ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

Constanța, reclamantul P.I. a solicitat în contradictoriu cu Cancelaria

Primului Ministru, a i se comunica locul și data de înmânare a certificatului

de despăgubire, conform raportului de evaluare.

Reclamantul a susținut, în

esență, că la cererea înaintată A.N.R.P. de a i se acorda despăgubiri, nu i s-a

răspuns în termen de 30 de zile, astfel că a considerat tăcerea ca un refuz de

a soluționa această cerere. Având în vedere tăcerea pârâtei, reclamantul

solicită să se recunoască dreptul de a fi despăgubit.

Curtea de Apel Constanța,

invocând din oficiu excepția necompetenței materiale a curții ca Instanță de

Fond în soluționarea cauzei, a admis excepția și a declinat competența de

soluționare a cauzei Tribunalul Constanta.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Instanța de Fond a reținut, în esență, că dreptul la despăgubiri

solicitat a-i fi recunoscut reclamantului, este reglementat de dispozițiile

Legii nr. 9/1998 - lege specială în materia acordării de compensații

cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în

urma aplicării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, chiar dacă

reclamantul a indicat ca și temei de drept Legea nr. 554/2004, precum și

împrejurarea că pârâta este instituție centrală.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul P.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs,

recurentul arată că Instanța de Fond în mod eronat a apreciat că în cauză sunt

incidente dispozițiile Legii nr. 9/1998.

Recurentul menționează că, în

cauză, este vorba de Legea nr. 169/1997, modificată de Legea nr. 1/2000 și

aprobată prin Legea nr. 247/2005, care în prezent reglementează despăgubirile

privind Fondul Funciar.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul acțiunii îl formează

cererea de recunoaștere a dreptului la despăgubiri în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 9/1998.

Conform art. 31 din O.G. nr.

94/2004, actele cancelariei Primului Ministru sunt supuse controlului

judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, la

secția de contencios administrativ a tribunalului, în raza căruia domiciliază

solicitantul.

Astfel, competența de

a soluționa în primă Instanță acțiunile în contencios administrativ, având ca

obiect atât acte administrative tipice cât și acte administrative asimilate ale

Cancelariei Primului Ministru, aparține, conform dispozițiilor legale sus

menționate, tribunalului și nu Curții de Apel.

Mai mult, potrivit art. 7 alin.

(4) din Legea nr. 9/1998 „hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului

judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la

secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază

solicitantul".

Legiuitorul a urmărit

prin Legea nr. 9/1998 că, în materia despăgubirilor acordate pentru bunurile

trecute în proprietatea statului bulgar în baza Tratatului din România și

Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, competența de soluționare a

litigiilor, în primă instanță, să revină tribunalului, indiferent de categoria

din care face parte organul emitent al actului administrativ, cea a

autorităților locale sau cea a autorităților publice centrale.

Or, obiectul cauzei de fată nu

este de natură să determine schimbarea competenței stabilită prin legea

specială nr. 9/1998.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în

mod corect a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea

Tribunalului Constanta.

În concluzie, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

P.I., împotriva sentinței civile nr. 731/CA din 22 octombrie 2007 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 martie 2008.