ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 751/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 21 iunie 2010, reclamantul Sindicatul Național al

Funcționarilor Publici în numele membrului de sindicat A.P. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu din

cadrul Ministerului Mediului, ca prin hotărârea ce o va pronunța, obligarea

pârâtului la plata indemnizației de conducere pe perioada 09 octombrie 2009

până la momentul eliberării din funcția de Director Coordonator Adjunct al

Comisariatului județean Tulcea din cadrul Comisariatului Regional Galați.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că

d-na A.P. a fost numită prin decizia nr. 357 din 08 octombrie 2009 în funcția

de director coordonator adjunct al Comisariatului județean Tulcea din cadrul

Comisariatului Regional Galați pe perioada cât titularul postului se află în

incapacitate de muncă. Ulterior, prin decizia nr. 393 din 02 decembrie 2009

d-na A.P. a fost numită definitiv în această funcție însă, începând cu luna mai

2010, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a propus numirea în această

funcție a unei alte persoane, fără a-i comunica reclamantei eliberarea din

funcție.

Comisariatul General al Gărzii Naționale a

formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii formulate, ca

neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2894 din 12

aprilie 2011 a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond

a reținut că reclamanta nu a fost numită în funcția de director coordonator

adjunct al Comisariatului județean Tulcea, fiind desemnată să coordoneze

activitatea temporar, fără schimbarea drepturilor salariale și în consecință nu

poate beneficia de indemnizația de conducere solicitată, în temeiul dispozițiilor

art. 10 din O.G. nr. 6/2007.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a

formulat recurs reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în

calitate de reprezentant legal al d-nei A.P., membru de sindicat, criticând-o

ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate

pe dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamant a susținut

în esență că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt incidente

dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 6/2007 privind acordarea dreptului la

indemnizația de conducere, având în vedere că numirea temporară a reclamantei

în funcție s-a făcut în baza unor decizii respectiv decizia nr. 357 din 08

octombrie 2009 și nr. 393 din 02 decembrie 2009 iar perioada în care aceasta a

coordonat activitatea a fost mai mare de 30 de zile.

Examinând actele dosarului și criticile

recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ. și a prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată

că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor

legale, nefiind dat în speță, niciun motiv care să impună modificarea sau

casarea acesteia, iar recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi

respins pentru următoarele argumente.

Potrivit art. 10 alin. (1) din O.G. nr.

6/2007 „funcționarul public care exercită cu caracter temporar, pe o perioadă

mai mare de 30 de zile, în condițiile legii o funcție publică corespunzătoare

categoriei înalților funcționari publici sau categoriei funcționarilor publici

de conducere au dreptul la salariul de bază corespunzător funcției publice

executate temporar, astfel cum este prevăzut în statutul de funcții ale

funcționarului public”.

În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 154/1998 „Salariul de bază pentru personalul cu funcții de

conducere este cel corespunzător funcției de execuție, gradului sau treptei

profesionale, la care se adaugă o indemnizație de conducere, diferențiată în

raport cu complexitatea și răspunderea ce revin funcției de conducere, care

face parte din salariul de bază”.

Art. 92 alin. (5) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul Funcționarilor Publici prevede că „dacă salariul corespunzător

funcției publice pe care o exercită cu caracter temporar este mai mare, funcționarul

public are dreptul la acest salariu”.

Dispozițiile legale mai sus citate și

invocate de recurentul-reclamant atât prin acțiune cât și prin recursul

formulat, reglementează condițiile legale pentru acordarea drepturilor

salariale în cazul exercitării unei funcții de conducere pe o perioadă

determinată, însă acestea nu sunt incidente în speța de față.

Instanța de control judiciar constată că în

mod corect prima instanță a reținut că reclamanta nu poate beneficia de

acordarea indemnizației de conducere întrucât prin deciziile nr. 357 din 08

octombrie 2009 și nr. 393 din 02 decembrie 2009, aceasta nu a fost numită, în

condițiile legii, într-o funcție de conducere, fiind desemnată să exercite

activitatea de coordonare a Comisariatului județean fără modificarea funcției

deținute și cu menținerea drepturilor salariale.

Pe de altă parte, se constată că recurentul -

reclamant nu a contestat cele două decizii în condițiile și termenele stabilite

de dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ coroborate cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută și

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20

din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de A.P. prin

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici împotriva sentinței nr. 2894 din

12 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14

februarie 2012.

Procesat

de GGC - CL