ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3336/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

Parohia Sfântul Silvestru a chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de

Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din

România, solicitând să se dispună modificarea în parte a Deciziei nr.

1651/2008, respectiv a art. 3 din acest act administrativ, în sensul

restituirii în natură a imobilului compus din teren și construcție situat în

București, sector 2, imobil preluat abuziv de către stat.

La data de 18 septembrie 2008, reclamanta a formulat precizare la acțiune, arătând că înțelege să solicite anularea în

parte a Deciziei nr. 1651/2008 emisă de pârâtă, și obligarea pârâtei să emită o

nouă decizie prin care să retrocedeze Parohiei Sfântul Silvestru:

mp situat în București, sector 2 și

suprafață de 256,825 mp situat în București, sector 2.

Prin încheierea din 16 octombrie 2008, instanța de fond, apreciind cauza în stare de judecată a reținut-o spre soluționare

și pentru a acorda părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a

amânat pronunțarea pentru data de 23 octombrie 2008.

La data de 22 octombrie 2008, reclamanta

a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei pentru a administra proba cu

expertiza de specialitate.

Prin sentința civilă nr. 2820 din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și acțiunea reclamantei

ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut,

în esență, următoarele:

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 151 C. proc. civ. pentru a se repune cauza pe rol, întrucât administrarea

probei cu expertiza de specialitate ar fi fost utilă și concludentă unei juste

soluționări a cauzei doar în ipoteza în care, cu înscrisurile depuse, s-ar fi

făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.

În ce privește fondul cauzei, s-a

constatat că actul administrativ a cărui anulare a fost solicitată și anume

Decizia nr. 1651 din 6 martie 2008 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor

Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a fost emisă

cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Potrivit acestei decizii, reclamantei i

s-a retrocedat imobilul-teren în suprafață de 170,61 mp împreună cu monumentul

istoric amplasat pe acesta, situat în București, sector 2.

Cererea reclamantei de retrocedare a

terenului în suprafață de 881 mp a fost respinsă de către pârâta, întrucât la

data soluționării acesteia, terenul se afla deja în proprietatea reclamantei,

conform titlului de proprietate nr. 21431/2 din 21 decembrie 2004 emis de Prefectura

Municipiului București.

Cu privire la restul imobilului teren și construcție,

cererea de retrocedare a fost respinsă în mod legal de către pârâtă, deoarece

reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului

solicitat pentru construirea grădiniței de copii, a suprafeței acestuia și nici

a materializării proiectului privind grădinița respectivă.

Împotriva sentinței civile nr. 2820 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs reclamanta Parohia Sf. Silvestru, solicitând casarea

ei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea cererii de recurs s-a

susținut, în esență, că prin neadministrarea probei cu expertiza tehnică

reclamanta a fost privată de posibilitatea dovedirii dreptului său de proprietate,

precum și de aceea a completării probatoriului cu alte dovezi necesare și utile

unei juste soluționări a cauzei.

În concret, susține recurenta, această

probă a fost solicitată chiar prin cererea de chemare în judecată, însă cu

toate acestea, încălcând principiul rolului activ și al aflării adevărului,

instanța a intrat în cercetarea fondului fără a avea la dispoziție probatoriul

necesar soluționării cauzei.

În opinia recurentei, întrucât s-a făcut dovada

dreptului de proprietate asupra unui teren de circa 1200mp, prin procesul

verbal de carte funciară, fiind depuse la dosar și înscrisurile emise de alte

organisme publice și private cu privire la evoluția situației juridice a

acestuia, în raport de susținerile pârâtei cu privire la momentul edificării

construcțiilor în discuție, era absolut necesară efectuarea unei expertize

tehnice de specialitate care să elucideze acest aspect și să verifice dacă

această construcție face corp comun cu clădirea școlii, urmând ca pe baza

datelor furnizate să fie cercetate arhivele pentru identificarea dovezilor care

atestă materializarea proiectului în care aceasta a fost parte.

Recursul este fondat.

Analizând actele dosarului, criticile

aduse hotărârii atacate prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și a

prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar și

examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că este incident în speță motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare

arătate.

În conformitate cu prevederile art. 312

alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., casarea unei hotărâri se dispune și pentru

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv

atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestui din urmă text de lege,

care reglementează regimul de drept comun al nulităților procedurale, actele

îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se

vor declara nula numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu

se poate înlătura decât prin anularea lor, în cazul nulităților anume prevăzute

de lege această vătămare presupunându-se până la dovada contrarie.

Prima ipoteză a textului - neobservarea

formelor legale –include toate neregularitățile procedurale care atrag

sancționarea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4 ale art. 304,

precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează

în alte motive de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 129

alin. (5) C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al

judecătorului, instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor

și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâi legale și

temeinice, putând să ordone și administrarea probelor pe care le consideră

necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Pe de altă parte, exigența fundamentală a

contradictorialității – principiu de bază al procesului civil românesc și

element inerent al dreptului la un proces echitabil – impune cerința ca nici o

măsură să nu fie dispusă de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția

părților.

În speță, în condițiile în care

administrarea probei cu expertiza tehnică a fost solicitată prin cererea de

chemare în judecată, instanța era datoare să se pronunțe asupra acesteia

anterior intrării în cercetarea fondului, iar procedeul la care s-a recurs,

constând în pronunțarea asupra utilității și concludenței respectivei probe numai

prin considerentele hotărârii, pentru a se justifica soluția de respingere a

cererii de repunere a cauzei pe rol tocmai pentru încuviințare efectuării ei,

nu este de natură să asigure exigențele expuse, afectând și dreptul fundamental

de apărare al recurentei-reclamante.

În raport cu aceste circumstanțe concrete

ale cauzei existența vătămării, condiție cerută de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. este evidentă nefiind necesar ca recurenta să fie obligată să producă

dovezi în acest sens.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar putea

face abstracție de aceste neregularități de ordin procedural , examinând cauza

sub toate aspectele, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte reține că, în raport cu înscrisurile depuse, la dosar și cu prevederile

art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, care stabilesc sfera mijloacelor de probă admisibile în această

procedură, în speță era absolut necesară administrarea probei cu expertiza

tehnică – topo și construcții – întrucât:

În justificarea cererilor de retrocedare

formulate de reclamantă, indicate în decizia de retrocedare, reclamanta a depus,

între altele, copia legalizată a procesului-verbal nr. 16200/1990 și a cărții

funciare provizorii întocmită în anul 1940 care atestă dreptul de proprietate al

acesteia asupra parcelei nr. 51/340, teren viran în suprafață de 1127 mp,

aceasta nefiind restituită integral prin decizia nr. 1651 din 6 martie 2008 și

Ordinul nr. 731 din 31 decembrie 2004.

imobilul teren în suprafață de 3175 mp și construcții (școală), identificat cu

nr. parcelă 50/340, proprietatea Statului Român – Ministerul Culturii

Naționale, ca domeniul public, conform procesului-verbal 16199/1940 și copiei

cărții funciare provizorii întocmită în același an.

Din adresa nr. 73739 din 19 noiembrie 2007

emisă de Direcția Urbanism și Gestionare Teritoriu – Serviciul cadastru, fond

funciar din cadrul Primăriei Sectorului 2 București (fila 91) rezultă că

potrivit evidențelor cadastrale (declarații la nivelul anului 1986) acesta are

o suprafață de 4134 mp, din care pentru suprafața de 881,33 mp a fost

reconstituit dreptul de proprietate privată Bisericii Sfântul Silvestru,

conform Ordinului Prefectului nr. 731/2004, fiind emis titlul de proprietate

nr. 2143/2/2004.

parte, reclamantei nu i-a fost restituită întreaga suprafață de teren pentru

care a prezentat titlul de proprietate, iar, pe de altă parte, suprafața aflată

în administrarea Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar

Sector 2, în folosul Școlii generale nr. 23 este și la această dată mai mare

decât cea evidențiată în cartea funciară, se impunea delimitarea faptică, pe

baza unei expertize topo, a limitelor celor două imobile, în raport cu

documentele pe baza cărora cu fost întocmite cărțile funciare provizorii în

anul 1940, evidențierea eventualelor modificări, survenite în decursul timpului,

precum și localizarea construcțiilor în discuție, pentru a se stabili cu

certitudine dacă acestea afectează sau nu întinderea terenului proprietatea

reclamantei.

că respectivele construcții sunt localizate, cel puțin parțial, pe terenul

reclamantei, se impune și administrarea probei cu expertiza tehnică de

specialitate în domeniul construcțiilor pentru a se determina perioada în care

acestea au fost edificate și dacă grădinița face corp comun cu celelalte

clădiri, prin coroborarea concluziilor acestei expertize cu celelalte probe

administrate în cauză urmând a se stabili dacă imobilul solicitat la

retrocedare a fost preluat de stat în perioada prevăzută de O.U.G. nr. 94/2004,

respectiv dacă poate forma obiectul retrocedării în condițiile acestui act

normativ.

Față de cele expuse, cum aceste probe nu

pot fi administrate în această etapă procesuală, în temeiul art. 312 alin. (3)

ipoteza a III-a și art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

În cadrul rejudecării, se va dispune

suplimentarea probatoriului prin efectuarea expertizelor anterior arătate și,

evident, în raport de concluziile acestora, a oricăror alte probe pe care

instanța le va aprecia ca fiind utile și concludente pentru stabilirea

situației de fapt reale și a evoluției situației juridice a imobilelor în

discuție, în vederea unei corecte soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

Parohia Sfântul Silvestru împotriva sentinței civile nr. 2820 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

iunie 2009.