ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2983/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2983/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 19 mai 2011, pe rolul

Curții de Apel Oradea, reclamantul F.V. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Garda Națională de Mediu, Comisariatul General și S.I. - Comisar

General - Garda Națională de Mediu, obligarea pârâtei Garda Națională de Mediu

- Comisariatul General la punerea în executare efectivă a sentinței nr. 37 din

25 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, definitivă și

irevocabilă; reintegrarea efectivă a reclamantului în funcția publică deținută

cu atribuții de conducere specifice a Comisariatului Județean Satu Mare,

redenumită în prezent prim comisar din cadrul Comisariatului Regional Cluj;

anularea Deciziei nr. 254 din 01 septembrie 2010 emisă de către Comisarul

General al Gărzii Naționale de Mediu; obligarea pârâtei la plata drepturilor

salariale de care a fost privat, începând cu 24 aprilie 2009, până la

reintegrarea (efectivă) în funcția de conducere (drepturi cuvenite în calitate

de comisar șef respectiv prim comisar de la data solicitării reîncadrării),

actualizate cu indicele de inflație la zi, la data efectuării plații și la

plata cheltuielilor de judecată.

în motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că, prin Decizia 125 din 24 aprilie 2009 emisă de Comisariatul General

al Gărzii Naționale de Mediu (G.N.M.) a fost eliberat din funcția de comisar

șef pe care o deținea ca angajat al Comisariatului Regional Cluj și avea ca

atribuție principală, conducerea, coordonarea activității Comisariatului

Județean Satu Mare.

Prin Sentința nr. 37/CA/2010,

definitivă și irevocabilă, Curtea de Apel Oradea a anulat decizia mai sus

amintită și a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior,

acela de comisar șef în cadrul Comisariatului Județean Satu Mare

Prin adresa nr. 4287/ GM din 01

august 2010, reclamantul a solicitat pârâtei punerea în executare a hotărârii

judecătorești, investită cu formulă executorie.

Pârâta a refuzat în mod nejustificat

să pună în executare hotărârea judecătorească, cu motivarea că funcția de

comisar șef a fost desființată și repunerea pe postul deținut anterior nu mai

este posibilă.

Totodată, prin Decizia nr. 254 din 01

septembrie 2010 reclamantul a fost numit în funcția publică de execuție, de

comisar clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, gradația

4, din cadrul Comisariatului Județean Satu Mare fiindu-i acordate drepturile

salariale calculate ca diferențe dintre cuantumul drepturilor salariale

aferente funcției publice de comisar șef și drepturile salariale aferente

funcției publice specifice de execuție de comisar clasa I, grad profesional

superior, treapta 1 de salarizare, gradația 4.

Prin adresa 7042/2010, pârâta a

respins plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 254 din 01

septembrie 2010 cu aceeași motivare, în sensul imposibilității reintegrării pe

postul deținut anterior, ca urmare a desființării funcției de comisar sef.

Prin sentința nr. 147 din 20 iunie 2011,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal

a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului F.V., formulată în

contradictoriu cu pârâții Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și S.I.

- Comisar General - Garda Națională de Mediu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că măsura de reintegrare în postul de comisar șef

dispusă de instanță nu poate fi pusă în executare din moment ce postul a fost

desființat, iar noul post de prim - comisar, înființat prin intrarea în vigoare

a H.G. nr. 196/2010 pentru modificarea H.G. nr. 112/2009 privind organizarea și

funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, a fost ocupat, în condițiile legii, cu

avizul de specialitate al A.N.A.F.

Prima instanță a considerat că este

necesar să se facă distincție între funcția publică specifică de conducere de

comisar șef, în accepțiunea H.G. nr. 1224/2007 pentru organizarea și

funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, în prezent abrogată și funcția publică

specifică de conducere de prim - comisar, în accepțiunea prevederilor în

vigoare ale H.G. nr. 112/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii

Naționale de Mediu.

Astfel, funcția de comisar șef

cuprindea atribuții de conducere a fiecărui comisariat județean, în concret,

îndeplinea toate obligațiile care decurg din deținerea calității de ordonator

terțiar de credite, în timp ce funcția de prim - comisar face parte din

aparatul propriu al comisariatelor regionale, organizate ca structuri zonale la

nivel de direcții generale, cu competențe limitate teritorial și conduse de

comisari regionali, fără a avea atribuții de conducere a comisariatelor

județene;

Comisariatele județene au fost

organizate ca structuri teritoriale cu personalitate juridică, conduse de către

un comisar șef, iar în prezent, aceste comisariate județene sunt organizate ca

servicii fără personalitate juridică in cadrul comisariatelor regionale de care

aparțin;

Atribuțiile aferente funcției

publice specifice de conducere de comisar șef sunt complet diferite de

atribuțiile funcției publice specifice de conducere de prim - comisar, iar în

prezent, în structura comisariatelor județene nu se mai regăsesc funcții

publice de conducere.

În acest context, instanța de fond a

apreciat că este nejustificată afirmația reclamantului, potrivit căreia, prin H.G.

nr. 196/2010 funcția specifică de conducere de comisar șef a fost redenumită ca

prim - comisar, aceasta din urmă coordonând activitatea comisariatelor

județene, păstrând în acest sens, în totalitate atribuțiile funcției de comisar

șef.

În optica instanței, prin decizia

contestată nu i s-a aplicat reclamantului un tratament discriminatoriu față de

alți colegi și nu se poate vorbi nici despre neexecutarea unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, din moment ce, reintegrarea

reclamantului pe postul de comisar șef nu mai era posibilă, ca urmare a

desființării acestui post prin H.G. nr. 196/2010.

Împotriva sentinței civile nr. 147/

CA din 20 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal

reclamantul F.V. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac

și modificarea hotărârii atacate în sensul anulării Deciziei nr. 254 din 01

septembrie 2010 emisă de către Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu,

a obligării intimaților la punerea în executare efectivă a hotărârii Curții de

Apel Oradea nr. 37/ CA din 25 ianuarie 2010, definitivă și irevocabilă prin

reintegrarea recurentului în funcția publică deținută anterior cu atribuții de

conducere specifice a Comisariatului Județean Satu-Mare, redenumită în prezent

„prim comisar” din cadrul Comisariatului Regional Cluj, a obligării intimaților

la plata drepturilor salariale de care a fost privat reclamantul, pe perioada

24 aprilie 2009 până la completa reintegrare (efectivă) în funcția de conducere

(drepturi cuvenite în calitate de comisar șef, respectiv de prim comisar, de la

data solicitării reîncadrării), actualizate cu indicele de inflație la zi, la

data efectuării plății, și în sensul obligării intimaților la plata

cheltuielilor de judecată.

A considerat recurentul că sentința

recurată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

I. Încălcarea dreptului la apărare

prevăzut de art. 24 din Constituție, a principiului rolului activ al instanței

de judecată prevăzut de art. 129 C. proc. civ. și a dreptului la un proces

echitabil prevăzut de art. 6 din Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Prima instanță, s-a arătat, a

respins acțiunea reclamantului fără a administra probele esențiale în dovedirea

identității între funcțiile de comisar șef și cea de prim comisar, solicitate

prin cererea de chemare în judecată. Faptul că reclamantul nu a fost prezent la

primul termen de judecată nu poate fi apreciat ca o renunțare la acțiune și la

administrarea probelor solicitate în sprijinul acesteia, iar în plus s-a

menționat că întâmpinarea depusă de intimați nu a fost comunicată recurentului

pentru a i se da posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la

apărările formulate de pârâți.

Prin urmare, a considerat recurentul

că respingerea probelor solicitate și necomunicarea întâmpinării au încălcat

dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție și dreptul la un proces

echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O și au adus atingere principiului

rolului activ al instanței de judecată prevăzut de art. 129 C. proc. civ.

II. Hotărârea primei instanțe

cuprinde motive contradictorii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul

7 C. proc. civ.).

Pentru a motiva imposibilitatea

reintegrării reclamantului pe postul deținut anterior, a considerat recurentul

că instanța de fond a prezentat argumente contradictorii. Astfel, într-o primă

serie de argumente instanța de fond a apreciat că funcția de prim comisar este

o funcție de conducere și că aceasta diferă de funcția de comisar șef, dar în

final aceeași instanță a considerat că în structura comisariatelor județene nu

se mai regăsesc funcții publice de conducere. Or, în ipoteza în care funcția de

prim comisar nu este o funcție de conducere compararea acestei funcții cu cea

de comisar șef nu mai are nicio relevanță.

III. Hotărârea primei instanțe a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (motivul de recurs

prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ.).

Reclamantul a arătat că judecătorul

fondului a interpretat și aplicat în mod eronat legea considerând că funcția de

prim comisar este diferită de funcția de comisar șef în cadrul Gărzii Naționale

de Mediu și că în structura comisariatelor județene nu se mai regăsesc funcții

publice de conducere. S-a relevat, de către recurent, că susținerea primei

instanțe conform căreia în structura comisariatelor județene nu se mai regăsesc

funcții publice de conducere este neîntemeiată și nelegală deoarece: 1) din

punct de vedere juridic funcția de conducere a comisariatelor județene nu a

fost desființată prin H.G. nr. 196/2010 ci doar redenumită; 2) funcția de

conducere a comisariatelor județene continuă să fie exercitată și în fapt. De

asemenea, a precizat reclamantul că este neîntemeiată și nelegală și susținerea

primei instanțe în sensul că funcția de prim comisar este diferită de funcția

de comisar șef, întrucât: 1) pentru a stabili că cele două funcții de conducere

sunt diferite nu s-a analizat de judecătorul fondului fișele postului aferente

celor două funcții; 2) preluând în totalitate apărările intimaților judecătorul

fondului a plecat de la premise eronate pentru a stabili că cele două funcții

de comisar șef și de prim comisar sunt diferite; 3) prima instanță nu putea să

facă comparație între funcția de comisar șef reglementată de H.G. nr. 1224/2007

și funcția de prim comisar reglementată de H.G. nr. 112/2009 deoarece la data

formulării cererii de reintegrare pe postul deținut anterior H.G. nr. 1224/2007

emisă în baza O.U.G. nr. 107/2007 nu mai producea efecte juridice, ca urmare a

faptului că O.U.G. nr. 107/2007 a fost respinsă de Parlament; 4) H.G. nr. 112/2009

nu a modificat cu mai mult de 50% atribuțiile aferente funcției publice de

conducere a comisariatului județean astfel cum aceasta a fost reglementată de

H.G. nr. 1224/2007, dovadă fiind numirea recurentului în funcția de comisar șef

la data de 1 aprilie 2009 în noua funcție de conducere; 5) chiar dacă s-ar

considera că funcția de prim comisar este diferită de funcția de comisar șef,

H.G. nr. 196/2010 nu a modificat cu mai mult de 50% atribuțiile aferente

funcției publice de conducere a comisariatului județean astfel cum aceasta a

fost reglementată de H.G. nr. 112/2009.

A considerat reclamantul că refuzul

de reintegrare a sa în funcția de prim comisar este nejustificat și pentru că

are loc o discriminare față de alți colegi aflați în aceeași situație cu

recurentul, respectiv prin raportare la foștii comisari șefi din comisariatele

județene Bistrița, Gorj și Vrancea care au fost demiși alături de recurent prin

aceeași Decizie nr. 124 din 24 aprilie 2009, care au câștigat în instanță

dreptul de a fi reintegrați pe postul deținut anterior, iar Garda Națională de

Mediu i-a reintegrat pe funcția de prim comisar. Garda Națională de Mediu nu a

putut prezenta o justificare rezonabilă și obiectivă care să explice de ce

unele persoane aflate în situații identice au fost reintegrate pe funcția de

prim comisar iar recurentul nu, astfel că prin această situație discriminatorie

s-a adus atingere și art. 14 din C.E.D.O. raportat la art. 1 din protocolul nr.

1 la C.E.D.O.

A mai învederat reclamantul F.V. că,

deși prin adresa nr. 4217 din 2 septembrie 2010 Garda Națională de Mediu a

recunoscut că i se cuvin și pentru viitor drepturile salariale stabilite în

hotărârea judecătorească de integrare, prin Decizia nr. 254 din 1 septembrie

2010 atacată s-a dispus plata drepturilor salariale aferente funcției de

conducere doar până la data numirii în funcția de execuție. Decizia nr. 254 din

1 septembrie 2010, s-a arătat, a fost dată cu încălcarea Legii nr. 188/1999 și

contrar dispozițiilor hotărârii judecătorești de reintegrare, iar pe cale de

consecință aceasta este lovită de nulitate deoarece încalcă principiul

legalității actului administrativ, ceea ce presupune conformitatea acestuia cu

Constituția și cu actele normative incidente la momentul emiterii sale. În

fine, reclamantul a mai precizat că în cauze similare (cauza Teodorescu versus

România) C.E.D.O. a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului la un

proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. pentru faptul că

autoritățile statului român nu a pus în executare o hotărâre judecătorească de

reintegrare a unei persoane pe un post deținut anterior.

În drept recursul a fost întemeiat

pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7 și 9, art. 304

1

C. proc. civ., H.G. nr. 112/2009, art. 99 alin. (1) lit. c) și art. 100 din

Legea nr. 188/1999, art. 10 și art. 56 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, art. 6

și art. 14 din C.E.D.O. raportat la art. 1 din protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Intimații Garda Națională de Mediu –

Comisariatul General și Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu nu au

depus întâmpinare.

Recursul este fondat și va fi admis,

cu consecința casării sentinței nr. 147/ CA/2011, P.I. din data de 20 iunie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reclamantul a solicitat, prin

cererea cu care a învestit Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, obligarea pârâtei Garda Națională de Mediu

– Comisariatul General la punerea în executare efectivă a Hotărârii nr. 37/ CA

din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, în sensul reintegrării efective a reclamantului în

funcția publică deținută cu atribuții de conducere specifice a Comisariatului

Județean Satu-Mare, redenumită prim comisar în cadrul Comisariatului Regional

Cluj, anularea Deciziei nr. 254 din 1 septembrie 2010 emisă de către Comisarul

General al Gărzii Naționale de Mediu, obligarea pârâtei Garda Națională de

Mediu la plata drepturilor salariale de care a fost privat reclamantul începând

cu data de 24 aprilie 2009 până la efectiva și completa reintegrare în funcția

de conducere, actualizate cu indicele de inflație la zi, la data efectuării

plății, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Se reține, în litigiu, că prin

Hotărârea nr. 37/CA/2010, P.I. din data de 25 ianuarie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de

reclamantul F.V. împotriva pârâtei Garda Națională de Mediu – Comisariatul

General București, cu consecința anulării Deciziei nr. 125 din 24 aprilie 2009 emisă

de Garda Națională de Mediu – Comisariatul General (prin care, având în vedere

prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009, s-a dispus eliberarea reclamantului

din funcția de comisar șef al Comisariatului Județean Satu-Mare al Gărzii

Naționale de Mediu), a dispunerii reintegrării reclamantului pe postul deținut

anterior, acela de comisar șef în cadrul Comisariatului Județean Satu-Mare,

precum și a obligării pârâtei Garda Națională de Mediu – Comisariatul General

București la plata drepturilor salariale de care a fost privat reclamantul,

începând cu data de 24 aprilie 2009 și până la completa reintegrare.

Urmare demersurilor reclamantului în

vederea punerii în executare a dispozițiilor Hotărârii nr. 37/CA/2010, P.I. din

data de 25 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a fost emisă Decizia nr. 254 din data de

1 septembrie 2010, prin care Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu a

stabilit că F.V., comisar clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de

salarizare, gradația 4, din cadrul Comisariatului Județean Satu-Mare, va

beneficia de drepturile salariale calculate ca diferență dintre cuantumul

drepturilor salariale aferente funcției publice de comisar șef și drepturile

salariale aferente funcției publice specifice de execuție de comisar clasa I,

grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, gradația 4. Totodată, cu

adresa nr. 4287/ GM din 2 septembrie 2010, referitoare la cererea reclamantului

F.V. de reintegrare în funcția publică, Garda Națională de Mediu – Comisariatul

General a comunicat recurentului că prin H.G. nr. 196/2010 de modificare a H.G.

nr. 112/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu în

structura Gărzii Naționale de Mediu funcția de comisar șef din cadrul

comisariatelor județene a fost desființată și că la acel moment la nivelul

comisariatelor județene, a Comisariatului Municipiului București și a

Comisariatului Rezervației Biosferei „Delta Dunării” din cadrul Gărzii

Naționale de Mediu nu mai există nicio funcție de conducere.

Potrivit prevederilor art. 129 alin.

(4) C. proc. civ., „Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe

care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor,

judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau

în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de

drept, chiar dacă sunt menționate în cerere sau în întâmpinare”.

În exercitarea rolului activ ce

revine judecătorului în procesul civil, prima instanță era datoare, în litigiu,

în raport de capetele de cerere din acțiunea reclamantului, precum și de

motivele de fapt și de drept invocate în susținerea acestora, prealabil

judecării fondului cauzei, să solicite recurentului cuvenitele precizări și

lămuriri, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată se tinde la

punerea efectivă în executare a dispozițiilor Hotărârii nr. 37/CA/2010, P.I.

din data de 25 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă.

Or, pentru punerea în executare a

unei hotărâri pronunțate în materia contenciosului administrativ, cum este

situația în cauză, nu se poate concepe formularea unei noi acțiuni la aceeași

instanță de contencios administrativ împotriva refuzului autorităților de a

executa o atare hotărâre, întrucât, pe de o parte, o nouă acțiune în acest sens

nu s-ar încadra în prevederile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, și, pe de altă parte, a-i cere reclamantului să facă alte demersuri

al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, și anume ca instanța să

dispună încă odată autorității administrative competente să execute o hotărâre

judecătorească definitivă ar fi prea excesiv și nu ar răspunde cerințelor art. 35

alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Pe de altă parte, în Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se

reglementează expres, în cadrul capitolului III, procedura de executare a

hotărârilor judecătorești date temeiul acestui act normativ, relevante fiind,

în speță, prevederile art. 24 alin. (1) și (2) și art. 25 alin. (1).

Într-adevăr, potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, „(1)

Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie,

să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un înscris sau

să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive

și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa

unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică

conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă

de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul

are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”. De asemenea, în conformitate cu

dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Sancțiunea și despăgubirile

prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de

executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de

urgență, cu citarea părților”.

În cadrul procedurii de executare pe

care o reglementează art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, instanța de

executare (care este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios

administrativ) nu mai poate pune în discuție legalitatea sau temeinicia

hotărârii judecătorești a cărei executare se solicită, ci are a analiza numai

dacă actul emis de autoritatea publică se conformează obligațiilor impuse prin

titlul executoriu, iar despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) nu au doar

scopul reparării prejudiciului suferit pentru întârziere, ci sunt concepute ca

un veritabil mijloc de constrângere pentru obținerea executării hotărârii.

În raport de cele mai sus arătate,

fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 5 C. proc. civ.,

se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) și

(3) și art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de reclamantul F.V.

împotriva sentinței nr. 147 din 20 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de F.V.

împotriva Sentinței nr. 147 din 20 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 iunie 2012.