ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 decembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 220/2025 din data de 28 noiembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025 a fost recunoscută sentința penală nr. 11 Hv 24/25w, pronunțată de Tribunalul Leoben la data de 10.04.2025, definitivă la data de 15.04.2025, prin care cetățeanul român A. , a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt grav și calificat, parțial rămas la tentativă, prev. de art. 127, 128 alin. (1) cifra 5, 129 alin. (1) cifra 1, 130 alin. (1) primul și al doilea caz, precum și alin. (2) primul și al doilea caz, parțial cu aplicare de art. 15 alin. (1) din C. pen. austriac, care are corespondent în legislația română în infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 77 lit. a) C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei închisorii de 3 ani și 6 luni închisoare, într-un penitenciar din România, cu respectarea regulii specialității.

A fost dedusă din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare perioada arestării preventive și cea executată de la 21.10.2024 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Craiova a reținut, în esență, următoarele:

Prin adresa nr. x/2025, din data de 21.11.2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în conformitate cu dispozițiile art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a înaintat instanței cererea formulată de autoritățile judiciare austriece privind recunoașterea sentinței penale nr. 11 Hv 24/25w, pronunțată de Tribunalul Leoben la data de 10.04.2025, definitivă la data de 15.04.2025, împotriva cetățeanului român A. și transferul persoanei condamnate în vederea executării într-un penitenciar din România a restului de pedeapsă din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin această hotărâre, împreună cu documentația aferentă și referatul întocmit în urma verificărilor efectuate.

Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat că a fost învestită în procedura de recunoaștere și executare a hotărârii străine de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, prevăzută de art. 153-170 din Legea 302/2004 rep., prin care au fost transpuse în legislația internă dispozițiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene.

S-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 rep., obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Astfel, s-a constatat, din înscrisurile aflate la dosar, că prin sentința penală nr. 11 Hv 24/25w, pronunțată de Tribunalul Leoben la data de 10.04.2025, definitivă la data de 15.04.2025, cetățeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt grav și calificat, parțial rămas la tentativă, prev. de art. 127, 128 alin. (1) cifra 5, 129 alin. (1) cifra 1, 130 alin. (1) primul și al doilea caz, precum și alin. (2) primul și al doilea caz, parțial cu aplicare de art. 15 alin. (1) din C. pen. austriac.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare străine, s-au reținut următoarele:

Sub un prim aspect, s-a observat că, potrivit certificatului, sentința penală nr. 11 Hv 24/25/w pronunțată la data de 10.04.2025, de Tribunalul Leoben, ce face obiectul cererii de recunoaștere, a rămas definitivă la data de 15.04.2025, înscriindu-se din această perspectivă în tiparul prevăzut de dispozițiile legale privind cooperarea judiciară în materie penală.

Totodată, în raport cu situația de fapt expusă pe larg în cuprinsul hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare asutriece, Curtea a apreciat ca fiind îndeplinită și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 rep., în sensul că faptele pentru care a fost condamnat cetățeanul român A., ar fi constituit infracțiuni și dacă ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 77 lit. a) C. pen.

Deopotrivă, s-a constatat, din înscrisurile de la dosar, că persoana condamnată are domiciliul în România, mun. Slatina, str. x, jud. Olt, acolo unde locuiesc cei doi copii minori ai acestuia, B. și C., în vârstă de 9 și 14 ani, care sunt singuri, precum și că a suferit multiple condamnări la pedeapsa închisorii aplicate anterior de autoritățile judiciare din România, Italia și Germania.

În continuare, Curtea a constatat că persoana condamnată se află în prezent încarcerată în Austria, nu a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului, respectiv nu a fost de acord să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei, motivând că dorește să rămână și să lucreze în Austria, dar și că în Austria există condiții mai bune de detenție.

Din această perspectivă, Curtea a reținut dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea 302/2004 rep., potrivit cărora consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Sub acest aspect, s-a reținut că, astfel cum rezultă din Certificatul pentru executarea de hotărâri prin care se impun pedepse sau alte măsuri privative de libertate în alt stat membru al Uniunii Europene, emis de autoritățile austriece, potrivit deciziei Oficiului Federal pentru Imigrație și Azil din data de 17.06.2025, cetățeanul român nu are drept de ședere în Austria timp de zece ani, și, prin urmare, reintegrarea sa socială nu poate fi avută în vedere în mod valid în această țară.

Față de aceste aspecte, Curtea a apreciat că situația cetățeanului român A., se circumscrie acestor dispoziții, consimțământul acestuia pentru transferul către autoritățile judiciare române în vederea continuării executării restului de pedeapsă nefiind necesar.

Cu privire la durata privării de libertate în statul emitent, s-a subliniat că se vor avea în vedere mențiunile din sentința nr. 11 Hv 24/25w și din certificat, potrivit cărora persoana condamnată a fost privată de libertate în timpul procesului penal din data de 21.10.2024 până la data de 10.04.2025 inclusiv, iar din durata totală a pedepsei de 3 ani și 6 luni (1277 zile), a executat un număr de 280 zile la data de 28.07.2025, pedeapsa urmând a fi executată complet până la data de 20.04.2028.

Împotriva sentinței penale nr. 220/2025 din data de 28 noiembrie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, a declarat apel persoana condamnată A..

În cuprinsul cererii de apel, persoana condamnată A. a învederat că nu dorește să execute pedeapsa în România.

La termenul de judecată din data de 24 decembrie 2025 au avut loc dezbaterile, apelantul persoană condamnată fiind reprezentat de apărător desemnat din oficiu, iar motivele de apel au fost susținute oral cu acest prilej și expuse detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Înalta Curte, examinând apelul formulat de persoana condamnată A., constată că acesta este nefondat și îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare din Austria față de cetățeanul român A. este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii fiind cel prevăzut de art. 172 alin. (3) din aceeași lege.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: hotărârea este definitivă și executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; persoana condamnată are cetățenie română; persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Instanța de control judiciar constată că prima instanță a analizat judicios actele dosarului și a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru recunoașterea hotărârii străine de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare din Austria, dispunând transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei stabilite prin hotărârea definitivă recunoscută în cauză.

În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că, prin hotărârea de condamnare a cărei recunoaștere s-a dispus în cauză, respectiv sentința penală nr. 11 HV 24/25w, pronunțată de Tribunalul Leoben la data de 10.04.2025, definitivă la data de 15.04.2025, cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 1.277 zile închisoare (3 ani și 6 luni), pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt grav și calificat, parțial rămas la tentativă, prev. de art. 127, 128 alin. (1) cifra 5, 129 alin. (1) cifra 1, 130 alin. (1) primul și al doilea caz, precum și alin. (2) primul și al doilea caz, parțial cu aplicare de art. 15 alin. (1) din C. pen. austriac.

În fapt, în sarcina persoanei condamnate A., s-au reținut următoarele:

Numiții A., D. și E., la datele menționate și în locurile menționate mai jos, în calitate de membri ai unei organizații criminale, cu cooperarea unui alt membru al acestei organizații, specializate în comiterea furturilor din firme prin efracție ("spargerea clădirilor"), în special în furtul de cupru și unelte depozitate acolo, care opera într-un mod de diviziune a muncii convenit în prealabil, au sustras și au încercat să sustragă (I.1., I.2.b., I.3. și II.2.) de la administratorii menționați bunuri mobile având o valoare de peste 5.000 de euro, dar care nu depășește 300.000 de euro (D. și A. în valoare de cel puțin 124.765,80 euro și E. în valoare de cel puțin 174.731,35 euro; fapta I: 124.765,80 euro și fapta II: 49.965,55 euro) prin spargerea/escaladarea clădirilor, depozitelor și a altor spații închise, cu intenția să se îmbogățească pe nedrept ei înșiși sau un terț, urmărind să își asigure pentru o perioadă mai lungă de timp un venit continuu, astfel:

I. A. lovită, D. și E., în fiecare caz prin colaborare conștientă și voită cu ceilalți:

l. În noaptea de 30.09.2024 spre 01.10.2024, în localitatea F., Austria, prin spargerea unei ferestre au pătruns în hala de lucru a aparținând lui G., fapta rămânând în forma tentativei, întrucât nu au luat cu ei bunuri care meritau să fie furate;

a. În H., Austria, prin tăierea unui gard din sârmă și spargerea unui ferestre au intrat în incinta societății I. S.R.L., unde au spart un container aflat în incintă sustrăgând din acesta fire și bare de cupru, în valoare de 11.205 euro, respectiv diverse unelte și echipamente, în valoare de 21.709,01 euro;

b. În Viena, Austria, de la Ing. J., prin forțarea ușii de acces au pătruns în K., fapta rămânând în stadiul tentativei, întrucât au fost descoperiți de un angajat în timpul comiterii infracțiunii și au fugit;

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că prima instanță a reținut în mod legal întrunirea tuturor condițiilor necesare pentru admiterea cererii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunțate de autoritățile din Austria, respectiv: caracterul definitiv și executoriu al hotărârii de condamnare (potrivit certificatului pentru executarea de hotărâri, sentința penală nr. 11 Hv 24/25/w pronunțată la data de 10.04.2025, de Tribunalul Leoben, ce face obiectul cererii de recunoaștere, a rămas definitivă la data de 15.04.2025), existența dublei incriminări (faptele comise de apelantul A. ar fi constituit infracțiuni și în cazul în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, respectiv infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 77 lit. a) C. pen.), statutul condamnatului de cetățean roman (A. este cetățean român ), precum și neincidența vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că, deși persoana condamnată A. a arătat că dorește să execute pedeapsa în statul de condamnare, acesta este cetățean român, iar recunoașterea în România a hotărârii prin care a fost condamnat, se poate dispune chiar dacă nu este de acord cu transferul, deoarece, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, potrivit deciziei Oficiului Federal pentru Imigrație și Azil din data de 17.06.2025, cetățeanul român A. nu are drept de ședere în Austria timp de zece ani, și, prin urmare, reintegrarea sa socială nu poate fi avută în vedere în mod valid în această țară.

Așadar, se constată îndeplinită în cauză și condiția prevăzută de dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, din examinarea tuturor datelor existente în cauză, rezultă că persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil și nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că în mod legal prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe condamnatul A. și transferul acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate, hotărârea atacată fiind așadar legală și temeinică, iar apelul de față nefondat.

De altfel, în cadrul prezentului demers judiciar, persoana condamnată A. nu contestă argumentele care susțin soluția instanței de fond, ci, exclusiv împrejurarea că nu este de acord cu transferul în România și că dorește să rămână în continuare în statul de condamnare, însă aceste aspecte nu constituie motive de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 sau vreun impediment la transfer.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței nr. 220/2025 din data de 28 noiembrie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.., va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1.159 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul condamnat A. împotriva sentinței nr. 220/2025 din data de 28 noiembrie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1.159 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 decembrie 2025.