ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2911/2010

Asupra contestației în

anulare de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, a constatat următoarele:

Prin decizia din 2 decembrie 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de R.M. împotriva

deciziei din 3 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța, investită cu soluționarea recursului declarat de reclamant,

a reținut că decizia atacată cu recurs este irevocabilă, fiind o hotărâre pronunțată

în calea de atac a recursului, prevăzută de lege, iar un nou recurs la recurs, în

sistemul juridic românesc, nu este admisibil.

Împotriva acestei hotărâri

a formulat contestație în anulare reclamantul, criticând decizia pronunțată ca netemeinică

și nelegală.

Contestatorul a arătat

că decizia atacată este nelegală, întrucât instanța de recurs a omis să cerceteze

toate motivele de recurs formulate și, astfel, i s-a creat un obstacol în punerea

în executare a sentinței nr. 871 din 23 septembrie 1998, fiind lipsit de o despăgubire

care îi este necesară.

A precizat temeiul juridic

al cererii formulate, respectiv dispozițiile art. 318 alin. (1), art. 105 alin.

(2), art. 106 alin. (1) din C. proc. civ.

A prezentat pe larg situația

de fapt dedusă judecății și a precizat că prin hotărârile pronunțate i s-a produs

un mare rău, i s-au adus grave prejudicii, fiind în imposibilitate de a replica,

de a-și apăra cauza și de a desfășura proceduri în fața Curții.

A solicitat anularea deciziei

atacate și pronunțarea unei hotărâri așa cum s-a cerut.

Înalta Curte sesizată

cu cererea de față și procedând la verificarea acesteia a constatat că este inadmisibilă,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În conformitate cu dispozițiile

art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată

sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

C. proc. civ. reglementează

în Titlul V- Capitolul I, contestația în anulare (art. 317-321), cale extraordinară

de atac,

de

retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute

de art. 317 - 318 din C. proc. civ.

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței

ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege,

să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Înalta Curte a constatat

că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru

situațiile prevăzute de art. 317 (necompetență sau vicii de procedură) și art. 318

(greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs) din C. proc.

civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor

sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Art. 318 alin. (1) C.

proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text,

hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele

de modificare sau casare.

În cauza de față, Înalta

Curte constată că nu suntem în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor

art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Noțiunea de „greșeală materială” folosită

de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul

textului legal.

„Greșelile materiale”,

conform art. 318 din C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire

la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei

soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele

de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele

sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Verificarea unei astfel

de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei

sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea

unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres

și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit

să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Ori, susținând că Înalta

Curte, prin soluționarea recursului declarat împotriva unei hotărâri irevocabile,

i-a produs un mare rău, căci a refuzat să pună în executare sentința civilă nr.

871 din 23 septembrie 1998, aducându-i grave prejudicii dreptului său de proprietate,

contestatorul invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța

a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate.

Or, aceste aspecte, așa

cum s-a arătat, exced noțiunii de „greșeală materială” în sensul dispozițiilor

art. 318 din C. proc. civ.

Analizând contestația

formulată și sub aspectul motivului invocat de contestator, al neanalizării motivelor

de recurs formulate, Înalta Curte a constatat că instanța de reformare s-a pronunțat

pe excepția de admisibilitate a recursului declarat, fără a cerceta vreun motiv

de recurs formulat, tocmai din considerentul că, prin soluționarea excepției, instanța

nu a putut trece la cercetarea solicitată de recurent.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de R.M. împotriva deciziei din 2 decembrie 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2010.