ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 357/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1746 din 5 iunie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul D.I. împotriva pârâtei Arhivele Naționale, având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al acestei instituții publice de a-i soluționa o serie de sesizări privind activitatea D.J.A.N. Sălaj, precum și obligarea la plata de despăgubiri pentru daunele produse. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta a răspuns la petițiile reclamantului prin adresele nr. 6268/6285 din 21 iunie 2007 și nr. 14010 din 4 septembrie 2007, în limita competențelor sale, fiindu-i comunicate toate documentele ce au putut fi identificate. Împrejurarea că răspunsurile comunicate nu convin reclamantului nu determină, conchide Curtea de Apel, un refuz nejustificat de soluționare a cererii și, ca atare, nu există temei pentru acordarea despăgubirilor solicitate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul D.I., fără a-l motiva în drept. Recurentul critică hotărârea primei instanțe sub aspectul ignorării dispozițiilor art. 31 din Constituția României privind dreptul la informare. Susține că intimata îi blochează dreptul de a obține date în legătură cu proprietățile deținute de înaintașii săi.

De asemenea, fără nicio justificare, intimata refuză să-i comunice copii de pe procesele verbale, respectiv de pe actele întocmite cu ocazia controalelor efectuate la D.J.A.N. Sălaj, ca urmare a sesizărilor sale. Prin întâmpinarea formulată, intimata Arhivele Naționale a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că soluția pronunțată de Curtea de Apel este legală întrucât instituția a răspuns punctual tuturor problemelor ridicate de recurent prin memoriile sale și i s-au comunicat toate documentele găsite. În recurs, nu s-au administrat înscrisuri noi, probă admisibilă în recurs conform art. 305 C. proc. civ. Examinând sentința atacată prin prisma criticii formulate, care poate fi încadrată în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a întâmpinării, precum și, potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Recurentul-reclamant D.I. a formulat în cursul anului 2007 un număr de patru petiții la intimata pârâtă Arhivele Naționale. Primele trei - nr. 6268, 6285 și 6369/2007 - aveau ca obiect verificarea realității unor informații transmise de D.J.A.N. Sălaj în legătură cu starea civilă a înaintașilor săi și proprietățile acestora, precum și cu dosarul succesoral nr. 344/1947 privind pe F.V. iar cea de a patra, nr. 14010/2007, conținea solicitarea de a i se comunica detaliat rezultatul controlului efectuat la direcția județeană, ca efect al reclamației sale.

Instituția publică intimată a răspuns la ambele seturi de probleme, în mod punctual. Astfel, primele trei petiții au fost grupate și au primit o singură rezolvare prin adresa răspuns nr. 6268, 6285, 6369 din 21 iunie 2007, în care, în esență, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 20 – art. 21 din Legea nr. 16/1996, modificată și completată, Arhivele Naționale eliberează copii, extrase și certificate de pe documentele pe care le dețin, instituția nefiind abilitată să reconstituie acte de proprietate, să clarifice situații juridice ori să facă deducții și interpretări ale aspectelor sesizate de petenți. Totodată s-a indicat explicit că răspunsurile ce i-au fost transmise recurentului de către direcția județeană au fost în concordanță cu datele furnizate în cereri și evidențele instituției.

Cea din urmă petiție, nr. 14010/2007, a fost rezolvată prin adresa cu același număr din data de 3 septembrie 2007, în care se explică în detaliu modul efectiv de soluționare a cererilor recurentului, căruia i s-au comunicat toate documentele ce au fost identificate în arhive, adică atât acte de stare civilă ale ascendenților, cât și documente referitoare la proprietăți, inclusiv Regulamentul de exploatare a pădurii Meseșu din hotarul comunei Ortelec, județul Sălaj, cu mențiuni din anul 1926 privind pe proprietarii F.V. și soția.

Cât privește rezultatele verificărilor efectuate, ca efect al reclamației sale, recurentului i s-a indicat faptul că toate informațiile și înscrisurile comunicate sunt corecte, fiind conforme cu „existentul de documente” al Arhivelor Naționale, iar despre suspiciunile legate de interesul personal al unor funcționari publici aflați în raporturi de serviciu cu direcția județeană s-a menționat că nu s-a identificat niciun indiciu în sensul celor afirmate. Din această expunere a conținutului cererilor, respectiv a răspunsurilor instituției publice, rezultă că în speță nu există refuz nejustificat de soluționare, după cum în mod corect a reținut Curtea de Apel, negăsindu-ne în ipoteza reglementată de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit tezei întâi a textului de lege enunțat, prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”. Or, în cauza de față nu există voința de a nu rezolva cererea, ci, dimpotrivă, s-a probat de către intimata-pârâtă că în scopul identificării documentelor solicitate care, uneori, nu erau descrise corespunzător de recurent, nefiind indicate nici măcar denumirea, instituția emitentă, anul emiterii, localitatea ori titularii actului, angajații săi au cercetat in extenso fondurile arhivistice susceptibile a conține datele solicitate. Cât privește invocarea dispozițiilor art. 31 din Constituția României, privind dreptul cetățenilor la informație, Înalta Curte constată că recurentul face doar o trimitere generică la norma constituțională, fără a indica în concret care este tipul de informație publică ori personală a cărei comunicare îi este refuzată.

În realitate, după cum rezultă chiar din cererile formulate de recurent informațiile necomunicate se referă la „lista documentelor emise între anii 1870 - 1950 de către Judecătoria Zalău, lista documentelor rezultate din activitatea notarială desfășurată în aceeași perioadă în Zalău și lista registrelor parohiale ale localităților Mirsid și Ortelec din acea perioadă”. Din chiar această enumerare se observă natura improprie a solicitării, caracterul său generic, precum și nejustificarea unui interes concret, așa încât necomunicarea acestui tip de informație nu poate fi reproșată intimatei. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinței nr. 1746 din 5 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.