere momentul în care sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, fără ca prin această decizie de îndrumare să se lămurească data de la care se calculează restul rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară și care, în opinia Curții, a fost considerată data epuizării activității infracționale, pentru că de la acea dată se săvârșește infracțiunea cu caracter continuat, concluzie care se aplică și în ceea ce privește infracțiunea de grup infracțional organizat care este o infracțiune continuă.

Așa fiind, reținând mențiunile din adresa înaintată de către Penitenciarul Mărgineni, nr. 20921/PMDB/21 ianuarie 2019, s-a constatat că la data încetării activității infracționale, respectiv 03 decembrie 2012, apelantul inculpatul A. avea un rest de 4.148 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa în executarea căreia se afla.

În considerentele aceleiași decizii, s-a reținut că apelantul inculpat A. în cauza dedusă judecății a fost arestat preventiv de la 20 martie 2013 la data de 05 martie 2014, fără ca această durată să fie dedusă de judecătorul fondului, conform art. 88 C. pen. din 1969. În consecință, urmare a admiterii căilor de atac, a fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. perioada executată de la data de 03 decembrie 2012 la zi, care include și durata arestării preventive de la 20 martie 2013 la data de 05 martie 2014.

Cu toate că apelantul inculpat a solicitat efectuarea contopirii între pedepsele aplicate pentru infracțiunile deduse judecății și pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 1224 din data de 25 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Buzău, definitivă prin Decizia nr. 6 din data de 17 ianuarie 2019 a Curții de Apel Brașov, pentru care a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1648/2018, Curtea a reținut că aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni nu poate avea loc direct la instanța de control judiciar, în raport de dispozițiile Deciziei nr. 70/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care își produce efecte și după intrarea în vigoare a noului C. pen.

Totodată, în ceea ce privește solicitarea apelantului inculpat în sensul deducerii din pedeapsa rezultantă stabilită pentru infracțiunile deduse judecății a celor 24 zile executate suplimentar ca urmare a executării unui număr de 131 zile în condiții necorespunzătoare, de la data de 24 iulie 2012 până la data de 03 decembrie 2012, Curtea a reținut că data epuizării activității infracționale în cauza dedusă judecății este 03 decembrie 2012, așa încât nu se poate proceda la recalcularea pedepsei începând cu data de 24 iulie 2012, incidența art. 551 din Legea nr. 254/2013 urmând să fie avută în vedere la momentul verificării îndeplinirii condițiilor prev. de art. 100 C. pen.

În concluzie, s-a subliniat că, în motivarea acelei decizii, instanța de apel a arătat în mod extrem de amplu motivul pentru care nu se impune deducerea perioadei executate începând cu data de 18 februarie 2011, ci doar începând cu data de 03 decembrie 2012 (aceasta fiind și data epuizării activității infracționale, în raport de care poate fi individualizată o pedeapsă).

Prin urmare, curtea de apel a constatat că, deși tribunalul susține ca și motiv pentru declinarea de competență, existența unei nelămuriri cu privire la perioada privării de libertate în cursul procesului penal, prin considerentele deciziei pronunțate, instanța de control judiciar a explicat în mod detaliat și motivul pentru care deducerea nu operează de la data de 18 februarie 2011, ci de la data de 03 decembrie 2012.

În consecință, a arătat curtea de apel, contrar aspectelor susținute în motivarea soluției de declinare a competenței, în cauză nu se poate reține existența unor nelămuriri cu privire la soluția pusă în executare, astfel încât în mod întemeiat judecătorul delegat în cadrul Biroului Executări Penale a apreciat că temeiul de drept incident pentru exercitarea contestației la executare este cel reglementat de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanța de executare fiind singura care poate aprecia dacă există o cauză de micșorare a pedepsei sau dacă se impune modificarea mențiunilor existente pe mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Curtea de apel a apreciat că nu se circumscriu dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. considerentele soluției de declinare a competenței, dispusă de tribunal. Analizând motivele de fapt și de drept invocate, curtea a constatat că prin prezenta contestație la executare nu sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută și nici piedici în calea punerii ei în executare, neexistând niciun motiv pentru a reține competența în primă instanță a Curții de Apel Ploiești.

Față de împrejurarea că perioada dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A. a fost supusă controlului judiciar al instanței de apel, în calea de atac exercitată, având în vedere, totodată, că pe calea contestației la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, fără însă a se repune în discuție probleme de fond, rezolvate cu autoritate de lucru judecat, curtea de apel a opinat că motivul invocat în susținerea contestației la executare se circumscrie cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât se tinde la deducerea suplimentară a unei perioade executate în raport de situația juridică a condamnatului, cu consecințe în ceea ce privește durata pedepsei ce se execută, iar instanța competentă să judece contestația la executare potrivit dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. s-a precizat că este instanța de executare, respectiv Tribunalul Prahova, instanță pe rolul căreia a fost înregistrată inițial cauza.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești, referitor la competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A., în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Prahova, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1). lit. a) - d). C. proc. pen.. se poate face contestație contra executării unei hotărâri penale atunci când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă (lit. a) ori executarea era îndreptată împotriva unei alte persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare (lit. b), în cazul în care s-a ivit vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c) ori atunci când în cauză se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei (lit. d).

Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat. Ca atare, motivele invocate pe calea contestației la executare nu pot pune în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești atacate și nici aspecte de fond ce vizează individualizarea întrucât contestația la executare nu are natura juridică a unei căi de atac.

În cauză, prin sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Prahova, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., s-a formulat contestație la executare cu privire la Sentința penală nr. 87/06 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 563/07.06.2019 a Curții de Apel Ploiești privind pe condamnatul A., în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni.

În motivarea sesizării s-a arătat că, prin adresa din 24 iunie 2019, Penitenciarul Mărgineni a adus la cunoștința instanței că perioada deducerii menționate în cuprinsul Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 106/7 iunie 2019 și luate din extrasul Deciziei penale nr. 563/7.06.2019 a Curții de Apel Ploiești, nu este cea corectă, iar mențiunea cu privire la anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 571 din 3 iunie 2014 emis de Tribunalul Dâmbovița nu a fost inserată în cuprinsul mandatului.

Se constată, așadar, din conținutul sesizării, că aspectul invocat pe calea contestației la executare privește perioada dedusă din pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 87 din 06 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 563 din 07.06.2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Or, această chestiune se încadrează unei situații de micșorare a pedepsei prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar nu prevederilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. care vizează nelămurirea hotărârii care se execută sau vreo împiedicare la executare. Nu se poate aprecia că durata dedusă din cuantumul unei pedepse cu închisoarea, expres și explicit arătată în cuprinsul unei hotărâri, îmbracă forma unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută.

De asemenea, nu se circumscrie dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. verificarea caracterului complet al mandatului de executare al pedepsei închisorii emis în baza Sentinței penale nr. 87 din 06 martie 2017 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 563 din 07.06.2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., competența soluționării contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu este alternativă și revine, ca regulă, instanței de executare, iar dacă petentul se află în executarea pedepsei, instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.

Ca atare, competența materială a soluționării prezentei contestații la executare revine Tribunalului Prahova, ca instanță de executare, potrivit art. 553 C. proc. pen., pe raza teritorială a acestei instanțe fiind și Penitenciarul Mărgineni unde se află în executarea pedepsei condamnatul A.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Prahova, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.