ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.04.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2010

HOTĂRÂRE
28.04.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 615 din 26 noiembrie

2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

-a admis acțiunea reclamantului

C.C.Ș., în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu - Comisariatul

General;

-a anulat Decizia nr. 125 din 24

aprilie 2009 emisă de pârâtă;

-a dispus reintegrarea reclamantului

în funcția publică deținută anterior, aceea de Comisa

șef în cadrul Comisariatului Județean Maramureș;

-a obligat pe pârâtă la plata drepturilor

salariale aferente începând cu data de 24 aprilie 2009 și până al

reintegrarea efectivă în funcția publică;

-a respins cererea privind obligarea

la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Prin Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009

emisă de pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General

(dosarul de fond), reclamantul, alături de alte persoane care

dețineau funcții publice specifice de conducere de comisar regional și

comisar al Comisariatelor Regionale și Comisariatelor județene din

cadrul Gărzii Naționale de Mediu, să fie eliberat din

funcție începând cu data de 24 aprilie 2009.

Decizia respectivă nu este

motivată în fapt și se rezumă doar la indicarea în formula introductivă

a actelor normative și dispozițiilor legale în temeiul cărora a

fost emisă.

Ulterior, printr-o altă decizie

emisă de aceeași pârâtă s-a decis ca începând cu data de 25 mai

2009 persoanele nominalizate în anexă să coordoneze comisariatele

județene până la numirea directorului coordonator adjunct la

conducerea acestor instituții (dosarul de fond).

Curtea de apel a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda

națională de Mediu – Comisariatul General, reținând că

această instituție are calitate procesuală pasivă având în

vedere capetele de cerere formulate de reclamant și în considerarea

faptului că raportul juridic de funcție publică dedus

judecății este stabilit între instituția pârâtă și

reclamant.

Actul administrativ contestat,

Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009, a fost emis în executarea

dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009.

Prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că este

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, prin care

s-a reținut că ordonanța de urgență este

neconstituțională întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu în

care nu avea competență materială, fiind astfel încălcare

dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Față de această

împrejurare, Curtea de apel a reținut că este nelegal actul

administrativ ce formează obiectul cauzei, întrucât a fost emis în

executarea unor dispoziții declarate neconforme cu Constituția,

astfel că este înfrânt principiul legalității sale.

Instanța a avut în vedere

dispozițiile art. 109 raportat la art. 106 din Legea nr. 188/1999,

republicată, și ale art. 9 alin. (5) și art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 pentru a dispune obligarea pârâtului la plata drepturilor

salariale cuvenite reclamantului de la data încetării raporturilor de

serviciu și până la reintegrarea efectivă în funcția

publică.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilități capătului de cerere referitor la

reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută

anterior, a reținut instanța că desemnarea de către

autoritatea pârâtă a unei alte persoane în funcția publică

respectivă nu poate fi opusă demersului reclamantului deoarece

această împrejurare vizează același cadru normativ analizat de

Curtea Constituțională în decizia sa de neconstituționalitate a

O.U.G. nr. 37/2009 și a legii de aprobare.

Pentru a pronunța soluția

de respingere a capătului de cerere referitor la plata cheltuielilor de

judecată, Curtea de apel a reținut, în raport cu dispozițiile art.

274 alin. (1) și (2) C. proc. civ., că reclamantul nu a justificat în

niciun fel suportarea unor astfel de cheltuieli.

Împotriva sentinței civile nr. 615

din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, pârâta Garda Națională de

Mediu – Comisariatul General a declarat recurs în temeiul art. 20 din Legea nr.

554/2004.

Prin motivele de recurs,

recurenta-pârâtă susține, în esență, că în mod

greșit instanța nu a analizat acțiunea reclamantului în raport

cu dispozițiile H.G. nr. 112/2009 privind organizarea și

funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, invocate ca temei de

drept prin cererea de chemare în judecată, ci numai prin prisma

prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 și ale Legii nr. 188/1999, ori prin prisma

prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 care erau în vigoare la data

pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7

octombrie 2009.

Analizând cauza prin prims motivelor

de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

considerentele arătate în continuare:

În cauză este necontestat

faptul că decizia contestată în prezente cauză, decizia nr. 125

din 24 aprilie 2009 (dosarul de fond), prin care s-a dispus eliberarea din

funcție a persoanelor care ocupă funcția publică

specifică de conducere de comisar regional șef al comisariatelor

regionale și comisariatelor județene din cadrul Gărzii

Naționale de Mediu, a fost emisă – așa cum se precizează

expres în cuprinsul art. 1 din decizie – în temeiul dispozițiilor art.3 alin.

(1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației

publice, potrivit cărora:

„(1) Funcțiile publice,

funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță

de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum

și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de

zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență.

(11) Începând cu data intrării

în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor

publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă

posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod

corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea

raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute

în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și

completările ulterioare.”.

De asemenea, este necontestat

că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art.

146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului

că această ordonanță de urgență este lovită

de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție,

potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta

regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din

categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director

executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale

administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în Monitorul Oficial nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la

rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată

neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5

și 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 și anexa 1, cu motivarea

că acestea conțin aceleași reglementări și

aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit

obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința

neconstituționalității căreia Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin

adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147

alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt

general obligatorii.

Față de aspectele

arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a

apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal

fiind emis în temeiul unei O.U.G. în privința căreia Curtea

Constituțională a statuat că este neconstituțională.

Sunt neîntemeiate susținerile

din recurs referitoare la faptul că instanța nu a anlizat

acțiunea prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 112/2009 ori a

dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009.

Sub acest aspect, Înalta Curte

reține, pe de o parte, faptul că instanța nu este obligată

a analiza punctual toate dispozițiile invocate fie de reclamant prin

cererea de chemare în judecată, fie de către pârât prin întâmpinare,

iar sentința ce formează obiectul recursului a fost redactată cu

respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât

cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, iar susținerile reclamantului și apărările

pârâtului au fost în mod corect sistematizate în funcție de legătura

lor logică și au primit un răspuns necesar și suficient

prin prisma faptului că dispozițiile ordonanței de

urgență în baza cărora a fost emis actul

vătămător au fost declarate neconstituționale.

De altfel, Înalta Curte reține

că nici H.G. nr. 112/2009 și nici O.U.G. nr. 105/2009, nu pot valida,

sub aspectul legalității, Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009 a

cărei nelegalitate a fost analizată și constatată de

către instanță prin prisma dispozițiilor în temeiul și

în executarea cărora a fost emisă, respectiv ale O.U.G. nr. 37/2009,

constatate a fi neconstituționale prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257/2009.

În raport cu dispozițiile art. 304

1

este nelegală sub aspectul faptului că instanța de fond a dispus

anularea Deciziei nr. 125 din 24 aprilie 2009, în integralitatea sa, deși

acțiunea a fost formulată doar de una dintre persoanele nominalizate

în anexa la decizie, respectiv de către C.C.Ș. în ceea ce

privește nelegalitatea eliberării sale din funcția de comisar

șef al Comisariatului Județean Maramureș. Astfel fiind, se

constată că instanța de fond a dispus anularea deciziei în

privința tuturor persoanelor care au fost eliberate din funcția

publică specifică de conducere de comisar regional șef al

comisariatelor regionale și comisariatelor județene din cadrul

Gărzii Naționale de Mediu, fără ca persoanele respective

să fie parte în litigiul dedus judecății.

Pentru acest motiv se constată

că recursul este fondat pentru ipoteza prevăzută de art. 304 pct.

6 C. proc. civ., întrucât Curtea de apel a anulat decizia contestată în

privința tuturor persoanelor eliberate din funcția publică de

comisar șef al comisariatelor regionale și comisariatelor

județene din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, fără a

fi învestită prin acțiune cu o asemenea cerere.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

cu referire la art. 304

1

, art. 304 pct. 6 și art. 312 alin. (1)

și (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, iar sentința atacată

va fi modificată în parte în sensul anulării deciziei nr. 125 din 24

aprilie 2009 a Comisarului General al Gărzii Naționale de Mediu numai

în ceea ce privește funcția de comisar șef al Comisariatului

Județean Maramureș.

Admite recursul declarat de Garda

Națională de Mediu – Comisariatul General împotriva sentinței

civile nr. 615 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că anulează Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009

a Comisarului General al Gărzii Naționale de Mediu numai în ceea ce

privește funcția de comisar șef al Comisariatului Județean

Maramureș.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 261/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 349 din 1 iulie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamante
ÎCCJ 2012-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2983/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 mai 2011, pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul F.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Garda Națion
ÎCCJ 2009-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2243/2009
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 160/CA/2008 din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă acțiunea reclamantului D.C. în contradictoriu cu pârâții G
ÎCCJ 2010-11-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5319/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 ianuarie 2009 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comerc
ÎCCJ 2009-02-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 763/2009
t de o altă persoană. Din acest motiv, reclamantul a fost obligat contrar voinței sale să facă o altă opțiune, respectiv cea de comisar clasa I, grad profesional superior, treapta I de salarizare. Reclamantul consideră că decizia nr. 9/2008
Sursă