ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 128/2010

HOTĂRÂRE
15.01.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 128/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Arad, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.B.C.B. Arad

a chemat în judecată Comisia Specială a unor Bunuri care au

aparținut Cultelor Religioase din România și a solicitat modificarea

Deciziei nr. 1648 din 6 martie 2008 emisă de această comisie, în

sensul admiterii cererii de retrocedare nr. 685339/C înregistrată la data

de 20 ianuarie 2006.

În motivarea cererii se arată

că s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul din Arad, înscris

în C.F. nr. 14337 Arad, compus din clădire de biserică în stil gotic

și terenul aferent de 1422 mp, clădire care a fost demolată, dar

prin decizia atacată a fost respinsă cererea, astfel că

nu-și pot repara prejudiciul creat prin preluarea clădirii și a

terenului fără nicio despăgubire și în mod abuziv.

Tribunalul Arad, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 217 din 16 iunie 2008, a declinat competența de

soluționare în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art.

3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 10 alin. (1) teza a II-a din

Legea nr. 554/2004.

După înregistrarea cauzei pe rolul

Curții de Apel Timișoara, prin încheierea din 12 noiembrie 2008, a

fost sesizată Curtea Constituțională pentru soluționarea

excepției de neconstituționalitate a art. 1 alin. (1), (2), (3) din

O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase din România.

Prin Decizia nr. 357 din 17 martie 2009,

Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția

de neconstituționalitate invocată cu motivarea că autorul

acesteia urmărește completarea textului de lege în așa fel încât

și aceste imobile să fie incluse în reglementarea contestată,

cerere care excede competenței instanței de contencios

constituțional, instanță ce se poate pronunța, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, numai asupra

constituționalității actelor cu privire la care a fost

sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse

controlului.

Prin sentința civilă nr. 160

din 25 mai 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantă.

În motivarea soluției, instanța

de fond a reținut că drepturile reclamantei la retrocedarea

imobilelor preluate de Statul Român sunt reglementate de O.U.G. nr. 94/2000

iar, în speță se solicită acordarea de despăgubiri pentru o

construcție care a fost demolată și care nu mai exista în

natură la data formulării cererii de restituire, or potrivit art. 1

alin. (3) teza I din O.U.G. nr. 94/2000 sunt imobile, în sensul acestui act

normativ, numai „construcțiile existente în natură” și nu cele

demolate, astfel că s-a considerat că decizia atacată este

legală și nu poate fi modificată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta C.B.C.B. Arad.

În motivele de recurs este criticată

soluția instanței de fond pentru că a fost interpretat

greșit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 deoarece acele clădiri

existau la data preluării abuzive de către Statul Român.

Se apreciază că prin

soluția de respingere a acțiunii li se încalcă drepturile

conferite de Constituția României dar și de dispozițiile legale

în materie pentru că imobilul și terenul au fost preluate abuziv de

către stat, fără plata vreunei despăgubiri și s-a

solicitat acordarea de despăgubiri pentru teren.

S-a solicitat admiterea recursului,

modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost

formulată.

Comisia specială de retrocedare a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a depus la dosar, de către Comisia

specială de retrocedare, Decizia nr. 1797 din 26 iunie 2008 a acestei

comisii și copia cererii de retrocedare formulată de reclamantă.

Recurenta a depus note de

ședință în care a învederat aspecte de

neconstituționalitate ale O.U.G. nr. 94/2000.

După examinarea motivelor de recurs,

a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge recursul pentru următoarele

considerente:

Reclamanta-recurentă a solicitat

acordarea de despăgubiri pentru clădirile ce au fost situate în Arad,

înscrise în C.F. nr. 14337, clădiri care au fost preluate și demolate

în perioada comunistă.

Prin Decizia nr. 1648 din 6 martie 2008,

Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor

religioase din România a respins cererea de retrocedare deoarece

solicitările nu se încadrează în obiectul de reglementare al O.U.G.

nr. 94/2000.

Este adevărat că domeniul de

aplicare al O.U.G. nr. 94/2000 îl constituie imobilele care au aparținut

cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu

sau fără titlu, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, altele

decât lăcașele de cult, potrivit art. 1 alin. (1) din acest act

normativ, astfel cum a fost modificat.

Însă, art. 1 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000 definește care sunt imobilele care fac obiectul restituirilor,

iar în sensul acestui act normativ, sunt „imobile” construcțiile existente

în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în

intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute

la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data

preluării abuzive în intravilanul localităților nerestituite

până la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Chiar dacă nu este prevăzut

expres, din modul de redactare al textului, rezultă că nu pot fi

acordate despăgubiri pentru construcțiile demolate.

De altfel, la pct. 3 din Normele

metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 aprobate prin H.G. nr. 1164/2002

modificate prin H.G. nr. 1094/2005, se precizează expres că nu

intră sub incidența O.U.G. nr. 94/2000, construcțiile demolate.

Prin urmare, aceasta este prevederea

legală care a dus la respingerea cererii de acordare a despăgubirilor

pentru imobile care au fost preluate abuziv dar care au fost demolate și

care au aparținut cultelor religioase.

Recurenta invocă și faptul

că a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul aferent

construcțiilor demolate.

Din actele depuse la dosar rezultă

că aceste despăgubiri pentru terenul aferent de 1422 mp au făcut

obiectul altei cereri de restituire și prin Decizia nr. 1797 din 26 iunie 2008

Comisia Specială de Retrocedare a propus acordarea de despăgubiri iar

dosarul urma a fi înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor în vederea stabilirii cuantumului acestora.

Deși au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

motivelor de recurs nu s-au prezentat argumente pentru incidența acestora.

În notele scrise, recurenta a prezentat

aspecte de neconstituționalitate ale O.U.G. nr. 94/2000, dar acestea nu

vor putea fi analizate deoarece ele au făcut deja, obiectul unei

excepții de neconstituționalitate, iar Curtea

Constituțională prin decizia nr. 357 din 17 martie 2009 a respins

excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

De altfel, și anterior, Curtea

Constituțională a respins aceeași excepție ca

inadmisibilă pentru că pretinsa neconstituționalitate este

determinată exclusiv de omisiunea legislativă, iar Parlamentul, ca unică

autoritate legiuitoare a țării, are atribuții în modificarea

și completarea normelor juridice.

În acest sens, s-a pronunțat

instanța de contencios constituțional prin deciziile nr. 596 din 19

iunie 2007 și nr.911 din 18.10.2007.

Și practica instanței supreme

este constantă în sensul respingerii cererilor de acordare de

despăgubiri pentru imobile demolate ce au aparținut cultelor

religioase și care au fost preluate în perioada regimului comunist

(Î.C.C.J., S.C.A.F., decizia nr. 3561 din 26 septembrie 2007).

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312

respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de C.B.C.B. Arad

împotriva sentinței civile nr. 160 din 25 mai 2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1703/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, reclamanta P
ÎCCJ 2007-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3561/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune înregistrată la Curtea de Apel Oradea prin declinare de competență de la Tribunalul Bihor, reclamanta E.R.U.R.G.C. Oradea, în contradictoriu
ÎCCJ 2007-09-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2007
cedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și P.O.R. Sebeș din cadrul E.O.R. Arad, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că în mod corect, în raport de prevederile
ÎCCJ 2008-11-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4212/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta comuna Derna, Județul Bihor a chemat în judecată pe pârâții
ÎCCJ 2009-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5561/2009
corect, au fost avute în vedere prevederile art. 1 alin. (1), (3), (4) teza I și alin. (6), ale art. 3 alin. (6), ale art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, și ale pct. 7 din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 1094/
Sursă