ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 751/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 iunie 2010, reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici în numele membrului de sindicat A.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu din cadrul Ministerului Mediului, ca prin hotărârea ce o va pronunța, obligarea pârâtului la plata indemnizației de conducere pe perioada 09 octombrie 2009 până la momentul eliberării din funcția de Director Coordonator Adjunct al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Comisariatului Regional Galați. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că d-na A.P. a fost numită prin decizia nr. 357 din 08 octombrie 2009 în funcția de director coordonator adjunct al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Comisariatului Regional Galați pe perioada cât titularul postului se află în incapacitate de muncă.

Ulterior, prin decizia nr. 393 din 02 decembrie 2009 d-na A.P. a fost numită definitiv în această funcție însă, începând cu luna mai 2010, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a propus numirea în această funcție a unei alte persoane, fără a-i comunica reclamantei eliberarea din funcție. Comisariatul General al Gărzii Naționale a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii formulate, ca neîntemeiată. Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2894 din 12 aprilie 2011 a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a fost numită în funcția de director coordonator adjunct al Comisariatului județean Tulcea, fiind desemnată să coordoneze activitatea temporar, fără schimbarea drepturilor salariale și în consecință nu poate beneficia de indemnizația de conducere solicitată, în temeiul dispozițiilor art. 10 din O.G.

nr. 6/2007. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în calitate de reprezentant legal al d-nei A.P., membru de sindicat, criticând-o ca nelegală și netemeinică. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamant a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 6/2007 privind acordarea dreptului la indemnizația de conducere, având în vedere că numirea temporară a reclamantei în funcție s-a făcut în baza unor decizii respectiv decizia nr. 357 din 08 octombrie 2009 și nr. 393 din 02 decembrie 2009 iar perioada în care aceasta a coordonat activitatea a fost mai mare de 30 de zile.

Examinând actele dosarului și criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, nefiind dat în speță, niciun motiv care să impună modificarea sau casarea acesteia, iar recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele argumente. Potrivit art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 „funcționarul public care exercită cu caracter temporar, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile legii o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici sau categoriei funcționarilor publici de conducere au dreptul la salariul de bază corespunzător funcției publice executate temporar, astfel cum este prevăzut în statutul de funcții ale funcționarului public”.

În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 154/1998 „Salariul de bază pentru personalul cu funcții de conducere este cel corespunzător funcției de execuție, gradului sau treptei profesionale, la care se adaugă o indemnizație de conducere, diferențiată în raport cu complexitatea și răspunderea ce revin funcției de conducere, care face parte din salariul de bază”. Art. 92 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici prevede că „dacă salariul corespunzător funcției publice pe care o exercită cu caracter temporar este mai mare, funcționarul public are dreptul la acest salariu”. Dispozițiile legale mai sus citate și invocate de recurentul-reclamant atât prin acțiune cât și prin recursul formulat, reglementează condițiile legale pentru acordarea drepturilor salariale în cazul exercitării unei funcții de conducere pe o perioadă determinată, însă acestea nu sunt incidente în speța de față.

Instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta nu poate beneficia de acordarea indemnizației de conducere întrucât prin deciziile nr. 357 din 08 octombrie 2009 și nr. 393 din 02 decembrie 2009, aceasta nu a fost numită, în condițiile legii, într-o funcție de conducere, fiind desemnată să exercite activitatea de coordonare a Comisariatului județean fără modificarea funcției deținute și cu menținerea drepturilor salariale. Pe de altă parte, se constată că recurentul - reclamant nu a contestat cele două decizii în condițiile și termenele stabilite de dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborate cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de A.P. prin Sindicatul Național al Funcționarilor Publici împotriva sentinței nr. 2894 din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2012. Procesat de GGC - CL