ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1226/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1226/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată că prin decizia nr. 955 din 20 martie 2009 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a fost admis recursul
declarat de pârâta E.P.C.O. BULGARIA, împotriva deciziei nr. 252 din 30 mai
2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială; a fost
casată decizia atacată cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel București,
secția a V-a comercială.
Pentru a pronunța
această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că hotărârea
instanței de apel nu răspunde exigențelor legale sub aspectul motivării impuse
de articolul 261 C. proc. civ., în măsura în care conține numai afirmații cu
privire la legalitatea și temeinicia sentinței fondului, fără ca această
concluzie să fie fundamentată pe argumente de fapt și de drept cu referire la
criticile formulate prin motivele de apel.
Argumentul instanței
în sensul că sumele la care pârâta a fost obligată sunt corecte deoarece au
fost verificate pe aspectul modului de calcul de expertiză contabilă dispusă în
apel este insuficient deoarece contestările pârâtei au vizat în primul rând
aspecte ce țin de interpretarea clauzelor contractului de natura obligațiilor
asumate și de efectele convențiilor de reeșalonare a scadenței obligațiilor
asumate, aspecte care nu intră în sfera atribuțiilor expertului ci constituie chestiuni
de judecată esențiale în soluționarea cauzei.
În apel după casare,
prin decizia nr. 357 din 7 iulie 2009 Curții de Apel București, secția a V-a
comercială, se respinge apelul formulat de apelanta reclamantă A.V.A.S. împotriva
sentinței comerciale nr. 12169 din 27 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București,
secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 15987/3/2004 și se admite apelul
formulat de apelanta pârâtă E.P.C.O. BULGARIA împotriva aceleiași sentințe pe
care o schimbă în tot în sensul că se respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea de apel a constatat că prin sentința comercială nr. 12169
din 27 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a
fost admisă cererea formulată de reclamanta A.V.A.S., în contradictoriu cu
pârâta SC E.P.C.O. BULGARIA și a fost obligată pârâta la plata sumei de 693.852
Euro reprezentând penalități.
Pentru a pronunța
această soluție, tribunalul a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile
ce-i reveneau din contractul de vânzare-cumpărare nr. 20 din 224 decembrie 2001,
contract ce are ca obiect vânzarea către pârâtă a unui procent de 69,984 % din
valoarea capitalului social subscris al SC C. SA BUZĂU.
S-a reținut că pârâta
nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la clauza nr. 8 octombrie 2 prin care
s-a obligat să determine societatea să plătească vânzătorului dividendele
restante inclusiv cele aferente anului 2001 și daunele datorate, neîndeplinirea
acestei obligații determinând plata unei penalități de 15 % din prețul de
cumpărare, respectiv 138.986 Euro. De asemenea, s-a reținut că pârâta nu și-a
îndeplinit obligația de înregistrare a gajului, astfel că datorează penalități
de 0,1 % pe zi, în cuantum de 274.119 Euro începând cu data de 23 februarie 2002.
Pentru înregistrarea cu întârziere a garanției reale mobiliare la arhiva
electronică, începând cu 16 februarie 2002, pârâta datorează penalități în sumă
de 280.675 Euro.
Împotriva acestei
sentințe au formulat apel ambele părți.
Apelanta pârâta a
criticat sentința arătând că nu datorează penalități întrucât obligația
prevăzută la art. 8 octombrie 2 din contract este o obligație de mijloace iar
nu de rezultat, respectiv obligația de a determina societatea să plătească
dividendele restante și daunele aferente, negarantând în nici un fel
reclamantei îndeplinirea acestei obligații de către societate.
De asemenea, în ceea
ce privește penalitățile datorate ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate
prin art. 8 noiembrie 3. pârâta arată că părțile au încheiat actul adițional nr.
1 din 11 decembrie 2003 prin care au convenit modificarea contractului cu
privire la reeșalonarea obligațiilor de investiții ale pârâtei.
Așa fiind, pârâta în
mod greșit a fost obligată la plata unor penalități pentru neîndeplinirea unor
obligații care nu erau scadente.
A.V.A.S., a criticat
sentința sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată în cuantum de
1.853,5 Ron.
În apel după casare a
fost efectuată o expertiză financiar contabilă. Această expertiză nu a făcut
decât niște calcule pur matematice având în vedere pretențiile reclamantei A.V.A.S.
și prevederile contractuale cu privire la cuantumul penalităților.
Criticile aduse
sentinței de către apelanta pârâtă au fost considerate ca întemeiate deoarece,
potrivit dispozițiilor art. 8 octombrie 2. din contractul încheiat, pârâta, în
calitate de acționar majoritar, s-a obligat să determine societatea să
plătească vânzătorului dividendele restante inclusiv cele aferente anului 2001
și daunele aferente acestora (daune al căror cuantum va fi stabilit de
instanțele judecătorești competente prin hotărâri judecătorești definitive) în
termen de 1 an de la data transferului dreptului de proprietate asupra
acțiunilor.
Așadar apelanta
pârâtă și-a asumat o obligație de mijloace și nu de rezultat, obligația sa
fiind aceea de a determina societatea să plătească dividendele restante.
În cazul unei
obligații de mijloace îndatorirea asumată nu este precizată la momentul
contractării, iar în cazul neatingerii rezultatului dorit sarcina de a dovedi
în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus pentru atingerea acestuia
prudența și diligenta care se impuneau, revine creditorului.
În speță, A.V.A.S.,
nu a făcut dovada că pârâta nu a depus diligențele necesare pentru a determina
societatea să plătească dividendele restante.
Așadar nu s-a făcut
dovada că în calitate de acționar majoritar în cadrul unei adunări generale
pârâta s-ar fi opus sau ar fi votat împotrivă ca societatea să achite
dividendele restante.
Răspunderea
debitorului pentru neexecutarea obligației este angajată numai dacă nu a
utilizat toate mijloacele sau a procedat cu neglijență sau imprudență. Ca atare
era necesar să se dovedească culpa.
În ceea ce privește
obligația prevăzută la art. 8 noiembrie 3 din contract, respectiv de a
înregistra garanția reală mobiliară în registrul independent național al
acționarilor și la arhiva electronică pentru acțiunile rezultate din majorarea
capitalului social cu valoarea investițiilor asumate pentru anul 2002 precum și
obligația să prezinte vânzătorului dovada înregistrării garanției reale
mobiliare, Curtea reține următoarele:
Părțile au încheiat
actul adițional nr. 1 din 11 decembrie 2003 prin care au convenit modificarea
contractului în sensul reeșalonării obligațiilor de investiții ale apelantei
pârâte.
Așa fiind, tribunalul
în mod greșit a obligat pârâta la plata de penalități pentru neîndeplinirea
unor obligații care nu erau scadente față de actul adițional încheiat.
Împotriva acestei
decizii reclamanta A.V.A.S. București a declarat recurs invocând art. 304 pct. 9
și 169 C. proc. civ., precum și art. 969, 1169, 1082 C. civ. La data de 25
ianuarie 2010 recurenta și-a restrâns cuantumul pretențiilor la suma de 1835,50
lei reprezentând cheltuieli de judecată pentru că noul debitor ce a preluat
drepturile și obligațiile intimatei a achitat sumele datorate de fostul
cumpărător cu titlu de penalități și care au format obiectul prezentului dosar.
Înalta Curte,
analizând actele și lucrările dosarului, va respinge recursul pentru
următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 132
din Titlul III (Procedura înaintea primei instanțe) C. proc. civ., obiectul
acțiunii civile poate fi modificat dacă se solicită aceasta la prima zi de înfățișare.
De asemenea, nu se considera modificare a obiectului cererii micșorarea câtimii
pretențiilor si nu se va acorda termen paratului pentru a lua cunoștință de
aceasta modificare.
Cazurile prevăzute de
art. 132 C. proc. civ., se refera la procedura în fața primei instanțe.
Căile de atac
ordinare au ca obiect analiza legalității si temeiniciei hotărârilor date în
primă instanță sau în fază procesuală a apelului.
Astfel, este
inadmisibilă mărirea sau micșorarea câtimii obiectului cererii de chemare in
judecata in alta faza procesuala decât in prima instanța, chiar dacă aceasta
mărire/micșorare a pretențiilor nu este calificata în drept ca o modificare a
cererii de chemare în judecată.
În cazul de față,
prin precizarea la recurs, recurenta A.V.A.S. solicita restrângerea
pretențiilor în sensul că renunța în întregime la pretențiile solicitate prin
acțiune pretinzând doar acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de
1.835,50 lei ocazionate în faza procesuală a apelului.
Față de faptul că
instanța de recurs este investită cu analiza legalității hotărârii din apel
limitându-se la motivele de recurs cu care a fost sesizată, apreciem
inadmisibilă precizarea recurentei în această fază procesuală.
În conformitate cu
dispozițiile art. 312 C. proc. civ., instanța poate: i) admite recursul
modificând în tot sau în parte hotărârea recurată sau o poate casa, ii)
respinge recursul sau iii) să ia act de renunțarea la recurs coroborat cu
dispozițiile art. 246 C. proc. civ. (plus anularea sau constatarea perimării
recursului).
În concluzie,
precizarea recurentei ca fiind o micșorare a câtimii obiectului cererii de
chemare în judecată, este inadmisibilă în această fază procesuală.
Recursul formulat de
recurenta-reclamantă este nefondat, fiind doar formală indicarea motivului de
recurs prevăzut de dispozițiile art. 304, pct. 9 C. proc. civ. și coroborarea
acestuia cu textele legale „greșit încălcate sau aplicate”, respectiv art. 969 C.
civ., art. 1169 C. civ., art. 1082 C. civ. si art. 169 C. proc. civ.
Nu hotărârea
instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 969 C. civ., art. 1169 C. civ., art. 1082 C. civ. si art. 169
C. proc. civ., ci hotărârea instanței de fond pe care, în mod legal si
temeinic, Curtea de Apel București a cenzurat-o și a schimbat-o în totalitate
respingând acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Apreciind asupra
probelor administrate în cauză și asupra cererilor și apărărilor părților,
instanța de apel a reținut o stare de fapt și de drept cu corespondent în
realitate și în normele legale în vigoare, aplicând în mod corect dispozițiile art.
969 C. civ., care consacra principiul obligativității convențiilor legal
încheiate pentru părțile contractante, precum si cele ale art. 1169 C. civ., art.
1082 C. civ. si art. 169 C. proc. civ., referitoare la probațiune.
Având în vederea
caracterul devolutiv al apelului, instanța de apel a analizat cauza sub toate
aspectele de fapt și de drept pronunțând o hotărâre legală si temeinică.
Cu privire la motivul
de recurs referitor la aplicarea greșită și încălcarea dispozițiilor art. 969 C.
civ., de către instanța de apel:
Curtea apreciază că
instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 969 C. civ., atât cu
privire la clauzele prevăzute în art. 8 octombrie 2 din Contract coroborat cu
art. 8.15, alin. (l), cât și cu privire la dispozițiile art. 8 noiembrie 3.7 alin.
(1) – (4) din Contract.
La data de 24
decembrie 2001, între intimată și A.V.A.S. a fost încheiat contractul de
vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 20 din 24 decembrie 2001 (denumit în
continuare „Contractul”), prin care intimata a dobândit un număr de 1.930.370
acțiuni reprezentând 69,984 % din capitalul social al SC C. SA Buzău.
Conform art. 8
octombrie 2 din Contract „cumpărătorul (intimată) în calitate de acționar
majoritar, se obligă să determine Societatea să plătească Vânzătorului
(intimatei - reclamante) dividendele restante, inclusiv cele aferente anului
2001 și daunele aferente acestora (daune al căror cuantum va fi stabilit de
instanțele judecătorești competente prin hotărâri judecătorești definitive) în
termen de un an de la data transferului dreptului de proprietate asupra
acțiunilor".
Art. 8.15 alin. (1)
din Contract prevede ca în cazul neîndeplinirii obligației mai sus menționate,
intimata se obligă să plătească reclamantei o penalitate de 15 % din prețul de
cumpărare.
În mod corect
instanța de apel a calificat obligația asumată de intimata societate prin art. 8
octombrie 2 din Contract drept o obligație de mijloace, iar nu de rezultat,
intimata asumându-și obligația de a determina Societatea la plata dividendelor
restante și daunelor aferente, negarantând în nici un fel reclamantei
îndeplinirea acestei obligații de către Societate, respectiv neangajându-se la
obținerea unui rezultat.
Chiar modul de
redactare al clauzei contractuale conduce la concluzia clară că obligația
asumată este o obligație de mijloace și nu de rezultat.
Daunele aferente
dividendelor restante au fost stabilite pe cale judecătorească, de către A.P.A.P.S.
(actual A.V.A.S., reclamantă) în contradictoriu cu SC C. SA Buzău, așa cum
reiese din sentințele depuse la dosarul cauzei, respectiv sentințele nr. 543
din 09 mai 2000, nr. 537 din 13 martie 2002 și sentința nr. 1327 din 09 mai 2003
pronunțate de Tribunalul Buzău.
În cadrul acestor
dosare pârâta SC C. SA a avut o atitudine de acceptare a cererii reclamantei și
a fost de acord cu plata acestor dividende. Atitudinea procesuală a pârâtei în
cadrul acestor dosare se datorează acordului și susținerii în acest sens de
către intimată, în calitate de acționar majoritar.
Se demonstrează
astfel că intimata a avut o abordare activă în cuantificarea pe cale
judecătorească a daunelor datorate către A.V.A.S. a urmare a neplății
dividendelor datorate.
Stabilirea întinderii
acestor daune pe cale judecătorească este prevăzută expres în art. 8 octombrie 2
din Contract; plata acestora nu putea fi votată într-o Hotărâre a Adunării
Generale a Acționarilor SC C. SA înaintea stabilirii cuantumului lor.
Intimata a efectuat
toate demersurile și a depus toate diligentele pentru stabilirea daunelor
datorate A.V.A.S. de către SC C. SA tocmai în scopul convocării unei Adunări
Generale a Asociaților având ca ordine de zi restituirea dividendele restante,
inclusiv cele aferente anului 2001 și daunele aferente acestora către A.V.A.S.
În ceea ce privește
obligația de mijloace de a determina Societatea (SC C. SA) sa plătească A.V.A.S.
dividendele restante, inclusiv cele aferente anului 2001 și daunele aferente
acestora către A.V.A.S., executarea acesteia se poate realiza exclusiv prin
participarea și exprimarea votului în Adunarea Generală a Acționarilor
Societății.
Intimată în calitate
de acționar nu avea nici un alt mijloc sau posibilitate de a determina plata
dividendelor decât cea menționată, fapt necontestat de intimata-reclamantă A.V.A.S.,
intimată depunând toate diligentele în acest sens, prezentându-se în Adunarea
Generală a Acționarilor Societății și votând pentru repartizarea dividendelor.
Faptul că Societatea a plătit sau nu aceste dividende nu-i poate fi imputat
intimatei, aceasta neasumându-și o obligație de a garanta executarea acestei
obligații de către Societate, terț în raport cu raportul obligațional creat
prin Contract.
Intimată și-a
executat în mod complet și suficient această obligație, prin inițierea unor
Adunări Generale a Acționarilor, supunerea pe ordinea de zi a acestei
chestiuni, discutarea acesteia și votarea în favoarea obligării Societății la
plata respectivelor dividende. Finalizarea si îndeplinirea obligației asumate
de către intimată societate consta in emiterea unei hotărâri A.G.A. de
repartizare și plata a dividendelor SC C. SA către A.V.A.S.
Mai mult decât atât,
intimata, în calitate de acționar majoritar al SC C. SA nu putea să își asume
contractual o obligație ce ar fi în afara drepturilor si obligațiilor conferite
de Legea societăților comerciale nr. 31/1990 acționarului unei societăți.
Or, conform
dispozițiilor imperative ale Legii speciale nr. 31/1990, acționarul unei
societăți are dreptul și obligația de a convoca Adunarea Generală a
Acționarilor, de a propune împărțirea si acordarea dividendelor si de a își
exprima votul în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, fapte săvârșite de
către intimată societate.
Cu privire la motivul
de recurs referitor la aplicarea greșită și încălcarea de către instanța de
apel a dispozițiilor art. 1169, 1082 C. civ. si art. 169 C. proc. civ.:
Recurenta afirmă că
sarcina probei revine celui care face o propunere afirmativă și, că, în speță
reclamanta a dovedit faptul generator al dreptului, respectiv existenta
Contractului.
Mai mult, apreciază
recurenta că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 1082 C. civ.,
potrivit căruia culpa este prezumată, fără a distinge între felul obligației,
de diligență sau de rezultat.
Instanța de apel a pronunțat
o hotărâre legală si temeinică cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 1169,
1082 C. civ. și art. 169 C. proc. civ.
Astfel, după cum s-a
mai arătat, printr-o interpretare corectă a actului dedus judecății, a
Contractului si a obligațiilor părților, instanța de apel a reținut că
obligația intimatei prevăzută la art. 8 octombrie 2 din Contract este o
obligație de mijloace și nu de rezultat.
Diferența între
obligațiile de mijloace și de rezultat se manifestă și sub aspectul
probațiunii.
Astfel, aflându-ne în
fața unei obligații de mijloace, dispozițiile art. 1082 C. civ., nu se aplică.
Textul legal sus-citat presupune existenta unui rezultat, ceea ce exclude
obligațiile de mijloace.
În cazul probațiunii
executării obligației de mijloace, sarcina probei, cu privire la dovedirea
culpei debitorului obligației incumbă reclamantului, acesta trebuie sa
dovedească faptul că nu s-au depus toate diligențele.
Pentru a se putea
angaja răspunderea civilă contractuală trebuie întrunite următoarele condiții:
Fapta ilicită,
neexecutarea obligației;
Existența unui
prejudiciu;
Având în vedere
natura clară a obligației asumate de intimată, în mod greșit și nelegal,
Tribunalul București a calificat această obligație ca fiind o obligație de
rezultat, obligând intimata, în lipsa dovedirii de către A.V.A.S. a culpei, la
plata de penalități, în temeiul răspunderii civile contractuale.
În ceea ce privește
angajarea răspunderii civile contractuale, instanța trece peste necesitatea
întrunirii condițiilor imperative pentru a ne afla în prezența acestui tip de
răspundere, arătând că „în materia răspunderii civile contractuale, creditorul
obligației pretins neexecutate trebuie să dovedească numai existența
contractului și faptul că obligația nu a fost executată”, iar în temeiul acestor
dovezi, astfel ca hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică și a
fost cenzurată în mod corect de către instanța de apel.
În concluzie, cel
de-al doilea motiv de recurs este nefondat, hotărârea instanței de apel fiind
pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1169, 1082 C.
civ. și art. 169 C. proc. civ.
Așadar, față de
menținerea în totalitate a deciziei atacate, prin care a fost schimbată în tot
soluția primei instanțe și respinsă acțiunea, nu mai sunt întrunite cerințele art.
274 C. proc. civ., pentru ca reclamanta să pretindă de la intimată cheltuielile
de judecată de la fond.
Pentru aceste
considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat
de reclamanta, A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 357 din 7 iulie 2009 a
Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 357 din 7
iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 14 aprilie 2010.