ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2527/2010

HOTĂRÂRE
13.05.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2527/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 5385 din 26

noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de R.M.

împotriva sentinței nr. 3277 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de recurs a reținut, în esență,

următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia

instanța a depășit atribuțiile puterii

judecătorești, nu este întrunit, el neputând fi extins la

încălcarea unor reguli procedurale sau aprecierea eronată a

dovezilor, astfel cum a procedat recurentul.

Motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, prevederile art. 105

alin. (2) din același cod nefiind aplicabile în speță întrucât

recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în

condițiile prevăzute de art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

și nu există nicio dispoziție legală care să oblige

instanța să comunice întâmpinarea depusă de pârât.

De asemenea, se arată în

considerentele deciziei contestate cu privire la obiectul acțiunii,

recurentul-reclamant poate consulta hotărâri judecătorești numai

în baza Legii nr. 16/1996 a arhivelor naționale, cu obligația de a

justifica un drept conținut în cuprinsul acestora iar instanța de

fond nu era obligată să-i solicite dovada existenței unor

procese în contradictoriu cu pârâtul, având în vedere că partea interesată

este obligată să facă această dovadă în ceea ce

privește hotărârile judecătorești la care dorește

să aibă acces.

În ce privește cererea de

acordare a unor despăgubiri sub formă de daune morale, formulată

de către reclamant, instanța de recurs a reținut că aceasta

nu poate fi justificată de împrejurarea întârzierii în comunicarea

răspunsului pe o perioadă de 14 zile, iar respingerea capătului

principal al acțiunii conduce și la respingerea capătului accesoriu

privind daunele morale.

Mai mult, arată instanța

de recurs, simpla întârziere în îndeplinirea unei obligații nu este

sancționată automat în materia contenciosului administrativ, cu

dreptul de a fi dezdăunat moral „dacă nu se face și dovada

prejudiciului cauzat”.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare R.M., invocând prevederile art. 318 C. proc. civ.

dar reiterând motivele și argumentele prezentate în fața

instanței de recurs.

Curtea, analizând contestația în anulare, în raport cu motivele

invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge, ca

inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o

cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi

exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C.

proc. civ.

Potrivit

prevederilor art. 318 C. proc. civ., invocate de contestator ca temei al

cererii sale, „

Hotărârile instanțelor de

recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare

”.

Or, prin invocarea acelorași

motive și argumente ca și în fața instanței de recurs,

contestatorul și-a întemeiat numai în mod formal cererea sa pe

dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în realitate urmărind reiterarea

căii de atac a recursului, ceea ce nu este admisibil, potrivit

principiului unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Respinge contestația în anulare

formulată de formulată de R.M. împotriva deciziei nr. 5385 din 26

noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2604/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4587 din 23 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal, a respins,
ÎCCJ 2010-03-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2640/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4703 din 29 octombrie 2009 a respins, ca
ÎCCJ 2010-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2487/2010
tă Curtea constată următoarele. Contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 4663 din 28 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal se întemeiază pe dispozițiile
ÎCCJ 2010-04-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2187/2010
Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008 - Semestrul 1I", Ed. Hamangiu, București, 2008; Decizia nr. 4270 din 21 noiembrie 2008, publicată în "Înalta Curte de Casație și Justiție
ÎCCJ 2009-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5385/2009
care ar fi presupus o altă procedură. Întrucât a fost respins primul capăt de cerere, instanța a respins ca nejustificată și cererea accesorie privind daunele morale. 6. Recursul formulat de reclamantul R.M.. Motive de recurs întemeiate pe
Sursă