ÎCCJ, Secția penală

Asupra contestației în anulare, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 29/CC din 28 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 166 din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost recunoscută Sentința penală nr. 11 Hv 70/19, pronunțată la data de 15.10.2019 de Tribunalul Landului Leoben, definitivă la 12.05.2020, prin Decizia nr. 1 Bs 11/20g a Curtii de Apel Graz - privind pe persoana condamnată A., în prezent deținut în Penitenciarul Graz-Karlau, Republica Austria.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 4.320 zile închisoare aplicată persoanei condamnate A. pentru săvârșirea unui număr de 5 infractiuni, respectiv tâlhărie gravă, prevăzută de art. 142 alin. (1), (14)3 alin. (1) cazul II, și alin. (2) primul caz din C. pen. austriac și două infractiuni de violare de domiciliu, prevăzute de art. 109 alin. (1) și (3) cifrele 1, 2 și 3 C. pen. austriac, având corespondent în dispozițiile art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) și f) și alin. (3) C. pen. român, art. 205 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen. român, art. 224 alin. (1) și (2) C. pen. român, art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) și f) C. pen. român și art. 224 alin. (1) și (2) C. pen. român, sens în care s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada deja executată de 603 zile până la data de 02.10.2020 și, în continuare, la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., iar, prin Decizia nr. 377/A din 15.12.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 29/CC din 28 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în Dosarul nr. x/2020.

La data de 15 iulie 2021, invocând cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., persoana condamnată A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 377/A din 15 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 susținând, în esență, că, în cauză, soluționarea cauzei în apel s-a desfășurat în prezența unui apărător desemnat din oficiu, deși contestatorul angajase serviciile unui apărător ales, asistența juridică din oficiu neputând fi acordată decât în cazul în care contestatorul nu ar fi beneficiat de serviciile unui apărător ales (art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.).

La data de 15 iulie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu completului nr. 6, cu termen de judecată la data de 07 octombrie 2021.

Verificând actele dosarului, din perspectiva dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte, a constatat că prezenta cale de atac a fost formulată împotriva unei hotărâri penale definitive pronunțate de instanța de apel, în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația în anulare este dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. și că, în sprijinul contestației, au fost invocate dovezi care se regăsesc la dosar, motiv pentru care a fost admisă în principiu.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 377/A din 15 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind o cale de anulare pentru vicii și nulități relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula și a motivelor ce pot fi invocate în susținere, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară de atac al contestației în anulare constituie o garanție că aceasta nu trebuie să devină o posibilitate nejustificată și nelegitimă de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

În consecință, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 426 C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu soluționarea contestației în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 377/A din 15 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, invocând cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii.

Condamnatul a susținut că judecarea apelului declarat împotriva sentinței prin care a fost recunoscută hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățile din Austria și prin s-a dispus și transferarea sa într-un penitenciar din România, în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004, s-a desfășurat în prezența unui apărător desemnat din oficiu, deși contestatorul angajase serviciile unui apărător ales, asistența juridică din oficiu neputând fi acordată decât în cazul în care contestatorul nu ar fi beneficiat de serviciile unui apărător ales.

Înalta Curte constată că, în speța de față, apelul condamnatului s-a desfășurat după procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală care, la art. 166 alin. (11) prevede că:

"Împotriva sentinței prevăzute la alin. (6) pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul și persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanței de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezența procurorului este obligatorie."

Având în vedere că, în Legea nr. 302/2004, la Secțiunea 2 a Titlului VI, Capitolul II, referitoare la transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, nu este prevăzută asistența juridică a persoanei condamnate, Înalta Curte, în raport de art. 7 din Legea nr. 302/2004, are în vedere dispozițiile C. proc. pen. care se referă la asistența juridică obligatorie, prevăzute de art. 90.

Înalta Curte constată că persoana condamnată, care se afla în stare de detenție în Penitenciarul Graz-Karlau din Republica Austria, a beneficiat de asistență juridică obligatorie, potrivit art. 90 lit. a) C. proc. pen., la termenul de judecată din 15 decembrie 2020, atunci când s-a judecat apelul declarat împotriva Sentinței penale nr. 29/CC din 28 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în Dosarul nr. x/2020, fiind desemnat, în acest sen,s un apărător din oficiu, respectiv avocat B., în substituirea avocatului C.

Critica apărării în sensul că, în mod clar, trebuie făcută o distincție între situația asigurării apărătorului din oficiu atunci când legea reclamă asistență juridică, iar persoana în cauză nu beneficiază de serviciile unui apărător ales, și situația în care o persoană beneficiază de serviciile unui apărător ales, iar acesta nu este încunoștințat despre termen de organul jurisdicțional în fața căruia se desfășoară procedura în cauză, este nefondată în raport cu obiectul cauzei.

Astfel, încunoștințarea apărătorului ales cu privire la termenul de judecată acordat este strict reglementată de dispozițiile Codului de procedură și nu poate fi extinsă la toate cauzele desfășurate în fața instanței (spre exemplu: art. 184 alin. (8) - Termenul se comunică procurorului, precum și avocatului suspectului sau inculpatului, căruia i se acordă, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei și propunerea formulată de procuror; art. 225 alin. (2) teza finală - De asemenea, ziua și ora se aduc la cunoștința avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune la dispoziție dosarul cauzei pentru studiu; art. 225 alin. (3) Cod - Termenul se aduce la cunoștința procurorului și avocatului inculpatului, acestuia din urmă acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei; art. 235 alin. (2) - De asemenea, ziua și ora se aduc la cunoștința avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune la dispoziție dosarul cauzei pentru studiu).

Într-adevăr, în cererea de apel depusă la Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți, secția penală, care a avut ca obiect apelul condamnatului declarat împotriva Sentinței penale nr. 29/CC din 28 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, se face mențiunea de către apărătorul ales privind comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul formei de exercitare a profesiei de avocat, și anume la Cabinetul Individual de Avocatură "D.", fiind indicată și adresa în acest sens.

Însă, în raport cu dispozițiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, apelul se judecă fără citarea persoanei condamnate, neexistând, în concret, un act de procedură pe care instanța să fi trebuit, potrivit legii, să îl comunice apelantului, anterior soluționării căii de atac exercitate, la locul de deținere sau la domiciliul procesual ales (în cazul de față, la sediul formei de exercitare a profesiei de avocat, și anume la Cabinetul Individual de Avocatură "D.").

În plus, Înalta Curte subliniază faptul că, potrivit art. 39 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, avocatul este dator să se prezinte la fiecare termen la instanțele de judecată, conform mandatului încredințat, să manifeste conștiinciozitate și probitate profesională și este obligat să depună toată diligența pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale clienților și să uzeze de mijloacele prevăzute de lege, pe care le consideră favorabile acestora, nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale putând să constituie abatere disciplinară.

Prin urmare, deși instanța de apel nu avea obligația legală de a-l cita pe apelant și, respectiv, de a-l încunoștința pe apărătorul ales al acestuia cu privire la termenul fixat, acesta din urmă avea posibilitatea, interesându-se de proces (mai ales că intervalul de timp, de la înregistrarea căii de atac și până la fixarea termenului de soluționare a acesteia, este unul foarte scurt, având în vedere dispozițiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, anterior citate), să se prezinte la termenul de judecată fixat, ocazie cu care ar fi avut posibilitatea să formuleze cereri și concluzii în susținerea căii de atac exercitate.

Așa fiind, Înalta Curte constată că judecarea cauzei în apel a avut loc cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie, motiv pentru care, cererea de contestație în anulare este nefondată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 432 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 377/A din 15 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 377/A din 15 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.

GGC - ED