ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2109/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamantul L.G.

a chemat în judecată pe pârâta SNP P. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate rezilierea Contractului de închiriere nr. X din 22 aprilie 1998 pentru nerespectarea obligațiilor contractuale prevăzute de articolul 4 și articolul 6 literele b și d din contract, respectiv neplata chiriei în cuantumul și la termenele prevăzute în contract și folosirea unor suprafețe de teren mult mai mari decât cele închiriate; - să se constate rezilierea contractului de închiriere nr. Y din 22 aprilie 1998 pentru aceleași motive ca în precedent, să oblige pârâta la plata chiriilor restante corect calculate în conformitate cu prevederile contractuale până la data rezilierii contractelor de închiriere nr. X/22 aprilie 1998 și nr. Y/22 aprilie 1998; - precum și la obligarea pârâtei la recondiționarea și restituirea către reclamantă a terenurilor închiriate prin contractele menționate, în starea de folosință avută anterior încheierii, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. Z din 2 octombrie 2002 pentru suprafața de teren ce reprezintă un drum de exploatare la sonde, aceasta nefiind proprietatea vânzătoarei T.Z., ci a Consiliului Local Oituz. La 25 septembrie 2007, pârâta a solicitat introducerea în cauză a Consiliului Local Oituz, în baza articolului 57 C. proc. civ., în calitate de administrator al drumului de exploatare DE 21459, tarlaua a, bun ce alcătuiește domeniul public/privat al comunei Oituz. Prin Sentința comercială nr. 8170 din 3 iulie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2002 și a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris.

Totodată, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul L.G. în contradictoriu cu SC P. SA pentru restul cererilor și cererea reconvențională formulată de pârâtă ca neîntemeiată. S-a respins și cererea pârâtei de introducere în cauză a Consiliului Local Oituz ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul-pârât L.G., solicitând schimbarea hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică. În motivarea apelului reclamantul a susținut că sentința este nelegală întrucât a fost pronunțată de un alt judecător decât cel ce a administrat probe și că instanța de fond nu a analizat toate motivele pentru care pârâta a fost chemată în judecată, respectiv că nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

Prin Decizia comercială nr. 197 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul, și a desființat în parte sentința comercială, trimițând cauza spre rejudecare numai în privința cererii principale. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în privința cererii principale că instanța de fond nu s-a preocupat de a da o calificare corectă raporturilor juridice stabilite între părți și nu a soluționat toate capetele de cerere, respectiv rezilierea contractelor pentru motivul depășirii suprafeței de teren ce face obiectul locațiunii prevăzute de articolul 6 litera b din contractele de închiriere, neputându-se susține că acestea au fost soluționate implicit prin soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii.

Totodată, instanța de fond nu a răspuns argumentelor invocate de către reclamant și concluziilor rezultate din probele administrate în cursul judecății, înlăturând concluziile expertului fără a motiva de ce acestea nu sunt pertinente. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC P. SA, invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 297 alin. (1) C. proc. civ., motive de recurs pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 161 din 20 ianuarie 2010, a admis recursul declarat de pârâta SC P. SA București, împotriva Deciziei Curții de Apel București nr. 197 din 13 aprilie 2009, a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe în vederea judecării apelului pe fond.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că potrivit principiilor reieșite din interpretarea dispozițiilor care reglementează judecata apelului, instanța de apel va proceda la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticilor formulate, verificând sentința sub aspectul temeiniciei și legalității ei pe fond, în limitele învestirii primei instanțe, tot legea stabilind cazurile în care această instanță poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, respectiv nepronunțarea pe fond, necitarea legală și încălcarea competenței materiale. În apel după casare s-a format Dosarul nr. 22626./3/2006. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin Decizia nr. 451 din 4 octombrie 2010, a respins ca nefondat apelul reclamantului, instanța de control judiciar reținând în esență, în aplicarea art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, instanța nefiind învestită să soluționeze alte cereri și pretenții care nu au făcut obiectul acțiunii depuse la instanța de fond. În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., apelantul a fost obligat la 1.400 RON, cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând cheltuieli ocazionate de cazarea și deplasarea consilierului juridic la termenele fixate în apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul L.G., solicitând admiterea recursului, admiterea apelului și, în urma rejudecării pe fond a cauzei, admiterea acțiunii introductive astfel cum aceasta a fost formulată.

Recurentul-reclamant își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ., cu următoarea argumentație: -decizia este nelegală deoarece în principal decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar în subsidiar, decizia cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii față de faptul că instanța de apel, deși a reținut în considerentele deciziei faptul că motivele apelului s-au centrat în principal pe „rezilierea contractelor pentru ocuparea unei suprafețe de teren mai mare decât cea prevăzută în contractele de închiriere și rezilierea contractelor pentru calculul eronat al chiriei", în mod cu totul nejudicios la pag. 5, parag.

4 al aceleiași decizii, instanța reține faptul că apelantul nu ar fi formulat critici pe suportul temeiului de drept indicat de cererea introductivă; -decizia atacată este lipsită temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de apel analizând superficial motivele de apel, dat fiind faptul că susținerile acesteia nu dovedesc nicidecum o analiză corectă a raporturilor juridice prin raportare la probele din dosar, făcându-se numai o serie de aprecieri subiective care nu au nicio acoperire în probele administrate în cauză. Precizează recurentul că, dacă instanța de apel ar fi analizat cu mai multă diligență înscrisurile existente la dosar, ar fi observat intenția P., de a crea falsa impresie că aceste sume s-ar fi plătit, deși niciunul din actele depuse nu poartă semnătura recurentului, fiind completate cu scris „de mână" cu numele și prenumele, de cei care le-au întocmit.

Prin urmare, această nedreptate trebuie îndreptată prin modificarea în tot a deciziei atacate. Recurentul redă în continuarea criticilor o serie de considerațiuni grupate în două categorii: tehnice și economice, vizând suprafețele ocupate efectiv de P., respectiv modul de calcul și reactualizarea anuală a prețului chiriei, reia motivele care au stat la baza întocmirii, în fața instanței de fond, a expertizei contabile și a celei tehnice, și face aprecieri cu privire la atitudinea contractuală a pârâtei, dezvoltând istoricul raporturilor juridice dintre părți. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat excepția de nemotivare a recursului în raport de art. 302 lit. c) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate, constată în primul rând că motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat nu are corespondent în argumentația adusă de recurent și că, față de temeiul respingerii apelului - art. 129 alin. (6) C. proc. civ.- dezvoltarea criticilor face foarte dificilă încadrarea în drept a acestora motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Considerațiile de ordin tehnic și economic nu au niciun fel de susținere în raport de art. 304 C. proc. civ. în integralitatea sa, astfel că nu vor face obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală.

În realitate, întreg demersul judiciar al reclamantului tinde să aducă în analiza acestei instanțe faptul că instanța de apel nu a analizat cele două motive invocate, respectiv rezilierea contractelor pentru ocuparea unei suprafețe de teren mai mare decât cea prevăzută în contractele de închiriere și rezilierea contractelor pentru calculul eronat al chiriei. Întrucât, astfel cum lesne se poate observa, apelul declarat se întemeiază pe un raport juridic nou, care nu a făcut obiectul analizei instanței de fond (și aici avem în vedere Contractul de locațiune nr. B/1996, incidența Legii nr. 19/1992 și a art. 75 și 937 C. civ.), în mod legal instanța de control judiciar a avut în vedere în pronunțarea deciziei recurate dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., cu respectarea limitelor învestirii sale, astfel cum acestea sunt trasate prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant L.G. împotriva Deciziei nr. 451 din 4 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.