ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2911/2010

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin decizia din 2 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de R.M. împotriva deciziei din 3 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța, investită cu soluționarea recursului declarat de reclamant, a reținut că decizia atacată cu recurs este irevocabilă, fiind o hotărâre pronunțată în calea de atac a recursului, prevăzută de lege, iar un nou recurs la recurs, în sistemul juridic românesc, nu este admisibil. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare reclamantul, criticând decizia pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Contestatorul a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de recurs formulate și, astfel, i s-a creat un obstacol în punerea în executare a sentinței nr. 871 din 23 septembrie 1998, fiind lipsit de o despăgubire care îi este necesară. A precizat temeiul juridic al cererii formulate, respectiv dispozițiile art. 318 alin. (1), art. 105 alin. (2), art. 106 alin. (1) din C. proc. civ. A prezentat pe larg situația de fapt dedusă judecății și a precizat că prin hotărârile pronunțate i s-a produs un mare rău, i s-au adus grave prejudicii, fiind în imposibilitate de a replica, de a-și apăra cauza și de a desfășura proceduri în fața Curții.

A solicitat anularea deciziei atacate și pronunțarea unei hotărâri așa cum s-a cerut. Înalta Curte sesizată cu cererea de față și procedând la verificarea acesteia a constatat că este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. C. proc. civ. reglementează în Titlul V- Capitolul I, contestația în anulare (art. 317-321), cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 din C. proc.

civ. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Înalta Curte a constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 (necompetență sau vicii de procedură) și art. 318 (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs) din C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. În cauza de față, Înalta Curte constată că nu suntem în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Noțiunea de „greșeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal. „Greșelile materiale”, conform art. 318 din C. proc.

civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală. Verificarea unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Ori, susținând că Înalta Curte, prin soluționarea recursului declarat împotriva unei hotărâri irevocabile, i-a produs un mare rău, căci a refuzat să pună în executare sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998, aducându-i grave prejudicii dreptului său de proprietate, contestatorul invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate. Or, aceste aspecte, așa cum s-a arătat, exced noțiunii de „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318 din C. proc. civ. Analizând contestația formulată și sub aspectul motivului invocat de contestator, al neanalizării motivelor de recurs formulate, Înalta Curte a constatat că instanța de reformare s-a pronunțat pe excepția de admisibilitate a recursului declarat, fără a cerceta vreun motiv de recurs formulat, tocmai din considerentul că, prin soluționarea excepției, instanța nu a putut trece la cercetarea solicitată de recurent.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de R.M. împotriva deciziei din 2 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.