ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2243/2009

HOTĂRÂRE
14.04.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2243/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 160/CA/2008 din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă acțiunea reclamantului D.C. în

contradictoriu cu pârâții Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Sibiu

al Gărzii Naționale de Mediu și P.O.M., dispunându-se anularea deciziei nr. 59

din 14 ianuarie 2008, reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, obligarea

pârâților la plata drepturilor salariale calculate de la data eliberării din

funcție și până la data reintegrării acestuia.

De asemenea, instanța de fond a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Garda Națională

de Mediu, Comisariatul Județean Sibiu, precum și capătul de cerere privind

obligarea pârâților la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat, prin cererea de chemare

în judecată anularea deciziei prin care a fost eliberat din funcția deținută și

reintegrarea sa, cu obligarea pârâtelor la plată drepturilor salariale și a

daunelor morale, întrucât actul administrativ atacat a fost emis cu nerespectarea

dispozițiilor legale.

Instanța de fond a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive, invocată de Garda Națională de Mediu,

Comisariatul Județean Sibiu prin întâmpinare, reținând că această autoritate

are calitate procesuală pasivă în raport cu obiectul cauzei deduse judecății.

De asemenea, a respins și excepția de necompetență materială invocată de Garda

Națională de Mediu, întrucât reclamantul are la îndemână posibilitatea de a

alege între două instanțe deopotrivă competente, astfel încât prin introducerea

cererii la Curtea de Apel Alba Iulia și-a manifestat opțiunea privind instanța

de la domiciliul său.

Pe fondul cererii de chemare în judecată,

instanța a apreciat întemeiată acțiunea reclamantului, întrucât decizia atacată

a fost emisă fără respectarea procedurii prevăzută de dispozițiile imperative

ale art. 69 C. muncii și cu încălcarea dispozițiilor art. 70 și art. 74 din

același cod, în sensul că nu a fost întocmit un plan de măsuri sociale cu

consultarea sindicatelor, nu s-a propus un program de formare profesională și

nu s-a inițiat întocmirea unor notificări către organele teritoriale de muncă,

în condițiile în care la nivelul Gărzi Naționale de Mediu a avut loc o

concediere colectivă, prin concedierea unu număr de 32 persoane.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs Garda Națională de Mediu și Garda Națională de Mediu, Comisariatul

Județean Sibiu, solicitând modificarea ei în sensul respingerii în totalitate a

acțiunii formulate de reclamant împotriva deciziei nr. 59 din 14 ianuarie 2008,

emisă de Comisariatul General.

A fost invocat motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut, în

esență, că dispozițiile Codului Muncii, prin prisma cărora în mod greșit a fost

examinată legalitatea acestei decizii, nu sunt aplicabile în cazul încetării

raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, ci numai în ceea ce privește

raporturile de muncă ale personalului contractual din cadrul unei instituții

publice.

În caz contrar, susține recurenta,

dispozițiile generale C. muncii s-ar suprapune cu dispozițiile din legea

specială, fiecare din aceste acte normative stabilind în sarcina angajatorului

obligații fiscale diferite, care nu pot fi aduse la îndeplinire în același

timp.

Or, în raport cu prevederile Legii nr.

188/1999 privind Statutul funcționarului public, decizia atacată este legală,

fiind emisă ca urmare a adoptării H.G. nr. 1224/2007, după obținerea avizului A.N.F.P.

și cu respectarea tuturor condițiilor supuse de acest act normativ u caracter

special.

Examinând actele dosarului, hotărârea

atacată și criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304, art. 304

1

judiciar, Înalta Curte reține că recursul este fondat, pentru considerentele în

continuare arătate.

Comisarul General al Gărzii de Mediu,

prin decizia nr. 59 din 14 ianuarie 2008, a dispus eliberarea a reclamantului D.C. din funcția publică de consilier juridic clasa I, grad profesional

superior, treapta 2 de salarizare, deținută în cadrul Comisariatului General,

cu un preaviz de 30 de zile calendaristice, în perioada căruia Direcției resurse

umane îi revenea obligația de a identifica funcțiile publice vacante

corespunzătoare și a le pune la dispoziția acestuia.

Decizia a fost emisă în temeiul art. 99

alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999, privind

statutul funcționarilor publici, republicată, avându-se în vedere desființarea

unor posturi publice dispusă prin H.G. nr. 1224/2009 și deciziile nr. 300 și

302/2007 ale Comisariatului General al Gărzii de Mediu privind aprobarea

statului de funcții și a structurii organizatorice, avizate de Agenția

Națională a Funcționarilor Publici.

În demersul său judiciar, reclamantul a

invocat nelegalitatea acestei decizii pentru depășirea sferei de atribuții de

către emitentul ei și încălcarea procedurilor prevăzute de Titlul II, Cap V,

Secțiunea a 5-a C. muncii, pretins aplicabile în speță în considerarea

dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, dar și nerespectarea

procedurilor legale prevăzute de art. 99 alin. (6) din acest act normativ și celor

prevăzute de art. 49-52 din Legea nr. 76/2002.

A susținut, de asemenea, că a fost

eliberat dintr-o funcție care nu mai exista la data emiterii deciziei

contestate, toate activitățile de elaborare și aplicare a H.G. nr. 1224/2007

fiind abuzive și în afara cadrului legal.

Reținând că la nivelul Corzii Naționale

de Mediu a avut loc o concediere colectivă, prima instanță a examinat

legalitatea deciziei contestate numai prin prisma dispozițiilor Codului Muncii,

considerate aplicabile speței potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici.

Or, dreptul comun în materia

concedierilor colective este format atât din prevederile Codului Muncii cât și

din cele ale O.U.G. nr. 98/1999 privind protecția persoanelor ale căror contracte

de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, care nu a fost

abrogată în mod expres, rămânând în vigoare și aplicându-se în măsura în care

nu contravin dispozițiilor Codului Muncii.

Acest punct de vedere este majoritar și

în literatura de specialitate[1], fiind

întrutotul justificat, în condițiile în care în acte normative ulterioare[2] acestui cod se fac referiri exprese la respectiva

ordonanță.

Conform art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr.

98/1992, prevederile acesteia nu se aplică salariaților încadrați în aparatul

propriu și în serviciile publice descentralizate ale administrației publice

centrale și locale.

Această prevedere concordă atât cu cea a

art. 1 pct. 2 lit. b) din Directiva 98/59/CE privind armonizarea legislației

statelor membre relativ la concedierile colective, prin care lucrătorii din

administrația publică sunt exceptați de la aplicarea normelor referitoare la

concedierea colectivă, cât și cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, care nu reglementează o atare formă de concediere.

Prin urmare, hotărârea atacată este dată

cu aplicarea greșită a legii, fiind incident în speță motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că recursul va fi admis.

Întrucât prima instanță nu a examinat și

celelalte motive de nelegalitate a deciziei nr. 59 din 14 ianuarie 2008,

invocate de reclamant, ceea ce echivalează cu soluționarea procesului fără a

intra în cercetarea fondului, sub acest aspect, în considerarea dispozițiilor

art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 313 C. proc. civ., se va dispune casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în aceste limite,

aceleiași instanțe.

Admite recursurile declarate de Garda

Națională de Mediu, Comisariatul Județean Sibiu și Garda Națională de Mediu,

Comisariatul General împotriva sentinței nr. 160/CA/2008 din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 615 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: -
ÎCCJ 2009-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 957/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu
ÎCCJ 2010-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 567/2010
Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.M. și în consecință a anulat Decizia nr. 384/2008 a Comisariatului General al Gărzii Naționale de
ÎCCJ 2009-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1167/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 72/CA/2008-PI din 12 mai 2008, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea reclamantului F.V. împotriva pârâților Garda Națională de M
ÎCCJ 2010-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1226/2010
că reclamantul nu a motivat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune morale și că nu se mai impune analizarea viciilor de formă și fond ale actului atacat raportat la cauza de nelegalitate a acestuia, menționată mai s
Sursă