ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5865/2013

Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Dâmbovița sub numărul 4596/120/2011, reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Pucioasa - prin primar și Primarul Orașului Pucioasa - Dănuț Bădău au chemat în judecată pe pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în județul Dâmbovița”, arătând că formulează,,acțiune în contencios administrativ împotriva hotărârii A.D.I nr. 6 din 14 iulie 2009 privind mandatarea Consiliului Județean Dâmbovița pentru demararea procedurilor de licitație pentru cei doi operatori”, acțiune prin care au solicitat obligarea pârâtei să le comunice: hotărârea A.D.I. nr. 6/2009 și documentele de fundamentare; procesul verbal al ședinței adunării generale din data de 14 iulie 2009; anularea, în totalitate, a Hotărârii nr. 6/2009, motivat de faptul că a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale incidente și obligarea pârâtei la reluarea procedurilor de atribuire a licitației pentru cei doi operatori, cu respectarea legislației în materie. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că hotărârea atacată este lipsită de fundamentarea impusă de prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, că dispozițiile legale menționate în preambulul hotărârii nu pot constitui o motivare de drept a acesteia, fiind încălcate disp. art. 81 alin. (1) și art. 83 din Legea nr. 24/2000, art. 20 din Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008 și art. 10 din Legea nr. 51/2006, că dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. e) din Statutul Asociației nu există, că art. 2 al hotărârii este nelegal întrucât trebuia desemnată o persoană concretă care să aducă la îndeplinire hotărârea, că nu sunt adoptate hotărâri ale consiliilor locale membre conform art. 10 alin. 4 și art. 30 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, că hotărârea nu este semnată de președinte sau de înlocuitorul acestuia potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, că în cuprinsul acesteia nu sunt prevăzute procedura de comunicare, termenele și căile de atac, că temeiul legal al hotărârii este și art. 13 din Anexa 1 la H.G. nr. 717/2008 și că hotărârea atacată este adoptată ulterior încheierii contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare județean nr. 170/33 din 31 martie 2010. Totodată, s-a mai arătat că pârâta nu a comunicat hotărârea atacată și procesul verbal al ședinței în care a fost adoptată, așa cum avea obligația potrivit art. 19 alin. (6) și art. 21 alin. (2) din Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008, că împotriva hotărârii atacate a formulat și plângerea prealabilă nr. 10235/2011, iar răspunsul primit nu provine de la Adunarea Generală a A.D.I. Dâmbovița.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin sentința civilă nr. 2580/2011, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Târgoviște. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut, în esență, că din analiza prevederilor H.G. nr. 855 din 13 august 2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, rezultă că Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitare sunt constituite si funcționează pe baza Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005. Prin urmare, Tribunalul Dâmbovița a concluzionat că, întrucât legea specială a asociațiilor și fundațiilor prevede în mod expres la art. 23 (alin. (3)) că „cererea de anulare a hotărârii A.G.A. a asociației se soluționează în Camera de Consiliu de către judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul”, competența aparține Judecătoriei Târgoviște. Prin sentința civilă nr. 4473 din 3 octombrie 2012, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței materiale, a declinat, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, competența de soluționare a acțiunii, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza către Curtea de Apel Ploiești în vederea soluționării conflictului. Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria a constatat că, în speță, reclamanții au indicat în mod clar anume temeiuri juridice, explicând de ce, în opinia lor, acestea ar confirma caracterul de act asimilat actului administrativ care ar trebui atacat la instanța de contencios administrativ și nu, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 26/2000, la judecătorie. Mai mult decât atât, au insistat în temeiul juridic indicat încă de la început, invocând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște. Totodată, instanța a constatat că, în motivarea acțiunii depusă la Tribunalul Dâmbovița, reclamanții au arătat și că, la adoptarea hotărârii atacate, ar fi fost încălcate dispozițiile Legii nr. 24/2000, ale H.G. nr. 855/2008 și ale Legii51/2006, fiind citate dispozițiile socotite, de către reclamanți, ca temei al punctului lor de vedere. Cum reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe Legea contenciosului administrativ și au considerat că este un proces în materie de contencios administrativ, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. raportat la art. 1 și 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare revine Tribunalului Dâmbovița. Judecătoria Târgoviște a apreciat că numai Tribunalul Dâmbovița se poate pronunța dacă într-adevăr actul atacat este unul asimilat actului administrativ și dacă acțiunea, în întregul ei, este sau nu este admisibilă ori întemeiată.

Regulatorul de competență pronunțat de Curtea de Apel Ploiești Prin sentința civilă nr. 70/ CC din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 51 alin. (3 1 ) din Legea nr. 51/2006 conform cărora soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei competență teritorială se află sediul operatorului. Cum hotărârea A.D.I. este un act administrativ în sensul legii, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului și nu judecătoriei, raționamentul tribunalului, potrivit căruia sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, fiind eronat întrucât obiectul litigiului se încadrează în dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, cererea care a investit instanța fiind întemeiată pe prevederile acestui act normativ și ale textului de lege mai sus menționat.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița” a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susține că cele două texte de lege, respectiv art. 51 (3 1 ) din Legea nr. 51/2006 și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu-și găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, câtă vreme contractual administrativ a fost încheiat între asociație și operator. Competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Târgoviște, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2004, asociația fiind înființată în baza acestui act normativ. Pentru toate aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, în sensul de a constata că Judecătoria Târgoviște este competentă să judece litigiile privind constatarea nulității hotărârilor Adunării Generale (hotărâri asimilate actelor administrative), cauze în care reclamantul are calitatea de membru asociat, iar pârâtul este o asociație de dezvoltare intercomunitară.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, ”două sau mai multe unități administrativ teritoriale au dreptul ca, în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, formând asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică,prin efectul prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005”. Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităților publice, în sensul legii menționate, persoanele de drept privat care, potrivit legii, au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Față de împrejurarea că pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică și, totodată, este emitentă a actului administrativ contestat, respectiv Hotărârea nr. 6 din 14 iulie 2009, Curtea de Apel Ploiești a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (3 1 ) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Potrivit textului de lege menționat, „soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență teritorială se află sediul operatorului”. În cauza de față, este atacată Hotărârea nr. 6 din 14 iulie 2009 emisă de A.D.I., privind mandatarea Consiliului Județean Dâmbovița pentru demararea procedurilor de licitație pentru cei doi operatori, hotărâre adoptată de pârâtă în calitatea acesteia de structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat și statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost înființată. Pârâta în cauză a fost înființată și funcționează nu doar potrivit O.G. nr. 26/2000, act normativ ce constituie reglementarea cu caracter general în ceea ce privește asociațiile și fundațiile, ci mai ales potrivit dispozițiilor speciale incluse în prevederile art. 1, alin. (2) lit. c) și art. 11-13 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în art. 10 din Legea nr. 51/2006 vizând serviciile comunitare de utilități publice, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 vizând serviciul de salubrizare al localităților și în H.G. nr. 855/2008 vizând stabilirea formei actului constitutiv-cadru, cât și statutului-cadru al unei astfel de asociații. Prin urmare, instanța constată incidența în cauză a unor dispoziții exprese imperative în ceea ce privește înființarea și funcționarea unei astfel de asociații de dezvoltare intercomunitară, dispoziții care, prin derogare de la dispozițiile de drept comun reprezentate de prevederile O.G. nr. 26/2000, atribuie instanței de contencios administrativ competența de a soluționa litigiul promovat de reclamanții în cauză pentru anularea Hotărârii nr. 21/2010 adoptată de pârâtă. Or, potrivit acestor prevederi legale speciale, hotărârile adoptate de o astfel de asociație cu statut special au un evident caracter de act administrativ, acestea fiind luate în cadrul asociației, fie în temeiul mandatului direct primit de la membrii asociației, respectiv de la unitățile administrativ-teritoriale prin autoritățile deliberative ale acestora, fie ca urmare a votului exprimat în limitele mandatului primit de la aceleași autorități deliberative, de către fiecare reprezentant al unităților administrativ teritoriale astfel asociate, prin exercitarea în acest mod în comun a autorității publice a fiecăreia dintre autoritățile publice asociate. Înalta Curte apreciază că susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații este neîntemeiată. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 - art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităților publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Față de împrejurarea că pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică și, totodată, emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (3 1 ) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză , ca nefondat.