ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6762/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6762/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Contractul de donație autentificat sub

nr. 3774/387 din

31 decembrie 1959

de Notariatul de Stat al orașului

Ploiești, S.I. și S.V. au donat copiilor lor S.I., P.V., S.G.S., S.A. și N.M.,

în indiviziune și în părți egale, imobilul situat în municipiul Ploiești,

compus din suprafața de 900 mp teren și construcție veche demolabilă.

La data de 2 ianuarie

1960, coproprietarii P.V., S.G.S., S.A., S.I. și N.M. au încheiat o convenție

prin care recunosc reciproc primirea unor sume de la părinți pe care le-au

investit în ridicarea unei construcții „la roșu”, stabilesc modul în care vor

stăpâni pe viitor apartamentele clădirii, recunosc că fratelui S.I. „i s-a

oferit fundația existentă” pe care urmează să-și edifice o construcție

proprietate personală, respectiv, stabilesc că vor folosi în comun „restul

terenului neconstruit până la concurența suprafeței de 900 mp.”

Prin Decretul de

expropriere nr. 233/1962, statul a expropriat o suprafață de 420 mp teren și o

suprafață construită în suprafață de 112 mp de la toți coproprietarii N.M.,

S.A., S.I., P.V. și S. (căsătorită D.) G.S. (poz. 52 din anexa la decret).

Prin Dispoziția nr.

2089 din 3 aprilie 2006, Primarul municipiului Ploiești a respins notificarea

formulată de S.N., fostă, N. (fiica lui N.M.) și de S.V., prin care se solicita

restituirea în natură a imobilului (art. 1), motivat de faptul că nu au făcut

dovada calității de moștenitori ai proprietarilor imobilului, precum și

notificarea formulată de D.G.S., P.V., S.A. și S.I. (art. 2), motivat de faptul

că imobilul construcție a fost demolat după expropriere, iar terenul este

afectat de blocuri de locuințe și de amenajările aferente.

Prin aceeași

dispoziție, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

constând în despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru imobilul

expropriat, în favoarea numiților D.G.S., P.V., S.A. și S.I. (art. 3).

Prin cererea

înregistrată sub nr. 4154 din 3 mai 2006, reclamanții D.G.S., P.V., S.V., S.N.,

S.A. și S.I. au solicitat anularea Dispoziției nr. 2089/2006 și restituirea în

natură a terenului sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

În motivarea cererii,

reclamanții au susținut că imobilul mai sus arătat a fost preluat de stat în

mod abuziv și că, în mod nelegal, cererea de restituire în natură a terenului

liber de construcții, care este spațiu verde, a fost respinsă.

Prin declarația

datată 23 mai 2006, S.I. a solicitat excluderea sa din acest proces.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 3929 din 26 aprilie 2006, reclamantul S.I. a solicitat

anularea, în parte, a Dispoziției nr. 2089/2006, solicitând restituirea în

natură a terenului de 420 mp, precum și despăgubiri pentru construcția-casă de

locuit de 112 mp, demolată în 1962, pe care părinții săi au construit-o pentru

el, respectiv, atribuirea în natură a magazinului „Bob de grâu”, care a fost edificat

pe fundația preluată de stat.

Prin Sentința civila

nr. 497 din 16 mai 2006 (dosar nr. 3929/2006), Tribunalul Prahova a respins

cererea formulată de reclamantul S.I., ca neîntemeiată, reținând că terenul

pentru care se solicită restituirea în natură este ocupat de blocuri de

locuințe și amenajările aferente, construcția veche fiind demolată.

Prin Decizia nr. 54

din 19 februarie 2008, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de

reclamantul S.I. și a schimbat, în tot, sentința, în sensul că a admis, în

parte, cererea și a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului în

suprafață de 236 mp, situat în Ploiești, județ Prahova, astfel cum a fost

identificat prin completarea la raportul de expertiză topo întocmit de ing.

B.T., fiind păstrate restul mențiunilor Dispoziției nr. 2089/2006.

În motivarea deciziei

s-a reținut că suprafața de 236 mp este liberă de construcții situație în care,

având în vedere și dreptul de proprietate al reclamantului, dovedit cu

contractul de donație autentificat sub nr. 3774/387/1959 și cu declarația -

convenție din 2 ianuarie 1960, cererea de restituire în natură este întemeiată.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantul S.I. și pârâta Primăria Municipiului

Ploiești.

La data de 10

octombrie 2008, reclamanții D.G.S., P.V. și S.A. au formulat cerere de

intervenție accesorie în interesul reclamantul S.I., încuviințată, în

principiu, la data de 21 noiembrie 2008, prin care au învederat instanței că au

formulat, la rândul lor, contestație împotriva Dispoziției nr. 2089/2006,

înregistrată în dosarul nr. 4154/105/2006 al Tribunalului Prahova, și că există

pericolul ca restituirea în natură a terenului și/sau acordarea de măsuri

reparatorii să fie efectuată, în mod greșit, numai pe numele unuia dintre

coproprietari.

La data de 29

septembrie 2008 a decedat reclamantul S.I., procesul fiind continuat de

moștenitorii săi S.I., Ț.M. și S.V.

Prin Decizia nr. 7289

din 21 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

declarate de reclamantul S.I., continuat de moștenitorii, și de pârâții

Primăria/Primarul și Municipiul Ploiești, a casat decizia, a admis apelul

declarat de reclamant, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare

la același tribunal.

În motivarea deciziei

s-a reținut că soluția se impune în vederea conexării prezentului dosar cu

dosarul nr. 4153/105/2006 (nr. vechi 4154/2006) al Tribunalului Prahova și

soluționarea deodată a celor două contestații îndreptate împotriva Dispoziției

nr. 2089/2006.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 7980/105/2008, cele două

contestații fiind conexate prin Încheierea din 27 martie 2009.

Prin Sentința nr.

1868 din 30 octombrie 2009, Tribunalul Prahova a admis, în parte, cererea

conexă formulată de reclamanții D.G.S., P.V., S.A. și de moștenitorii

defunctului S.I. - S.V., S.I. și Ț.M., a constatat dreptul acestora de a

beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și a dispus

obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului de 269 mp, identificat

pe schița de plan anexă la raportul de expertiza topo întocmit de expert P.D.

în perimetrul E-F-G-H-K -nepunctat- E.

Totodată, s-a statuat

în sensul păstrării celorlalte mențiuni ale Dispoziției nr. 2089 din 03

aprilie  2006, relative la acordarea de măsuri reparatorii constând în

despăgubiri pentru diferența de teren expropriată, respectiv pentru 151 mp și

pentru construcția în suprafață de 112 mp - demolată, imposibil de restituit în

natură, despăgubiri ce urmează a fi stabilite și calculate de Comisia Centrală

de Stabilire a Despăgubirilor București.

Prin aceeași

sentință, a fost respinsă cererea principală formulată de reclamanții S.V. și

S.N.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost expropriat de stat

din patrimoniul tuturor coproprietarilor N.M., S.A., S.I., P.V. și D.G.S., caz

în care nu poate fi primită apărarea formulată de reclamantul inițial, S.I.,

potrivit căreia ar fi singurul îndreptățit la acordarea de despăgubiri pentru

construcția demolată, fundamentată pe mențiunile declarației-convenție

încheiată în anul 1960 cu surorile sale.

În ceea ce-i privește

pe reclamanții S.V. și N., instanța a reținut că atâta timp cât N.M. (mama lui

S.N.) - persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în calitate de

coproprietară a imobilului expropriat - nu a înțeles să formuleze notificare,

solicitarea lor de despăgubire nu poate fi primită.

Instanța a reținut,

totodată, că nu poate da eficiență juridică mențiunii înserate pe verso-ul

Notificării nr. 17048 din 22 iulie 2002, potrivit căreia N.M. a solicitat ca în

cadrul Notificării 1079 din 10 martie 2002 să fie trecută ea în locul soților

S., justificat de faptul că nu sunt moștenitori direcți, pe de o parte,

întrucât nu rezultă că această declarație ar fi fost formulată în termenul

legal de notificare, iar, pe de altă parte, întrucât dispoziția de soluționare

a notificării mai sus arătate, deși îi vizează doar pe notificatorii S., nu a

fost contestată nici de aceștia și nici de N.M., sub aspectul omisiunii

învestirii entității deținătoare și cu soluționarea notificării pretins

formulate de N.N.

Cu privire la fondul

litigiului, instanța a reținut că, potrivit raportului de expertiză întocmit de

ing. P.D., terenul ce a aparținut autorilor reclamanților și care măsura 900

mp, conform mențiunilor actului de donație, se identifica în schița anexă la

raport pe amplasamentul B-B’-C’-C-B, cu precizarea că, în urma exproprierii, în

proprietatea reclamanților a rămas doar o suprafață de 433 mp.

Potrivit mențiunilor

expertizei, din suprafața de 420 mp teren expropriat, în prezent este liberă de

construcții o suprafață de 269 mp, identificată pe aliniamentul E-F-G-H-K-

nepunctat -E, care are destinația de spațiu verde, în timp ce diferența de 151

mp este ocupată blocul de locuințe B3.

În cuprinsul

expertizei, se arată, totodată, că în imediata vecinătate a terenului de 269

mp, mai sunt libere de construcții o suprafață de 123 mp, pentru care

reclamanții au solicitat efectuarea de măsurători în vederea atribuirii în

natură, rezultând un total de 392 mp (269 mp +123 mp), ce se identifică pe

aliniamentul E-F-G-H-I-J-D-E, precum și o altă suprafață de 351 mp, ce se

identifică pe aliniamentul b-c-d-e-f-b.

În raport de

concluziile expertizei, instanța a apreciat că poate fi restituit în natură

reclamanților - persoane îndreptățite - terenul în suprafață de 269 mp, ce se

identifică pe amplasamentul mai sus arătat, urmând ca pentru diferența de teren

imposibil de restituit în natură să primească despăgubiri.

Instanța a reținut,

totodată, că reclamanții nu au solicitat prin notificările formulate acordarea

de măsuri reparatorii constând în compensarea cu alte bunuri, motiv pentru care

nu poate fi primită cererea de a li se atribui terenurile libere situate în

vecinătatea terenului expropriat. Instanța a reținut, de altminteri, că soluția

se impune motivat și de faptul că parcela de 123 mp este aferentă blocului de

locuințe, adică afectată unei utilități publice, iar pentru parcela de 351 mp

nu s-a stabilit regimul juridic, anume nu s-a probat că s-ar afla la dispoziția

Municipiului Ploiești și ar putea face obiect al măsurilor de compensare în

procedura Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel reclamantele D.G.S., P.V. și S.A., reclamanții S.V.

și S.N., precum și pârâta Primăria municipiului Ploiești.

În motivarea

apelului, reclamantele D.G.S., P.V. și S.A. au susținut că prima instanță a

omis să soluționeze contestația formulată de reclamantul S.I., decedat pe

parcursul soluționării cauzei, în sensul respingerii, cu mențiunea că ele au

dedus judecății contestația principală și nu contestația conexă.

Reclamantele au

susținut că se impunea a le fi restituită în natură întreaga suprafață de 392

mp teren identificată de expert, în care se include parcela de 123 mp, fiind

irelevant că aceasta din urmă excede terenului expropriat. Reclamantele au

susținut că soluția se impune în considerarea faptului că amplasamentul

suprafeței expropriate este în lungul aleii dinspre blocul B4.

În acest context,

reclamantele au arătat că prin raportul de expertiză nu s-a identificat cu

claritate terenul ce a fost proprietatea autorilor lor, terenul efectiv

expropriat și, respectiv, terenul ce a rămas în proprietatea lor după

expropriere, cu mențiunea că verificarea schițelor de plan întocmite cu ocazia

efectuării rapoartelor de expertiză, relevă existența unor diferențe privind

amplasamentul acestor terenuri.

Reclamanții S.V. și

S.N. nu și-au motivat apelul.

În motivarea

apelului, pârâta a susținut că terenul ce a făcut obiectul exproprierii este

ocupat în întregime de blocuri de locuințe, de aleile de acces care le

deservesc, precum și de un spațiu verde, că acesta aparține domeniului public

al Municipiului Ploiești, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 și, ca

atare, că acest teren nu poate face obiect al restituirii în natură în

procedura Legii nr. 10/2001.

Având destinația de

spațiu verde, pârâta susține că restituirea în natură a terenului în suprafață

de 269 mp încalcă și prevederile art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului, care interzice schimbarea destinației terenurilor amenajate

ca spații verzi, reducerea suprafețelor ori strămutarea lor, indiferent de

regimul juridic al acestora.

La termenul de

judecată din 5 mai 2010, reclamanții S.I., S.V. și Ț.M. (moștenitorii

defunctului S.I.), în baza dispozițiilor art. 293 C. proc. civ., au formulat

cerere de aderare la apelul declarat de reclamantele mai sus arătate.

În motivarea cererii

au susținut că se impunea restituirea în natură a întregii suprafețe de 392 mp,

pentru aceleași motive relevate și de reclamantele apelante, invocând, la

rândul lor, anumite deficiențe ale raportului de expertiză relative la modul de

poziționare și identificare a diverselor parcele de teren, sens în care au

solicitat completarea probatoriilor în fața instanței de apel.

Au susținut,

totodată, că prima instanța nu s-a pronunțat cu privire la contestațiile

formulate în dosarele nr. 3929/105/2006 și nr. 4154/105/2006 de moștenitorii

defunctului S.I., decedat pe parcursul soluționării cauzei, prin care se

solicita ca despăgubirile acordate pentru imobilul expropriat să le fie

acordate, în exclusivitate, întrucât clădirea - subsol în suprafață de 112 mp,

a fost proprietatea exclusivă a defunctului, conform mențiunilor

declarației-convenție datată 2 ianuarie 1960.

Prin Decizia civilă

nr. 150 din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul pârâtei și a

schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins, în tot,

contestațiile conexate la judecata în primă instanță.

Prin aceeași decizie

au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții D.G.S.,

P.V., S.A., precum și de reclamanții S.V. și S.N., respectiv cererea de aderare

la apel formulată de S.I., S.V., Ț.M.

În motivarea

deciziei, instanța a reținut că potrivit dispozitivului sentinței apelate,

precum și considerentelor acesteia, rezultă că au fost soluționate ambele

contestații, pentru care s-a dispus măsura conexării la judecata în primă

instanță.

Totodată, instanța de

apel a constatat că raportul de expertiză întocmit de expertul P.D. a fost

depus la dosarul cauzei la data de 4 septembrie 2009, iar părțile nu au

solicitat întregirea sau completarea ei, astfel încât motivele de apel prin

care se invocă deficiențe ale acestui raport se dovedesc a fi nefondate. Mai

mult, instanța de apel constată că prin raportul de expertiză întocmit în cauză

a fost identificat amplasamentul suprafeței de 900 mp deținută în proprietate

de către contestatori, precum și amplasamentul terenului expropriat, care este

afectat în întregime de construcții noi - Blocul de locuințe B 3 și magazinul

„Bob de grâu” -, precum și de amenajări de utilitate publică - spațiul verde și

aleea de acces aferentă noilor construcții - amplasament care este diferit

parțial de cel al terenului pentru care se solicită, în prezentul proces,

restituirea în natură.

Așa fiind, câtă vreme

suprafața de teren ce se identifică pe amplasamentul C, D, J, I, H, K nu

reprezintă amplasamentul fostei proprietăți a reclamanților, aceasta nu putea

face obiectul solicitării de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001, astfel încât, în mod corect prima instanță a constatat că se

impune excluderea sa de la restituirea în natură.

Instanța de apel a

reținut, totodată, că nu poate primi solicitarea formulată prin cererea de

aderare la apel, potrivit căreia măsurile reparatorii se cuvin numai

moștenitorilor defunctului S.I., dat fiind faptul că, pe de o parte, potrivit

declarației-convenție datată 2 ianuarie 1960, acesta deținea în proprietate

exclusivă doar subsolul clădirii expropriate, în suprafață de 112 mp, nu și

terenul aferent iar, pe de altă parte, prin intermediul căii procesuale alese –

aderarea la apel – nu se pot invoca aspecte care să conducă la agravarea

situației părților din apelul principal care, în speță, au contestat această

solicitare.

În ceea ce privește

apelul formulat de reclamanții S.N. și S.V., instanța de apel a reținut că în

mod corect prima instanță a statuat că nu poate primi solicitarea de

despăgubire, cât timp coproprietara imobilului expropriat, N.M., după care

aceștia pretind dreptul la despăgubiri, nu a înțeles să formuleze notificare în

condițiile legii.

În cea ce privește

apelul formulat de Primăria Municipiului Ploiești, instanța a constatat că

acesta este fondat, în măsura în care, din actele și lucrările dosarului a

rezultat că suprafața de 269 mp, identificată pe schița de plan a raportului de

expertiză prin punctele E, F, G, H, K nepunctat -E, ce a fost restituită în

natură, este afectată de amenajări de utilitate publică.

Anume, instanța de

apel a reținut că pe terenul ce a aparținut contestatorilor și care a fost

expropriat prin Decretul nr. 233/1962 s-a realizat scopul exproprierii,

respectiv au fost edificate blocuri de locuințe și amenajările aferente

acestora, astfel încât, măsurile reparatorii ce pot fi acordate sunt numai cele

prin echivalent, și nicidecum nu se poate acorda restituirea în natură a

acestuia.

Instanța de apel a

mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului se interzice schimbarea destinației terenurilor amenajate ca

spații verzi, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor, indiferent

de regimul juridic, motiv pentru care, terenul în litigiu, constituind spațiu

verde aferent blocurilor a fost inclus în domeniul public al Municipiului

Ploiești, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții D.G.S., P.V., S.A. și D.N.D. (ultimii

doi în calitate de moștenitori ai defunctei S.A.), precum și reclamanții S.V.,

respectiv S.I. și Ț.M.

În motivarea

recursului, reclamanții S.A., D.N., D.G.S. și P.V. au solicitat modificarea

deciziei recurate, în sensul admiteri apelului și desființării parțiale a

sentinței, cu consecința restituirii în natură a terenului în suprafață de 392

mp, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de

expertul P.D.

În motivarea

recursului, reclamanții susțin că instanța de apel a statuat eronat, cu

aplicarea greșită a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ale

art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, că terenul în suprafață de 269 mp ar fi

afectat de detalii de utilitate publică și nu poate fi restituit în natură în

raport de o singură probă, anume în raport de concluziile raportului de

expertiză întocmit de expertul P.D. Or, acest raport prezintă deficiențe în

legătură cu identificarea terenurilor, caz în care, instanța de judecată, în

virtutea rolului activ și a plenitudinii de competență, era obligată să

lămurească dacă, potrivit legii, terenul era sau nu restituibil în natură.

Reclamanții afirmă că

se impunea completarea probatoriilor cu o nouă expertiză topometrică care să

identifice terenul expropriat și că prin cel de-al treilea motiv de apel a

formulat o astfel de solicitare, în scopul demonstrării posibilității de restituire

în natură a unei suprafețe de 392 mp, în loc de 269 mp.

În motivarea

recursului, reclamanții S.I., Ț.M. și S.V. au solicitat, în principal, în

condițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare, pentru completarea probatoriilor.

În argumentarea

acestei solicitări reclamanții susțin că, deși în cauză au fost efectuate trei

expertize de către experții P.D., D.L. și B., acestea nu au fost clarificatoare

cu privire la conturul vechii proprietăți a autorilor lor, al terenului care a

făcut obiectul exproprierii și, respectiv, al terenurilor care sunt în prezent

ocupate cu construcții sau, după caz, libere de construcții.

În subsidiar, au

invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că

instanța de apel, interpretând greșit dispozițiile art. 10 din Legea nr.

10/2001, a statuat că nu le poate fi restituit în natură terenul în suprafață

de 236 mp care este liber, nefiind afectat de amenajări de utilitate publică,

astfel cum s-a statuat și prin Decizia civilă nr. 54/2008, dată în primul ciclu

procesual, al prezentei cauze.

Solicită, totodată, a

se constata că instanțele de fond au interpretat eronat clauzele convenției

încheiate de coproprietarii imobilului donat de părinți, datată 2 ianuarie

1960, că interpretarea corectă impunea concluzia potrivit căreia numai S.I. era

îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul expropriat de

stat și că această interpretare putea fi primită de instanța de apel, întrucât

cererea de aderare la apel nu are calificarea juridică a unei cereri de

intervenție în interesul celorlalți reclamanți, astfel cum eronat a reținut

această instanță.

Analizând

recursurile, prin gruparea criticilor, Înalta Curte constată că nu pot fi

primite pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care

construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea

ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 10 alin. (2) din lege, invocate de recurenți, potrivit

cărora „În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate

în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită

va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru

suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii

se stabilesc în echivalent.”

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (4) din lege, „În cazul în care lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.”

Din punct de vedere

al îndeplinirii scopului exproprierii, din cuprinsul dispozițiilor legale

menționate rezultă că este suficient ca terenurile expropriate să fi fost

ocupate din punct de vedere funcțional de lucrările pentru care s-a realizat exproprierea,

acestea putând fi afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate

publică (căi de acces, parcări, spații verzi etc.) sau putând fi ocupate de

alte construcții provizorii ori definitive, care deservesc clădirile principale

care au constituit scopul principal al exproprierii.

De asemenea, sintagma

„amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale”, folosită

de legiuitor în reglementarea prevăzută de art. 10 alin. (2), are în vedere

acele suprafețe de teren afectate unor amenajări destinate a deservi nevoile

comunității, precum sunt căile de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.),

dotările tehnico-edilitare subterane, amenajările de spații verzi din jurul

blocurilor de locuit, parcurile și grădinile publice, piețele pietonale și

altele asemenea.

În concluzie,

potrivit dispozițiilor legii speciale de reparație, cerința privind utilizarea

terenurilor în scopul pentru care au fost preluate de stat nu presupune, în mod

obligatoriu, ca acestea să fie ocupate în mod efectiv și în totalitate cu

construcții nedemontabile, fiind suficient, pentru a se constata

imposibilitatea restituirii în natură, constatarea potrivit căreia terenurile

au fost afectate unor amenajări publice.

Totodată,

dispozițiile art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului prevăd

în mod expres că „schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi

prevăzute în planurile urbanistice este interzisă”.

În speța supusă

analizei, se constată, potrivit constatărilor instanțelor de fond care sunt

suverane în a stabili împrejurările de fapt ale cauzei, că întreaga suprafață

de 420 mp teren preluat de stat prin Decretul nr. 233/1962 a primit

afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea.

Anume, instanțele de

fond au stabilit motivat că terenul expropriat este ocupat de un bloc de

locuințe, de un magazin de panificație și de căile de acces care le deservesc,

precum și de spațiu verde aferent acestor construcții.

Identificarea

parcelei de 900 mp teren ce a făcut obiect actul de donație datat

3 decembrie 1959

, cu delimitarea în interiorul

acestei parcele a terenului cu construcții care a rămas în proprietatea

beneficiarilor donație după expropriere, precum și a terenului ocupat de

construcțiile noi, de aleea de acces și de spațiul verde, s-a realizat în

planurile de situație, anexă la rapoartele de expertiză întocmite de expertul

B.T. și de expertul D.L.M.

Date fiind unele

neconcordanțe relative la identificarea terenurilor ce se aprecia a fi libere

de construcții definitive, evidențiate în cele două rapoarte de expertiză,

neconcordanțele generate de faptul că experții au procedat la identificarea nu

numai a terenului expropriat ci și a terenurilor învecinate terenului

expropriat, indicate de reclamanți ca fiind libere de construcții și pentru care

solicitau atribuirea în compensare, s-a întocmit un al treilea raport de

expertiză de expertul P.D.

În planul anexă la

acest raport de expertiză s-a evidențiat, de asemenea, parcela de 900 mp teren

care a făcut obiectul donației, terenul cu construcții rămas în proprietatea

beneficiarilor donației după expropriere, precum și cel ocupat de construcțiile

noi, de calea de acces și de spațiul verde.

Or, constatarea de

fapt potrivit căreia partea din terenul expropriat liberă de construcții are

destinația de spațiu verde se regăsește în toate cele trei rapoarte de

expertiză și această constatare nu a fost contestată la judecata în fond de

părțile litigante.

Organizarea spațiului

verde în cadrul unor complexe imobiliare constituie amenajare de utilitate

publică, în înțelesul dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și,

totodată, se circumscrie scopului măsurii exproprierii, în sensul dispoziției

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, caz în care, în mod corect instanța de

apel a statuat că terenul expropriat care are această destinație, de spațiu

verde, nu poate fi restituit în natură și, respectiv, că destinația sa nu poate

fi schimbată, în raport de dispozițiile art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005.

Așa fiind, cum

împrejurările de fapt ale cauzei relative la stabilirea afectațiunii acelei

părți din terenul expropriat care nu este ocupată cu noile construcții au fost

pe deplin stabilite de instanțele de fond, critica reclamanților referitoare la

acest aspect se dovedește a fi nefondată.

De altminteri, se observă

că această critică, în raport de modul în care a fost formulată și argumentată,

anume în sensul comiterii de către instanțele de fond a unei greșeli grave de

fapt decurgând din aprecierea eronată a concluziilor expertizei, se circumscrie

motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.,

text abrogat prin dispozițiile O.U.G. nr. 138/2000.

Nici argumentul

relativ la lipsa rolului activ al instanțelor de fond în suplimentarea

probatoriilor relative la identificarea și stabilirea destinației tuturor

terenurilor indicate de reclamanți care, fie au făcut obiectul exproprierii,

fie sunt situate în vecinătatea terenului expropriat, nu poate fi primit.

Potrivit

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța poate să dispună

părților completarea probelor dacă cele propuse nu sunt îndestulătoare pentru

lămurirea în întregime a procesului sau, din oficiu, să pună în discuția

acestora necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar

dacă se împotrivesc.

Din lucrările

dosarului se constată că instanțele de fond nu au statuat cu privire la

caracterul neîndestulător al probelor administrate privind stabilirea situației

de fapt actuale a terenului expropriat, fapt care nu a fost pus în discuție

nici de părțile litigante.

Dimpotrivă, se

constată că reclamanții, pretinzând săvârșirea de către experți a unor greșeli

în identificarea vechiului amplasament al terenului expropriat, au înțeles să

solicite suplimentarea probatoriilor cu privire la terenurile învecinate celui

expropriat, sub motiv că aceste terenuri ar fi libere și le-ar putea fi

atribuite ca măsură reparatorie, ceea ce, astfel cum a statuat instanța de

apel, în lipsa investirii cu o solicitare de atribuire a acestor terenuri în

compensare, nu era permis.

În acest context al

analizei, se constată ca nefiind relevant argumentul reiterat în fundamentarea

solicitării de restituire în natură a suprafeței de 236 mp, anume cel referitor

la faptul pronunțării unei astfel de soluții printr-o hotărârea dată într-un ciclu

procesual anterior al procesului, întrucât fiind o hotărâre casată, potrivit

dispozițiilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu are nicio putere.

Cât privește critica

formulată de reclamanții S.I., S.V. și Ț.I. privind îndreptățirea doar a autorului

lor S.I. de a primi măsuri reparatorii, se constată nu poate fi primită pentru

următoarele considerente care se substituie celor greșit reținute de instanța

de apel.

Înscrisul sub

semnătură privată datat 2 ianuarie 1960, invocat de reclamanții menționați în

justificarea pretenției formulate, relevă existența doar a unui partaj de

folosință între coproprietarii cu privire la clădirea ridicată „la roșu”,

fundația pe care autorul lor S.I. urma să își edifice o construcție proprietate

personală (clădire care nu a mai fost edificată) și terenul liber de

construcții și nu existența unui partaj de proprietate, caz în care autorul lor

nu a dobândit cu privire la parte din imobilul donat un drept exclusiv de

proprietate.

Acesta a fost și

motivul pentru care, de altminteri, măsura exproprierii s-a realizat în anul

1962 pe numele tuturor coproprietarilor și nu numai pe numele lui S.I.

Așa fiind, pentru

considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursurile

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamantele S.A. (continuat prin

moștenitorii S.A. și D.N.D.), D.G.S., P.V. (continuat de moștenitoarea P.M.),

precum și de reclamanții S.V., S.I., Ț.M. împotriva Deciziei nr. 150 din 30

iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2011.