ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 16/PI din data de 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine vizând persoana condamnată A., formulată de autoritățile judiciare din Austria.

S-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 280 Hv 29/24i a Tribunalului pentru Cauze Penale Graz, din data de 17.07.2024, rămasă definitivă la data de 23.07.2024, cu privire la persoana condamnată A., cetățean român, în prezent aflat în executarea pedepsei într-un penitenciar din Austria, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 142 alin. (1) din C. pen. austriac, faptă incriminată de legea penală română prin dispozițiile art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. d) și f) din C. pen. (tâlhăria calificată).

În temeiul art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 4 ani (1461 zile) închisoare aplicată persoanei condamnate A. cele 222 zile închisoare deja executate până la data de 14.11.2024, precum și perioada executată de la data de 14.11.2024 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin referatul nr. x/2025 din data de 21.01.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală sub nr. x/2025, la data de 21.01.2025, s-au solicitat următoarele:

În motivarea sesizării, s-a arătat că prin adresa nr. x/24.12.2024, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cererea formulată de către autoritățile judiciare din Republica Austria cu privire la recunoașterea hotărârii penale și transferarea într-un penitenciar din România a numitului A., în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Din cuprinsul certificatului emis de autoritățile judiciare din Republica Austria rezultă că numitul A. se află în executarea unei pedepse de 1461 zile (4 ani) închisoare, din care a executat 222 de zile, conform calculului efectuat la data de 14.11.2024, aceasta urmând a fi finalizată la data 06.04.2028.

Totodată, în cuprinsul certificatului (lit. g), punctul b), autoritățile judiciare din Republica Austria au specificat că la data de 02.10.2024, prin hotărârea nr. x, Oficiul Federal pentru Străini și Azil a impus persoanei condamnate interdicția de reședință pe teritoriul Austriei pe o durată de 8 ani.

Cu privire la hotărârea de condamnare, în cuprinsul certificatului s-a precizat că, prin hotărârea penală nr. 280 Hv 29/24i a Tribunalului pentru Cauze Penale Graz, din data de 17.07.2024, rămasă definitivă la data de 23.07.2024, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie", prevăzută de art. 142 alin. (1) din C. pen. austriac.

Fapta este incriminată în legislația penală din România de dispozițiile art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. d) și f) din C. pen.

Conform certificatului, persoana condamnată nu a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului, în vederea transferării sale într-un penitenciar din România.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că sesizarea este întemeiată, reținând că prin sentința penală nr. 280 Hv 29/24i a Tribunalului pentru Cauze Penale Graz, din data de 17.07.2024, rămasă definitivă la data de 23.07.2024, inculpatul A. a fost condamnat la executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea de tâlhărie, prevăzută de art. 142 alin. (1) din C. pen. austriac.

În fapt, prin hotărârea de condamnare s-a reținut că la data de 17.05.2017, în timpul nopții (orele 02.00) în Saiersberg, A. și B., acționând în colaborare conștientă și voită cu făptuitorii urmăriți separat C. și D. (deja condamnați definitiv), prin violență împotriva persoanelor și prin amenințare cu un pericol iminent pentru trup și viață, au sustras de la E. și F. bunuri mobile străine, având intenția ca prin însușirea lor să se îmbogățească pe nedrept pe ei înșiși ori pe o persoană terță, prin aceea că au pătruns în casa unifamilială a numitei E., le-au imobilizat pe E. și F. cu legături de cablu și bandă adezivă, au lovit-o pe F. și le-au amenințat cu împușcarea în caz de opunere, timp în care unul dintre făptuitori a rostit fraza:

"Ali, dă-mi arma ta", pentru a le forța pe cele două femei să predea bani în numerar și bijuterii, după care au fugit, având asupra lor bijuteriile obținute (un inel de aur strălucitor și un inel de aur cu perlă), aparate auditive noi, numerar în sumă de 600,00 euro și 40,00 euro, precum și un telefon, în valoare de aproximativ 150,00 euro.

Instanța a constatat că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167 din aceeași lege necesare pentru recunoașterea și executarea sentinței penale 280 Hv 29/24i a Tribunalului pentru Cauze Penale Graz, din data de 17.07.2024, rămasă definitivă la data de 23.07.2024.

Astfel, numitul A. (în prezent încarcerat într-un penitenciar din Austria) are de executat o pedeapsă de 4 ani închisoare, din care a executat 222 de zile până la data de 14.11.2024, executarea acesteia fiind preconizată să fie finalizată la data de 06.04.2028.

Hotărârea a cărei recunoaștere se solicită este definitivă (hotărârea a rămas definitivă la data de 23.07.2024), fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 4 ani închisoare constituie și în România infracțiune și autorul acesteia ar fi sancționabil (conform C. pen. român, fapta reținută în sarcina persoanei condamnate A., comisă la data de 17.05.2017, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. d) și f) din C. pen., respectiv pe timpul nopții și prin violare de domiciliu, iar persoana condamnată este cetățean român.

Deși persoana condamnată nu a consimțit la predarea sa, cu motivarea că soția, fiul său și restul familiei locuiesc în Germania și nu are relații sociale în România, conform certificatului emis de autoritățile judiciare din Austria, acesta are interdicție de reședință în Austria pe o durată de 8 ani, impusă prin hotărârea Oficiului Federal pentru străini și azil, din data de 02.10.2024, devenind astfel, incidente, dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

De asemenea, s-a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, în sensul că:

- numitul A. nu a fost condamnat în România pentru aceeași faptă și nici nu a executat o pedeapsă aplicată de un alt stat pentru aceeași faptă;

- nu beneficiază de imunitate de jurisdicție penală;

- răspunde penal potrivit legii române;

- nu a intervenit prescripția executării pedepsei și nici amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptei;

- iar în cursul procesului penal desfășurat în Austria, persoana condamnată, a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, conform mențiunilor din cuprinsul certificatului emis de autoritățile judiciare din Austria.

II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, persoana condamnată A. .

Persoana condamnată nu a motivat în scris apelul formulat.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru persoana condamnată a solicitat să se aibă în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru recunoașterea hotărârii, întrucât apelantul nu a consimțit la predarea sa, iar soția, fiul și restul familiei sale locuiesc pe teritoriul Germaniei și nu mai are nicio legătură cu statul român.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 19.02.2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen de judecată la data de 26.02.2025 când au avut loc dezbaterile.

III. Analizând apelul declarat de persoana condamnată A. prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte reține că, în relația cu Austria, este aplicabilă Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, decizie transpusă atât de Austria, ca stat de condamnare, cât și de România, ca stat de executare.

Dispozițiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană se regăsesc în titlul VI din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Așadar, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare austriece față de cetățeanul român A. care, în prezent, se află într-un penitenciar din Austria, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel cum se arată în art. 166 alin. (3) din același act normativ.

Astfel, în conformitate cu art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată: Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Verificând, în aceste coordonate normative particularitățile cauzei, dar și în raport cu situația de fapt reținută în cuprinsul certificatului emis la 16.12.2024, în baza Deciziei cadru 2008/909/JAI, Înalta Curte constată, similar primei instanțe, că cerințele prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004 sunt îndeplinite.

Astfel, hotărârea de condamnare nr. 280 Hv 29/24i/17.07.2024 a Tribunalului pentru Cauze Penale Graz are caracter definitiv, astfel cu rezultă din informațiile înaintate la dosarul cauzei de Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară.

În acest sens, Înalta Curte reține că în certificatul reglementat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI se precizează că hotărârea cu privire la care se solicită recunoașterea a rămas definitivă la data de 23.07.2025.

În ceea ce privește condiția dublei incriminări, reglementată în art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că faptele care au atras condamnarea persoanei solicitate la pedeapsa de 4 ani închisoare sunt incriminate de legea română, constituind infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. d) și f) din C. pen.

Referitor la condiția prevăzută la lit. c) a art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, se constată că apelantul-persoană condamnată A. este cetățean român și are domiciliul pe teritoriul României.

Este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004. Deși persoana condamnată, cetățean român, nu a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului, în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, consimțământul nu este necesar întrucât la data de 02.10.2024, prin hotărârea Oficiului Federal pentru Străini și Azil al Republicii Austria, s-a impus persoanei condamnate interdicția de reședință pe o durată limitată de 8 ani.

De asemenea, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, nu există date conform cărora apelantul A. a fost condamnat în România pentru aceeași faptă sau că a executat o pedeapsă aplicată de un alt stat pentru aceeași faptă. În plus, acesta nu beneficiază de imunitate de jurisdicție penală, răspunde penal potrivit legii române, nu a intervenit prescripția executării pedepsei și nici amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptei și, față de înscrisurile de la dosarul cauzei, respectiv certificatul emis în baza Deciziei Cadru 2008/909/JAI de către autoritățile austriece, se constată că persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, aceasta fiind prezentă personal la judecata desfășurată de autoritățile din Austria.

Concluzionând sub aspectul cerințelor anterior menționate, Înalta Curte reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a hotărârii penale nr. 280 Hv 29/24i a Tribunalului pentru Cauze Penale Graz, din data de 17.07.2024, rămasă definitivă la data de 23.07.2024, cu privire la persoana condamnată A., prin care s-a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa de 4 ani închisoare (echivalentul a 1461 zile), în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 142 alin. (1) din C. pen. austriac.

În ceea ce privește critica apelantului-persoană condamnată referitoare la faptul că nu este de acord să fie transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, întrucât nu a consimțit la predarea sa, iar soția, fiul și restul familiei sale locuiesc pe teritoriul Germaniei și nu mai are nicio legătură cu statul român, Înalta Curte o apreciază nefondată.

Astfel, consimțământul la predare nu este necesar în cazul de față, întrucât persoana condamnată A., deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România, existând un ordin în acest sens (interdicție de reședință limitată în Austria pe durata de 8 ani). De asemenea, faptul că familia sa locuiește pe teritoriul altui stat, respectiv în Germania nu reprezintă o chestiune care să conducă la refuzul recunoașterii și executării hotărârii judecătorești străine, nefiind prevăzute ca și impedimente la recunoaștere în art. 167, respectiv art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, reținând că susținerile apelantului nu se circumscriu niciuneia dintre condițiile a căror neîndeplinire ar putea constitui un obstacol la transferul acestuia în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind persoana condamnată A..

Pentru aceste argumente, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată coroborat cu art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 16/PI din data de 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-persoană condamnată, în cuantum de 1108 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 16/PI din data de 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-persoană condamnată A., în cuantum de 1.108 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2025.