ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2604/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 4587 din 23 octombrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si

fiscal,

a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de R.M.

împotriva deciziei civile nr. 652 din 9 martie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, prin care fusese respins, ca nefondat, recursul declarat de

același recurent împotriva sentinței nr. 3339 din 2 decembrie 2008 ,

pronunțată de Tribunalul București.

Înalta Curte de

Casație si Justiție a constatat

inadmisibilitatea

recursului promovat împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs,

irevocabilă potrivit dispozițiilor art. 377

alin. (2) pct. 4 C.

proc. civ.

S-a mai

reținut că, din coroborarea dispozițiilor art. 377 alin. (2)

și art. 299 C. proc. civ.

sistemul

român de jurisdicție statuează principiul unicității

recursului,

iar sentința atacată nu privește o hotărâre dintre cele

care, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs .

Împotriva deciziei pronunțate de Înalta Curte de

Casație

si Justiție a formulat contestație în anulare M.R

.

În motivarea contestației în anuare,

s-a arătat că instanța a omis să cerceteze toate motivele

de recurs invocate.

Astfel, se arată că

instanța de recurs nu s-a pronunțat pe excepțiile de nulitate

invocate care ar fi putut duce la anularea deciziei atacate.

Instanța de recurs i-a adus un

prejudiciu material prin faptul că nu a acordat daunele morale.

În fine, se arată că în acest

fel contestatorul a fost vătămat într-un drept fundamental, dreptul

de acces liber la informații de interes public.

În drept, cererea se întemeiază pe

dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând contestația în anulare de

față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că este nefondată pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

“

Hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis

din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare”.

Înalta Curte constată

că instanța de recurs a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale când a apreciat că decizia nr. 652 din 9 martie 2009 a Curții de Apel București

- nu mai putea fi atacată cu recurs, fiind o decizie

irevocabilă în conformitate cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Inadmisibilitatea este o excepție

peremptorie și dirimantă care trebuie soluționată cu

prioritate, făcând astfel inutilă analizarea motivelor de fond

invocate conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Inadmisibilitatea se referă la o

situație care nu este prevăzută de lege sau pe care legea o

interzice.

Prin urmare, nefiind prevăzută

calea de atac a recursului împotriva unei decizii irevocabile întrucât este

pronunțată de o instanță de recurs, în mod corect s-a

respins recursul ca inadmisibil, iar ca o consecință nu se mai puteau

analiza motivele invocate chiar dacă constituiau excepții de

nulitate.

Față de cele arătate mai

sus, nefiind vorba de omiterea analizării unor motive de recurs, pricina

fiind soluționată pe cale de excepție, se va respinge contestația

în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de R.M. împotriva deciziei nr. 4587 din 23 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 mai 2010.