ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 615 din 26 noiembrie
2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal a hotărât următoarele:
-a admis acțiunea reclamantului
C.C.Ș., în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu - Comisariatul
General;
-a anulat Decizia nr. 125 din 24
aprilie 2009 emisă de pârâtă;
-a dispus reintegrarea reclamantului
în funcția publică deținută anterior, aceea de Comisa
șef în cadrul Comisariatului Județean Maramureș;
-a obligat pe pârâtă la plata drepturilor
salariale aferente începând cu data de 24 aprilie 2009 și până al
reintegrarea efectivă în funcția publică;
-a respins cererea privind obligarea
la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această
soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,
următoarele:
Prin Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009
emisă de pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General
(dosarul de fond), reclamantul, alături de alte persoane care
dețineau funcții publice specifice de conducere de comisar regional și
comisar al Comisariatelor Regionale și Comisariatelor județene din
cadrul Gărzii Naționale de Mediu, să fie eliberat din
funcție începând cu data de 24 aprilie 2009.
Decizia respectivă nu este
motivată în fapt și se rezumă doar la indicarea în formula introductivă
a actelor normative și dispozițiilor legale în temeiul cărora a
fost emisă.
Ulterior, printr-o altă decizie
emisă de aceeași pârâtă s-a decis ca începând cu data de 25 mai
2009 persoanele nominalizate în anexă să coordoneze comisariatele
județene până la numirea directorului coordonator adjunct la
conducerea acestor instituții (dosarul de fond).
Curtea de apel a respins
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda
națională de Mediu – Comisariatul General, reținând că
această instituție are calitate procesuală pasivă având în
vedere capetele de cerere formulate de reclamant și în considerarea
faptului că raportul juridic de funcție publică dedus
judecății este stabilit între instituția pârâtă și
reclamant.
Actul administrativ contestat,
Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009, a fost emis în executarea
dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009.
Prin Decizia nr. 1257 din 7
octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că este
neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, prin care
s-a reținut că ordonanța de urgență este
neconstituțională întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu în
care nu avea competență materială, fiind astfel încălcare
dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.
Față de această
împrejurare, Curtea de apel a reținut că este nelegal actul
administrativ ce formează obiectul cauzei, întrucât a fost emis în
executarea unor dispoziții declarate neconforme cu Constituția,
astfel că este înfrânt principiul legalității sale.
Instanța a avut în vedere
dispozițiile art. 109 raportat la art. 106 din Legea nr. 188/1999,
republicată, și ale art. 9 alin. (5) și art. 18 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004 pentru a dispune obligarea pârâtului la plata drepturilor
salariale cuvenite reclamantului de la data încetării raporturilor de
serviciu și până la reintegrarea efectivă în funcția
publică.
În ceea ce privește
excepția inadmisibilități capătului de cerere referitor la
reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută
anterior, a reținut instanța că desemnarea de către
autoritatea pârâtă a unei alte persoane în funcția publică
respectivă nu poate fi opusă demersului reclamantului deoarece
această împrejurare vizează același cadru normativ analizat de
Curtea Constituțională în decizia sa de neconstituționalitate a
O.U.G. nr. 37/2009 și a legii de aprobare.
Pentru a pronunța soluția
de respingere a capătului de cerere referitor la plata cheltuielilor de
judecată, Curtea de apel a reținut, în raport cu dispozițiile art.
274 alin. (1) și (2) C. proc. civ., că reclamantul nu a justificat în
niciun fel suportarea unor astfel de cheltuieli.
Împotriva sentinței civile nr. 615
din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,
de contencios administrativ și fiscal, pârâta Garda Națională de
Mediu – Comisariatul General a declarat recurs în temeiul art. 20 din Legea nr.
554/2004.
Prin motivele de recurs,
recurenta-pârâtă susține, în esență, că în mod
greșit instanța nu a analizat acțiunea reclamantului în raport
cu dispozițiile H.G. nr. 112/2009 privind organizarea și
funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, invocate ca temei de
drept prin cererea de chemare în judecată, ci numai prin prisma
prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 și ale Legii nr. 188/1999, ori prin prisma
prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 care erau în vigoare la data
pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7
octombrie 2009.
Analizând cauza prin prims motivelor
de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru
considerentele arătate în continuare:
În cauză este necontestat
faptul că decizia contestată în prezente cauză, decizia nr. 125
din 24 aprilie 2009 (dosarul de fond), prin care s-a dispus eliberarea din
funcție a persoanelor care ocupă funcția publică
specifică de conducere de comisar regional șef al comisariatelor
regionale și comisariatelor județene din cadrul Gărzii
Naționale de Mediu, a fost emisă – așa cum se precizează
expres în cuprinsul art. 1 din decizie – în temeiul dispozițiilor art.3 alin.
(1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de
îmbunătățire a activității administrației
publice, potrivit cărora:
„(1) Funcțiile publice,
funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim
contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor
publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale
administrației publice centrale din unitățile
administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță
de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum
și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență.
(11) Începând cu data intrării
în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor
publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă
posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod
corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea
raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute
în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și
completările ulterioare.”.
De asemenea, este necontestat
că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea
Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art.
146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea
O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului
că această ordonanță de urgență este lovită
de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu
încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție,
potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta
regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”.
Or, a argumentat Curtea
Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din
categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director
executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate
ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale din unitățile
administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat
că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009
publicată în Monitorul Oficial nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la
rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată
neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5
și 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 și anexa 1, cu motivarea
că acestea conțin aceleași reglementări și
aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit
obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința
neconstituționalității căreia Curtea
Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea
Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin
adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147
alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt
general obligatorii.
Față de aspectele
arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a
apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal
fiind emis în temeiul unei O.U.G. în privința căreia Curtea
Constituțională a statuat că este neconstituțională.
Sunt neîntemeiate susținerile
din recurs referitoare la faptul că instanța nu a anlizat
acțiunea prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 112/2009 ori a
dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009.
Sub acest aspect, Înalta Curte
reține, pe de o parte, faptul că instanța nu este obligată
a analiza punctual toate dispozițiile invocate fie de reclamant prin
cererea de chemare în judecată, fie de către pârât prin întâmpinare,
iar sentința ce formează obiectul recursului a fost redactată cu
respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât
cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea
instanței, iar susținerile reclamantului și apărările
pârâtului au fost în mod corect sistematizate în funcție de legătura
lor logică și au primit un răspuns necesar și suficient
prin prisma faptului că dispozițiile ordonanței de
urgență în baza cărora a fost emis actul
vătămător au fost declarate neconstituționale.
De altfel, Înalta Curte reține
că nici H.G. nr. 112/2009 și nici O.U.G. nr. 105/2009, nu pot valida,
sub aspectul legalității, Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009 a
cărei nelegalitate a fost analizată și constatată de
către instanță prin prisma dispozițiilor în temeiul și
în executarea cărora a fost emisă, respectiv ale O.U.G. nr. 37/2009,
constatate a fi neconstituționale prin Decizia Curții
Constituționale nr. 1257/2009.
În raport cu dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentința atacată
este nelegală sub aspectul faptului că instanța de fond a dispus
anularea Deciziei nr. 125 din 24 aprilie 2009, în integralitatea sa, deși
acțiunea a fost formulată doar de una dintre persoanele nominalizate
în anexa la decizie, respectiv de către C.C.Ș. în ceea ce
privește nelegalitatea eliberării sale din funcția de comisar
șef al Comisariatului Județean Maramureș. Astfel fiind, se
constată că instanța de fond a dispus anularea deciziei în
privința tuturor persoanelor care au fost eliberate din funcția
publică specifică de conducere de comisar regional șef al
comisariatelor regionale și comisariatelor județene din cadrul
Gărzii Naționale de Mediu, fără ca persoanele respective
să fie parte în litigiul dedus judecății.
Pentru acest motiv se constată
că recursul este fondat pentru ipoteza prevăzută de art. 304 pct.
6 C. proc. civ., întrucât Curtea de apel a anulat decizia contestată în
privința tuturor persoanelor eliberate din funcția publică de
comisar șef al comisariatelor regionale și comisariatelor
județene din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, fără a
fi învestită prin acțiune cu o asemenea cerere.
În consecință, în raport
de cele mai sus reținute, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
cu referire la art. 304
1
, art. 304 pct. 6 și art. 312 alin. (1)
și (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, iar sentința atacată
va fi modificată în parte în sensul anulării deciziei nr. 125 din 24
aprilie 2009 a Comisarului General al Gărzii Naționale de Mediu numai
în ceea ce privește funcția de comisar șef al Comisariatului
Județean Maramureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Garda
Națională de Mediu – Comisariatul General împotriva sentinței
civile nr. 615 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,
de contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința
atacată în sensul că anulează Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009
a Comisarului General al Gărzii Naționale de Mediu numai în ceea ce
privește funcția de comisar șef al Comisariatului Județean
Maramureș.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 aprilie 2010.