ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 357/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1746 din 5 iunie 2008 Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul D.I. împotriva

pârâtei Arhivele Naționale, având ca obiect constatarea refuzului nejustificat

al acestei instituții publice de a-i soluționa o serie de sesizări privind

activitatea D.J.A.N. Sălaj, precum și obligarea la plata de despăgubiri pentru

daunele produse.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Pârâta a

răspuns la petițiile reclamantului prin adresele nr. 6268/6285 din 21 iunie

2007 și nr. 14010 din 4 septembrie 2007, în limita competențelor sale, fiindu-i

comunicate toate documentele ce au putut fi identificate. Împrejurarea că

răspunsurile comunicate nu convin reclamantului nu determină, conchide Curtea de

Apel, un refuz nejustificat de soluționare a cererii și, ca atare, nu există

temei pentru acordarea despăgubirilor solicitate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal reclamantul D.I., fără a-l motiva în drept.

Recurentul critică hotărârea

primei instanțe sub aspectul ignorării dispozițiilor art. 31 din Constituția

României privind dreptul la informare. Susține că intimata îi blochează dreptul

de a obține date în legătură cu proprietățile deținute de înaintașii săi. De

asemenea, fără nicio justificare, intimata refuză să-i comunice copii de pe

procesele verbale, respectiv de pe actele întocmite cu ocazia controalelor

efectuate la D.J.A.N. Sălaj, ca urmare a sesizărilor sale.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata Arhivele Naționale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că soluția

pronunțată de Curtea de Apel este legală întrucât instituția a răspuns punctual

tuturor problemelor ridicate de recurent prin memoriile sale și i s-au

comunicat toate documentele găsite.

În recurs, nu s-au

administrat înscrisuri noi, probă admisibilă în recurs conform art. 305 C.

proc. civ.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticii formulate, care poate fi încadrată în motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a întâmpinării, precum

și, potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Recurentul-reclamant D.I. a

formulat în cursul anului 2007 un număr de patru petiții la intimata pârâtă

Arhivele Naționale. Primele trei - nr. 6268, 6285 și 6369/2007 - aveau ca

obiect verificarea realității unor informații transmise de D.J.A.N. Sălaj în

legătură cu starea civilă a înaintașilor săi și proprietățile acestora, precum

și cu dosarul succesoral nr. 344/1947 privind pe F.V. iar cea de a patra, nr. 14010/2007,

conținea solicitarea de a i se comunica detaliat rezultatul controlului

efectuat la direcția județeană, ca efect al reclamației sale.

Instituția publică intimată

a răspuns la ambele seturi de probleme, în mod punctual.

Astfel, primele trei petiții

au fost grupate și au primit o singură rezolvare prin adresa răspuns nr. 6268,

6285, 6369 din 21 iunie 2007, în care, în esență, s-a arătat că potrivit

dispozițiilor art. 20 – art. 21 din Legea nr. 16/1996, modificată și

completată, Arhivele Naționale eliberează copii, extrase și certificate de pe

documentele pe care le dețin, instituția nefiind abilitată să reconstituie acte

de proprietate, să clarifice situații juridice ori să facă deducții și

interpretări ale aspectelor sesizate de petenți. Totodată s-a indicat explicit

că răspunsurile ce i-au fost transmise recurentului de către direcția județeană

au fost în concordanță cu datele furnizate în cereri și evidențele instituției.

Cea din urmă petiție, nr. 14010/2007,

a fost rezolvată prin adresa cu același număr din data de 3 septembrie 2007, în

care se explică în detaliu modul efectiv de soluționare a cererilor

recurentului, căruia i s-au comunicat toate documentele ce au fost identificate

în arhive, adică atât acte de stare civilă ale ascendenților, cât și documente

referitoare la proprietăți, inclusiv Regulamentul de exploatare a pădurii

Meseșu din hotarul comunei Ortelec, județul Sălaj, cu mențiuni din anul 1926

privind pe proprietarii F.V. și soția. Cât privește rezultatele verificărilor

efectuate, ca efect al reclamației sale, recurentului i s-a indicat faptul că

toate informațiile și înscrisurile comunicate sunt corecte, fiind conforme cu

„existentul de documente” al Arhivelor Naționale, iar despre suspiciunile

legate de interesul personal al unor funcționari publici aflați în raporturi de

serviciu cu direcția județeană s-a menționat că nu s-a identificat niciun

indiciu în sensul celor afirmate.

Din această expunere a

conținutului cererilor, respectiv a răspunsurilor instituției publice, rezultă

că în speță nu există refuz nejustificat de soluționare, după cum în mod corect

a reținut Curtea de Apel, negăsindu-ne în ipoteza reglementată de art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Potrivit tezei

întâi a textului de lege enunțat, prin refuz nejustificat de a soluționa o

cerere se înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu

rezolva cererea unei persoane”.

Or, în cauza de față nu

există voința de a nu rezolva cererea, ci, dimpotrivă, s-a probat de către

intimata-pârâtă că în scopul identificării documentelor solicitate care,

uneori, nu erau descrise corespunzător de recurent, nefiind indicate nici măcar

denumirea, instituția emitentă, anul emiterii, localitatea ori titularii

actului, angajații săi au cercetat in extenso fondurile arhivistice

susceptibile a conține datele solicitate.

Cât privește invocarea

dispozițiilor art. 31 din Constituția României, privind dreptul cetățenilor la

informație, Înalta Curte constată că recurentul face doar o trimitere generică

la norma constituțională, fără a indica în concret care este tipul de

informație publică ori personală a cărei comunicare îi este refuzată.

În realitate, după cum

rezultă chiar din cererile formulate de recurent informațiile necomunicate se

referă la „lista documentelor emise între anii 1870 - 1950 de către Judecătoria

Zalău, lista documentelor rezultate din activitatea notarială desfășurată în

aceeași perioadă în Zalău și lista registrelor parohiale ale localităților

Mirsid și Ortelec din acea perioadă”. Din chiar această enumerare se observă

natura improprie a solicitării, caracterul său generic, precum și

nejustificarea unui interes concret, așa încât necomunicarea acestui tip de

informație nu poate fi reproșată intimatei.

Pentru considerentele

expuse, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul D.I. împotriva sentinței nr. 1746 din 5 iunie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2009.