ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3596/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 119 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278

1

lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara M.P., prin procurator B.T., împotriva Rezoluției nr. 167/II/2/2012 din 12 iunie 2012 data în dosarul penal nr. 167/II/2/2012 al D.N.A. - Serviciului Teritorial Ploiești și a Ordonanței nr. 30/P/2011 din 3 mai 2012 dată de același parchet, în contradictoriu cu intimații P.G. și T.O.L.

S-a menținut rezoluția și, respectiv, ordonanța atacată, ca legale și temeinice.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petiționara, prin procurator, să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 50 RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin ordonanța nr. 30/P/2011 din 3 mai 2012 a Serviciului Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.G. - fost magistrat judecător, la Judecătoria Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., precum și față de T. (anterior cu numele P.) O.L., avocat în cadrul Baroului Prahova și față de D.A., sub aspectul complicității și, respectiv, instigării la infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., față de ceilalți opt făptuitori disjungându-se cauza și declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. S-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sus menționate, nesubzistând latura subiectivă a acestora.

În motivarea soluției date, s-a reținut, în esență, că nu a fost prejudiciată petiționara M.P. în legătură cu pretinsele fapte întrucât la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 7530 din 5 octombrie 2005, când s-a invocat consumarea infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., dreptul de proprietate al acesteia pentru suprafața de 195 mp, teren situat în municipiul Ploiești, nu era recunoscut printr-un titlu valabil, care s-a realizat abia în anul 2007 prin pronunțarea Sentinței civile nr. 1086 din 3 septembrie 2007, hotărâre pronunțată de magistratul-judecător P.G. și care nu a fost atacată de către Consiliul Local Ploiești, chemat în judecată de către reclamantul D.A.

Din analiza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, efectuate în cauză, s-a constatat că făptuitoarea P.G. nu a comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nestabilindu-se că și-ar fi exercitat funcția cu rea-credință, în sensul că ar fi cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor sale, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale petiționarei.

S-a mai constatat că nu poate fi reținută în sarcina făptuitoarei T.O.L. ca și a făptuitorului D.A., nici participația penală la infracțiunea menționată sub forma complicității și, respectiv, a instigării.

Împotriva acestei ordonanțe, petiționara M.P. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă, ca nefondată, prin Rezoluția nr. 167/II/2/2012 din data de 12 iunie 2012, reținându-se că ordonanța atacată este legală și temeinică, iar plângerea inițial formulată este nefondată. S-a reținut că din cercetările efectuate în cauză în raport de actele ce au compus Dosarul civil nr. 6929/2005 al Judecătoriei Ploiești, nu s-a constatat că magistratul judecător și-ar fi exercitat funcția cu rea-credință, în sensul că ar fi cunoscut faptul că pentru terenul în litigiu ar putea exista un alt titlu de proprietate, titlu care a fost obținut peste cca 2 ani, astfel că magistratul nu a avut cunoștință despre potențialul titlu, petiționara M.P. nefiind parte în procesul civil.

Împotriva acestor soluții petiționara M.P., prin procurator B.T., a formulat plângere în baza art. 278

1

C. proc. pen., pe care le-a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin criticile formulate s-a susținut, în esență, că în mod greșit și nereal s-a reținut de către executorul judecătoresc că peste suprafața de 195 mp, reținută și retrocedată prin Sentința civilă nr. 1086 din 3 septembrie 2007 a Tribunalului Prahova, se află o altă suprafață de teren de 228 mp care, în realitate, este de numai 137,27 mp și pe care este amplasată locuința în suprafață de 86,74 mp, care nu a fost menționată prin Sentința civilă sus-arătată. S-a arătat că, după plângerea penală formulată de petiționară, împotriva făptuitorilor s-a reținut prin ordonanța din 3 mai 2012, în mod eronat, de către făptuitoarea P.G., faptul că măsurătorile efectuate de expertul P.D. corespund cu cele cuprinse în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 807 din 4 februarie 1985, iar vecinătățile stabilite au corespuns cu cele din contract.

S-a mai susținut că în soluțiile date, procurorii au interpretat în mod greșit probele administrate, în condițiile în care retrocedarea către D.A. este pentru o suprafață de teren de 137,27 mp, și nu 228 mp, făptuitorii încălcând astfel în mod vădit legea și prejudiciind-o pe petiționara MP.

Curtea de apel, analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, în raport de criticile invocate în plângerea formulată și de dispozițiile legale incidente, a constatat că plângerea petiționarei este nefondată.

S-a reținut că numitul B.T., în calitate de procurator al mandantei M.P., titulara dreptului de proprietate asupra unui imobil compus din casă și teren în suprafață de 195 mp din municipiul Ploiești, a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor: P.G. - fost magistrat judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., T. (anterior cu numele P.) O.L., avocat în cadrul Baroului Prahova și D.A., sub aspectul complicității și, respectiv, a instigării la infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., C.E., M.M.M., G.L., T.A.F., B.E., A.I., P.Ș.A., P.D. și V.C., pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. față de aceștia din urmă dispunându-se disjungerea cercetărilor și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești - prin Ordonanța nr. 30/P/2011 din 3 mai 2012 a Serviciului Teritorial Ploiești din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Prin aceeași ordonanță, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.G., T.O.L. și D.A., reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor invocate.

S-a avut în vedere că dreptul de proprietate asupra imobilului menționat a fost dobândit de către M.P. printr-o acțiune civilă în retrocedare în contradictoriu cu Primăria Municipiul Ploiești, care a format obiectul Dosarului nr. 3045/105/2007 al Tribunalului Prahova, fiind admisă prin Sentința civilă nr. 1086 din 3 septembrie 2007, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare. Cu prilejul punerii în executare a acestei hotărâri, s-a constatat că pe terenul respectiv, delimitat în proces printr-o expertiză topo, există deja un titlu de proprietate, constând în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1787 din 22 mai 2006 având ca obiect suprafața de 228 mp, ce se suprapune peste cea de 195 mp, obținută în instanță de către M.P. În legătură cu terenul de 228 mp, situat în municipiul Ploiești, s-a stabilit că proprietarul actual, D.O., l-a achiziționat în baza unui contract de vânzare-cumpărare autentic de la D.A. care, la rândul sau, l-a obținut în baza Sentinței civile nr. 7530 din 5 octombrie 2005 a Judecătoriei Ploiești, în Dosarul nr. 6929/2005 soluționat de magistratul judecător P.G.

S-a mai reținut că prin acțiunea civilă formulată la data de 30 mai 2005 în contradictoriu cu Consiliul Local Ploiești, D.A., prin avocat T.O.L., a revendicat imobilul teren în suprafața de 137.27 mp invocând prin acțiune că prin Contractul autentic nr. 807 din 4 februarie 1985 al Notariatului de Stat Județean Prahova a cumpărat de la soții R.G. și A. o locuință situată la adresa menționată, terenul aferent clădirii fiind de 137,27 mp, care a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974. S-a mai arătat în acțiune că, în anul 1988, D.A. a fost expropriat prin Decretul nr. 391/1988, locuința fiind demolată în vederea construirii de blocuri, proiect care nu s-a finalizat, iar la momentul introducerii acțiunii terenul era liber.

Dosarul civil a fost repartizat magistratului judecător P.G. care prin încheierea din 27 iunie 2005 a încuviințat efectuarea unei expertize topo, prin care să se identifice amplasamentul terenului și evaluarea acestuia, la 18 iulie 2005 fiind desemnat, prin tragere la sorți, expertul P.D., iar la 12 septembrie 2005, prin avocat P.O., reclamanta și-a mărit câtimea obiectului cererii susținând că suprafața totală pe care o revendică este de 225 mp.

La termenul din 19 septembrie 2005 expertul P.D. a depus la dosar raportul de expertiză tehnică dispus formulând două variante, în una din acestea delimitându-se terenul în suprafață de 137,27 mp, conform Contractului autentic de vânzare-cum parare nr. 807/1985, iar în cea de a doua variantă, expertul a stabilit un teren în suprafață de 224,01 mp

Prin Sentința civilă nr. 7530 din 5 octombrie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 6929/2005 magistratul judecător P.G. a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Consiliul Local Ploiești, obligând la lăsarea către reclamant în deplină proprietate și posesie a terenului în suprafață de 224,01 mp, conform variantei a II-a din expertiza mg. P.D., hotărâre care a rămas definitivă prin nerecurare. Ulterior, D.A. a vândut terenul curți - construcții în suprafață de 228 mp către D.O.

În anul 2007 s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru M.P., deci ulterior pronunțării Sentinței civile nr. 7530 din 5 octombrie 2005, pronunțată de P.G., astfel că s-a apreciat că nu există nici un element care să demonstreze că a avut cunoștință despre potențialul titlu, cu atât mai mult cu cât M.P. nu a fost parte în procesul civil soluționat de P.G.

Prin urmare, s-a reținut că niciunul dintre făptuitori nu a comis o faptă penală de natura celei invocate de către petiționară prin plângerea sa, astfel încât s-a apreciat că în mod legal și temeinic prin ordonanța și, respectiv, rezoluția care au fost atacate de petiționară, s-a dispus neînceperea urmăririi penale. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționara M.P., prin procurator B.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din data de 5 noiembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționară împotriva Sentinței penale nr. 119 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului au fost în sensul de a se admite excepția și de a se respinge recursul, ca inadmisibil.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționară este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr. 119 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționară.

Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge, ca inadmisibil, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurentei petiționare, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara MP, prin procurator B.T., împotriva Sentinței penale nr. 119 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM