ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 145/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 26 mai 2006, reclamanta SC A.A. SRL a chemat în judecată pârâta SC S. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 434 din 11 februarie 1999 având ca obiect imobilul înscris în C.F. nr. 29605 Alba Iulia spațiu comercial în suprafață de 20 mp. Totodată, s-a solicitat să se dispună revenirea la situația anterioară de Carte funciară, și să se constate nulitatea absolută a înscrisului denumit „Convenție” încheiat între părți la data de 30 noiembrie 1998. În motivarea cererii reclamanta a arătat că imobilul ce face obiectul contractului sus menționat a avut o suprafață mai mare și a fost deținut de reclamantă prin închiriere până în anul 1998 când a fost scos la vânzare prin licitație publică.

Astfel, s-a vândut pârâtei un spațiu comercial în suprafață de 45 mp actul fiind lovit de nulitate absolută deoarece a avut la bază o cauză falsă și ilicită. Mai mult decât atât scopul contractului nu a fost atins. De asemenea, se susține că între părți s-a încheiat, la data de 31 noiembrie 1998, o convenție prin care se obligau să participe la licitație în vederea cumpărării imobilului în litigiu și în cazul adjudecării, reclamanta se va obliga să vândă pârâtei jumătate din spațiu. Licitația a fost adjudecată de către reclamantă, iar prin contractul de vânzare-cumpărare i-a transmis pârâtei dreptul de proprietate asupra suprafeței de 20 mp.

Se susține că acest contract de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate având o cauză falsă și ilicită, întrucât scopul încheierii contractului nu a fost obținerea prețului bunului vândut, ci de a se pune la adăpost de amenințările reprezentantului legal al societății pârâte, situație în care cauza este falsă și are o cauză ilicită. Tribunalul Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1215 din 14 noiembrie 2006, a respins acțiunea ca prescrisă urmare admiterii excepției invocate de pârâtă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că motivul invocat de reclamantă drept cauză falsă a asocierii dintre părți în scopul adjudecării imobilului, spațiu comercial de 45 mp și al încheierii contractului autentificat sub nr. 434 din 11 februarie 1999 respectiv temerea pierderii imobilului în favoarea pârâtei datorită poziției ocupate de soțul d-nei B.L.

în administrația statului nu constituie o cauză de anulare a convenției deoarece nu se încadrează în categoria violențe. S-a apreciat că exercitarea unor presiuni prin amenințarea cu un rău constituie un viciu de consimțământ ce îmbracă forma violenței, iar sancțiunea încheierii unui act juridic prin vicierea consimțământului este nulitatea relativă astfel că neinvocarea acesteia în termen de 3 ani conduce în baza art. 9 din Decretul nr. 167/1958 la admiterea excepției prescripției. În ce privește sancțiunea privind cauza ilicită tribunalul a constatat că din actele dosarului nu rezultă nesocotirea vreunei dispoziții exprese care interesează ordinea publică și bunele moravuri și nici urmărirea unui scop ilicit sau imoral, susținerile reclamantei privind presiunile pârâtei și tulburarea creată neavând legătură cu cauza ci cu consimțământul.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta, criticile vizând faptul încălcării de către instanța de fond a principiului disponibilității, motivat de faptul că nu a investit instanța cu o cerere de nulitate relativă ci doar cu o cerere de constatare a nulității absolute. Se mai susține că s-a făcut o interpretare eronată a probelor administrate și nereținerea cauzei ilicite prin interpunerea unei alte persoane și a imoralității întrucât bunurile moravuri interzic traficarea influenței și greșita apreciere a succesiunii în timp a actelor. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 28 din 2 martie 2007, a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar, a reținut că față de obiectul cererii și motivarea acțiunii instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., apreciind corect că este învestită cu soluționarea unei nulități relative, raportat la dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. Prin admiterea excepției prescripției, instanța de fond nu mai era ținută să examineze cauza în fond sub aspectul falsității cauzei și, prin urmare, nici critica reclamantei referitoare la neanalizarea depozițiilor martorilor. Instanța de apel a considerat că în cauză nu se poate reține prezența unei cauze ilicite la încheierea celor două acte autentificate de notarul public.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. Astfel, se susține că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut respectiv a luat în discuție o cerere bazată pe o nulitate relativă a actului în litigiu, în mod nelegal s-a apreciat că principiul disponibilității nu operează în cauză. De asemenea, recurenta consideră că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora aceasta trebuia să procedeze la verificarea stabilirii situației de fapt și a aplicării legii de către instanța de fond, în limitele în care a fost învestită prin motivele de apel.

Or, prin motivele de apel a criticat soluția instanței de fond datorită faptului că nu a ținut cont de probele testimoniale administrate în cauză în ansamblul lor. Recursul este nefondat. Motivul invocat de recurentă referitoare la faptul că instanța ar fi încălcat principiul disponibilității reținând prescripția dreptului material la acțiune și că s-a judecat ce nu s-a cerut nu poate fi reținut fiind lipsită de temei. Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat a se constata nulitatea absolută a înscrisului intitulat „Convenție” încheiat la data de 30 noiembrie 1998 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 434 din 11 februarie 1999, acte referitoare la spațiul comercial în suprafață de 20 mp invocându-se existența unei cauze false și ilicite.

Or falsitatea cauzei atrage întotdeauna nulitatea relativă a actului juridic civil, astfel că instanțele în virtutea rolului activ a calificat cererea în raport de conținutul său și nu după denumirea dată de parte. Deci principiul rolului activ al judecătorului consacrat de art. 129 – art. 130 C. proc. civ., obligă instanța ca mai întâi de toate să dea acțiunii calificarea juridică exactă și în funcție de aceasta să verifice condițiile de admisibilitate a cererii și să se pronunțe apoi în concret asupra tuturor capetelor de cerere. Nici cel de al doilea motiv de recurs nu este fondat. Instanța de apel a respectat dispozițiile legale, a procedat la verificarea soluției fondului prin prisma motivelor de apel reținând că acestea nu sunt fondate.

În conformitate cu art. 137 C. proc. civ., pronunțarea pe excepția prescripției face de prisos pronunțarea instanței și asupra probatoriului testimonial administrat în cauză. Potrivit art. 967 C. civ., valabilitatea cauzei se prezumă până la dovada contrarie, or în cauză reclamanta-recurentă nu a răsturnat această prezumție legală nici prin intermediul martorilor propuși de aceasta și audiați de către instanță, nici prin intermediul altor probe. Față de cele arătate se reține că hotărârea a fost dată cu respectarea legii astfel că văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul, declarat de reclamanta SC A.A. SRL Alba Iulia, împotriva deciziei nr. 28/ A din 2 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2008.