ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2527/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 5385 din 26 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de R.M. împotriva sentinței nr. 3277 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele: Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, nu este întrunit, el neputând fi extins la încălcarea unor reguli procedurale sau aprecierea eronată a dovezilor, astfel cum a procedat recurentul.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, prevederile art. 105 alin. (2) din același cod nefiind aplicabile în speță întrucât recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în condițiile prevăzute de art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și nu există nicio dispoziție legală care să oblige instanța să comunice întâmpinarea depusă de pârât. De asemenea, se arată în considerentele deciziei contestate cu privire la obiectul acțiunii, recurentul-reclamant poate consulta hotărâri judecătorești numai în baza Legii nr. 16/1996 a arhivelor naționale, cu obligația de a justifica un drept conținut în cuprinsul acestora iar instanța de fond nu era obligată să-i solicite dovada existenței unor procese în contradictoriu cu pârâtul, având în vedere că partea interesată este obligată să facă această dovadă în ceea ce privește hotărârile judecătorești la care dorește să aibă acces.

În ce privește cererea de acordare a unor despăgubiri sub formă de daune morale, formulată de către reclamant, instanța de recurs a reținut că aceasta nu poate fi justificată de împrejurarea întârzierii în comunicarea răspunsului pe o perioadă de 14 zile, iar respingerea capătului principal al acțiunii conduce și la respingerea capătului accesoriu privind daunele morale. Mai mult, arată instanța de recurs, simpla întârziere în îndeplinirea unei obligații nu este sancționată automat în materia contenciosului administrativ, cu dreptul de a fi dezdăunat moral „dacă nu se face și dovada prejudiciului cauzat”. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare R.M., invocând prevederile art. 318 C. proc.

civ. dar reiterând motivele și argumentele prezentate în fața instanței de recurs. Curtea, analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ. Potrivit prevederilor art. 318 C. proc.

civ., invocate de contestator ca temei al cererii sale, „ Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare ”. Or, prin invocarea acelorași motive și argumente ca și în fața instanței de recurs, contestatorul și-a întemeiat numai în mod formal cererea sa pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în realitate urmărind reiterarea căii de atac a recursului, ceea ce nu este admisibil, potrivit principiului unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de formulată de R.M. împotriva deciziei nr. 5385 din 26 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.