ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5865/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5865/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Dâmbovița sub numărul 4596/120/2011, reclamanții Unitatea Administrativ

Teritorială Orașul Pucioasa - prin primar și Primarul Orașului Pucioasa - Dănuț

Bădău au chemat în judecată pe pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară

„Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor

Solide în județul Dâmbovița”, arătând că formulează,,acțiune în contencios

administrativ împotriva hotărârii A.D.I nr. 6 din 14 iulie 2009 privind

mandatarea Consiliului Județean Dâmbovița pentru demararea procedurilor de

licitație pentru cei doi operatori”, acțiune prin care au solicitat obligarea pârâtei

să le comunice: hotărârea A.D.I. nr. 6/2009 și documentele de fundamentare; procesul

verbal al ședinței adunării generale din data de 14 iulie 2009; anularea, în

totalitate, a Hotărârii nr. 6/2009, motivat de faptul că a fost adoptată cu

încălcarea prevederilor legale incidente și obligarea pârâtei la reluarea

procedurilor de atribuire a licitației pentru cei doi operatori, cu respectarea

legislației în materie.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că hotărârea atacată este lipsită de fundamentarea impusă

de prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, că dispozițiile legale

menționate în preambulul hotărârii nu pot constitui o motivare de drept a

acesteia, fiind încălcate disp. art. 81 alin. (1) și art. 83 din Legea nr. 24/2000,

art. 20 din Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008 și art. 10 din Legea nr. 51/2006, că

dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. e) din Statutul Asociației nu există, că art.

2 al hotărârii este nelegal întrucât trebuia desemnată o persoană concretă care

să aducă la îndeplinire hotărârea, că nu sunt adoptate hotărâri ale consiliilor

locale membre conform art. 10 alin. 4 și art. 30 alin. (3) din Legea nr. 51/2006,

că hotărârea nu este semnată de președinte sau de înlocuitorul acestuia

potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, că în cuprinsul acesteia nu

sunt prevăzute procedura de comunicare, termenele și căile de atac, că temeiul

legal al hotărârii este și art. 13 din Anexa 1 la H.G. nr. 717/2008 și că

hotărârea atacată este adoptată ulterior încheierii contractului de delegare a

gestiunii serviciului de salubrizare județean nr. 170/33 din 31 martie 2010.

Totodată, s-a mai

arătat că pârâta nu a comunicat hotărârea atacată și procesul verbal al

ședinței în care a fost adoptată, așa cum avea obligația potrivit art. 19 alin.

(6) și art. 21 alin. (2) din Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008, că împotriva

hotărârii atacate a formulat și plângerea prealabilă nr. 10235/2011, iar

răspunsul primit nu provine de la Adunarea Generală a A.D.I. Dâmbovița.

generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr.

2580/2011, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale și a

declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul a reținut, în esență, că din analiza prevederilor H.G.

nr. 855 din 13 august 2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a

statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de

activitate serviciile de utilități publice, rezultă că Asociațiile de

Dezvoltare Intercomunitare sunt constituite si funcționează pe baza Ordonanței

Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 246/2005.

Prin urmare, Tribunalul

Dâmbovița a concluzionat că, întrucât legea specială a asociațiilor

și fundațiilor prevede în mod expres la art. 23 (alin. (3)) că „cererea

de anulare a hotărârii A.G.A. a asociației se soluționează în Camera de

Consiliu de către judecătoria în circumscripția căreia asociația

își are sediul”, competența aparține Judecătoriei Târgoviște.

Prin sentința civilă nr.

4473 din 3 octombrie 2012, Judecătoria Târgoviște a admis excepția

necompetenței materiale, a declinat, în favoarea Tribunalului Dâmbovița,

competența de soluționare a acțiunii, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a înaintat cauza către Curtea de Apel Ploiești în vederea

soluționării conflictului.

Pentru a pronunța

această soluție, Judecătoria a constatat că, în speță, reclamanții au indicat

în mod clar anume temeiuri juridice, explicând de ce, în opinia lor, acestea ar

confirma caracterul de act asimilat actului administrativ care ar trebui atacat

la instanța de contencios administrativ și nu, în conformitate cu dispozițiile

O.G. nr. 26/2000, la judecătorie. Mai mult decât atât, au insistat în temeiul

juridic indicat încă de la început, invocând excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Târgoviște.

Totodată, instanța a

constatat că, în motivarea acțiunii depusă la Tribunalul Dâmbovița, reclamanții au arătat și că, la adoptarea hotărârii atacate, ar fi fost

încălcate dispozițiile Legii nr. 24/2000, ale H.G. nr. 855/2008 și ale

Legii51/2006, fiind citate dispozițiile socotite, de către reclamanți, ca temei

al punctului lor de vedere.

Cum reclamanții și-au

întemeiat acțiunea pe Legea contenciosului administrativ și au considerat că

este un proces în materie de contencios administrativ, potrivit art. 2 pct. 1

lit. d) C. proc. civ. raportat la art. 1 și 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența de soluționare revine Tribunalului Dâmbovița.

Judecătoria

Târgoviște a apreciat că numai Tribunalul Dâmbovița se poate pronunța dacă

într-adevăr actul atacat este unul asimilat actului administrativ și dacă

acțiunea, în întregul ei, este sau nu este admisibilă ori întemeiată.

competență pronunțat de Curtea de Apel Ploiești

Prin sentința civilă nr.

70/ CC din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 51 alin. (3

1

)

din Legea nr. 51/2006 conform cărora soluționarea litigiilor dintre unitățile

administrativ teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare

intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și

operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și

încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea

de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare. Cererea se introduce la secția de

contencios administrativ a tribunalului în a cărei competență teritorială se

află sediul operatorului.

Cum hotărârea A.D.I.

este un act administrativ în sensul legii, competența materială de soluționare

a cauzei revine tribunalului și nu judecătoriei, raționamentul tribunalului,

potrivit căruia sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații

și fundații, fiind eronat întrucât

obiectul litigiului se încadrează în

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004,

cererea care a investit instanța fiind

întemeiată pe prevederile acestui act normativ și ale textului de lege mai sus

menționat.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Asociația de

Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului,

Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița” a declarat

recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, autoritatea pârâtă susține că cele două texte de lege, respectiv art. 51

(3

1

) din Legea nr. 51/2006 și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

nu-și găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, câtă vreme contractual

administrativ a fost încheiat între asociație și operator.

Competența de

soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Târgoviște, în cauză fiind

aplicabile prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2004, asociația fiind

înființată în baza acestui act normativ.

Pentru toate aceste

considerente, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea în tot a

sentinței, în sensul de a constata că Judecătoria Târgoviște este competentă să

judece litigiile privind constatarea nulității hotărârilor Adunării Generale (hotărâri

asimilate actelor administrative), cauze în care reclamantul are calitatea de

membru asociat, iar pârâtul este o asociație de dezvoltare intercomunitară.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de

recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 215/2001, ”două sau mai multe unități administrativ

teritoriale au dreptul ca, în limitele competențelor autorităților lor

deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii,

formând asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de

drept privat și de utilitate publică. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară

sunt de utilitate publică,prin efectul prezentei legi, prin derogare de la

prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și

fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005”.

Totodată, potrivit art.

2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităților

publice, în sensul legii menționate, persoanele de drept privat care, potrivit

legii, au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un

serviciu public, în regim de putere publică.

Față de împrejurarea

că pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică și,

totodată, este emitentă a actului administrativ contestat, respectiv Hotărârea nr.

6 din 14 iulie 2009, Curtea de Apel Ploiești a aplicat în mod corect regula

prevăzută de art. 51 alin. (3

1

) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor

comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea Tribunalului

Dâmbovița.

Potrivit textului de

lege menționat, „soluționarea litigiilor dintre unitățile

administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare

intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și

operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și

încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind

acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Cererea se introduce

la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență

teritorială se află sediul operatorului”.

În

cauza de față, este atacată Hotărârea nr. 6 din 14 iulie 2009 emisă de A.D.I.,

privind mandatarea Consiliului Județean Dâmbovița pentru demararea procedurilor

de licitație pentru cei doi operatori, hotărâre adoptată de pârâtă în calitatea

acesteia de structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat și

statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, în vederea

îndeplinirii scopului pentru care a fost înființată.

Pârâta în cauză a

fost înființată și funcționează nu doar potrivit O.G. nr. 26/2000, act normativ

ce constituie reglementarea cu caracter general în ceea ce privește asociațiile

și fundațiile, ci mai ales potrivit dispozițiilor speciale incluse în

prevederile art. 1, alin. (2) lit. c) și art. 11-13 din Legea nr. 215/2001 a

administrației publice locale, în art. 10 din Legea nr. 51/2006 vizând

serviciile comunitare de utilități publice, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006

vizând serviciul de salubrizare al localităților și în H.G. nr. 855/2008 vizând

stabilirea formei actului constitutiv-cadru, cât și statutului-cadru al unei

astfel de asociații.

Prin urmare, instanța

constată incidența în cauză a unor dispoziții exprese imperative în ceea ce

privește înființarea și funcționarea unei astfel de asociații de dezvoltare

intercomunitară, dispoziții care, prin derogare de la dispozițiile de drept

comun reprezentate de prevederile O.G. nr. 26/2000, atribuie instanței de

contencios administrativ competența de a soluționa litigiul promovat de

reclamanții în cauză pentru anularea Hotărârii nr. 21/2010 adoptată de pârâtă.

Or,

potrivit acestor prevederi legale speciale, hotărârile adoptate de o astfel de

asociație cu statut special au un evident caracter de act administrativ,

acestea fiind luate în cadrul asociației, fie în temeiul mandatului direct

primit de la membrii asociației, respectiv de la unitățile

administrativ-teritoriale prin autoritățile deliberative ale acestora, fie ca

urmare a votului exprimat în limitele mandatului primit de la aceleași

autorități deliberative, de către fiecare reprezentant al unităților

administrativ teritoriale astfel asociate, prin exercitarea în acest mod în

comun a autorității publice a fiecăreia dintre autoritățile publice asociate.

Înalta

Curte apreciază că susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt

incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la

asociații și fundații este neîntemeiată.

Asociațiile

de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr.

215/2001 a administrației publice locale, prin derogare de la prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 26/2000

- art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele

juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate

publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere

publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităților publice, potrivit art. 2

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Față

de împrejurarea că pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o

autoritate publică și, totodată, emitentă a actului administrativ contestat,

Curtea de apel a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (3

1

)

din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind

competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursul formulat în cauză

,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.D.I. „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării,

Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița

”

împotriva Sentinței nr.

70/ CC din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2013.