ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 615 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: -a admis acțiunea reclamantului C.C.Ș., în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu - Comisariatul General; -a anulat Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă; -a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, aceea de Comisa șef în cadrul Comisariatului Județean Maramureș; -a obligat pe pârâtă la plata drepturilor salariale aferente începând cu data de 24 aprilie 2009 și până al reintegrarea efectivă în funcția publică; -a respins cererea privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General (dosarul de fond), reclamantul, alături de alte persoane care dețineau funcții publice specifice de conducere de comisar regional și comisar al Comisariatelor Regionale și Comisariatelor județene din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, să fie eliberat din funcție începând cu data de 24 aprilie 2009. Decizia respectivă nu este motivată în fapt și se rezumă doar la indicarea în formula introductivă a actelor normative și dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emisă. Ulterior, printr-o altă decizie emisă de aceeași pârâtă s-a decis ca începând cu data de 25 mai 2009 persoanele nominalizate în anexă să coordoneze comisariatele județene până la numirea directorului coordonator adjunct la conducerea acestor instituții (dosarul de fond).

Curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda națională de Mediu – Comisariatul General, reținând că această instituție are calitate procesuală pasivă având în vedere capetele de cerere formulate de reclamant și în considerarea faptului că raportul juridic de funcție publică dedus judecății este stabilit între instituția pârâtă și reclamant. Actul administrativ contestat, Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009, a fost emis în executarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că este neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, prin care s-a reținut că ordonanța de urgență este neconstituțională întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu în care nu avea competență materială, fiind astfel încălcare dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Față de această împrejurare, Curtea de apel a reținut că este nelegal actul administrativ ce formează obiectul cauzei, întrucât a fost emis în executarea unor dispoziții declarate neconforme cu Constituția, astfel că este înfrânt principiul legalității sale. Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 109 raportat la art. 106 din Legea nr. 188/1999, republicată, și ale art. 9 alin. (5) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului de la data încetării raporturilor de serviciu și până la reintegrarea efectivă în funcția publică.

În ceea ce privește excepția inadmisibilități capătului de cerere referitor la reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, a reținut instanța că desemnarea de către autoritatea pârâtă a unei alte persoane în funcția publică respectivă nu poate fi opusă demersului reclamantului deoarece această împrejurare vizează același cadru normativ analizat de Curtea Constituțională în decizia sa de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 și a legii de aprobare. Pentru a pronunța soluția de respingere a capătului de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea de apel a reținut, în raport cu dispozițiile art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. civ., că reclamantul nu a justificat în niciun fel suportarea unor astfel de cheltuieli.

Împotriva sentinței civile nr. 615 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Garda Națională de Mediu – Comisariatul General a declarat recurs în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susține, în esență, că în mod greșit instanța nu a analizat acțiunea reclamantului în raport cu dispozițiile H.G. nr. 112/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, invocate ca temei de drept prin cererea de chemare în judecată, ci numai prin prisma prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 și ale Legii nr. 188/1999, ori prin prisma prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 care erau în vigoare la data pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Analizând cauza prin prims motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare: În cauză este necontestat faptul că decizia contestată în prezente cauză, decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009 (dosarul de fond), prin care s-a dispus eliberarea din funcție a persoanelor care ocupă funcția publică specifică de conducere de comisar regional șef al comisariatelor regionale și comisariatelor județene din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, a fost emisă – așa cum se precizează expres în cuprinsul art. 1 din decizie – în temeiul dispozițiilor art.3 alin. (1) și (11) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.”. De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”. Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei O.U.G. în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională. Sunt neîntemeiate susținerile din recurs referitoare la faptul că instanța nu a anlizat acțiunea prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 112/2009 ori a dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009. Sub acest aspect, Înalta Curte reține, pe de o parte, faptul că instanța nu este obligată a analiza punctual toate dispozițiile invocate fie de reclamant prin cererea de chemare în judecată, fie de către pârât prin întâmpinare, iar sentința ce formează obiectul recursului a fost redactată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, iar susținerile reclamantului și apărările pârâtului au fost în mod corect sistematizate în funcție de legătura lor logică și au primit un răspuns necesar și suficient prin prisma faptului că dispozițiile ordonanței de urgență în baza cărora a fost emis actul vătămător au fost declarate neconstituționale. De altfel, Înalta Curte reține că nici H.G. nr. 112/2009 și nici O.U.G. nr. 105/2009, nu pot valida, sub aspectul legalității, Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009 a cărei nelegalitate a fost analizată și constatată de către instanță prin prisma dispozițiilor în temeiul și în executarea cărora a fost emisă, respectiv ale O.U.G.

nr. 37/2009, constatate a fi neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009. În raport cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentința atacată este nelegală sub aspectul faptului că instanța de fond a dispus anularea Deciziei nr. 125 din 24 aprilie 2009, în integralitatea sa, deși acțiunea a fost formulată doar de una dintre persoanele nominalizate în anexa la decizie, respectiv de către C.C.Ș. în ceea ce privește nelegalitatea eliberării sale din funcția de comisar șef al Comisariatului Județean Maramureș. Astfel fiind, se constată că instanța de fond a dispus anularea deciziei în privința tuturor persoanelor care au fost eliberate din funcția publică specifică de conducere de comisar regional șef al comisariatelor regionale și comisariatelor județene din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, fără ca persoanele respective să fie parte în litigiul dedus judecății.

Pentru acest motiv se constată că recursul este fondat pentru ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât Curtea de apel a anulat decizia contestată în privința tuturor persoanelor eliberate din funcția publică de comisar șef al comisariatelor regionale și comisariatelor județene din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, fără a fi învestită prin acțiune cu o asemenea cerere. În consecință, în raport de cele mai sus reținute, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 304 1 , art. 304 pct. 6 și art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în parte în sensul anulării deciziei nr. 125 din 24 aprilie 2009 a Comisarului General al Gărzii Naționale de Mediu numai în ceea ce privește funcția de comisar șef al Comisariatului Județean Maramureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Garda Națională de Mediu – Comisariatul General împotriva sentinței civile nr. 615 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că anulează Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009 a Comisarului General al Gărzii Naționale de Mediu numai în ceea ce privește funcția de comisar șef al Comisariatului Județean Maramureș. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.