ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 614/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 614/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

judiciare

P

rin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă și contencios administrativ și

fiscal, la data de 25 iulie 2011, reclamanții

Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Pucioasa prin Primar

și

Primarul Orașului Pucioasa

au chemat în judecată pârâta

A.D.I. - „

Reabilitarea

Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în

Județul Dâmbovița” și au solicitat

obligarea pârâtei la comunicarea

Hotărârii nr. 21 din 17 septembrie 2010, a proiectului hotărârii, a

documentelor de fundamentare și a procesului-verbal al Adunării Generale din

data de 17 septembrie 2010, precum și anularea Hotărârii nr. 21/2010.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că hotărârea atacată este lipsită de

fundamentarea impusă de prevederile art.

6

alin.

(3) din Legea nr. 24/2000, că dispozițiile legale menționate în preambulul

hotărârii nu pot constitui o motivare de drept a acesteia, fiind încălcate

dispozițiile art. 81, alin. (1) și art. 83 din Legea nr. 24/2000, art. 20 din

Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008 și art. 10 din Legea nr. 51/2006, că art. 3 al

hotărârii este nelegal întrucât trebuia desemnată o persoană concretă care să

aducă la îndeplinire hotărârea, că nu sunt adoptate hotărâri ale consiliilor

locale membre conform art. 10, alin. (4) și art. 30 alin. (3) din Legea nr.

4

/2006,

că hotărârea nu este semnată de președinte sau de înlocuitorul acestuia

potrivit art.

46 alin. (1) din

Legea nr. 24/2000, că în cuprinsul acesteia nu sunt prevăzute procedura de

comunicare, termenele și căile de atac, că hotărârea este cel puțin eronată,

având în vedere că sediul A.D.I. este în Târgoviște, județul Dâmbovița,

instanța neadmițând schimbarea sediului până în prezent, că actul constitutiv

și statutul A.D.I. sunt atacate în instanță, precum și faptul că pârâta nu a

comunicat hotărârea atacată și procesul verbal al ședinței în care a fost

adoptată, așa cum avea obligația potrivit art. 19, alin. (6) și art. 21, alin. (2)

din Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008.

Pârâta

A.D.I.

-

„

Reabilitarea

Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în

Județul Dâmbovița”

a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetentei materiale a

Tribunalului Dâmbovița, motivat de faptul că, potrivit art. 23 alin (3) din O.U.G.

nr. 26/2000, competența de soluționare a cauzei vizând anularea unei hotărâri a

asociației aparține judecătoriei în circumscripția căreia asociația își are

sediul, iar asociația funcționează în temeiul O.G. nr. 26/2000.

competență

Prin sentința nr. 2456 din 13 octombrie 2011, Tribunalul

Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de

soluționare în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta

este membru al pârâtei A.D.I. „

Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării,

Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița”, iar

aceasta funcționează potrivit H.G. nr. 855 din 13 august

2008 și potrivit O.G. nr. 26/2000, astfel cum a fost modificată, fiind

incidente dispozițiile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 potrivit cărora „

cererea în anulare a hotărârii A.G.A. a

asociației se soluționează în Camera de consiliu de către judecătoria în circumscripția

căreia Asociația își are sediul”.

Prin sentința nr. 1452 din 6 martie 2012, Judecătoria

Târgoviște a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența

de soluționare în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a c

onstatat

incidența dispozițiilor art. 20 pct. 1 C. proc. civ., în sensul existenței unui conflict negativ de competență și, în vederea soluționării acestuia, a

înaintat dosarul către Curtea de Apel Ploiești ca instanță competentă a

soluționa acest conflict.

În considerentele

sentinței, s-a reținut faptul că

obiectul cererii de chemare în

judecată este constituit

dintr

-o

obligație

de

a face

vizând

solicitarea de a obliga pârâta la comunicarea către reclamanți a Hotărârii

A.D.I. nr. 21/2010, a proiectului hotărârii, a documentelor de fundamentare și

a procesului verbal al Adunării Generale a A.D.I. din data de 17 septembrie 2010,

precum și o

acțiune

în

anularea

Hotărârii

A.D.I. nr. 21/2010.

Judecătoria

a constatat că Hotărârea A.D.I. nr. 21/2010 este adoptată de pârâta A.D.I. - „

Reabilitarea

Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării

Deșeurilor Solide

în

Județul Dâmbovița”,

în

calitatea acesteia de structură de cooperare cu personalitate juridică de drept

privat și statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, în vederea

îndeplinirii scopului pentru care a fost înființată, că pârâta în cauză a fost

înființată și funcționează nu doar potrivit O.G. nr. 26/2000, ci mai ales

potrivit dispozițiilor speciale incluse în prevederile art. 1, alin. (2) lit. c)

și art. 11 și 13 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale,

în art. 10 din Legea nr. 51/2006, vizând serviciile comunitare de utilități

publice, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, vizând serviciul de

salubrizare al localităților și în H.G. nr. 855/2008, vizând stabilirea formei

actului constitutiv-cadru cât și statutului-cadru al unei astfel de asociații

, iar hotărârile adoptate de o astfel de asociație cu

statut special au un evident caracter de act administrativ.

În raport de aceste considerente, instanța a reținut că

cererea dedusă judecății reprezintă o acțiune în materie de contencios

administrativ, obiectul acesteia încadrându-se în dispozițiile art. 8 din Legea

nr. 554/2004 și nu în dispozițiile art. 23, alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, ca

urmare a reglementărilor legale speciale derogatoare de la dreptul comun,

reglementări care vizează modul de înființare și funcționare a pârâtei în

cauză.

Ploiești

Prin sentința nr. 37/CC din 25 mai 2012, Curtea de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a s

tabilit competența

materială de soluționare a cererii formulată de reclamanții U.A.T. Orașul

Pucioasa, reprezentantă prin Primar și Primarul Orașului Pucioasa, în contradictoriu

cu pârâta A.D.I. - „Reabilitarea Colectării Transportului, Depozitării, Prelucrării

Deșeurilor Solide în județul Dâmbovița”, în favoarea

Tribunalului

Dâmbovița, secția

a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în

esență, că litigiul

are ca obiect

obligarea pârâtei

A.D.I. - „

Reabilitarea

Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în

Județul Dâmbovița”

la comunicarea Hotărârii nr. 21 din 17

septembrie 2010 emisă de aceasta, a proiectului hotărârii, a documentelor de

fundamentare și a procesului-verbal al Adunării Generale din data de 17

septembrie 2010, precum și anularea Hotărârii nr. 21/2010, acțiunea fiind

întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 54/2004

privind contenciosul administrativ.

Curtea

a constatat că hotărârea a cărei anulare și comunicare se solicită a fost

adoptată de A.D.I. - „

Reabilitarea

Colectării,

Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide

în

Județul

Dâmbovița”, care a fost înființată și funcționează în temeiul dispozițiilor

O.G.

nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, Legii nr. 51/2006 vizând

serviciile comunitare de utilități publice, Legii nr. 101/2006 vizând serviciul

de salubrizare al localităților și H.G. nr. 855/2008

pentru

aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de

dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități

publice.

Față

de dispozițiile art. 1 lit. c) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a

administrației publice locale, precum și de art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006

vizând serviciul de salubrizare a localităților, raportat la statutul juridic

prevăzut de lege al pârâtei

A.D.I. - „

Reabilitarea

Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării

Deșeurilor Solide

în

Județul Dâmbovița”,

asociație

de utilitate publică, prin derogare de la prevederile

O.G. nr. 26/2000

cu privire la

asociații și fundații, ce acționează

în numele și pe

seama unităților administrativ-teritoriale membre, conform mandatului

încredințat de acestea, C

urtea a constatat că

nu sunt incidente dispozițiile

art.

23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, fiind aplicabile

în cauză dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,

respectiv art. 2 lit. f) și art. 1 lit. b) din lege.

Pentru

aceste motive,

față de

obiectul cererii de

chemare în judecată, respectiv

obligarea pârâtei

A.D.I. - „

Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării,

Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița”,

asociație de utilitate publică, ce acționează

în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale

membre,

la comunicarea Hotărârii nr. 21 din 17

septembrie 2010 emisă de aceasta, a proiectului hotărârii, a documentelor de

fundamentare și a procesului-verbal al Adunării Generale din data de 17

septembrie 2010, precum și anularea acestei hotărâri,

competența

materială de soluționare revine

Tribunalului Dâmbovița, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

4.

Calea de atac exercitată

Împotriva

sentinței nr. 37/CC din 25 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, pârâta

A.D.I. „Reabilitarea Colectării, Transportului,

Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița” a declarat

recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susține că i

nstanța de judecată a

ignorat prevederile actului normativ în baza căruia a fost înființată Asociația,

respectiv O.G. nr. 26/2000.

Astfel, în cauză,

precizează recurenta, sunt incidente anumite dispoziții exprese, imperative referitoare

la competența materială în judecarea litigilor având ca obiect anularea

hotărârilor adoptate de Adunarea Generală a Asociației. Reclamantei, membru al

Asociației, așa după cum rezulă din Actul Constitutiv, îi sunt aplicabile

prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, care stabilesc „că cererea

în anulare a hotărârii Adunării Generale a Asociației se soluționează în camera

de consiliu de către Judecătoria în circumscripția căreia Asociația își are

sediul".

Având în vedere

aceste argumente, autoritatea recurentă solicită admiterea recursului și modificarea

în tot a sentinței, în sensul stabilirii competenței de soluționare a

litigiului în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de

recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 215/2001, ”două sau mai multe unități administrativ

teritoriale au dreptul ca, în limitele competențelor autorităților lor

deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii,

formând asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de

drept privat și de utilitate publică. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară

sunt de utilitate publică,prin efectul prezentei legi, prin derogare de la

prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și

fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005”.

Totodată, potrivit art.

2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităților

publice, în sensul legii menționate, persoanele de drept privat care, potrivit

legii, au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un

serviciu public, în regim de putere publică.

Față de împrejurarea

că pârâta A.D.I. este o autoritate publică și, totodată, este emitentă a

actului administrativ contestat, respectiv Hotărârea nr. 21 din 17 septembrie 2010,

Curtea de Apel Ploiești a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin.

(3

1

) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități

publice, stabilind competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Potrivit textului de

lege menționat, „soluționarea litigiilor dintre unitățile

administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare

intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și

operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și

încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind

acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Cererea se introduce

la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență

teritorială se află sediul operatorului”.

În

cauza de față, este atacată Hotărârea nr. 21 din 17 septembrie 2010 emisă de

A.D.I., privind constituirea comisiei de verificare a situațiilor întocmite la

nivelul unităților administrativ - teritoriale membre ale A.D.I. privind

numărul de gospodării la nivelul anului 2010, hotărâre adoptată de pârâtă în

calitatea acesteia de structură de cooperare cu personalitate juridică de drept

privat și statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, în vederea

îndeplinirii scopului pentru care a fost înființată.

Pârâta în cauză a

fost înființată și funcționează nu doar potrivit O.G. nr. 26/2000, act normativ

ce constituie reglementarea cu caracter general în ceea ce privește asociațiile

și fundațiile, ci mai ales potrivit dispozițiilor speciale incluse în

prevederile art. 1, alin. (2) lit. c) și art. 11 și art. 13 din Legea nr. 215/2001

a administrației publice locale, în art. 10 din Legea nr. 51/2006 vizând

serviciile comunitare de utilități publice, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006

vizând serviciul de salubrizare al localităților și în H.G. nr. 855/2008 vizând

stabilirea formei actului constitutiv-cadru, cât și statutului-cadru al unei

astfel de asociații.

Prin urmare, instanța

constată incidența în cauză a unor dispoziții exprese imperative în ceea ce

privește înființarea și funcționarea unei astfel de asociații de dezvoltare

intercomunitară, dispoziții care, prin derogare de la dispozițiile de drept

comun reprezentate de prevederile O.G. nr. 26/2000, atribuie instanței de

contencios administrativ competența de a soluționa litigiul promovat de reclamanții

în cauză pentru anularea Hotărârii nr. 21/2010 adoptată de pârâtă.

Or,

potrivit acestor prevederi legale speciale, hotărârile adoptate de o astfel de

asociație cu statut special au un evident caracter de act administrativ,

acestea fiind luate în cadrul asociației, fie în temeiul mandatului direct

primit de la membrii asociației, respectiv de la unitățile

administrativ-teritoriale prin autoritățile deliberative ale acestora, fie ca

urmare a votului exprimat în limitele mandatului primit de la aceleași

autorități deliberative, de către fiecare reprezentant al unităților

administrativ teritoriale astfel asociate, prin exercitarea în acest mod în

comun a autorității publice a fiecăreia dintre autoritățile publice asociate.

Înalta

Curte apreciază că susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt

incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la

asociații și fundații este neîntemeiată.

Asociațiile

de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr.

215/2001 a administrației publice locale, prin derogare de la prevederile O.G. nr.

26/2000 și

art.

11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care,

potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să

presteze un serviciu public, în regim de putere publică (cum este A.D.I.) sunt

asimilate autorităților publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ.

Față

de împrejurarea că pârâta A.D.I. este o autoritate publică și, totodată,

emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat în mod

corect regula prevăzută de art. 51 alin. (3

1

) din Legea nr. 51/2006

a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea

Tribunalului Dâmbovița.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursul formulat în cauză

,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.D.I. - „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării,

Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița” împotriva sentinței nr. 37/CC

din 25 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2013.