ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6762/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Contractul de donație autentificat sub nr. 3774/387 din 31 decembrie 1959 de Notariatul de Stat al orașului Ploiești, S.I. și S.V. au donat copiilor lor S.I., P.V., S.G.S., S.A. și N.M., în indiviziune și în părți egale, imobilul situat în municipiul Ploiești, compus din suprafața de 900 mp teren și construcție veche demolabilă. La data de 2 ianuarie 1960, coproprietarii P.V., S.G.S., S.A., S.I. și N.M. au încheiat o convenție prin care recunosc reciproc primirea unor sume de la părinți pe care le-au investit în ridicarea unei construcții „la roșu”, stabilesc modul în care vor stăpâni pe viitor apartamentele clădirii, recunosc că fratelui S.I.

„i s-a oferit fundația existentă” pe care urmează să-și edifice o construcție proprietate personală, respectiv, stabilesc că vor folosi în comun „restul terenului neconstruit până la concurența suprafeței de 900 mp.” Prin Decretul de expropriere nr. 233/1962, statul a expropriat o suprafață de 420 mp teren și o suprafață construită în suprafață de 112 mp de la toți coproprietarii N.M., S.A., S.I., P.V. și S. (căsătorită D.) G.S. (poz. 52 din anexa la decret). Prin Dispoziția nr. 2089 din 3 aprilie 2006, Primarul municipiului Ploiești a respins notificarea formulată de S.N., fostă, N. (fiica lui N.M.) și de S.V., prin care se solicita restituirea în natură a imobilului (art. 1), motivat de faptul că nu au făcut dovada calității de moștenitori ai proprietarilor imobilului, precum și notificarea formulată de D.G.S., P.V., S.A.

și S.I. (art. 2), motivat de faptul că imobilul construcție a fost demolat după expropriere, iar terenul este afectat de blocuri de locuințe și de amenajările aferente. Prin aceeași dispoziție, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru imobilul expropriat, în favoarea numiților D.G.S., P.V., S.A. și S.I. (art. 3). Prin cererea înregistrată sub nr. 4154 din 3 mai 2006, reclamanții D.G.S., P.V., S.V., S.N., S.A. și S.I. au solicitat anularea Dispoziției nr. 2089/2006 și restituirea în natură a terenului sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. În motivarea cererii, reclamanții au susținut că imobilul mai sus arătat a fost preluat de stat în mod abuziv și că, în mod nelegal, cererea de restituire în natură a terenului liber de construcții, care este spațiu verde, a fost respinsă.

Prin declarația datată 23 mai 2006, S.I. a solicitat excluderea sa din acest proces. Prin cererea înregistrată sub nr. 3929 din 26 aprilie 2006, reclamantul S.I. a solicitat anularea, în parte, a Dispoziției nr. 2089/2006, solicitând restituirea în natură a terenului de 420 mp, precum și despăgubiri pentru construcția-casă de locuit de 112 mp, demolată în 1962, pe care părinții săi au construit-o pentru el, respectiv, atribuirea în natură a magazinului „Bob de grâu”, care a fost edificat pe fundația preluată de stat. Prin Sentința civila nr. 497 din 16 mai 2006 (dosar nr. 3929/2006), Tribunalul Prahova a respins cererea formulată de reclamantul S.I., ca neîntemeiată, reținând că terenul pentru care se solicită restituirea în natură este ocupat de blocuri de locuințe și amenajările aferente, construcția veche fiind demolată.

Prin Decizia nr. 54 din 19 februarie 2008, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de reclamantul S.I. și a schimbat, în tot, sentința, în sensul că a admis, în parte, cererea și a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafață de 236 mp, situat în Ploiești, județ Prahova, astfel cum a fost identificat prin completarea la raportul de expertiză topo întocmit de ing. B.T., fiind păstrate restul mențiunilor Dispoziției nr. 2089/2006. În motivarea deciziei s-a reținut că suprafața de 236 mp este liberă de construcții situație în care, având în vedere și dreptul de proprietate al reclamantului, dovedit cu contractul de donație autentificat sub nr. 3774/387/1959 și cu declarația - convenție din 2 ianuarie 1960, cererea de restituire în natură este întemeiată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul S.I. și pârâta Primăria Municipiului Ploiești. La data de 10 octombrie 2008, reclamanții D.G.S., P.V. și S.A. au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantul S.I., încuviințată, în principiu, la data de 21 noiembrie 2008, prin care au învederat instanței că au formulat, la rândul lor, contestație împotriva Dispoziției nr. 2089/2006, înregistrată în dosarul nr. 4154/105/2006 al Tribunalului Prahova, și că există pericolul ca restituirea în natură a terenului și/sau acordarea de măsuri reparatorii să fie efectuată, în mod greșit, numai pe numele unuia dintre coproprietari. La data de 29 septembrie 2008 a decedat reclamantul S.I., procesul fiind continuat de moștenitorii săi S.I., Ț.M.

și S.V. Prin Decizia nr. 7289 din 21 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantul S.I., continuat de moștenitorii, și de pârâții Primăria/Primarul și Municipiul Ploiești, a casat decizia, a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. În motivarea deciziei s-a reținut că soluția se impune în vederea conexării prezentului dosar cu dosarul nr. 4153/105/2006 (nr. vechi 4154/2006) al Tribunalului Prahova și soluționarea deodată a celor două contestații îndreptate împotriva Dispoziției nr. 2089/2006. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 7980/105/2008, cele două contestații fiind conexate prin Încheierea din 27 martie 2009. Prin Sentința nr. 1868 din 30 octombrie 2009, Tribunalul Prahova a admis, în parte, cererea conexă formulată de reclamanții D.G.S., P.V., S.A.

și de moștenitorii defunctului S.I. - S.V., S.I. și Ț.M., a constatat dreptul acestora de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și a dispus obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului de 269 mp, identificat pe schița de plan anexă la raportul de expertiza topo întocmit de expert P.D. în perimetrul E-F-G-H-K -nepunctat- E. Totodată, s-a statuat în sensul păstrării celorlalte mențiuni ale Dispoziției nr. 2089 din 03 aprilie 2006, relative la acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru diferența de teren expropriată, respectiv pentru 151 mp și pentru construcția în suprafață de 112 mp - demolată, imposibil de restituit în natură, despăgubiri ce urmează a fi stabilite și calculate de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor București.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea principală formulată de reclamanții S.V. și S.N. În motivarea sentinței, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost expropriat de stat din patrimoniul tuturor coproprietarilor N.M., S.A., S.I., P.V. și D.G.S., caz în care nu poate fi primită apărarea formulată de reclamantul inițial, S.I., potrivit căreia ar fi singurul îndreptățit la acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată, fundamentată pe mențiunile declarației-convenție încheiată în anul 1960 cu surorile sale. În ceea ce-i privește pe reclamanții S.V. și N., instanța a reținut că atâta timp cât N.M. (mama lui S.N.) - persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în calitate de coproprietară a imobilului expropriat - nu a înțeles să formuleze notificare, solicitarea lor de despăgubire nu poate fi primită.

Instanța a reținut, totodată, că nu poate da eficiență juridică mențiunii înserate pe verso-ul Notificării nr. 17048 din 22 iulie 2002, potrivit căreia N.M. a solicitat ca în cadrul Notificării 1079 din 10 martie 2002 să fie trecută ea în locul soților S., justificat de faptul că nu sunt moștenitori direcți, pe de o parte, întrucât nu rezultă că această declarație ar fi fost formulată în termenul legal de notificare, iar, pe de altă parte, întrucât dispoziția de soluționare a notificării mai sus arătate, deși îi vizează doar pe notificatorii S., nu a fost contestată nici de aceștia și nici de N.M., sub aspectul omisiunii învestirii entității deținătoare și cu soluționarea notificării pretins formulate de N.N.

Cu privire la fondul litigiului, instanța a reținut că, potrivit raportului de expertiză întocmit de ing. P.D., terenul ce a aparținut autorilor reclamanților și care măsura 900 mp, conform mențiunilor actului de donație, se identifica în schița anexă la raport pe amplasamentul B-B’-C’-C-B, cu precizarea că, în urma exproprierii, în proprietatea reclamanților a rămas doar o suprafață de 433 mp. Potrivit mențiunilor expertizei, din suprafața de 420 mp teren expropriat, în prezent este liberă de construcții o suprafață de 269 mp, identificată pe aliniamentul E-F-G-H-K- nepunctat -E, care are destinația de spațiu verde, în timp ce diferența de 151 mp este ocupată blocul de locuințe B3.

În cuprinsul expertizei, se arată, totodată, că în imediata vecinătate a terenului de 269 mp, mai sunt libere de construcții o suprafață de 123 mp, pentru care reclamanții au solicitat efectuarea de măsurători în vederea atribuirii în natură, rezultând un total de 392 mp (269 mp +123 mp), ce se identifică pe aliniamentul E-F-G-H-I-J-D-E, precum și o altă suprafață de 351 mp, ce se identifică pe aliniamentul b-c-d-e-f-b. În raport de concluziile expertizei, instanța a apreciat că poate fi restituit în natură reclamanților - persoane îndreptățite - terenul în suprafață de 269 mp, ce se identifică pe amplasamentul mai sus arătat, urmând ca pentru diferența de teren imposibil de restituit în natură să primească despăgubiri.

Instanța a reținut, totodată, că reclamanții nu au solicitat prin notificările formulate acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu alte bunuri, motiv pentru care nu poate fi primită cererea de a li se atribui terenurile libere situate în vecinătatea terenului expropriat. Instanța a reținut, de altminteri, că soluția se impune motivat și de faptul că parcela de 123 mp este aferentă blocului de locuințe, adică afectată unei utilități publice, iar pentru parcela de 351 mp nu s-a stabilit regimul juridic, anume nu s-a probat că s-ar afla la dispoziția Municipiului Ploiești și ar putea face obiect al măsurilor de compensare în procedura Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele D.G.S., P.V.

și S.A., reclamanții S.V. și S.N., precum și pârâta Primăria municipiului Ploiești. În motivarea apelului, reclamantele D.G.S., P.V. și S.A. au susținut că prima instanță a omis să soluționeze contestația formulată de reclamantul S.I., decedat pe parcursul soluționării cauzei, în sensul respingerii, cu mențiunea că ele au dedus judecății contestația principală și nu contestația conexă. Reclamantele au susținut că se impunea a le fi restituită în natură întreaga suprafață de 392 mp teren identificată de expert, în care se include parcela de 123 mp, fiind irelevant că aceasta din urmă excede terenului expropriat. Reclamantele au susținut că soluția se impune în considerarea faptului că amplasamentul suprafeței expropriate este în lungul aleii dinspre blocul B4.

În acest context, reclamantele au arătat că prin raportul de expertiză nu s-a identificat cu claritate terenul ce a fost proprietatea autorilor lor, terenul efectiv expropriat și, respectiv, terenul ce a rămas în proprietatea lor după expropriere, cu mențiunea că verificarea schițelor de plan întocmite cu ocazia efectuării rapoartelor de expertiză, relevă existența unor diferențe privind amplasamentul acestor terenuri. Reclamanții S.V. și S.N. nu și-au motivat apelul. În motivarea apelului, pârâta a susținut că terenul ce a făcut obiectul exproprierii este ocupat în întregime de blocuri de locuințe, de aleile de acces care le deservesc, precum și de un spațiu verde, că acesta aparține domeniului public al Municipiului Ploiești, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 și, ca atare, că acest teren nu poate face obiect al restituirii în natură în procedura Legii nr. 10/2001.

Având destinația de spațiu verde, pârâta susține că restituirea în natură a terenului în suprafață de 269 mp încalcă și prevederile art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, care interzice schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi, reducerea suprafețelor ori strămutarea lor, indiferent de regimul juridic al acestora. La termenul de judecată din 5 mai 2010, reclamanții S.I., S.V. și Ț.M. (moștenitorii defunctului S.I.), în baza dispozițiilor art. 293 C. proc. civ., au formulat cerere de aderare la apelul declarat de reclamantele mai sus arătate. În motivarea cererii au susținut că se impunea restituirea în natură a întregii suprafețe de 392 mp, pentru aceleași motive relevate și de reclamantele apelante, invocând, la rândul lor, anumite deficiențe ale raportului de expertiză relative la modul de poziționare și identificare a diverselor parcele de teren, sens în care au solicitat completarea probatoriilor în fața instanței de apel.

Au susținut, totodată, că prima instanța nu s-a pronunțat cu privire la contestațiile formulate în dosarele nr. 3929/105/2006 și nr. 4154/105/2006 de moștenitorii defunctului S.I., decedat pe parcursul soluționării cauzei, prin care se solicita ca despăgubirile acordate pentru imobilul expropriat să le fie acordate, în exclusivitate, întrucât clădirea - subsol în suprafață de 112 mp, a fost proprietatea exclusivă a defunctului, conform mențiunilor declarației-convenție datată 2 ianuarie 1960. Prin Decizia civilă nr. 150 din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins, în tot, contestațiile conexate la judecata în primă instanță.

Prin aceeași decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții D.G.S., P.V., S.A., precum și de reclamanții S.V. și S.N., respectiv cererea de aderare la apel formulată de S.I., S.V., Ț.M. În motivarea deciziei, instanța a reținut că potrivit dispozitivului sentinței apelate, precum și considerentelor acesteia, rezultă că au fost soluționate ambele contestații, pentru care s-a dispus măsura conexării la judecata în primă instanță. Totodată, instanța de apel a constatat că raportul de expertiză întocmit de expertul P.D. a fost depus la dosarul cauzei la data de 4 septembrie 2009, iar părțile nu au solicitat întregirea sau completarea ei, astfel încât motivele de apel prin care se invocă deficiențe ale acestui raport se dovedesc a fi nefondate.

Mai mult, instanța de apel constată că prin raportul de expertiză întocmit în cauză a fost identificat amplasamentul suprafeței de 900 mp deținută în proprietate de către contestatori, precum și amplasamentul terenului expropriat, care este afectat în întregime de construcții noi - Blocul de locuințe B 3 și magazinul „Bob de grâu” -, precum și de amenajări de utilitate publică - spațiul verde și aleea de acces aferentă noilor construcții - amplasament care este diferit parțial de cel al terenului pentru care se solicită, în prezentul proces, restituirea în natură. Așa fiind, câtă vreme suprafața de teren ce se identifică pe amplasamentul C, D, J, I, H, K nu reprezintă amplasamentul fostei proprietăți a reclamanților, aceasta nu putea face obiectul solicitării de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel încât, în mod corect prima instanță a constatat că se impune excluderea sa de la restituirea în natură.

Instanța de apel a reținut, totodată, că nu poate primi solicitarea formulată prin cererea de aderare la apel, potrivit căreia măsurile reparatorii se cuvin numai moștenitorilor defunctului S.I., dat fiind faptul că, pe de o parte, potrivit declarației-convenție datată 2 ianuarie 1960, acesta deținea în proprietate exclusivă doar subsolul clădirii expropriate, în suprafață de 112 mp, nu și terenul aferent iar, pe de altă parte, prin intermediul căii procesuale alese – aderarea la apel – nu se pot invoca aspecte care să conducă la agravarea situației părților din apelul principal care, în speță, au contestat această solicitare. În ceea ce privește apelul formulat de reclamanții S.N. și S.V., instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a statuat că nu poate primi solicitarea de despăgubire, cât timp coproprietara imobilului expropriat, N.M., după care aceștia pretind dreptul la despăgubiri, nu a înțeles să formuleze notificare în condițiile legii.

În cea ce privește apelul formulat de Primăria Municipiului Ploiești, instanța a constatat că acesta este fondat, în măsura în care, din actele și lucrările dosarului a rezultat că suprafața de 269 mp, identificată pe schița de plan a raportului de expertiză prin punctele E, F, G, H, K nepunctat -E, ce a fost restituită în natură, este afectată de amenajări de utilitate publică. Anume, instanța de apel a reținut că pe terenul ce a aparținut contestatorilor și care a fost expropriat prin Decretul nr. 233/1962 s-a realizat scopul exproprierii, respectiv au fost edificate blocuri de locuințe și amenajările aferente acestora, astfel încât, măsurile reparatorii ce pot fi acordate sunt numai cele prin echivalent, și nicidecum nu se poate acorda restituirea în natură a acestuia.

Instanța de apel a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului se interzice schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor, indiferent de regimul juridic, motiv pentru care, terenul în litigiu, constituind spațiu verde aferent blocurilor a fost inclus în domeniul public al Municipiului Ploiești, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții D.G.S., P.V., S.A. și D.N.D. (ultimii doi în calitate de moștenitori ai defunctei S.A.), precum și reclamanții S.V., respectiv S.I. și Ț.M. În motivarea recursului, reclamanții S.A., D.N., D.G.S.

și P.V. au solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul admiteri apelului și desființării parțiale a sentinței, cu consecința restituirii în natură a terenului în suprafață de 392 mp, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul P.D. În motivarea recursului, reclamanții susțin că instanța de apel a statuat eronat, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, că terenul în suprafață de 269 mp ar fi afectat de detalii de utilitate publică și nu poate fi restituit în natură în raport de o singură probă, anume în raport de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul P.D.

Or, acest raport prezintă deficiențe în legătură cu identificarea terenurilor, caz în care, instanța de judecată, în virtutea rolului activ și a plenitudinii de competență, era obligată să lămurească dacă, potrivit legii, terenul era sau nu restituibil în natură. Reclamanții afirmă că se impunea completarea probatoriilor cu o nouă expertiză topometrică care să identifice terenul expropriat și că prin cel de-al treilea motiv de apel a formulat o astfel de solicitare, în scopul demonstrării posibilității de restituire în natură a unei suprafețe de 392 mp, în loc de 269 mp. În motivarea recursului, reclamanții S.I., Ț.M. și S.V. au solicitat, în principal, în condițiile art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru completarea probatoriilor. În argumentarea acestei solicitări reclamanții susțin că, deși în cauză au fost efectuate trei expertize de către experții P.D., D.L. și B., acestea nu au fost clarificatoare cu privire la conturul vechii proprietăți a autorilor lor, al terenului care a făcut obiectul exproprierii și, respectiv, al terenurilor care sunt în prezent ocupate cu construcții sau, după caz, libere de construcții. În subsidiar, au invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel, interpretând greșit dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, a statuat că nu le poate fi restituit în natură terenul în suprafață de 236 mp care este liber, nefiind afectat de amenajări de utilitate publică, astfel cum s-a statuat și prin Decizia civilă nr. 54/2008, dată în primul ciclu procesual, al prezentei cauze.

Solicită, totodată, a se constata că instanțele de fond au interpretat eronat clauzele convenției încheiate de coproprietarii imobilului donat de părinți, datată 2 ianuarie 1960, că interpretarea corectă impunea concluzia potrivit căreia numai S.I. era îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul expropriat de stat și că această interpretare putea fi primită de instanța de apel, întrucât cererea de aderare la apel nu are calificarea juridică a unei cereri de intervenție în interesul celorlalți reclamanți, astfel cum eronat a reținut această instanță.

Analizând recursurile, prin gruparea criticilor, Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente: În drept, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

În același sens sunt și dispozițiile art. 10 alin. (2) din lege, invocate de recurenți, potrivit cărora „În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.” Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (4) din lege, „În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.” Din punct de vedere al îndeplinirii scopului exproprierii, din cuprinsul dispozițiilor legale menționate rezultă că este suficient ca terenurile expropriate să fi fost ocupate din punct de vedere funcțional de lucrările pentru care s-a realizat exproprierea, acestea putând fi afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică (căi de acces, parcări, spații verzi etc.) sau putând fi ocupate de alte construcții provizorii ori definitive, care deservesc clădirile principale care au constituit scopul principal al exproprierii.

De asemenea, sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale”, folosită de legiuitor în reglementarea prevăzută de art. 10 alin. (2), are în vedere acele suprafețe de teren afectate unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, precum sunt căile de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotările tehnico-edilitare subterane, amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcurile și grădinile publice, piețele pietonale și altele asemenea. În concluzie, potrivit dispozițiilor legii speciale de reparație, cerința privind utilizarea terenurilor în scopul pentru care au fost preluate de stat nu presupune, în mod obligatoriu, ca acestea să fie ocupate în mod efectiv și în totalitate cu construcții nedemontabile, fiind suficient, pentru a se constata imposibilitatea restituirii în natură, constatarea potrivit căreia terenurile au fost afectate unor amenajări publice.

Totodată, dispozițiile art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului prevăd în mod expres că „schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi prevăzute în planurile urbanistice este interzisă”. În speța supusă analizei, se constată, potrivit constatărilor instanțelor de fond care sunt suverane în a stabili împrejurările de fapt ale cauzei, că întreaga suprafață de 420 mp teren preluat de stat prin Decretul nr. 233/1962 a primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea. Anume, instanțele de fond au stabilit motivat că terenul expropriat este ocupat de un bloc de locuințe, de un magazin de panificație și de căile de acces care le deservesc, precum și de spațiu verde aferent acestor construcții.

Identificarea parcelei de 900 mp teren ce a făcut obiect actul de donație datat 3 decembrie 1959 , cu delimitarea în interiorul acestei parcele a terenului cu construcții care a rămas în proprietatea beneficiarilor donație după expropriere, precum și a terenului ocupat de construcțiile noi, de aleea de acces și de spațiul verde, s-a realizat în planurile de situație, anexă la rapoartele de expertiză întocmite de expertul B.T. și de expertul D.L.M. Date fiind unele neconcordanțe relative la identificarea terenurilor ce se aprecia a fi libere de construcții definitive, evidențiate în cele două rapoarte de expertiză, neconcordanțele generate de faptul că experții au procedat la identificarea nu numai a terenului expropriat ci și a terenurilor învecinate terenului expropriat, indicate de reclamanți ca fiind libere de construcții și pentru care solicitau atribuirea în compensare, s-a întocmit un al treilea raport de expertiză de expertul P.D.

În planul anexă la acest raport de expertiză s-a evidențiat, de asemenea, parcela de 900 mp teren care a făcut obiectul donației, terenul cu construcții rămas în proprietatea beneficiarilor donației după expropriere, precum și cel ocupat de construcțiile noi, de calea de acces și de spațiul verde. Or, constatarea de fapt potrivit căreia partea din terenul expropriat liberă de construcții are destinația de spațiu verde se regăsește în toate cele trei rapoarte de expertiză și această constatare nu a fost contestată la judecata în fond de părțile litigante.

Organizarea spațiului verde în cadrul unor complexe imobiliare constituie amenajare de utilitate publică, în înțelesul dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și, totodată, se circumscrie scopului măsurii exproprierii, în sensul dispoziției art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, caz în care, în mod corect instanța de apel a statuat că terenul expropriat care are această destinație, de spațiu verde, nu poate fi restituit în natură și, respectiv, că destinația sa nu poate fi schimbată, în raport de dispozițiile art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005. Așa fiind, cum împrejurările de fapt ale cauzei relative la stabilirea afectațiunii acelei părți din terenul expropriat care nu este ocupată cu noile construcții au fost pe deplin stabilite de instanțele de fond, critica reclamanților referitoare la acest aspect se dovedește a fi nefondată.

De altminteri, se observă că această critică, în raport de modul în care a fost formulată și argumentată, anume în sensul comiterii de către instanțele de fond a unei greșeli grave de fapt decurgând din aprecierea eronată a concluziilor expertizei, se circumscrie motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., text abrogat prin dispozițiile O.U.G. nr. 138/2000. Nici argumentul relativ la lipsa rolului activ al instanțelor de fond în suplimentarea probatoriilor relative la identificarea și stabilirea destinației tuturor terenurilor indicate de reclamanți care, fie au făcut obiectul exproprierii, fie sunt situate în vecinătatea terenului expropriat, nu poate fi primit.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța poate să dispună părților completarea probelor dacă cele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului sau, din oficiu, să pună în discuția acestora necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă se împotrivesc. Din lucrările dosarului se constată că instanțele de fond nu au statuat cu privire la caracterul neîndestulător al probelor administrate privind stabilirea situației de fapt actuale a terenului expropriat, fapt care nu a fost pus în discuție nici de părțile litigante.

Dimpotrivă, se constată că reclamanții, pretinzând săvârșirea de către experți a unor greșeli în identificarea vechiului amplasament al terenului expropriat, au înțeles să solicite suplimentarea probatoriilor cu privire la terenurile învecinate celui expropriat, sub motiv că aceste terenuri ar fi libere și le-ar putea fi atribuite ca măsură reparatorie, ceea ce, astfel cum a statuat instanța de apel, în lipsa investirii cu o solicitare de atribuire a acestor terenuri în compensare, nu era permis. În acest context al analizei, se constată ca nefiind relevant argumentul reiterat în fundamentarea solicitării de restituire în natură a suprafeței de 236 mp, anume cel referitor la faptul pronunțării unei astfel de soluții printr-o hotărârea dată într-un ciclu procesual anterior al procesului, întrucât fiind o hotărâre casată, potrivit dispozițiilor art. 311 alin. (1) C. proc.

civ., aceasta nu are nicio putere. Cât privește critica formulată de reclamanții S.I., S.V. și Ț.I. privind îndreptățirea doar a autorului lor S.I. de a primi măsuri reparatorii, se constată nu poate fi primită pentru următoarele considerente care se substituie celor greșit reținute de instanța de apel. Înscrisul sub semnătură privată datat 2 ianuarie 1960, invocat de reclamanții menționați în justificarea pretenției formulate, relevă existența doar a unui partaj de folosință între coproprietarii cu privire la clădirea ridicată „la roșu”, fundația pe care autorul lor S.I. urma să își edifice o construcție proprietate personală (clădire care nu a mai fost edificată) și terenul liber de construcții și nu existența unui partaj de proprietate, caz în care autorul lor nu a dobândit cu privire la parte din imobilul donat un drept exclusiv de proprietate.

Acesta a fost și motivul pentru care, de altminteri, măsura exproprierii s-a realizat în anul 1962 pe numele tuturor coproprietarilor și nu numai pe numele lui S.I. Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele S.A. (continuat prin moștenitorii S.A. și D.N.D.), D.G.S., P.V. (continuat de moștenitoarea P.M.), precum și de reclamanții S.V., S.I., Ț.M. împotriva Deciziei nr. 150 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.