ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3147/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3147/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 160/COM din data de 23 ianuarie

2001 Tribunalul Comercial Constanța a admis acțiunea precizată formulată de

reclamanta

SC L. SRL în

contradictoriu cu pârâtele SC E. București SA, sucursala E. Constanța, și

intervenienta accesorie în interesul pârâtei SC E. București SA , SC N. SRL

Ovidiu și în consecință, pârâtele au fost obligate să încheie cu reclamanta

contracte de vânzare-cumpărare pentru suprafețele de teren de 3.621,66 mp,

1575,33 mp și 16000 mp situate în localitatea Ovidiu, județ Constanța,

identificate conform raportului de expertiză topografică întocmit de I.L., la

un preț negociabil, stabilit în baza unui raport de evaluare acceptat de ambele

părți; cererea de intervenție în interesul pârâtei SC E. București SA formulată

de SC N. SRL Ovidiu a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut din analiza

materialului probator administrat că reclamanta a avut în folosință cele trei

terenuri în baza a trei contracte de închiriere, respectiv contractul nr. 2142

din 6 septembrie 2001 pentru suprafața de 16000 mp destinată desfășurării

activității de producție, contractul nr. 4380 din 30 noiembrie 1992 având ca

obiect suprafața de teren de 2280 mp aferent construcției proprietatea reclamantei

și contractul nr. 669 din 28 februarie 2001 având ca obiect suprafața de 1700

mp destinată prestărilor de servicii, contracte a căror perioadă de

valabilitate a fost stabilită până la data de 31 decembrie 2006.

Reține instanța totodată că pârâtele nu pot opune reclamantei

rezilierea contractelor atâta timp cât, anterior expirării termenului de

valabilitate reclamanta a notificat acestora intenția de cumpărare a

terenurilor respectând termenul de 60 de zi prevăzut de lege.

Referitor la temeiul juridic care constituie fundamentul

demersului judiciar promovat de reclamantă, Legea nr. 346/2004, prima instanță constată

că situația de fapt statuată o îndreptățește pe reclamantă să se prevaleze de

dispozițiile art. 12 din Legea nr. 346/2004 potrivit cărora întreprinderile mici

și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome,

societăților comerciale și companiilor naționale cu capital majoritar de stat,

în cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de textul de lege

susmenționat.

În acest sens, reține prima instanță, că reclamanta face

parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, pârâtele fiind societăți

comerciale cu capital majoritar de stat, iar terenurile în litigiu au caracter

de active disponibile deoarece nu sunt utilizate de pârâte și nu servesc în mod

nemijlocit la realizarea obiectului lor de activitate.

apelată de pârâta SC E. București SA prin sucursala E. Constanța, și de către

intervenienta SC N. SRL pentru motive de nelegalitate și netemeinicie vizând modul

neprocedural prin care instanța a revenit asupra înlocuirii expertului desemnat,

iar pe fond neîndeplinirea cerințelor prevăzute de Legea nr. 346/2004.

Criticile intervenientei s-au circumscris nevalabilității contractului

de închiriere pentru cei 16000 mp de teren, contract care a încetat prin

ajungerea la termen, precum și caracterizării greșite a terenurilor ca fiind active

disponibile.

Curtea de apel Constanța, s

ecția comercială maritimă și fluvială contencios

administrativ și fiscal, astfel investită, prin încheierea de ședință din data

de 16 octombrie 2008 a respins excepțiile invocate de intimata reclamantă

respectiv excepția lipsei capacității procesuale de folosință a

SC E. SA, sucursala E. Constanța și excepția

inadmisibilității apelului declarat de intervenienta SC N. SRL, cu motivarea ca

apelul a fost formulat de sucursala Constanța pentru și în numele societății -

mamă E. SA București - ; cu privire la apelul intervenientei, instanța reține

că cererea de intervenție a fost formulată în interesul SC E. SA ceea ce o

îndreptățește să formuleze calea de atac.

Instanța de apel a încuviințat, în această cale de atac

devolutivă proba cu înscrisuri și a dispus în condițiile art. 295 alin. (2) C.

proc. civ. refacerea expertizei topografice.

2009 Curtea de apel a admis apelurile declarate de pârâta SC E. București SA și

de intervenienta SC N. SRL Ovidiu, și a schimbat în tot sentința fondului în

sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca nefondată și admiterii

cererii de intervenție accesorie.

Verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea dispozițiilor

art. 12 și art. 13 din Legea nr. 346/2004, în raport de criticile formulate, instanța

de apel constată că cele trei contracte de închiriere în baza cărora reclamanta

folosește terenurile în litigiu erau pe deplin valabile la data promovării

acțiunii introductive.

Cu privire la încadrarea terenurilor în noțiunea de activ

disponibil în sensul Legii nr. 346/2004 instanța apreciază că dezlegarea dată

prin sentința tribunalului este greșită, deoarece potrivit enumerării cuprinse

în art. 12 lit. b) în această categorie se includ unitățile de producție,

subunități, secții, spații comerciale, spații de cazare ori alte asemenea

bunuri, ce pot fi organizate să funcționeze independent, terenurile nefiind

incluse în această categorie.

În sprijinul acestei interpretări instanța aduce ca argument

și faptul că prin Legea nr. 346/2004 a fost definite în mod expres noțiunea de

activ disponibil, aspect care nu era prevăzut în Legea nr. 133/1999 care a

reglementat inițial înstrăinarea activelor către întreprinderile mici și

mijlocii, lege abrogată prin Legea nr. 346/2004.

Or, susține instanța, din enumerarea cuprinsă în art. 13 alin.

(1) din legea în vigoare rezultă cu claritate intenția legiuitorului de a

limita sfera de aplicare a dispozițiilor sale numai activelor expres prevăzute și

care pot fi organizate să funcționeze independent.

recurs la data de 4 iunie 2009, în termen legal, solicitând în principal

modificarea hotărârii și admiterea excepției lipsei capacității procesuale de

folosință a SC E. București SA, sucursala E. Constanța, și respingerea apelului

formulată de această parte precum și a apelului intervenientei ca inadmisibil;

în subsidiar recurenta a solicitat modificarea în tot a hotărârii prin

respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de cele două părți.

Recurenta și-a întemeiat în drept recursul pe motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea

cărora a susținut următoarele:

- încheierea din 16 octombrie 2008 prin care au fost

respinse cele două excepții este nelegală prin raportare la art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. deoarece nu cuprinde expunerea motivelor de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, iar pe fond dezlegarea dată este greșită deoarece

sucursala neavând personalitate juridică nu putea sta în proces și nu putea

exercita calea de atac; că în calitate de reprezentant al societății mame nu a

arătat la patru termene consecutive că a acționat în numele societății mame ci

a activat în calitatea care rezultă din cererea de apel, respectiv de apelant.

- instanța de apel a analizat un singur aspect care a impus respingerea

acțiunii, respectiv neîncadrarea terenurilor în noțiunea de activ avută în

vedere de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 346/2004, deși pârâta SC E. SA nu

a invocat o astfel de apărare, singura parte care a ridicat această problemă a

fost intervenita, ipoteză în care instanța nu era în drept să o primească peste

apărările pârâtelor, potrivit dispozițiilor art. 54 C. proc. civ.;

- interpretarea dată de instanță este nelegală în raport de

celelalte temeiuri arătate în acțiune deoarece cele trei suprafețe de teren nu

sunt aferente mijloacelor fixe scoase la licitație în urma căreia a fost

adjudecat obiectivul în favoarea intervenientei, două dintre terenuri fiind

aferente activelor aparținând recurentei și în legătură cu care pârâta s-a

obligat să le vândă după clarificarea situației juridice a terenurilor, iar

suprafața de 16000 mp obținută urmare licitației organizate în 2001, a fost declarat la acel moment ca fiind activ disponibil;

- nu au fost avute în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997

incidente în speță potrivit cărora prin noțiunea de active definite de art. 3 se

înțeleg și terenurile aferente bunurilor enumerate de textul de lege.

legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

5.1. Criticile referitoare la încheierea interlocutorie din

data de 16 octombrie 2008, prin care instanța de apel a respins excepțiile

invocate de reclamanta sunt vădit nefondate atât în ceea ce privește încălcarea

dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. cât și cu privire la dezlegarea dată celor

două excepții.

Verificând încheierea de ședință Înalta Curte constată că

aceasta cuprinde toate mențiunile înscrise în art. 261 C. proc. civ., respectiv

obiectul cererii, susținerile părților și argumentele pe care instanța și-a întemeiat

soluția pronunțată, statuând în mod corect că în cauză apelul a fost formulat

de pârâta SC E. București SA prin sucursala Constanța, așa cum de altfel este menționat

în mod explicit în preambulul cererii de apel.

Cât privește îndreptățirea sucursalei de a exercita în

numele și pentru societatea mamă calea de atac, aceasta este confirmată de hotărârea

Consiliului de Administrație nr. 1/2003 din cadrul SC E. București SA prin care

s-au decis delegările de competență și dreptul de reprezentare pentru directorii

de sucursale, așa cum atestă înscrisul depus în probatoriu la data invocării

excepției (fila 62).

5.2. Cererea de intervenție accesorie depusă de SC N. SRL în

fața primei instanțe la termenul din 2 octombrie 2007 a fost formulată în interesul pârâtei SC E. București SA după introducerea în cauză a acestei

părți la cererea reclamantei.

Din conținutul acestei cereri rezultă incontestabil

interesul, alăturat apărărilor pârâtei SC E. București SA, iar potrivit încheierii

din 11 decembrie 2007 când s-a pus în discuție admisibilitatea în principiu a

intervenției, concluziile depuse de toate părțile au fost în sensul admiterii

în principiu, și prin urmare, recurenta nu poate susține cu temei că

intervenția accesorie nu a fost alăturată apărărilor pârâtei SC E. București SA

față de propriile concluzii mai sus menționate, distinct de faptul că împotriva

încheierii de admitere în principiu a intervenției nu a declarat apel.

Cum în cauză, pârâta SC E. București SA a declarat apelul

împotriva sentinței fondului, și apelul formulat de intervenienta accesorie în

interesul pârâtei împotriva aceleiași sentințe este pe deplin admisibil

potrivit dispozițiilor art. 54 C. proc. civ.

5.3. Critica referitoare la aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 12 și art. 13 din Legea nr. 346/2004 se vădește deasemeni

nefondată.

Prealabil examinării argumentele recurentei cu privire la

aplicarea dispozițiilor legale pe care și-a fundamentat acțiunea introductivă

se impun câteva sublinieri în ce privește Legea nr. 346/2004 al cărei scop

declarat potrivit dispozițiilor generale cuprinse în Capitolul I a fost de a

crea un cadru favorabil înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și

mijlocii prin accesul în condițiile expres reglementate în cuprinsul legii, la

serviciile publice și la activele aparținând și societăților comerciale cu

capital majoritar de stat.

Or, potrivit art. 13 „în contextul prezentei legi”, prin

active disponibile se înțelege unități de producție, subunități, secții, spații

comerciale, spații de cazare ori alte bunuri de același gen, ce pot fi organizate

să funcționeze independent.

Prin urmare, redactarea art. 13 impune concluzia că

beneficiază de prevederile legii numai bunurile din patrimoniul societăților

comerciale cu capital de stat care se încadrează în enumerare cu caracter

limitativ vizând numai bunurile de același gen cu cele exemplificate.

Totodată potrivit legii, societățile comerciale cu capital

de stat sunt obligate să stabilească și să întocmească liste cuprinzând

activele disponibile, pe care le va reactualiza lunar, liste cu caracter public,

ce vor fi afișate la sediile camerelor de comerț și industrie județene.

În cauză cele trei terenuri ce au făcut obiectul

contractelor de închiriere nu îndeplinesc cerințele mai sus enunțate pentru a

fii calificate ca active disponibile în sensul Legii nr. 346/2004, deoarece

cele trei suprafețe de teren ce au făcut obiectul contractelor de închiriere

respectiv terenul în suprafață de 16.000 mp și cel de 1.700 mp și cel de 2.280

mp sunt terenuri libere care prin natura lor nu pot constitui în sensul Legii

nr. 346/2004 unități de producție.

Susținerea recurentei în sensul că suprafața de teren de

2.280 mp este aferentă activului cantină cumpărat de la societatea pârâtă în

anul 1992 și prin urmare vânzarea suprafeței de teren aferent construcției este

supusă dispozițiilor cuprinse în H.G. nr. 577/2002 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților

comerciale, constituie o apărare nouă invocată pentru prima dată în recurs ce

nu mai poate fi examinată omisso medio.

În acest sens Curtea constată că recurenta reclamantă nu a

administrat niciun probatoriu pertinent în sprijinul afirmațiilor sale în

primele două grade de jurisdicție iar expertiza dispusă în cauză nu a avut ca

obiectiv stabilirea suprafeței de teren aferentă activului cantină ci numai

identificarea topo a suprafețelor de teren ce au făcut obiectul închirierii.

5.5. În sfârșit, critica recurentei subsumată motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la încălcarea

de către instanța de apel a dispozițiilor art. 54 C. proc. civ. prin soluția

adoptată de admitere a cererii de intervenție accesorie este deasemeni

nefondată.

Probele dosarului relevă că pârâta SC E. București SA

după introducerea în cauză, a formulat întâmpinare depusă la primul termen de

judecată pentru care a fost citată în această calitate, 12 iunie 2007, prin

care susține că cele trei suprafețe de teren, obiectul acțiunii reclamantei se

află în patrimoniul săi și nu au fost declarate active disponibile potrivit

procedurii instituite de Legea nr. 346/2004.

Așa fiind, recurenta nu poate susține cu temei că

apărările formulate de intervenienta accesorie în același sens, cu privire la

suprafața de teren de 16.000 mp sunt potrivnice interesului părții în favoarea

căreia intervine, cu consecința respingerii cererii de intervenție ca

neavenite.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta Curte în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

SC L. SRL OVIDIU

împotriva deciziei civile nr. 43/COM din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2009.