ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3049/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3183 din 13 iulie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA București în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.S.C. în ce privește anularea deciziei de impunere din 21 ianuarie 2008, a raportului de inspecție fiscală și a deciziei din 22 aprilie 2008, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea deciziei din 24 septembrie 2008, pentru lipsa procedurii prealabile, a respins cererea expertului M.E.V., privind majorarea onorariului de expert pentru lucrarea de specialitate efectuată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin cererea formulată reclamanta SC E. SA București, a solicitat instanței anularea deciziei de impunere din 21 ianuarie 2008 și a raportului de inspecție fiscală din 21 ianuarie 2008 astfel cum au fost modificate prin decizia din 22 aprilie 2008. Prin aceeași cerere, reclamanta a mai solicitat anularea deciziei de impunere din 22 aprilie 2008 reprezentând decizia emisă în urma soluționării contestației formulată în baza dispozițiilor art. 205 C. proc. fisc.

împotriva deciziei din 21 ianuarie 2008. Ulterior, reclamanta și-a precizat cererea, în sensul că solicită anularea deciziei din 22 aprilie 2008 în ceea ce privește impozitul pe profit aferent exercițiului financiar 2001 și accesoriile aferente, precum și a dispoziției de efectuare a unei noi verificări a aceluiași impozit și pentru aceeași perioadă ținând cont de limitele impuse prin decizia din 22 aprilie 2008. Prin aceeași cerere precizatoare, reclamanta a solicitat anularea obligațiilor de plată stabilite prin decizia din 24 septembrie 2008. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei de interes, susținând că reclamanta solicită anularea unor acte administrative care au fost desființate în procedura prealabilă.

Totodată, pârâta a invocat excepția inadmisibilității în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei din 24 septembrie 2008, cu motivarea că nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Examinând excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă, instanța de fond a constatat că reclamanta are interesul de a contesta decizia prin care i s-a respins contestația, precum și măsura reverificării, dispusă prin respectivul act. Interesul în promovarea unei cereri de chemare în judecată nu poate fi negat, urmând a se stabili în ce măsură susținerile reclamantei sunt întemeiate. Pe fond, raportând situația de fapt constatată la normele de drept aplicabile, instanța de fond a apreciat că soluția adoptată de pârâtă este corectă.

Astfel, instanța a reținut că în perioada verificată, reclamanta intra sub incidența prevederilor O.M.F.P. nr. 94/2001, pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate. Acest ordin prevede, în secțiunea a 5-a, la pct. 5.5, că unul din principiile care guvernează activitatea de evidență contabilă este cel al independenței exercițiului. Acest principiu impune luarea în considerare a tuturor veniturilor și cheltuielilor corespunzătoare exercițiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ține seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăților. Curtea de Apel a apreciat că susținerile reclamantei nu pot fi reținute, întrucât instrucțiunile menționate, sunt lipsite de echivoc și în concordanță cu principiile deja enunțate.

Singurele excepții sunt cele referitoare la veniturile financiare și la penalitățile aferente veniturilor excepționale din operațiuni de capital, care se iau în calcul la data încasării. De asemenea, instanța de fond nu a reținut nici concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, întrucât raționamentul expertului pornește de la analiza contului extrabilanțier în care reclamanta a înregistrat penalitățile. Un asemenea procedeu de înregistrare contabilă, chiar dacă este posibil din punct de vedere tehnic, este nelegal și prin urmare nu poate constitui premisa unui raționament corect. În ceea ce privește cererea reclamantei privind anularea măsurilor dispuse prin decizia de impunere din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel a admis excepția invocată de pârâtă, având în vedere faptul că decizia din 24 septembrie 2008 este emisă ca urmare a reverificării dispuse de organul de soluționare a contestației administrativ - fiscale.

Regimul său juridic este identic cu cel al oricărui act administrativ fiscal, putând fi contestat în condițiile prevăzute de art. 205 C. proc. fisc. În cauză însă, reclamanta nu a înțeles să urmeze procedura administrativă prevăzută de respectivul act normativ, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins, ca inadmisibil. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta SC E. SA București a declarat recurs, criticând-o ca netemeinică și nelegală, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a motivat recursul prin aceea că prima instanță nu a avut în vedere pentru situația de fapt implicațiile H.G. nr. 1342/2001 cât și a dispozițiilor art. 25 din O.G. nr. 92/2003. De asemenea, Curtea de Apel a reținut greșit că eroarea contabilă de înregistrare a penalităților de întârziere într-un cont extrabilanțier ar fi avut ca efect generarea de impozite suplimentare.

Tot ca motiv de recurs este și faptul că instanța de fond nu a ținut cont de caracterul accesoriu al sumelor evidențiate în decizia nr. 357/2009, în raport de sumele înscrise în decizia nr. 118/2008. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Conform raportului de inspecție fiscală s-a constatat că reclamanta-recurentă a diminuat baza impozabilă pentru anul 2001 cu suma de 131.321.993 RON, înregistrând greșit penalitățile calculate pentru neachitarea în termenele contractuale a facturilor de energie electrică într-un cont extrabilanțier. Se reține din probatoriile administrate că aceste penalități au fost înregistrate doar la momentul încasării lor, astfel că la finele anului 2001 recurenta nu a contabilizat la venituri penalitățile de care am făcut mai sus vorbire.

S-a emis decizia nr. 3/2008 în baza raportului de inspecție și s-au stabilit obligațiile totale, iar contestația formulată a fost respinsă prin decizia nr. 118/2008 a intimatei. Din ansamblul probator administrat rezultă fără posibilitate de tăgadă că perioada supusă controlului intră sub incidența O.M.F.P. nr. 94/2001, ordin care prevedea în secțiunea a 5-a la pct. 5.5. că unul dintre principiile care guvernează activitatea de evidență contabilă este acela al independenței exercițiului financiar. Prin urmare, trebuiau luate în considerare toate veniturile și cheltuielile aferente exercițiului financiar fără a se ține seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăților. Recurenta avea obligația de a înregistra ca venituri penalitățile pentru neachitarea în termen a facturilor de energie electrică, necondiționat de încasare.

Astfel dispune Regulamentul nr. 704/1993 de aplicare a Legii nr. 82/1991. Pentru faptul că nu s-a procedat astfel, recurenta-reclamantă a diminuat veniturile impozabile cu suma de 13.321.993 RON. Pentru suma care reprezintă impozit pe profit suplimentar pentru anul 2001, acesta a rezultat ca urmare a pierderii fiscale și prin neînregistrarea veniturilor rezultate din penalități pentru neachitarea la termen a facturilor. Referitor la decizia de impunere nr. 357/2008 a fost emisă ca urmare a contestației administrativ-fiscale și este un act administrativ care se poate contesta conform art. 205 C. proc. fisc. Cum reclamanta nu a urmat procedura mai sus amintită, corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca fiind inadmisibil.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă, Curtea de Apel în mod legal apreciat că reclamanta are interesul de a contesta decizia, întrucât aceasta o privește direct prin reținerea sumelor de care s-a făcut vorbire. Se mai reține de Înalta Curte de Casație și Justiție, că penalitățile înregistrate de recurentă nu constituie venituri financiare și nici venituri excepționale din operațiuni de capital și deci nu se înscriu în excepțiile de la regula contabilității de angajament. Corect prima instanță a înlăturat concluziile expertului, întrucât s-a mers pe contul extrabilanțier, acest procedeu de înregistrare contabilă fiind nelegal. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de SC E. SA București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC E. SA București, împotriva sentinței civile nr. 3183 din 13 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.