ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3139/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3139/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra contestației de anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Hotărârea ce formează obiectul contestației
în anulare exercitate
Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4961 din 10
noiembrie 2009, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de P.G.L.M.,
împotriva încheierilor nr. 36/R-CC din 22 mai 2009, precum și a deciziei nr.
570/R-Cont din 22 mai 2009, pronunțate în dosarul nr. 2098/90/2008 al Curții de
Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel instanța a
reținut că, declarând recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în contestație
în anulare, de o instanță de recurs, contestatorul nu s-a conformat condițiilor
specifice de admisibilitate prevăzute de art. 320 alin. (3), raportate la dispozițiile
art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
S-a mai reținut că decizia nr.
570/R-Cont din 22 mai 2009, pronunțată în contestație în anulare fiind
irevocabilă și deci nesusceptibilă de recurs, nici încheierea nr. 37/R-CC din
22 mai 2009 prin care s-a respins cererea de recuzare formulată în cauza în
care s-a soluționat contestația în anulare, nu are deschisă calea recursului,
astfel cum rezultă din dispozițiile art. 34 alin. (2) C. proc. civ. și de
asemenea nici încheierea nr. 36/R-CC din 22 mai 2009, prin care s-a respins
cererea privind lămurirea și completarea dispozitivului deciziei nr. 374/R-Cont
din 9 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și
de contencios administrativ și fiscal, în recurs, astfel cum rezultă din dispozițiile
art. 281
3
alin. (1) C. proc. civ.
Motivele contestației în anulare
La data de 28 decembrie 2009,
petiționarul P.G.L.M., prin procurator P.S., a înregistrat pe rolul Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, o
contestație îndreptată împotriva deciziei nr. 4961 din 10 noiembrie 2009 a acestei instanțe, denumită „recurs în casație”.
Fără a indica temeiul legal al
acestei contestații, petiționarul a indicat că înțelege să conteste toate măsurile
procedurale luate de completul de judecată cu ocazia soluționării recursului,
prin decizia nr. 4961 din 10 noiembrie 2009, incluzând refuzul de a da curs
cererii de eliberare a unei copii a transcrierilor, înregistrărilor,
stenogramelor și notelor grefierului din ședința de la data judecării cauzei.
Apreciind, în esență, prin motive ample
și nesistematizate, că decizia nr. 4961 din 10 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție de respingere a recursului ca inadmisibil este nelegală
și netemeinică, petentul a făcut referiri la căile de atac prevăzute de Codul de
procedură civilă, la regulamentele de ordine interioară ale instanțelor, la
numeroase alte legi și acte normative, și generic la prevederile Constituției.
Urmare corespondenței purtate cu
grefa instanței, prin care i s-a comunicat petentului că se impune a-și preciza
cererea, exercitarea căilor de atac, termenele procedurale și conținutul
cererilor fiind strict reglementate de dispoziții procedurale, în condițiile în
care Decizia nr. 4961 din 10 noiembrie 2009, fiind pronunțată în recurs nu mai
poate face obiectul unui nou recurs [art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.],
petentul a depus la dosar noi și noi cereri, prin care practic au fost reluate nemulțumirile
de ordin general privind maniera în care a fost soluționat dosarul său.
Prin petiția înregistrată la data de
19 ianuarie 2010 (filele 32-34) la care au fost atașate numeroase înscrisuri,
s-a arătat, în esență, că prezenta contestație, îndreptată împotriva Deciziei
nr. 4961 din 10 noiembrie 2009 se întemeiază pe dispozițiile art. 109, art. 114
pct. 1 și 2, art. 172, art. 112 și art. 222 C. proc. civ. ca și pe prevederile art.
21 și art. 52 din Constituția României care garantează accesul părților la justiție
și prevăd dreptul acestora la un proces echitabil.
La termenul de judecată din 9 martie
2010 instanța a solicitat petentului – contestator să indice motivele
contestației în anulare formulate ca și temeiul de drept, raportat la
impreciziunea și multitudinea de texte de lege și argumente conținute în petițiile
succesiv depuse la dosar.
Contestatorul nu s-a conformat însă dispozițiilor
instanței și nu a depus la dosar precizările solicitate.
Soluția asupra contestației în
anulare de față și considerentele reținute
Raportat la cele învederate și față
de prevederile art. 317 - 321 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca
nefondată prezenta contestație în anulare, exercitată împotriva deciziei nr.
4961 din 10 noiembrie 2009, în considerarea celor în continuare arătate.
Contestația în anulare este o cale
de atac extraordinară, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești
irevocabile, date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greșite din
cauza unor inadvertențe de ordin formal.
Contestația în anulare se poate exercita
numai în cazurile limitativ și expres prevăzute de art. 317 – 318 C. proc. civ.
Față de conținutul petițiilor depuse
succesiv la dosar se reține însă că nici unul dintre aceste motive expres prevăzute
nu este incident în cauză și de altfel nici nu a fost invocat ca atare, deși
instanța, în exercitarea rolului său activ a chiar solicitat și acordat petentului
– contestator un termen în acest sens.
Cum contestația în anulare nu poate
fi exercitată pentru alte motive decât cele expres arătate în art. 317 și art. 318
C. proc. civ. și întrucât în cauză nu s-a invocat și nici demonstrat temeiul
legal ce îndrituiește la exercitarea căii de atac arătate, aceasta va fi respinsă
ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de P.G.L.M.
împotriva deciziei nr. 4961 din 10 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie
2010.