ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1703/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

reclamanta

Parohia „Sf. Silvestru" a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia

Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut

Cultelor Religioase din România modificarea în parte a art. 3 din Decizia nr. 1531/2007

emisă de aceasta, în sensul acordării de despăgubiri pentru

imobilul teren în suprafață de 102 mp situat în București ce a

aparținut Parohiei „Sf. Silvestru" din București, imobil preluat

abuziv de către stat.

Î

n motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin Decizia nr. 1531/2007, Comisia Specială de

Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase

din România a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul-teren în

discuție, numai pentru suprafața de 76 mp, deși reclamanta a

deținut în realitate 102 mp.

Prin încheierea din 22 aprilie 2008, Curtea

de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, a admis excepția

necompetenței funcționale și a trimis cauza la Secția de

contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

La data de 11 martie 2008, pârâta Comisia

Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut

Cultelor Religioase din România a depus întâmpinare, invocând excepția

tardivității formulării cererii de chemare în judecată, iar

pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Î

n motivarea excepției, pârâta a

arătat că deciziile emise de Comisia Specială de Retrocedare, în

cadrul procedurii administrative instituite de O.U.G. nr. 94/2000

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

pot fi atacate numai în interiorul termenului de 30 de zile de la comunicare,

prevăzut la art. 3 alin. (7) din actul normativ menționat, termen

care este reiterat și în cadrul art. 7 din dispozitivul deciziilor emise

de Comisia Specială de Retrocedare.

Prin sentința nr. 2496 din 10 iunie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția tardivității cererii ca

neîntemeiată și a admis acțiunea formulată de reclamanta

Parohia „Sf. Silvestru", obligând pârâta să modifice în parte art. 3

din Decizia nr. 1531/2007 emisă de aceasta, în sensul acordării de

despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafață de 102 mp situat

în București sector 2.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea a reținut, referitor la excepția

tardivității formulării cererii de către reclamantă,

că Parohia „Sf. Silvestru" a introdus contestația în mai

puțin de 30 de zile de la data la care a primit decizia atacată,

fiind astfel respectate dispozițiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut în esență,

următoarele:

Conform procesului-verbal de carte funciară nr. 16105/1940,

partea

I

și a II-a, Biserica Sf. Silvestru a deținut

în proprietate o suprafață de 102 mp

.

Faptul că în decretul de expropriere nr.

155/1977 figura la această adresă cu o suprafață de teren

expropriată de 76 mp, nu îndreptățește Comisia

Specială de Retrocedare să acorde despăgubiri numai pentru

această suprafață, întrucât cererea trebuie analizată în

raport de probele ce au fost depuse la dosar în vederea retrocedării

imobilului în discuție.

Î

mpotriva sentinței pronunțate de

instanța de fond a declarat recurs pârâta Comisia Specială de

Retrocedare a unor Bunuri Imobile invocând ca temei juridic dispozițiile

art. 304 alin. (9) C. proc. civ.

In opinia recurentei, instanța de fond a dat o

interpretare injustă probatoriului administrat în cauză, în contextul

prevederilor art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

Mai arată recurenta, în motivarea

căii de atac că instanța de fond a reținut faptul că „reclamanta

a introdus contestația în mai puțin de 30 de zile de la data la care

a primit decizia atacată", fără însă să

argumenteze și să precizeze data la care reclamanta a luat la

cunoștință efectiv de respectiva decizie.

Examinând hotărârea atacată și

criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente

în materia supusă controlului judiciar și cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de retrocedare nr. 4339 din 26

februarie 2003, conexată cu cererile de retrocedare nr. 6945 din 28

februarie 2003 și nr. 682556/C din 15 decembrie 2005, Parohia

Ortodoxă Română „Sf. Silvestru" din București a solicitat

Comisiei Speciale de Retrocedare restituirea imobilului situat în Municipiul București.

Analizând actele depuse de solicitantă

la dosar, Comisia Specială de Retrocedare a apreciat ca având o

forță probantă mai mare actele ulterioare de la momentul

preluării, față de actele de proprietate de la nivelul anul

1990, în care consemnarea unei suprafețe care se afla în proprietatea unei

persoane fizice sau juridice se făcea pe baza declarației acestei

persoane și nu în urma unor măsuri riguroase.

Î

n sprijinul afirmației că Parohia

Ortodoxă Română Sf. Silvestru din București avea, în proprietate,

în realitate, o suprafață mai mică decât cea consemnată în

procesul-verbal nr. 16105/1940, respectiv 76 mp, în loc de 102 mp, vine și

faptul că aceasta a avut o atitudine pasivă față de actele

administrative prin care i-a fost preluată suprafața de teren pe care

o avea în proprietate, precum și față de actele administrative

prin care i-au fost stabilite și plătite despăgubirile aferente

pentru această suprafață, deși avea posibilitatea

legală de a le contesta încă de la vremea emiterii lor, sau, cel mai

târziu, imediat după schimbarea regimului din 1989.

Cu privire la dovada dreptului de proprietate

al solicitantei, Comisia Specială de Retrocedare a constatat faptul

că Parohia Sf.Silvestru a fost proprietara respectivului imobil, în

temeiul actelor depuse la dosar, care au

prezumat existența

dreptului de proprietate al acestuia la momentul preluării abuzive.

Pe de altă parte, prezumția

dreptului de proprietate al reclamantei-intimate asupra imobilului în

discuție s-a fundamentat pe prevederile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/200,

potrivit cărora „în absența unor probe contrare, existența

și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se

pronunță a fi cea recunoscută în actul normativ sau de

autoritatea prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus

în executare măsura preluării abuzive.

Astfel, este evident faptul că

însuși legiuitorul a acordat prevalentă actelor de la momentul

preluării abuzive, în detrimentul unor acte mai vechi.

Motivarea acestei preferințe rezidă

în faptul că între momentul actului de proprietate și momentul

actului de preluare există posibilitatea ca titularul dreptului de

proprietate să dispună de o parte din bunul său, astfel încât,

la momentul preluării abuzive, bunul imobil să nu mai aibă

întinderea menționată în actul de proprietate anterior.

Prin urmare, este firesc ca, cel puțin

din punctul de vedere al acordării măsurilor reparatorii pentru un

imobil preluat în mod abuziv de stat, să fie luată în considerare

întinderea bunului imobil la momentul preluării și nu cea

menționată într-un act de proprietate mai vechi cu 37 de ani.

Astfel, fată de cele menționate se

retine că soluția dată de Comisia Specială de Retrocedare

este corectă.

Referitor la excepția

tardivității cererii, deși prima instanță în mod corect

a reținut ca fiind importantă data la care reclamantei i-a fost

comunicată decizia pe care a contestat-o, iar nu cea a care o altă

persoană juridică, respectiv Arhiepiscopia Ortodoxă Română

a Bucureștilor a primit decizia, nu a precizat data la care în mod efectiv

însăși reclamanta a luat la cunoștință această

decizie.

Deși instanța de fond a

reținut că cererea a fost introdusă înlăuntrul termenului

de 30 de zile prevăzut de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, data la

care reclamanta luat cunoștință de decizia atacată nu a

fost precizată de aceasta.

Față de cele ce preced,

instanța în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ.,

va admite recursul și va casa sentința atacată, respingând pe

fond acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Comisia Specială de

Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase

din România împotriva sentinței nr. 2496 din 10 iunie 2009 a Curții

de Apel București, secția a

VIII-

a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și, pe fond, respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 martie 2010.