ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4588/2011

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința nr. 194 din 21 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis cererea de completare și lămurire a hotărârii nr. 458 din 19 martie 2007, formulată de petentele S.M.O. și M.I.O., în Dosarul nr. 2081/105/2006, având ca obiect contestație în baza Legii nr. 10/2001, formulată de contestatorii S.M.O., M.I.O., C.D. - decedat pe parcursul procesului, având ca moștenitori pe C.M., S.D.I. și C.C.M., în contradictoriu cu intimata SC E. SA. În consecință, a dispus completarea și lămurirea dispozitivului sentinței menționate, în sensul că a anulat și dispoziția nr. 1539 din 08 martie 2003 emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să restituie contestatorilor în natură, în indiviziune, imobilele terenuri pentru care s-a constatat dreptul acestora la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv despăgubiri pentru terenul imposibil de restituit în natură.

Totodată, s-a constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, modificată și completată, constând în despăgubiri pentru construcțiile demolate. În motivarea soluției, Tribunalul a aratat că sunt întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 281 1 și 281 2 C. proc. civ., în sensul celor solicitate de către petente. Astfel, deși în considerentele sentinței nr. 458 din 19 martie 2007 s-a reținut că deciziile emise de pârâtă sunt nelegale, motiv pentru care s-au admis contestațiile conexate, în dispozitivul sentinței a menționat că anulează numai decizia nr. 149 din 16 februarie 2006 emisă pe numele contestatorului C.D., omițând din eroare să menționeze și anularea dispoziției nr. 1539 din 08 martie 2006, sens în care se impune completarea dispozitivului.

De asemenea, instanța a constatat că lămurirea și completarea dipozitivului sentințe menționate este necesară și pentru a se menționa că se dispune restituirea în natură, în indiviziune, a terenurilor indicate în dispozitivul sentinței și acordarea de despăgubiri, tot în indiviziune, pentru diferența de teren de 16.442 m.p. imposibil de restituit în natură. Din eroare, instanța nu a instituit această obligație în mod expres în sarcina intimatei, obligație care dă dreptul contestatorilor de a executa hotărârea în caz de refuz al intimatei.

Totodată, cu toate că instanța a constatat, din probele administrate, faptul că terenul și construcțiile existente pe teren au aparținut autorilor contestatorilor, fiind preluat în mod abuziv de către stat întregul imobil, iar construcțiile au fost demolate, cu excepția construcției casă de locuit ce a fost restituită în natură contestatorului C.D., a constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsurile reparatorii numai pentru teren, omițând, din eroare, a se pronunța și cu privire la dreptul contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii constând în despăgubiri și pentru construcțiile demolate, deși s-au solicitat și s-a constatat că au acest drept. În acest sens, se impune completarea dispozitivului și cu această mențiune, despăgubirile urmând a fi calculate și stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Apelul declarat de către pârâta SC E. SA împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 145 din 20 mai 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe și arătându-se că petenții au solicitat despăgubiri pentru construcțiile demolate, după cum rezultă din Dosarul nr. 2083 din 07 martie 2006 al Tribunalului Prahova. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta, înregistrat sub nr. 237/42/2008 la Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, s-a susținut că soluția de admitere a cererii se bazează pe o interpretare greșită a dispozițiilor art. 281 1 C. proc.

civ., în condițiile în care a fost modificată în parte soluția pronunțată asupra fondului cauzei. Astfel, pe calea cererii de lămurire a dispozitivului, instanța de judecată a restituit reclamanților suprafețe de teren cu privire la care, pe fond, instanța a stabilit, în urma efectuării expertizei de specialitate, că sunt imposibil de restituit în natură, iar reclamanții nu au înțeles să formuleze apel împotriva sentinței civile nr. 458 din 19 martie 2007. De altfel, terenul a cărui restituire în natură se cere nu este deținut în proprietate de către pârâtă, întrucât procedura de obținere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost suspendată până la soluționarea definitivă a litigiilor ce privesc acest imobil.

În ceea ce privește completarea hotărârii, este admisibilă exclusiv atunci când instanța a omis a se pronunța, lăsându-l complet nesoluționat, asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Referitor la cererea de despăgubiri pentru construcțiile demolate înainte de privatizare, pârâta nu a avut și nu are calitate procesuală pasivă, întrucât acestea nu au intrat în proprietatea sa; în orice caz, asemenea aspecte nu pot fi lămurite pe calea procedurii prevăzute de art. 281 1 și 281 2 C. proc. civ. Prin decizia nr. 3036 din 17 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat atât decizia recurată, cât și sentința nr. 194 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, și, pe fond, a respins, ca tardiv formulată, cererea de completare și lămurire a sentinței nr. 458 din 19 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Înalta Curte a reținut că reclamantele S.M.O. și M.I.O. au primit sentința nr. 458 din 19 martie 2007 a Tribunalului Prahova la data de 27 aprilie 2007 și au formulat cererea de completare și lămurire a dispozitivului acesteia la data de 19 mai 2007, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 281 2 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, la 04 iunie 2010, petentele S.M.O. și M.I.O. au formulat contestație în anulare, ce a fost admisă prin decizia nr. 1494 din 18 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 318 teza I C. proc. civ., cu consecința anulării deciziei nr. 3036 din 17 mai 2010 și acordării unui termen de judecată pentru rejudecarea recursului.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte, rejudecând recursul reclamantelor, constată următoarele: Prin sentința nr. 458 din 19 martie 2007, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis contestațiile conexate, formulate de C.D. și de S.M.O. și M.I.O. și a anulat dispoziția nr. 149 din 16 februarie 2006 emisă de pârâta SC E. SA. În consecință, a constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în restituirea în natură, în indiviziune, a terenului în suprafață de 540 m.p., identificat pe schița de plan a raportului de expertiză topo întocmit de expertul B.L., a terenului de 3.130 m.p., a terenului de 1.000 m.p.

aferent construcției casă de locuit care a fost restituită contestatorului C.D., și a terenului de 3.858 m.p. extraincintă, tot în indiviziune. Prin aceeași sentință s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți, în indiviziune, să primească despăgubiri pentru diferența de 16.442 m.p. teren, imposibil de restituit în natură. În motivarea sentinței, instanța a constatat că imobilele în litigiu au fost preluate de stat, în mod abuziv, în sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, caz în care reclamanții sunt îndreptățiți, în calitate de moștenitori ai proprietarului deposedat de stat, să obțină restituirea în natură a terenurilor libere de construcții și despăgubiri pentru terenul imposibil de restituit în natură.

Cât privește lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătorești, pe calea procesuală reglementată de art. 281 1 C. proc. civ. nu pot fi îndreptate eventuale greșeli de judecată, pentru care ar fi trebuit să se recurgă la căile de atac deschise împotriva hotărârii, ci clarificarea înțelesului, întinderii ori aplicării acestuia, astfel cum legiuitorul prevede explicit. Atunci când hotărârea judecătorească reprezintă însuși titlul executoriu, clarificările ce pot fi aduse în acest cadru procesual au ca finalitate modalitatea în care hotărârea este susceptibilă de a fi pusă în executare, atunci când dispozitivul este formulat de o manieră insuficientă ori ambiguă și nu reflectă considerentele concepute de instanță în susținerea soluției adoptate.

Hotărârea judecătorească prin care a fost admisă contestația și s-a recunoscut dreptul persoanei îndreptățite la restituirea în natură a unor suprafețe de teren în baza Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu unitatea deținătoare, pentru considerentele expuse în motivarea hotărârii, constituie titlu executoriu, ce trebuie pus în executare în sensul punerii efective a persoanei îndreptățite în posesia terenului. Or, simpla constatare a dreptului de a beneficia de restituirea în natură a suprafețelor de teren anume arătate de instanță nu permite punerea în executare a dispozitivului hotărârii.

Mai mult, nu răspunde finalității urmărite de reclamanți prin acțiunea dedusă judecății, anume realizarea dreptului prin restituirea în natură a terenului, urmare a anulării dispoziției emise de unitatea deținătoare, finalitate posibil a fi atinsă chiar în procedura Legii nr. 10/2001, fără recurgerea la proceduri suplimentare (cum este cazul celei prevăzute de Legea nr. 247/2005, în cazul despăgubirilor). De altfel, apelul declarat de către pârâta SC E. SA împotriva sentinței civile nr. 458 din 19 martie 2007, a cărei lămurire s-a solicitat în cauză, a fost soluționat – prin decizia nr. 357 din 18 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești – pornindu-se tocmai de la premisa unei obligații a pârâtei de restituire în natură a suprafețelor de teren menționate în sentință, înlăturându-se criticile apelantei în ceea ce privește imposibilitatea restituirii efective în natură.

Realizarea dreptului reclamanților însemnând obligarea unității deținătoare la restituirea în natură a suprafețelor de teren aflate în posesia sa, lămurirea dispozitivului hotărârii care constată generic dreptul la restituirea în natură este nu numai posibilă, în sensul că rezultatul său corespunde întrutotul modului de soluționare a cauzei și considerentelor soluțiilor adoptate, în primă instanță și apel, ci și necesară pentru executarea hotărârii, fiind vorba despre o lămurire a aplicării dispozitivului, în sensul art. 281 1 C. proc. civ.

În consecință, în mod corect prima instanță a dispus – iar instanța de apel a confirmat – clarificarea sentinței civile nr. 458 din 19 martie 2007 a Tribunalului Prahova, în sensul obligării unității deținătoare la restituirea în natură a terenului, fără ca, în acest cadru procesual, să fie admisibile reevaluări de fapt ori dezlegări ale unor probleme de drept, precum posibilitatea ori imposibilitatea restituirii efective în natură, cu atât mai mult cu cât aceste aspecte au făcut obiectul judecății și au fost tranșate în calea de atac împotriva sentinței. Drept urmare, criticile recurentei în privința cererii de lămurire a dispozitivului hotărârii sunt nefondate și vor fi respinse ca atare. În ceea ce privește, însă, completarea dispozitivului sentinței civile nr. 458 din 19 martie 2007, în temeiul art. 281 2 C. proc.

civ., sunt fondate susținerile recurentei în sensul că o asemenea operațiune juridică este admisibilă numai cu privire la o cerere dedusă judecății. Chiar dacă prin motivele de recurs nu s-au dezvoltat aceste susțineri, se reține că, prin motivele de apel, pârâta SC E. SA a criticat hotărârea primei instanțe pentru motivul că titularele cererii de completare a dispozitivului nu au învestit instanța de judecată cu pretenții relative la despăgubiri constând în contravaloarea construcțiilor demolate. Or, instanța de apel respingând motivul de apel cu acest obiect, este suficientă referirea recurentei la conținutul dispozițiilor legale incidente din perspectiva limitelor învestirii instanței, pentru a supune aprecierea instanței de apel controlului judiciar de legalitate, urmând a se ține cont și de dezvoltarea verbală a susținerilor pe acest aspect, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, care nu reprezintă un motiv nou de recurs, astfel cum au pretins intimatele.

Răspunzându-se criticii pârâtei, prin decizia recurată în cauză s-a arătat că pretențiile vizând despăgubirile pentru construcțiile preluate de stat și demolate ulterior preluării se regăsesc la fila 4 din Dosarul nr. 2083/2006 al Tribunalului Prahova. Or, la fila astfel indicată se află contestația numitului C.D., formulată împotriva dispoziției unității deținătoare prin care i-a fost respinsă notificarea adresată în baza Legii nr. 10/2001 și care, distinctă fiind de contestația petentelor din prezenta cauză - împotriva unei alte dispoziții prin care le-a fost respinsă propria notificare, este lipsită de relevanță sub aspectul pretențiilor cu care au învestit instanța cele două reclamante care au solicitat completarea dispozitivului, în aplicarea art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. Petentele din prezenta cauză, în contestația înregistrată sub nr. 3572/2006 – conexată ulterior cu cea din Dosarul nr. 2083/2006 – au solicitat anularea dispoziției nr. 1539 din 08 martie 2006 și obligarea unității deținătoare la restituirea în natură a imobilelor teren de 2,50 ha și casa de locuit cu anexele gospodărești situate în com. Bucov, județ Prahova, în cotă de 1/2, fără vreo referire la pretenția de despăgubire pentru eventualele construcții demolate. În aceste condiții, față de limitele învestirii instanței ce a soluționat contestația titularelor cererii de completare a dispozitivului și în absența unei cereri formulate de moștenitorii contestatorului C.D. întemeiate pe dispozițiile art. 281 2 C. proc.

civ., în mod greșit, instanța de apel a apreciat că este admisibilă completarea hotărârii, prin pronunțarea asupra unor pretenții ce nu au fost deduse judecății. Față de cele expuse, Înalta Curte va admite recursul și, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifică în tot decizia și, în aplicarea art. 296 C. proc. civ., va admite apelul formulat de pârâtul SC E. SA, prin lichidator judiciar RVA I.S., împotriva sentinței nr. 194 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, secția civilă, va schimba în parte sentința în sensul înlăturării dispoziției privind dreptul contestatorilor de a beneficia de despăgubiri constând în contravaloarea construcțiilor demolate. Urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, în raport de considerentele expuse prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, prin lichidator judiciar RVA I.S., împotriva deciziei nr. 145 din 20 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică în tot decizia. Admite apelul formulat de pârâtul SC E. SA, prin lichidator judiciar RVA I.S., împotriva sentinței nr. 194 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, secția civilă. Schimbă în parte sentința în sensul că înlătură dispoziția privind dreptul contestatorilor de a beneficia de despăgubiri constând în contravaloarea construcțiilor demolate. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2011.