ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2109/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a VI-a comercială, reclamantul L.G. a chemat în judecată pe pârâta SNP

P. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate

rezilierea Contractului de închiriere nr. X din 22 aprilie 1998 pentru

nerespectarea obligațiilor contractuale prevăzute de articolul 4 și articolul 6

literele b și d din contract, respectiv neplata chiriei în cuantumul și la

termenele prevăzute în contract și folosirea unor suprafețe de teren mult mai

mari decât cele închiriate; - să se constate rezilierea contractului de

închiriere nr. Y din 22 aprilie 1998 pentru aceleași motive ca în precedent, să

oblige pârâta la plata chiriilor restante corect calculate în conformitate cu

prevederile contractuale până la data rezilierii contractelor de închiriere nr.

X/22 aprilie 1998 și nr. Y/22 aprilie 1998; - precum și la obligarea pârâtei la

recondiționarea și restituirea către reclamantă a terenurilor închiriate prin

contractele menționate, în starea de folosință avută anterior încheierii, cu

cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin

care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de

vânzare-cumpărare nr. Z din 2 octombrie 2002 pentru suprafața de teren ce

reprezintă un drum de exploatare la sonde, aceasta nefiind proprietatea

vânzătoarei T.Z., ci a Consiliului Local Oituz.

La 25 septembrie 2007, pârâta a solicitat introducerea în

cauză a Consiliului Local Oituz, în baza articolului 57 C. proc. civ., în

calitate de administrator al drumului de exploatare DE 21459, tarlaua a, bun ce

alcătuiește domeniul public/privat al comunei Oituz.

Prin Sentința comercială nr. 8170 din 3 iulie 2008

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției

dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2002 și a respins acest

capăt de cerere ca fiind prescris. Totodată, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamantul L.G. în contradictoriu cu SC P. SA pentru restul

cererilor și cererea reconvențională formulată de pârâtă ca neîntemeiată.

S-a respins și cererea pârâtei de introducere în cauză a

Consiliului Local Oituz ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul-pârât

L.G., solicitând schimbarea hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului reclamantul a susținut că sentința

este nelegală întrucât a fost pronunțată de un alt judecător decât cel ce a

administrat probe și că instanța de fond nu a analizat toate motivele pentru

care pârâta a fost chemată în judecată, respectiv că nu s-a pronunțat asupra

fondului cauzei.

Prin Decizia comercială nr. 197 din 13 aprilie 2009, Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul, și a desființat în

parte sentința comercială, trimițând cauza spre rejudecare numai în privința

cererii principale.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în

privința cererii principale că instanța de fond nu s-a preocupat de a da o

calificare corectă raporturilor juridice stabilite între părți și nu a

soluționat toate capetele de cerere, respectiv rezilierea contractelor pentru

motivul depășirii suprafeței de teren ce face obiectul locațiunii prevăzute de

articolul 6 litera b din contractele de închiriere, neputându-se susține că

acestea au fost soluționate implicit prin soluția de respingere ca neîntemeiată

a acțiunii. Totodată, instanța de fond nu a răspuns argumentelor invocate de

către reclamant și concluziilor rezultate din probele administrate în cursul

judecății, înlăturând concluziile expertului fără a motiva de ce acestea nu

sunt pertinente.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC P.

SA, invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.,

art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 297 alin. (1) C. proc. civ., motive

de recurs pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.

proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin

Decizia nr. 161 din 20 ianuarie 2010, a admis recursul declarat de pârâta SC P.

SA București, împotriva Deciziei Curții de Apel București nr. 197 din 13

aprilie 2009, a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe în vederea

judecării apelului pe fond.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că potrivit

principiilor reieșite din interpretarea dispozițiilor care reglementează

judecata apelului, instanța de apel va proceda la o nouă judecată asupra

fondului numai în limitele criticilor formulate, verificând sentința sub

aspectul temeiniciei și legalității ei pe fond, în limitele învestirii primei

instanțe, tot legea stabilind cazurile în care această instanță poate dispune

trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, respectiv nepronunțarea pe

fond, necitarea legală și încălcarea competenței materiale.

În apel după casare s-a format Dosarul nr. 22626./3/2006.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin

Decizia nr. 451 din 4 octombrie 2010, a respins ca nefondat apelul

reclamantului, instanța de control judiciar reținând în esență, în aplicarea

art. 294 alin. (1) C. proc. civ., că în apel nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot

face alte cereri noi, instanța nefiind învestită să soluționeze alte cereri și

pretenții care nu au făcut obiectul acțiunii depuse la instanța de fond.

În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ.,

apelantul a fost obligat la 1.400 RON, cheltuieli de judecată către intimată,

reprezentând cheltuieli ocazionate de cazarea și deplasarea consilierului

juridic la termenele fixate în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul

L.G., solicitând admiterea recursului, admiterea apelului și, în urma

rejudecării pe fond a cauzei, admiterea acțiunii introductive astfel cum

aceasta a fost formulată.

Recurentul-reclamant își subsumează criticile motivelor de

modificare reglementate de art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ., cu

următoarea argumentație:

-decizia este nelegală deoarece în principal decizia nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, iar în subsidiar, decizia cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii față de faptul că instanța

de apel, deși a reținut în considerentele deciziei faptul că motivele apelului

s-au centrat în principal pe „rezilierea contractelor pentru ocuparea unei suprafețe

de teren mai mare decât cea prevăzută în contractele de închiriere și

rezilierea contractelor pentru calculul eronat al chiriei", în mod cu

totul nejudicios la pag. 5, parag. 4 al aceleiași decizii, instanța reține

faptul că apelantul nu ar fi formulat critici pe suportul temeiului de drept

indicat de cererea introductivă;

-decizia atacată este lipsită temei legal, fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de apel analizând superficial

motivele de apel, dat fiind faptul că susținerile acesteia nu dovedesc

nicidecum o analiză corectă a raporturilor juridice prin raportare la probele

din dosar, făcându-se numai o serie de aprecieri subiective care nu au nicio

acoperire în probele administrate în cauză.

Precizează recurentul că, dacă instanța de apel ar fi

analizat cu mai multă diligență înscrisurile existente la dosar, ar fi observat

intenția P., de a crea falsa impresie că aceste sume s-ar fi plătit, deși

niciunul din actele depuse nu poartă semnătura recurentului, fiind completate cu

scris „de mână" cu numele și prenumele, de cei care le-au întocmit. Prin

urmare, această nedreptate trebuie îndreptată prin modificarea în tot a

deciziei atacate.

Recurentul redă în continuarea criticilor o serie de

considerațiuni grupate în două categorii: tehnice și economice, vizând

suprafețele ocupate efectiv de P., respectiv modul de calcul și reactualizarea

anuală a prețului chiriei, reia motivele care au stat la baza întocmirii, în

fața instanței de fond, a expertizei contabile și a celei tehnice, și face

aprecieri cu privire la atitudinea contractuală a pârâtei, dezvoltând istoricul

raporturilor juridice dintre părți.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat excepția de

nemotivare a recursului în raport de art. 302 lit. c) C. proc. civ., iar pe

fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia atacată din perspectiva

criticilor formulate, constată în primul rând că motivul de modificare

reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat nu are corespondent în

argumentația adusă de recurent și că, față de temeiul respingerii apelului -

art. 129 alin. (6) C. proc. civ.- dezvoltarea criticilor face foarte dificilă

încadrarea în drept a acestora motivului de modificare reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Considerațiile de ordin tehnic și economic nu au niciun fel

de susținere în raport de art. 304 C. proc. civ. în integralitatea sa, astfel

că nu vor face obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală.

În realitate, întreg demersul judiciar al reclamantului

tinde să aducă în analiza acestei instanțe faptul că instanța de apel nu a

analizat cele două motive invocate, respectiv rezilierea contractelor pentru

ocuparea unei suprafețe de teren mai mare decât cea prevăzută în contractele de

închiriere și rezilierea contractelor pentru calculul eronat al chiriei.

Întrucât, astfel cum lesne se poate observa, apelul declarat

se întemeiază pe un raport juridic nou, care nu a făcut obiectul analizei

instanței de fond (și aici avem în vedere Contractul de locațiune nr. B/1996,

incidența Legii nr. 19/1992 și a art. 75 și 937 C. civ.), în mod legal instanța

de control judiciar a avut în vedere în pronunțarea deciziei recurate

dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea limitelor

învestirii sale, astfel cum acestea sunt trasate prin art. 129 alin. (6) C.

proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu

este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant L.G.

împotriva Deciziei nr. 451 din 4 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.