ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2020

Ședința publică din data de 08 mai 2020

Deliberând asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 20 din 27 ianuarie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. privind sentința penală nr. 274 din data de 26 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Craiova a reținut că prin sentința penală nr. 274 din data de 26 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Austria.

S-au constatat îndeplinite condițiile prev. de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

A fost recunoscută sentința penală nr. 37 Hv 43/17z, pronunțată la data de 07.08.2017 de Tribunalul Landului Linz, rămasă definitivă la data de 30.01.2018, prin care cetățeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și lipsire de libertate, prev. de art. 142 alin. (1) și art. 99 alin. (1) din C. pen. austriac, care au corespondent în legislația română în infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. c), d) și f) și lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.

S-a dispus transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei de 6 ani închisoare, menționate anterior, într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 29.12.2016 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 420 RON reprezintă onorariu avocat oficiu care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Craiova a reținut că, prin adresa din 20.11.2018 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în conformitate cu dispozițiile art. 153 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a înaintat instanței cererea formulată de autoritățile judiciare din Austria, privind transferarea cetățeanului român A., deținut în Austria, cu ultimul domiciliu din România în municipiul Caracal, județul Olt, în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România, împreună cu documentația aferentă și referatul întocmit în urma verificărilor efectuate.

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a înregistrat cauza la data de 21.11. 2018 sub nr. x/2018.

În referatul întocmit de Parchet s-a reținut că Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova lucrarea cu nr. x, având ca obiect cererea formulată de autoritățile judiciare austriece, privind transferarea persoanei condamnate A., cu ultimul domiciliu din România în municipiul Caracal, județul Olt, în vederea executării într-un penitenciar din România a restului rămas de executat din pedeapsa totală de 6 ani închisoare.

Din documentele înaintate s-a reținut că prin hotărârea nr. 37 Hv 43/17z din data de 07.08.2017 pronunțată de Tribunalul de Land Linz, definitivă la data de 30.01.2018, cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și lipsire de libertate, prev. de art. 142 alin. (1) și art. 99 alin. (1) C. pen. austriac.

În fapt s-a reținut că la data de 14.08.2016, în timp ce se afla în localitatea Leonding, cetățeanul român A., cu ajutorul complicilor B., C., D. și E., prin întrebuințarea de violențe, a sustras de la persoana vătămată F. în vârstă de 78 ani la momentul comiterii faptei, suma de 3200 euro, un telefon mobil în valoare de 190 euro și un inel din aur în valoare de aprox. 300 euro, iar de la persoana vătămată G. a sustras un inel din argint și aur în valoare de aprox. 150 euro. Modalitatea de comitere a faptelor a fost următoarea:

A., B. și H. s-au mascat (folosind căciuli de tip cagulă și mănuși de grădinărit), iar cu ajutorul unei scări pe care o confecționaseră anterior au reușit să pătrundă în locuința numitei F., situată la etajul 2 al blocului de pe strada x 38. În continuare persoanele menționate anterior l-au legat pe G., care se afla în imobil și au lovit-o pe F. în zona capului și a feței, aceasta prezentând un hematom în zona ochiului stâng și în spatele capului și mai multe zgârieturi, iar G. escoriații în zona încheieturilor mâinilor și a inelarului drept, agresorii solicitându-le bani și bijuterii.

Săvârșind fapta în modalitatea descrisă anterior A., B. și H., cu intenție, i-au privat de libertate în mod ilegal pe numiții G. și F., lăsându-i legați în locuința acesteia din urmă.

Faptele descrise anterior au corespondent în legislația română infracțiunile de tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. c) și f) și de art. 205 alin. (1) din C. pen.

Conform legislației statului austriac pedeapsa menționată anterior va fi executată complet la data de 29.12.2022.

Condamnatul A. a fost de acord să fie transferat în România pentru a executa restul din pedeapsa aplicată de autoritățile austriece.

Curtea, examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a constatat că a fost investită în procedura de recunoaștere și executare a hotărârii străine de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate în procedura prevăzută de art. 150 - 158 din Legea 302/2004, prin care au fost transpuse în legislația internă dispozițiile Deciziei- Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene, autoritatea judiciară din statul de condamnare înaintând în statul de executare certificatul prevăzut în anexa 5 la lege .

S-a reținut astfel că cetățeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 37 Hv 43/17z, pronunțată la data de 07.08.2017 de Tribunalul Landului Linz, rămasă definitivă la data de 30.01.2018, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și lipsire de libertate, prev. de art. 142 alin. (1) și art. 99 alin. (1) din C. pen. austriac.

S-a constatat că faptele reținute au corespondent în legislația română în infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. c), d) și f) și lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.

A. a fost arestat preventiv la data de 29.12.2016, iar de la data de 07.08.2017 a fost condamnat pe baza sentinței menționate.

Din datele transmise de autoritățile judiciare austriece s-a reținut că persoana condamnată A. a fost de acord să fie transferată în România în vederea executării pedepsei.

Față de aceste împrejurări, Curtea a constatat că a fost legal învestită cu sesizarea formulată de autoritățile judiciare din Austria cu atribuții în executarea pedepselor privative de libertate, privind recunoașterea sentinței penale nr. 37 Hv 43/17z, pronunțate la data de 07.08.2017 de Tribunalul Landului Linz, rămasă definitivă la data de 30.01.2018, în vederea transferării persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.

Potrivit dispozițiilor art. 155 din Legea 302/2004 instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; c) persoana condamnată are cetățenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151.

S-a constatat astfel că în cauză sunt îndeplinite condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004, întrucât hotărârea este definitivă și executorie, fapta pentru care a fost aplicată pedeapsa are corespondent în legea română, persoana condamnată este cetățean român, și-a exprimat acordul cu privire la transferul în România în vederea executării pedepsei și nu există vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 151 din Legea nr. 302/2004.

La data de 16 ianuarie 2020 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2020, contestația la executare formulată de condamnatul A..

În motivarea contestației condamnatul a arătat, în esență, că solicită recunoașterea pe cale judiciară a perioadelor de detenție în care a lucrat efectiv și pentru care conform legilor pot primi zile câștig, în funcție de cât a lucrat, perioada vizată fiind 7 iunie - 31 iulie 2018 și 01 august 2018 - 29 ianuarie 2019.

S-a arătat că contestația la executare este un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării pedepsei, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce țin de executare hotărârilor, iar nu și de legalitatea și temeinicia acestora.

Reglementând situațiile în care se poate face contestație împotriva executării unei hotărâri penale, legiuitorul a stabilit, în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., că aceasta poate fi formulată când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Verificând, în acest context, actele dosarului, Curtea a constatat că prin sentința penală nr. 37 Hv 43/17z, pronunțată la data de 07.08.2017 de Tribunalul Landului Linz, rămasă definitivă la data de 30.01.2018, prin care cetățeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și lipsire de libertate, prev. de art. 142 alin. (1) și art. 99 alin. (1) din C. pen. austriac, care au corespondent în legislația română în infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. c), d) și f) și lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.. Prin aceeași sentință, s-a dispus transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei de 6 ani închisoare, menționate anterior, într-un penitenciar din România și s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 29.12.2016 la zi.

Conform deciziei ÎCCJ nr. 15/22.05.2015, după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea străină, nu se scade din pedeapsa ce se execută în România.

Prin urmare, s-a apreciat că motivele invocate de contestatorul condamnat sunt nefondate.

Împotriva sentinței penale nr. 20 din 27 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat contestație condamnatul A..

În esență, a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale atacate și, pe cale de consecință, deducerea perioadelor de detenție în care a lucrat efectiv, din pedeapsa aplicată.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Prealabil, analizării motivelor invocate de către contestatorul inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune stabilirea limitelor și specificul contestației la executare, astfel cum este reglementată de art. 598 C. proc. pen., norme care statuează că aceasta reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării unei hotărâri definitive și nu o cale extraordinară de atac, care să permită repunerea în discuție a situației de fapt, administrarea unor probe noi sau reaprecierea probelor deja administrate:

"contestația împotriva executării hotărârii penale, se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei."

În speță, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 37 Hv 43/17z, pronunțată la data de 07.08.2017 de Tribunalul Landului Linz, rămasă definitivă la data de 30.01.2018, prin care cetățeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și lipsire de libertate, prev. de art. 142 alin. (1) și art. 99 alin. (1) din C. pen. austriac, care au corespondent în legislația română în infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. c), d) și f) și lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.. Prin aceeași sentință, s-a dispus transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei de 6 ani închisoare, menționate anterior, într-un penitenciar din România și s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 29.12.2016 la zi.

Contestatorul A. a solicitat recunoașterea perioadelor de detenție în care a lucrat efectiv și pentru care conform dispozițiilor legale poate primi zile câștig, perioada vizată fiind 07 iunie - 31 iulie 2018 și 01 august 2018 - 29 ianuarie 2019.

În raport de motivele contestației formulate, precum și de actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reține incidența Deciziei nr. 15 din 22 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în aplicarea art. 17 din Decizia - Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia: După transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Pentru considerente expuse, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 20 din data de 27 ianuarie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 20 din data de 27 ianuarie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 mai 2020.