ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4617/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3585 din 19

decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanta

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Elefterie” din București, în contradictoriu cu

Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a anulat decizia nr.

1617 din 06 februarie 2008 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o

nouă decizie prin care să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent

pentru întreaga suprafață de 2.123 mp situată în București, parcele 29 și 31.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea depusă la data

de 29 noiembrie 2055 pe rolul

Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care

au aparținut cultelor religioase din România, reclamanta a solicitat în temeiul

O.U.G. nr. 94/2000 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1164/2002,

acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 1.035 mp situată

în București, iar, ulterior, prin cererea din data de 29 martie 2006, a

solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafața de 2.123 mp situată

la aceeași adresă.

Prin decizia

nr. 1617 din 06 februarie 2008,

Comisia a constatat că petenta este îndreptățită să beneficieze de prevederile

O.U.G. nr. 94/2000 pentru suprafața de 993 mp situată la adresa respectivă și a

propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului V din Legea nr. 247/2005.

Comisia a reținut că imobilul respectiv a fost proprietatea Parohiei, a fost

preluat abuziv de către stat, iar la data soluționării cererii terenul este

ocupat de clădirea școlii nr. 150.

Curtea de apel a concluzionat că

problema de drept dedusă judecății este dacă reclamanta are dreptul la

despăgubiri pentru suprafața de 2.123 mp sau numai pentru suprafața de 993 mp,

cât s-a constat prin decizia contestată.

Sub acest aspect, Curtea de apel, în

raport cu prevederile art. 4 alin. (3)-(5) din O.U.G. nr. 94/2000, a reținut că

reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate atât asupra suprafeței

de 993 mp, cât și asupra suprafeței de 1.248,30 mp, situată în București, conform

planului cadastral din anul 1940 în care în proprietatea Parohiei figurează

următoarele loturi: la nr. 29 al adresei, un lot având o suprafață de 993 mp;

la nr. 31 al adresei, un lot în suprafață de 1.248,30 mp. De asemenea, instanța

a avut în vedere că, potrivit procesului-verbal nr. 205 din 25 martie 1960 al

Comisiei Parohiale s-a hotărât trecerea terenului aparținând Parohiei, în

suprafață de 2.123 mp, în proprietatea statului și în administrarea Sfatului

Popular al Capitalei pentru construirea unei școli.

A mai reținut Curtea de apel că, în

privința dreptului de proprietate al reclamantei, procesul-verbal nr. 205 din 25

martie 1960 al Comisiei Parohiale poate fi considerat un început de dovadă

scrisă în sensul prevederilor menționate din O.U.G. nr. 94/2000, care se

coroborează în sensul celor reținute de instanță cu adresa nr. 2407 din 27

februarie 1960 a Sfatului Popular al Capitalei, procesul-verbal de revizuire

nr. 205 din 01 aprilie 1941 încheiat între Primăria Municipiului București și

delegații Ministerului de Interne și Ministerului de Finanțe, în care se

menționează că suprafața de 2.183, 07 mp este proprietatea Parohiei, precum și

cu declarațiile martorilor D.G.C. și S.I.D.

În ceea ce privește dovada preluării

abuzive a terenului respectiv, Curtea de apel a reținut că aceasta rezultă din

împrejurarea că Primăria Municipiului București nu a putut preciza modalitatea

de trecere în proprietatea statului a imobilului, iar prin adresa nr. 2407 din 27

februarie 1960 Sfatul Popular al Capitalei a solicitat Arhiepiscopiei Bucureștiului

și Parohiei Bisericii Sf. Elefterie imobilul respectiv pentru construcția

școlii.

Împotriva sentinței civile nr. 3585

din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României – Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor

religioase din România, criticând-o ca nelegală și neteminică, întrucât a fost

dată cu greșita aplicare a legii.

S-a apreciat în recurs că instanța

de fond a interpretat eronat dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, obligând Comisia

să emită o decizie în sensul acordării de măsuri reparatorii pentru imobilul,

teren în litigiu.

Această dispoziție luată de instanță

contravine de fapt prevederilor Legii nr. 247/2005, Comisia specială neavând

competența pentru acordarea propriu-zisă de despăgubiri.

Deasemenea s-a mai criticat soluția

Curții de Apel și pentru interpretarea „injustă” a probelor administrate fără

să se aibă în vedere procedura prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Examinând actele dosarului, motivele

de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Din motivele de recurs rezultă că,

în mod greșit prima instanță ar fi interpretat dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000.

Intimata fără putință de tăgadă are

calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent și cu

privire la terenul situat în București, Sector 5, dreptul său de proprietate

fiind dovedit în condițiile legii, respectiv art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000.

Astfel reclamanta-intimată a făcut

dovada dreptului de proprietate în fața Comisiei Speciale de retrocedare, fapt

rezultat din planul cadastral din 1940, adresa Parohia Sf. Elefterie către

Ministerul Educației Naționale din 1947, din care rezultă fără posibilitate de

tăgadă că Parohia își exercită dreptul de proprietate asupra terenului în

litigiu, pentru că doar un proprietar își poate exprima dreptul de înstrăinare

pentru acest teren.

Din toate actele aflate la dosar și

avute în vedere de instanța Curții de Apel se desprinde cu claritate concluzia,

că terenul a rămas în proprietatea Parohiei Sf. Elefterie, iar aceasta

comportându-se ca un adevărat proprietar prin Comisia Parohială a decis cedarea

terenului în suprafață de 2123 mp, în proprietatea statului și în administrarea

Sfatului Popular pentru a se construi pe el o școală.

Susținerile recurentei în sensul că

cele menționate în actele de care s-a făcut vorbire la fond dar și în recurs,

nu pot fi avute în vedere pentru că provin de la reclamantă, nu pote fi primite

de instanța supremă, întrucât cum corect a arătat Curtea de Apel, aceste dovezi

reprezintă un început de dovadă scrisă care se coroborează cu acte și

declarațiile martorilor audiați.

Nici faptul că

reclamanta-intimată nu ar face dovada proprietății întregii suprafețe, nu este

concludent, întrucât din actele depuse rezultă contrariul, respectiv

recunoașterea recurentei referitoare la preluarea abuzivă pentru suprafața

recunoscută, iar pe de altă parte – respectiv restul suprafeței de teren,

neexistând probe emanate de la organele administrative în drept, respectiv

Primăria Municipiului București, care să precizeze modalitatea de trecere în

proprietatea statului a imobilului plus teren.

Față de toate aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală

și temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de

Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri

imobile, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Guvernul

României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței civile nr. 3585

din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

octombrie 2009.