ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 614/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 614/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii judiciare P rin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă și contencios administrativ și fiscal, la data de 25 iulie 2011, reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Pucioasa prin Primar și Primarul Orașului Pucioasa au chemat în judecată pârâta A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița” și au solicitat obligarea pârâtei la comunicarea Hotărârii nr. 21 din 17 septembrie 2010, a proiectului hotărârii, a documentelor de fundamentare și a procesului-verbal al Adunării Generale din data de 17 septembrie 2010, precum și anularea Hotărârii nr. 21/2010. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că hotărârea atacată este lipsită de fundamentarea impusă de prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, că dispozițiile legale menționate în preambulul hotărârii nu pot constitui o motivare de drept a acesteia, fiind încălcate dispozițiile art. 81, alin. (1) și art. 83 din Legea nr. 24/2000, art. 20 din Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008 și art. 10 din Legea nr. 51/2006, că art. 3 al hotărârii este nelegal întrucât trebuia desemnată o persoană concretă care să aducă la îndeplinire hotărârea, că nu sunt adoptate hotărâri ale consiliilor locale membre conform art. 10, alin. (4) și art. 30 alin. (3) din Legea nr. 4 /2006, că hotărârea nu este semnată de președinte sau de înlocuitorul acestuia potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, că în cuprinsul acesteia nu sunt prevăzute procedura de comunicare, termenele și căile de atac, că hotărârea este cel puțin eronată, având în vedere că sediul A.D.I. este în Târgoviște, județul Dâmbovița, instanța neadmițând schimbarea sediului până în prezent, că actul constitutiv și statutul A.D.I. sunt atacate în instanță, precum și faptul că pârâta nu a comunicat hotărârea atacată și procesul verbal al ședinței în care a fost adoptată, așa cum avea obligația potrivit art. 19, alin. (6) și art. 21, alin. (2) din Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008. Pârâta A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița” a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului Dâmbovița, motivat de faptul că, potrivit art. 23 alin (3) din O.U.G. nr. 26/2000, competența de soluționare a cauzei vizând anularea unei hotărâri a asociației aparține judecătoriei în circumscripția căreia asociația își are sediul, iar asociația funcționează în temeiul O.G. nr. 26/2000.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin sentința nr. 2456 din 13 octombrie 2011, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Târgoviște. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta este membru al pârâtei A.D.I. „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița”, iar aceasta funcționează potrivit H.G. nr. 855 din 13 august 2008 și potrivit O.G. nr. 26/2000, astfel cum a fost modificată, fiind incidente dispozițiile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 potrivit cărora „ cererea în anulare a hotărârii A.G.A. a asociației se soluționează în Camera de consiliu de către judecătoria în circumscripția căreia Asociația își are sediul”. Prin sentința nr. 1452 din 6 martie 2012, Judecătoria Târgoviște a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a c onstatat incidența dispozițiilor art. 20 pct. 1 C. proc. civ., în sensul existenței unui conflict negativ de competență și, în vederea soluționării acestuia, a înaintat dosarul către Curtea de Apel Ploiești ca instanță competentă a soluționa acest conflict. În considerentele sentinței, s-a reținut faptul că obiectul cererii de chemare în judecată este constituit dintr -o obligație de a face vizând solicitarea de a obliga pârâta la comunicarea către reclamanți a Hotărârii A.D.I. nr. 21/2010, a proiectului hotărârii, a documentelor de fundamentare și a procesului verbal al Adunării Generale a A.D.I. din data de 17 septembrie 2010, precum și o acțiune în anularea Hotărârii A.D.I. nr. 21/2010. Judecătoria a constatat că Hotărârea A.D.I. nr. 21/2010 este adoptată de pârâta A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița”, în calitatea acesteia de structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat și statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost înființată, că pârâta în cauză a fost înființată și funcționează nu doar potrivit O.G. nr. 26/2000, ci mai ales potrivit dispozițiilor speciale incluse în prevederile art. 1, alin. (2) lit. c) și art. 11 și 13 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în art. 10 din Legea nr. 51/2006, vizând serviciile comunitare de utilități publice, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, vizând serviciul de salubrizare al localităților și în H.G. nr. 855/2008, vizând stabilirea formei actului constitutiv-cadru cât și statutului-cadru al unei astfel de asociații , iar hotărârile adoptate de o astfel de asociație cu statut special au un evident caracter de act administrativ. În raport de aceste considerente, instanța a reținut că cererea dedusă judecății reprezintă o acțiune în materie de contencios administrativ, obiectul acesteia încadrându-se în dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și nu în dispozițiile art. 23, alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, ca urmare a reglementărilor legale speciale derogatoare de la dreptul comun, reglementări care vizează modul de înființare și funcționare a pârâtei în cauză.
Regulatorul de cmpetență pronunțat de Curtea de Apel Ploiești Prin sentința nr. 37/CC din 25 mai 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a s tabilit competența materială de soluționare a cererii formulată de reclamanții U.A.T. Orașul Pucioasa, reprezentantă prin Primar și Primarul Orașului Pucioasa, în contradictoriu cu pârâta A.D.I. - „Reabilitarea Colectării Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în județul Dâmbovița”, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că litigiul are ca obiect obligarea pârâtei A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița” la comunicarea Hotărârii nr. 21 din 17 septembrie 2010 emisă de aceasta, a proiectului hotărârii, a documentelor de fundamentare și a procesului-verbal al Adunării Generale din data de 17 septembrie 2010, precum și anularea Hotărârii nr. 21/2010, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 54/2004 privind contenciosul administrativ. Curtea a constatat că hotărârea a cărei anulare și comunicare se solicită a fost adoptată de A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița”, care a fost înființată și funcționează în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, Legii nr. 51/2006 vizând serviciile comunitare de utilități publice, Legii nr. 101/2006 vizând serviciul de salubrizare al localităților și H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice. Față de dispozițiile art. 1 lit. c) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, precum și de art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 vizând serviciul de salubrizare a localităților, raportat la statutul juridic prevăzut de lege al pârâtei A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița”, asociație de utilitate publică, prin derogare de la prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, ce acționează în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, conform mandatului încredințat de acestea, C urtea a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, fiind aplicabile în cauză dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv art. 2 lit. f) și art. 1 lit. b) din lege. Pentru aceste motive, față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtei A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița”, asociație de utilitate publică, ce acționează în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, la comunicarea Hotărârii nr. 21 din 17 septembrie 2010 emisă de aceasta, a proiectului hotărârii, a documentelor de fundamentare și a procesului-verbal al Adunării Generale din data de 17 septembrie 2010, precum și anularea acestei hotărâri, competența materială de soluționare revine Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 37/CC din 25 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta A.D.I. „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița” a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susține că i nstanța de judecată a ignorat prevederile actului normativ în baza căruia a fost înființată Asociația, respectiv O.G. nr. 26/2000. Astfel, în cauză, precizează recurenta, sunt incidente anumite dispoziții exprese, imperative referitoare la competența materială în judecarea litigilor având ca obiect anularea hotărârilor adoptate de Adunarea Generală a Asociației. Reclamantei, membru al Asociației, așa după cum rezulă din Actul Constitutiv, îi sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, care stabilesc „că cererea în anulare a hotărârii Adunării Generale a Asociației se soluționează în camera de consiliu de către Judecătoria în circumscripția căreia Asociația își are sediul". Având în vedere aceste argumente, autoritatea recurentă solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, în sensul stabilirii competenței de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, ”două sau mai multe unități administrativ teritoriale au dreptul ca, în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, formând asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică,prin efectul prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005”. Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităților publice, în sensul legii menționate, persoanele de drept privat care, potrivit legii, au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Față de împrejurarea că pârâta A.D.I. este o autoritate publică și, totodată, este emitentă a actului administrativ contestat, respectiv Hotărârea nr. 21 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (3 1 ) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Potrivit textului de lege menționat, „soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență teritorială se află sediul operatorului”. În cauza de față, este atacată Hotărârea nr. 21 din 17 septembrie 2010 emisă de A.D.I., privind constituirea comisiei de verificare a situațiilor întocmite la nivelul unităților administrativ - teritoriale membre ale A.D.I. privind numărul de gospodării la nivelul anului 2010, hotărâre adoptată de pârâtă în calitatea acesteia de structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat și statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost înființată. Pârâta în cauză a fost înființată și funcționează nu doar potrivit O.G. nr. 26/2000, act normativ ce constituie reglementarea cu caracter general în ceea ce privește asociațiile și fundațiile, ci mai ales potrivit dispozițiilor speciale incluse în prevederile art. 1, alin. (2) lit. c) și art. 11 și art. 13 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în art. 10 din Legea nr. 51/2006 vizând serviciile comunitare de utilități publice, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 vizând serviciul de salubrizare al localităților și în H.G. nr. 855/2008 vizând stabilirea formei actului constitutiv-cadru, cât și statutului-cadru al unei astfel de asociații. Prin urmare, instanța constată incidența în cauză a unor dispoziții exprese imperative în ceea ce privește înființarea și funcționarea unei astfel de asociații de dezvoltare intercomunitară, dispoziții care, prin derogare de la dispozițiile de drept comun reprezentate de prevederile O.G. nr. 26/2000, atribuie instanței de contencios administrativ competența de a soluționa litigiul promovat de reclamanții în cauză pentru anularea Hotărârii nr. 21/2010 adoptată de pârâtă. Or, potrivit acestor prevederi legale speciale, hotărârile adoptate de o astfel de asociație cu statut special au un evident caracter de act administrativ, acestea fiind luate în cadrul asociației, fie în temeiul mandatului direct primit de la membrii asociației, respectiv de la unitățile administrativ-teritoriale prin autoritățile deliberative ale acestora, fie ca urmare a votului exprimat în limitele mandatului primit de la aceleași autorități deliberative, de către fiecare reprezentant al unităților administrativ teritoriale astfel asociate, prin exercitarea în acest mod în comun a autorității publice a fiecăreia dintre autoritățile publice asociate. Înalta Curte apreciază că susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații este neîntemeiată. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, prin derogare de la prevederile O.G. nr. 26/2000 și art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităților publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Față de împrejurarea că pârâta A.D.I. este o autoritate publică și, totodată, emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (3 1 ) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză , ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D.I. - „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița” împotriva sentinței nr. 37/CC din 25 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.