ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3049/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3183 din 13 iulie 2010

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA București în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.S.C. în ce privește anularea deciziei de

impunere din 21 ianuarie 2008, a raportului de inspecție fiscală și a deciziei

din 22 aprilie 2008, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea

deciziei din 24 septembrie 2008, pentru lipsa procedurii prealabile, a respins cererea

expertului M.E.V., privind majorarea onorariului de expert pentru lucrarea de specialitate

efectuată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că prin cererea formulată reclamanta SC E.

SA București, a solicitat instanței anularea deciziei de impunere din 21

ianuarie 2008 și a raportului de inspecție fiscală din 21 ianuarie 2008 astfel cum

au fost modificate prin decizia din 22 aprilie 2008.

Prin aceeași cerere, reclamanta

a mai solicitat anularea deciziei de impunere din 22 aprilie 2008 reprezentând decizia

emisă în urma soluționării contestației formulată în baza dispozițiilor art. 205

C. proc. fisc. împotriva deciziei din 21 ianuarie 2008.

Ulterior, reclamanta și-a

precizat cererea, în sensul că solicită anularea deciziei din 22 aprilie 2008 în

ceea ce privește impozitul pe profit aferent exercițiului financiar 2001 și accesoriile

aferente, precum și a dispoziției de efectuare a unei noi verificări a aceluiași

impozit și pentru aceeași perioadă ținând cont de limitele impuse prin decizia

din 22 aprilie 2008.

Prin aceeași cerere precizatoare,

reclamanta a solicitat anularea obligațiilor de plată stabilite prin decizia

din 24 septembrie 2008.

Prin întâmpinare, pârâta

a invocat excepția lipsei de interes, susținând că reclamanta solicită anularea

unor acte administrative care au fost desființate în procedura prealabilă.

Totodată, pârâta a invocat

excepția inadmisibilității în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei

din 24 septembrie 2008, cu motivarea că nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută

de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Examinând excepția lipsei

de interes, invocată de pârâtă, instanța de fond a constatat că reclamanta are interesul

de a contesta decizia prin care i s-a respins contestația, precum și măsura reverificării,

dispusă prin respectivul act. Interesul în promovarea unei cereri de chemare în

judecată nu poate fi negat, urmând a se stabili în ce măsură susținerile reclamantei

sunt întemeiate.

Pe fond, raportând situația

de fapt constatată la normele de drept aplicabile, instanța de fond a apreciat că

soluția adoptată de pârâtă este corectă.

Astfel, instanța a reținut

că în perioada verificată, reclamanta intra sub incidența prevederilor O.M.F.P.

nr. 94/2001, pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva

a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

Acest ordin prevede, în secțiunea a 5-a, la pct. 5.5, că unul din principiile care

guvernează activitatea de evidență contabilă este cel al independenței exercițiului.

Acest principiu impune luarea în considerare a tuturor veniturilor și cheltuielilor

corespunzătoare exercițiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se

ține seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăților.

Curtea de Apel a apreciat

că susținerile reclamantei nu pot fi reținute, întrucât instrucțiunile menționate,

sunt lipsite de echivoc și în concordanță cu principiile deja enunțate. Singurele

excepții sunt cele referitoare la veniturile financiare și la penalitățile aferente

veniturilor excepționale din operațiuni de capital, care se iau în calcul la data

încasării.

De asemenea, instanța

de fond nu a reținut nici concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză,

întrucât raționamentul expertului pornește de la analiza contului extrabilanțier

în care reclamanta a înregistrat penalitățile. Un asemenea procedeu de înregistrare

contabilă, chiar dacă este posibil din punct de vedere tehnic, este nelegal și prin

urmare nu poate constitui premisa unui raționament corect.

În ceea ce privește cererea

reclamantei privind anularea măsurilor dispuse prin decizia de impunere din 24

septembrie 2008, Curtea de Apel a admis excepția invocată de pârâtă, având în vedere

faptul că decizia din 24 septembrie 2008 este emisă ca urmare a reverificării dispuse

de organul de soluționare a contestației administrativ - fiscale. Regimul său juridic

este identic cu cel al oricărui act administrativ fiscal, putând fi contestat în

condițiile prevăzute de art. 205 C. proc. fisc. În cauză însă, reclamanta nu a înțeles

să urmeze procedura administrativă prevăzută de respectivul act normativ, motiv

pentru care acest capăt de cerere a fost respins, ca inadmisibil.

Împotriva hotărârii instanței

de fond reclamanta SC E. SA București a declarat recurs, criticând-o ca netemeinică

și nelegală, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii.

S-a motivat recursul prin

aceea că prima instanță nu a avut în vedere pentru situația de fapt implicațiile

H.G. nr. 1342/2001 cât și a dispozițiilor art. 25 din O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, Curtea de

Apel a reținut greșit că eroarea contabilă de înregistrare a penalităților de întârziere

într-un cont extrabilanțier ar fi avut ca efect generarea de impozite suplimentare.

Tot ca motiv de recurs

este și faptul că instanța de fond nu a ținut cont de caracterul accesoriu al sumelor

evidențiate în decizia nr. 357/2009, în raport de sumele înscrise în decizia

nr. 118/2008.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând actele dosarului,

motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform raportului de

inspecție fiscală s-a constatat că reclamanta-recurentă a diminuat baza impozabilă

pentru anul 2001 cu suma de 131.321.993 RON, înregistrând greșit penalitățile calculate

pentru neachitarea în termenele contractuale a facturilor de energie electrică într-un

cont extrabilanțier.

Se reține din probatoriile

administrate că aceste penalități au fost înregistrate doar la momentul încasării

lor, astfel că la finele anului 2001 recurenta nu a contabilizat la venituri penalitățile

de care am făcut mai sus vorbire.

S-a emis decizia nr. 3/2008

în baza raportului de inspecție și s-au stabilit obligațiile totale, iar contestația

formulată a fost respinsă prin decizia nr. 118/2008 a intimatei.

Din ansamblul probator

administrat rezultă fără posibilitate de tăgadă că perioada supusă controlului intră

sub incidența O.M.F.P. nr. 94/2001, ordin care prevedea în secțiunea a 5-a la

pct. 5.5. că unul dintre principiile care guvernează activitatea de evidență contabilă

este acela al independenței exercițiului financiar.

Prin urmare, trebuiau

luate în considerare toate veniturile și cheltuielile aferente exercițiului financiar

fără a se ține seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăților.

Recurenta avea obligația

de a înregistra ca venituri penalitățile pentru neachitarea în termen a facturilor

de energie electrică, necondiționat de încasare. Astfel dispune Regulamentul

nr. 704/1993 de aplicare a Legii nr. 82/1991.

Pentru faptul că nu s-a

procedat astfel, recurenta-reclamantă a diminuat veniturile impozabile cu suma de

13.321.993 RON.

Pentru suma care reprezintă

impozit pe profit suplimentar pentru anul 2001, acesta a rezultat ca urmare a pierderii

fiscale și prin neînregistrarea veniturilor rezultate din penalități pentru neachitarea

la termen a facturilor.

Referitor la decizia de

impunere nr. 357/2008 a fost emisă ca urmare a contestației administrativ-fiscale

și este un act administrativ care se poate contesta conform art. 205 C. proc.

fisc.

Cum reclamanta nu a urmat

procedura mai sus amintită, corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere

ca fiind inadmisibil.

În ceea ce privește excepția

lipsei de interes, invocată de pârâtă, Curtea de Apel în mod legal apreciat că reclamanta

are interesul de a contesta decizia, întrucât aceasta o privește direct prin reținerea

sumelor de care s-a făcut vorbire.

Se mai reține de Înalta

Curte de Casație și Justiție, că penalitățile înregistrate de recurentă nu constituie

venituri financiare și nici venituri excepționale din operațiuni de capital și deci

nu se înscriu în excepțiile de la regula contabilității de angajament.

Corect prima instanță

a înlăturat concluziile expertului, întrucât s-a mers pe contul extrabilanțier,

acest procedeu de înregistrare contabilă fiind nelegal.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și

temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de SC E. SA București,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC E. SA București, împotriva sentinței civile nr. 3183 din 13 iulie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 mai 2011.