ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 22 din data de 06 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva Sentinței penale nr. 9 din C. civ./26.02.2018 a Curții de Apel Ploiești, pronunțate în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe contestator, la plata sumei de 150 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 680 de RON, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a dispune astfel, curtea a reținut că, prin Sentința penală nr. 9 din C. civ. din data de 26.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, așa cum a fost precizată, la termenul din 26.02.2018.

În baza art. 160 alin. (7) rap. la art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 și art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, s-a recunoscut Sentința nr. 1679 din data de 01.12.2014 pronunțată de G.I.P pe lângă Tribunalul Ordinar Firenze - Italia, confirmată prin Sentința nr. 2 pronunțată, la data de 28.01.2016, de Curtea de Assise de Apel din Firenze, definitivă la data de 12.06.2016, emisă față de cetățeanul român A., zis B., cu antecedente penale, posesor CI seria x nr. x, eliberată de SPCLEP Râmnicu Sărat la data de 30.12.2016, aflat în Arestul IPJ Buzău, în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de sclavie, prevăzută de art. 600, art. 602 ter. 1 și art. 110 din C. pen. italian, faptă care are corespondent în infracțiunea de sclavie, prevăzută de art. 209 din C. pen. român și s-a dispus executarea acestei pedepse în România.

S-a dedus din durata pedepsei perioada executată între 02.10.2013 și 04.10.2014, precum și perioada reținerii și arestării preventive a persoanei condamnate de la 12.02.2018 și până la 26.02.2018.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de sclavie, prevăzută de art. 209 din C. pen. român, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

S-a dispus punerea în libertate a persoanei condamnate A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7/12.02.2018 emis de Curtea de Apel Ploiești.

S-a dispus comunicarea sentinței definitive și a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii, conform art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, către Direcția de Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, în vederea comunicării către autoritatea competentă din statul solicitant.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu pentru persoana condamnată, în cuantum de 400 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, prin semnalarea nr. x din data de 07.02.2018 a MAI - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul SIRENE România, înaintată instanței de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu adresa nr. x/2018 din data de 12.02.2018, s-a solicitat luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Italia.

Prin încheierea din data de 12.02.2018, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel Ploiești a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A., către autoritățile judiciare din Italia, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 12.02.2018 și până la 26.02.2018 inclusiv.

Totodată, s-a fixat termen pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română, la data de 26.02.2018.

În baza art. 101 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea, de îndată, a încheierii către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și către Direcția de Drept Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară în Materie Penală din cadrul Ministerului Justiției.

Această încheiere a rămas definitivă ca urmare a respingerii, ca nefondată, a contestației formulate de persoana solicitată A., prin Decizia penală nr. 159/20.02.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din data de 26.02.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a înaintat instanței de judecată o precizare a cererii formulate inițial, în sensul că autoritățile din Italia nu au comunicat traducerea mandatului european de arestare emis față de persoana solicitată, însă au comunicat Sentința penală nr. 1679/2014 pronunțată de judecătorul pentru cereri preliminare din cadrul Tribunalului Firenze din 01.12.2012, confirmată prin Sentința nr. 2/2016 de Curtea de Jurați din Firenze din data de 28.01.2016 și certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene, menționând că stăruie în punerea în executare a pedepsei pe teritoriul României.

Având în vedere precizarea făcută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, instanța a adus-o la cunoștința persoanei solicitate A., care, după consultarea cu avocatul desemnat din oficiu, a arătat că este de acord să execute pedeapsa în România și că nu dorește să fie predat autorităților judiciare din Italia.

Analizând actele și lucrările dosarului inițial, precum și pe cele depuse odată cu precizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, instanța a reținut că, prin Sentința penală nr. 1679/2014 pronunțată de judecătorul pentru cereri preliminare (G.I.P.) din cadrul Tribunalului Firenze, la data de 01.12.2012, confirmată prin Sentința nr. 2 pronunțată, la data de 28.01.2016, de Curtea de Assise de Apel din Firenze, definitivă la data de 12.06.2016, cetățeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de sclavie, prevăzute de art. 600, art. 602 ter. 1 și art. 110 din C. pen. italian.

Ca situație de fapt, s-a reținut că, în anul 2009, persoana solicitată A., împreună cu alte persoane, au supus-o pe victima C. la condiții de viață anormale, prin intermediul violenței și amenințării, profitând de starea sa de inferioritate fizică și psihică și de starea sa de necesitate, reducând-o și ținând-o într-o stare de supunere continuă, și forțând-o în fiecare zi la prestații de cerșetorie pe toată durata zilei în Florența, cu recurgerea la acte de violență fizică și amenințări cu moartea împotriva ei, a propriei fetițe și a altor membrii de familie din România.

Pentru faptele de mai sus, A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, din care a executat 1 an și 3 zile, în perioada 02.10.2013 - 04.10.2014, restul pedepsei rămase de executat fiind de 6 ani, 11 luni și 27 de zile de închisoare.

A fost constatat că infracțiunea de sclavie este prevăzută și de legislația română, având corespondent în dispozițiile art. 209 din C. pen. român, astfel că, în cauză, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Curtea a mai reținut că, persoana condamnată se afla pe teritoriul României, fiind cetățean român, astfel că, față de precizările făcute de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în cauză s-a constatat aplicabilitatea dispozițiilor art. 160 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora dispozițiile art. 154 alin. (5) - (9), 13 și alin. (15) (privind recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care au fost aplicate pedepse sau măsuri privative de libertate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene) se aplică în mod corespunzător.

În aceste condiții, Curtea a mai reținut că persoana condamnată A. și-a exprimat consimțământul și a fost de acord să execute pedeapsa în România, arătând că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Italia, iar în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, hotărârea de condamnare fiind de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, având în vedere că faptele sunt prevăzute de art. 209 din C. pen. român, nefiind incident vreunul dintre motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare prevăzute de art. 151 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, Curtea a constatat că executarea în România a pedepsei este de natură să faciliteze și reintegrarea socială a persoanei condamnate, având în vedere că domiciliul său și familia sunt în România.

Având în vedere că nu s-a mai solicitat și luarea unei măsuri preventive față de persoana condamnată, s-a dispus punerea în libertate a acesteia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7/12.02.2018 emis de Curtea de Apel Ploiești.

Prin Sentința penală nr. 22 din data de 06 martie 2023, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, împotriva Sentinței penale nr. 9 din C. civ. din 26.02.2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/2018, a formulat contestație în anulare condamnatul A., care, prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat instanței admiterea în principiu a contestației în anulare, astfel cum a fost formulată de acesta, apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile de fond și de formă sub acest aspect, faptele reținute în sarcina sa datând din anul 2009 și fiind săvârșite pe teritoriul statului italian, condamnarea de către statul italian fiind recunoscută de statul român.

S-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, cu aplicarea art. 430 din C. proc. pen.. privind suspendarea executării până la soluționarea contestației în anulare.

A fost subliniat că, la interpelarea curții, condamnatul a indicat că a formulat contestație în anulare împotriva sentinței pronunțate de către Curtea de Apel Ploiești prin care i-a fost recunoscută sentința pronunțată de instanța italiană.

Curtea a reținut că pot fi supuse contestației în anulare hotărârile penale definitive pronunțate de prima instanță sau de instanța de apel prin care se rezolvă acțiunea penală/civilă atunci când este invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

În speță, s-a arătat că prin hotărârea de recunoaștere atacată în cauză nu s-a rezolvat acțiunea penală, ceea ce face contestația în anulare formulată, ca inadmisibilă. S-a arătat că, acțiunea penală a fost rezolvată prin sentința pronunțată de instanța italiană mai sus arătată.

Pe de altă parte, a precizat Curtea, contestația în anulare formulată împotriva unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii de către o instanță străină recunoscută de instanța română, când condamnatul execută pedeapsa într-un penitenciar din România, este de competența autorităților judiciare din statul de condamnare potrivit art. 19 paragraf 2 din Decizia Cadru 2008/909/JAI și art. 13 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate Strasbourg 1983.

De asemenea, s-a constatat că sentința atacată cu contestație în anulare a fost supusă apelului la ÎCCJ, apel respins, ca nefondat, ceea ce atrage din nou inadmisibilitatea contestației în anulare formulate împotriva sentinței de mai sus, față de dispozițiile art. 426 din C. proc. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 22 din data de 06 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat apel contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 05 aprilie 2023, sub nr. x/2023.

În ședința publică din 12 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a invocat excepția necompetenței Curții de Apel Ploiești privind soluționarea contestației în anulare formulate de condamnatul A..

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin Sentința penală nr. 9 C. civ. din 26 februarie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, așa cum a fost precizată la termenul din 26.02.2018.

În baza art. 160 alin. (7) rap. la art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 și art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, s-a recunoscut Sentința nr. 1679 din data de 01.12.2014 pronunțată de judecătorul pentru cereri preliminare (G.I.P.) de pe lângă Tribunalul Ordinar Firenze - Italia, confirmată prin Sentința nr. 2 pronunțată, la data de 28.01.2016, de Curtea de Assise de Apel din Firenze, definitivă la data de 12.06.2016, privind pe cetățeanul român A., în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de sclavie, prevăzută de art. 600, art. 602 ter. 1 și art. 110 din C. pen. italian, faptă care are corespondent în infracțiunea de sclavie, prevăzută de art. 209 C. pen. român, și a dispus executarea acestei pedepse în România.

S-a dedus din durata pedepsei perioada executată între 02.10.2013 și 04.10.2014, precum și perioada reținerii și arestării preventive a persoanei condamnate de la 12.02.2018 și până la 26.02.2018.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de sclavie, prevăzută de art. 209 din C. pen. român, la rămânerea definitivă a sentinței.

S-a dispus punerea în libertate a persoanei condamnate A., zis B., cu antecedente penale, posesor CI seria x nr. x, eliberată de SPCLEP Râmnicu Sărat, la data de 30.12.2016, aflat în Arestul IPJ Buzău, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7/12.02.2018 emis de Curtea de Apel Ploiești.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel persoana condamnată A..

Prin Decizia nr. 89/A din 05.04.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 9 din C. civ. din data de 26 februarie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțate în Dosarul nr. x/2018.

A fost obligat apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 RON, a rămas în sarcina statului.

Persoana condamnată A. a formulat contestație în anulare, apreciind că sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.

Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2023, care a fost soluționată prin Sentința penală nr. 22 din data de 06 martie 2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A..

Împotriva acestei hotărâri, a declarat prezentul apel condamnatul A..

Înalta Curte de Casație și Justiție notează că, potrivit art. 426 alin. (1) din C. proc. pen., contestația în anulare se exercită împotriva hotărârii penale definitive, iar conform art. 429 alin. (1) din C. proc. pen., "contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere."

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare și ca atare nu poate viza decât hotărârea prin care soluția pronunțată a rămas definitivă.

Analizând hotărârea atacată în prezenta cale de atac prin prisma art. 426 și urm. din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod greșit, Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată de condamnatul A., nefiind competentă să soluționeze contestația în anulare supusă judecății.

Astfel, deși contestatorul A. a menționat în fața primei instanțe că a înțeles să formuleze contestație în anulare împotriva Sentinței penale nr. 9 din C. civ. din data de 26 februarie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțate în Dosarul nr. x/2018, se constată că această hotărâre a fost atacată cu apel, soluționat prin Decizia nr. 89/A din 05.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Așadar, hotărârea definitivă în cauză, care din punct de vedere formal poate fi supusă controlului judecătoresc pe calea extraordinară a contestației în anulare, este Decizia nr. 89/A din 05.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, în Dosarul nr. x/2018. Ca atare, potrivit dispozițiilor art. 429 din C. proc. pen., competența de soluționare a contestației în anulare formulate de contestatorul A. aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite apelul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 22 din data de 06 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va desființa sentința atacată și, rejudecând:

Va constata că Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă să soluționeze contestația în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva Deciziei nr. 89/A din 05.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, în Dosarul nr. x/2018 și va dispune trimiterea cauzei spre repartizare aleatorie.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 22 din data de 06 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează sentința atacată și, rejudecând:

Constată că Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă să soluționeze contestația în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva Deciziei nr. 89/A din 05.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, în Dosarul nr. x/2018 și dispune trimiterea cauzei spre repartizare aleatorie.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 12 aprilie 2023.

GGC - OB