ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3885/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 43300 din 20 noiembrie 2006, Judecătoria Târgoviște a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de C.J.A.S. Dâmbovița, în contradictoriu cu B.A., la Tribunalul Dâmbovița, reținând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 163 C. proc. civ., respectiv că există identitate de părți, obiect și cauză între Dosarul nr. 5132/2006 al Tribunalului Dâmbovița și Dosarul nr. 1640/2006 al Judecătoriei Târgoviște. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 537 din 16 aprilie 2007, a admis excepția de necompetență materială a acestei Instanțe; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște și a dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Ploiești pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Această Instanță a reținut că, obiectul litigiului fiind o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 399 - 404 C. proc. civ., competența de soluționare revine Judecătoriei. Prin sentința nr. 4/ CC din 22 mai 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a stabilit în favoarea Judecătoriei Târgoviște competența de soluționare a cauzei, reținând că nu sunt întrunite condițiile art. 163 C. proc. civ. și că, în speță, competența revine judecătoriei în raza căreia se face executarea, conform art. 372 din același cod. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.A.S. Dâmbovița, invocând nelegalitatea conform art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motivând că stabilirea competenței de soluționare a contestației la executare a sentinței civile nr. 1596/2005 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția de contencios administrativ, în favoarea Judecătoriei Târgoviște, este nelegală în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, art. 373 alin. (2) C. proc. civ. Intimata B.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului pentru lipsa temeiului juridic și pentru încălcarea dispozițiilor art. 302 1 C. proc. civ., prin neindicarea numelui și domiciliului uneia din părți, codul unic de înregistrare și contul bancar al recurentei C.J.A.S. Dâmbovița. Intimata solicită respingerea recursului, întrucât competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei, fiind soluționat în mod temeinic și legal conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Târgoviște și Judecătoria Târgoviște în cauza având ca obiect contestație la executarea formulată de C.J.A.S.

Dâmbovița. Excepția inadmisibilității recursului pentru lipsa unor mențiuni prevăzute de art. 302 1 C. proc. civ. sub sancțiunea nulității, nu poate fi primită întrucât așa cum prevede legea, sancțiunea nu putea fi decât nulitatea cererii de recurs și nu inadmisibilitatea căii de atac. Mai mult, prin Decizia nr. 176/2005, Curtea Constituțională a statuat că, în ce privește art. 302 1 alin. (1) lit. a), textul acestuia este neconstituțional în ceea ce privește sancțiunea cu nulitatea absolută a omisiunii de a se preciza în cuprinsul cererii de recurs „numele, domiciliul sau reședința părților ori pentru persoanele juridice …. numărul de înmatriculare în registrul comerțului … și contul bancar”.

Cu privire la neindicarea temeiului juridic ce ar conduce potrivit tezei susținute de recurentă la inadmisibilitatea recursului se constată că ne aflăm în prezența dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. care dispune că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzut de art. 304, Instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Mai mult, recurenta a invocat nelegalitatea în soluționarea conflictului negativ de competență făcând trimitere la dispozițiile art. 304 pct. 9 și a solicitat modificarea hotărârii recurate conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Analizând hotărârea recurată și conform art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ. precizează sfera de aplicare a contestației la executare care reprezintă un mijloc procedural prin intermediul căruia se poate contesta executarea silită însăși, precum și orice act de executare, urmărindu-se anularea întregii executări, ori anularea, respectiv, îndreptarea unor acte de executare. În conformitate cu prevederile art. 400 alin. (1) și alin. (2) teza finală C. proc. civ., competentă să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, este Instanța de executare. Din coroborarea acestor dispoziții, mai ales cu cele cuprinse în art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., rezultă că Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, cu excepția cazurilor în care legea dispune astfel. În cauză, contestația la executare formulată de recurentă C.J.A.S. Dâmbovița privește sentința civilă nr. 1596/2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, care constituie titlu executoriu. S-a motivat că executarea silită nu mai are obiect, debitoarea fiind reintegrată în muncă, hotărârea fiind adusă la îndeplinire prin Decizia nr. 85/2006 emisă de conducătorul instituției. În mod corect sesizată cu un regulator de competență, Curtea de Apel Ploiești a stabilit competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

„Instanța de executare” la care se referă art. 25 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ vizează într-adevăr, potrivit art. 2 lit. ș) Instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, dar numai în situația în care hotărârea ce se execută privește sancțiunile și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) din lege. Excepția de la regula competenței judecătoriei privește cazul când legea dispune astfel. Judecarea cererilor ce privesc sancțiunea sau despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se face de către Instanța de executare, care conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege este Instanța care a judecat fondul litigiului.

Cum obiectul contestației la executare nu este cel reglementat de art. 25 cu referire la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 deși privește tot o hotărâre pronunțată de Instanța de contencios administrativ, competența de soluționare aparține Judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea, fiind astfel supusă reglementărilor C. proc. civ. Constatând ca nefondate criticile ce privesc nelegalitatea regulatorului de competență conform art. 22 C. proc. civ., recursul a fost respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.A.S. Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 4/ CC din 22 mai 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2007.