ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2696/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Dâmbovița, secția comercială, prin sentința nr. 1074 din 27 octombrie 2008, a disjuns capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamanta C.P.F. în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., având ca obiect obligarea pârâtului să răspundă la cererea înregistrată la această instituție sub nr. 97632 din 15 mai 2008, și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal. Această instanță, la termenul de judecată din data de 12 martie 2009, a respins excepția de necompetență materială invocată de reclamantă, cu motivarea că pârâtul este o autoritate publică centrală care atrage competența curții de apel în primă instanță, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, curtea de apel, la termenul de judecată din data de 23 septembrie 2009, a respins cererea de recuzare a dl. judecător N.V. formulată de reclamantă. Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 150 din 24 septembrie 2009, a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâtul I.G.P.R. să răspundă la cererea înregistrată la această instituție sub nr. 97632 din 15 mai 2008, cerere care viza comunicarea unor înscrisuri. În luna ianuarie 2008, numita M.D. a formulat o plângere la I.P.J. Dâmbovița, solicitând acestei instituții să intervină în conflictul pe care îl avea cu vecina sa de apartament, reclamanta C.P.F.

Petiția a fost înaintată Poliției Municipiului Târgoviște, care a procedat la soluționarea acesteia și la comunicarea răspunsului către reclamantă. Ulterior, reclamanta a adresat o petiție comandantului P.M. Târgoviște, prin care a solicitat comunicarea unor copii după reclamația formulată de numita M.D., după eventualele declarații date de martori și de pe soluția pronunțată. Prin adresa nr. 106568 din 21 februarie 2008, reclamantei i s-a comunicat că nu poate primi actele solicitate, în raport de prevederile Legii nr. 677/2001, că petiția în discuție a fost clasată. La data de 3 aprilie 2008, reclamanta C.P.F. a adresat o nouă petiție comandantului P.M. Târgoviște, prin care a solicitat „revocarea răspunsului negativ” și comunicarea actelor pe care le-a cerut în prima petiție.

La data de 16 aprilie 2008, P.M. Târgoviște a înștiințat-o din nou pe reclamantă că plângerea vecinei sale nu a avut un caracter penal, că aceasta a solicitat numai o consiliere a conflictului din partea organului de poliție pentru restabilirea bunei comuniuni între vecini și că nu i se pot pune la dispoziție copii după documentele solicitate, întrucât sunt incidente prevederile Legii nr. 677/2001. La data de 15 mai 2008, reclamanta revine cu o nouă petiție către aceeași autoritate publică, prin care îi solicită „anularea răspunsurilor negative” și eliberarea actelor. Judecătorul fondului a precizat faptul că această cerere a fost dedusă și în fața instanței de contencios administrativ în prezenta cauză.

Prima instanță a apreciat că reclamanta nu a fost vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, întrucât cererile sale au fost soluționate de către P.M. Târgoviște. Reclamanta C.P.F. a declarat recurs împotriva celor două încheieri de ședință anterior individualizate și împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești. În primul motiv de recurs, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta susține că soluția atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe. În concret, recurenta susține că, în raport de prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparținea Tribunalului Dâmbovița.

În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că dosarul său a fost soluționat în timpul protestului judecătorilor, când majoritatea cauzelor au fost amânate, ceea ce a condus la încălcarea dreptului său la apărare. Pe de altă parte, recurenta susține că pricina sa a fost analizată de un judecător lipsit de imparțialitate și că a fost pronunțată o soluție greșită pe cererea de recuzare a dl. judecător N.V. În cel de-al treilea motiv de recurs, se arătă de către recurentă că prima instanță nu a analizat corect materialul probator administrat în cauză, ceea ce a condus la concluzia greșită că cererea sa este neîntemeiată. Analizând încheierile de ședință, precum și sentința atacate, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., este nefondat. Prin cererea dedusă judecății, recurenta-reclamantă a solicitat instanței de contencios administrativ să constate refuzul nejustificat al intimatului-pârât I.G.P.R. de soluționare a pretenției sale privind comunicarea unor relații și înscrisuri.

Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificată, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. În plus, art. 10 din Legea contenciosului administrativ prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Recurenta a chemat în judecată în calitate de pârât pe I.G.P.R., autoritate publică centrală. Ca atare, în speța de față, nu sunt incidente prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care stabilesc competența de soluționare a cauzelor în primă instanță în favoarea tribunalelor. De asemenea, este de menționat faptul că, în raport de prevederile art. 84 C. proc. civ., judecătorul cauzei trebuie să dea o calificare juridică corectă cererii de chemare în judecată. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondat. Instanța de control judiciar apreciază că recurentei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare prin soluționarea cauzei sale în perioada în care aceasta pretinde că s-a desfășurat protestul magistraților, întrucât judecătorul fondului a dat eficiență principiului celerității, care guvernează materia contenciosului administrativ.

Acesta a apreciat că înscrisurile existențe la dosar sunt suficiente pentru rezolvarea pricinii și a reținut-o în pronunțare, dar a amânat pronunțarea în cauză pentru a da posibilitatea acestei părți să formuleze concluzii scrise. Nici critica recurentei privind greșita soluționare a cererii de recuzare a dl. judecător N.V. nu este fondată. Împrejurarea relevată de recurentă, în sensul că mandatarul său a formulat un memoriu la C.S.M. – Inspecția judiciară împotriva acestui judecător, nu poate constitui un temei care să conducă la concluzia lipsei sale de imparțialitate. Nici ultimul motiv de recurs, referitor faptul că prima instanță nu a analizat corect materialul probator administrat în cauză, nu este fondat.

Astfel, recurenta a solicitat I.G.P.R. să răspundă la cererea sa înregistrată la această instituție sub nr. 97632 din 15 mai 2008, cerere care viza comunicarea unor înscrisuri. Această cerere a fost transmisă spre soluționare la I.P.J. Dâmbovița, care i-a comunicat recurentei răspuns, prin adresa nr. 106860 din 11 iunie 2008, în sensul că nu i se pot comunica copii după actele din dosarul aferent plângerii formulate de numita M.D., întrucât sunt aplicabile prevederile Legii nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, astfel cum a fost modificată. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, prin refuz nejustificat de soluționare a cererii se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

În speța de față, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanță, că nu este vorba de un refuz nejustificat al autorității intimate de a soluționa cererea recurentei. Cu alte cuvinte, nu orice refuz de a rezolva favorabil o cerere este un refuz nejustificat, refuzul are un astfel de caracter numai când se întemeiază pe excesul de putere. O adresă prin care recurenta a fost înștiințată că cererea sa nu poate fi soluționată favorabil nu este o „dovadă” a refuzului nejustificat. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 5 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de reexaminare ca rămasă fără obiect. Respinge recursul declarat de C.P.F. împotriva sentinței nr. 150 din 24 septembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a încheierii din 12 martie 2009 și a încheierii din 23 septembrie 2009 pronunțate de aceeași instanța, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.