ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4617/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3585 din 19 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Elefterie” din București, în contradictoriu cu Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a anulat decizia nr. 1617 din 06 februarie 2008 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafață de 2.123 mp situată în București, parcele 29 și 31. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea depusă la data de 29 noiembrie 2055 pe rolul Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, reclamanta a solicitat în temeiul O.U.G.

nr. 94/2000 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 1.035 mp situată în București, iar, ulterior, prin cererea din data de 29 martie 2006, a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafața de 2.123 mp situată la aceeași adresă. Prin decizia nr. 1617 din 06 februarie 2008, Comisia a constatat că petenta este îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru suprafața de 993 mp situată la adresa respectivă și a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului V din Legea nr. 247/2005.

Comisia a reținut că imobilul respectiv a fost proprietatea Parohiei, a fost preluat abuziv de către stat, iar la data soluționării cererii terenul este ocupat de clădirea școlii nr. 150. Curtea de apel a concluzionat că problema de drept dedusă judecății este dacă reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 2.123 mp sau numai pentru suprafața de 993 mp, cât s-a constat prin decizia contestată. Sub acest aspect, Curtea de apel, în raport cu prevederile art. 4 alin. (3)-(5) din O.U.G. nr. 94/2000, a reținut că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate atât asupra suprafeței de 993 mp, cât și asupra suprafeței de 1.248,30 mp, situată în București, conform planului cadastral din anul 1940 în care în proprietatea Parohiei figurează următoarele loturi: la nr. 29 al adresei, un lot având o suprafață de 993 mp; la nr. 31 al adresei, un lot în suprafață de 1.248,30 mp.

De asemenea, instanța a avut în vedere că, potrivit procesului-verbal nr. 205 din 25 martie 1960 al Comisiei Parohiale s-a hotărât trecerea terenului aparținând Parohiei, în suprafață de 2.123 mp, în proprietatea statului și în administrarea Sfatului Popular al Capitalei pentru construirea unei școli. A mai reținut Curtea de apel că, în privința dreptului de proprietate al reclamantei, procesul-verbal nr. 205 din 25 martie 1960 al Comisiei Parohiale poate fi considerat un început de dovadă scrisă în sensul prevederilor menționate din O.U.G.

nr. 94/2000, care se coroborează în sensul celor reținute de instanță cu adresa nr. 2407 din 27 februarie 1960 a Sfatului Popular al Capitalei, procesul-verbal de revizuire nr. 205 din 01 aprilie 1941 încheiat între Primăria Municipiului București și delegații Ministerului de Interne și Ministerului de Finanțe, în care se menționează că suprafața de 2.183, 07 mp este proprietatea Parohiei, precum și cu declarațiile martorilor D.G.C. și S.I.D. În ceea ce privește dovada preluării abuzive a terenului respectiv, Curtea de apel a reținut că aceasta rezultă din împrejurarea că Primăria Municipiului București nu a putut preciza modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului, iar prin adresa nr. 2407 din 27 februarie 1960 Sfatul Popular al Capitalei a solicitat Arhiepiscopiei Bucureștiului și Parohiei Bisericii Sf.

Elefterie imobilul respectiv pentru construcția școlii. Împotriva sentinței civile nr. 3585 din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, criticând-o ca nelegală și neteminică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a apreciat în recurs că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, obligând Comisia să emită o decizie în sensul acordării de măsuri reparatorii pentru imobilul, teren în litigiu. Această dispoziție luată de instanță contravine de fapt prevederilor Legii nr. 247/2005, Comisia specială neavând competența pentru acordarea propriu-zisă de despăgubiri.

Deasemenea s-a mai criticat soluția Curții de Apel și pentru interpretarea „injustă” a probelor administrate fără să se aibă în vedere procedura prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Din motivele de recurs rezultă că, în mod greșit prima instanță ar fi interpretat dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000. Intimata fără putință de tăgadă are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent și cu privire la terenul situat în București, Sector 5, dreptul său de proprietate fiind dovedit în condițiile legii, respectiv art. 4 din O.U.G.

nr. 94/2000. Astfel reclamanta-intimată a făcut dovada dreptului de proprietate în fața Comisiei Speciale de retrocedare, fapt rezultat din planul cadastral din 1940, adresa Parohia Sf. Elefterie către Ministerul Educației Naționale din 1947, din care rezultă fără posibilitate de tăgadă că Parohia își exercită dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, pentru că doar un proprietar își poate exprima dreptul de înstrăinare pentru acest teren. Din toate actele aflate la dosar și avute în vedere de instanța Curții de Apel se desprinde cu claritate concluzia, că terenul a rămas în proprietatea Parohiei Sf. Elefterie, iar aceasta comportându-se ca un adevărat proprietar prin Comisia Parohială a decis cedarea terenului în suprafață de 2123 mp, în proprietatea statului și în administrarea Sfatului Popular pentru a se construi pe el o școală.

Susținerile recurentei în sensul că cele menționate în actele de care s-a făcut vorbire la fond dar și în recurs, nu pot fi avute în vedere pentru că provin de la reclamantă, nu pote fi primite de instanța supremă, întrucât cum corect a arătat Curtea de Apel, aceste dovezi reprezintă un început de dovadă scrisă care se coroborează cu acte și declarațiile martorilor audiați. Nici faptul că reclamanta-intimată nu ar face dovada proprietății întregii suprafețe, nu este concludent, întrucât din actele depuse rezultă contrariul, respectiv recunoașterea recurentei referitoare la preluarea abuzivă pentru suprafața recunoscută, iar pe de altă parte – respectiv restul suprafeței de teren, neexistând probe emanate de la organele administrative în drept, respectiv Primăria Municipiului București, care să precizeze modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului plus teren.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței civile nr. 3585 din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2009.