ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3147/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 160/COM din data de 23 ianuarie 2001 Tribunalul Comercial Constanța a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC L. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC E. București SA, sucursala E. Constanța, și intervenienta accesorie în interesul pârâtei SC E. București SA , SC N. SRL Ovidiu și în consecință, pârâtele au fost obligate să încheie cu reclamanta contracte de vânzare-cumpărare pentru suprafețele de teren de 3.621,66 mp, 1575,33 mp și 16000 mp situate în localitatea Ovidiu, județ Constanța, identificate conform raportului de expertiză topografică întocmit de I.L., la un preț negociabil, stabilit în baza unui raport de evaluare acceptat de ambele părți; cererea de intervenție în interesul pârâtei SC E. București SA formulată de SC N. SRL Ovidiu a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut din analiza materialului probator administrat că reclamanta a avut în folosință cele trei terenuri în baza a trei contracte de închiriere, respectiv contractul nr. 2142 din 6 septembrie 2001 pentru suprafața de 16000 mp destinată desfășurării activității de producție, contractul nr. 4380 din 30 noiembrie 1992 având ca obiect suprafața de teren de 2280 mp aferent construcției proprietatea reclamantei și contractul nr. 669 din 28 februarie 2001 având ca obiect suprafața de 1700 mp destinată prestărilor de servicii, contracte a căror perioadă de valabilitate a fost stabilită până la data de 31 decembrie 2006. Reține instanța totodată că pârâtele nu pot opune reclamantei rezilierea contractelor atâta timp cât, anterior expirării termenului de valabilitate reclamanta a notificat acestora intenția de cumpărare a terenurilor respectând termenul de 60 de zi prevăzut de lege.

Referitor la temeiul juridic care constituie fundamentul demersului judiciar promovat de reclamantă, Legea nr. 346/2004, prima instanță constată că situația de fapt statuată o îndreptățește pe reclamantă să se prevaleze de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 346/2004 potrivit cărora întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăților comerciale și companiilor naționale cu capital majoritar de stat, în cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de textul de lege susmenționat. În acest sens, reține prima instanță, că reclamanta face parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, pârâtele fiind societăți comerciale cu capital majoritar de stat, iar terenurile în litigiu au caracter de active disponibile deoarece nu sunt utilizate de pârâte și nu servesc în mod nemijlocit la realizarea obiectului lor de activitate.

2. Sentința pronunțată de tribunal ca primă instanță a fost apelată de pârâta SC E. București SA prin sucursala E. Constanța, și de către intervenienta SC N. SRL pentru motive de nelegalitate și netemeinicie vizând modul neprocedural prin care instanța a revenit asupra înlocuirii expertului desemnat, iar pe fond neîndeplinirea cerințelor prevăzute de Legea nr. 346/2004. Criticile intervenientei s-au circumscris nevalabilității contractului de închiriere pentru cei 16000 mp de teren, contract care a încetat prin ajungerea la termen, precum și caracterizării greșite a terenurilor ca fiind active disponibile.

Curtea de apel Constanța, s ecția comercială maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, astfel investită, prin încheierea de ședință din data de 16 octombrie 2008 a respins excepțiile invocate de intimata reclamantă respectiv excepția lipsei capacității procesuale de folosință a SC E. SA, sucursala E. Constanța și excepția inadmisibilității apelului declarat de intervenienta SC N. SRL, cu motivarea ca apelul a fost formulat de sucursala Constanța pentru și în numele societății - mamă E. SA București - ; cu privire la apelul intervenientei, instanța reține că cererea de intervenție a fost formulată în interesul SC E. SA ceea ce o îndreptățește să formuleze calea de atac. Instanța de apel a încuviințat, în această cale de atac devolutivă proba cu înscrisuri și a dispus în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc.

civ. refacerea expertizei topografice. 3. Prin decizia civilă nr. 43/COM din data de 23 aprilie 2009 Curtea de apel a admis apelurile declarate de pârâta SC E. București SA și de intervenienta SC N. SRL Ovidiu, și a schimbat în tot sentința fondului în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca nefondată și admiterii cererii de intervenție accesorie. Verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea dispozițiilor art. 12 și art. 13 din Legea nr. 346/2004, în raport de criticile formulate, instanța de apel constată că cele trei contracte de închiriere în baza cărora reclamanta folosește terenurile în litigiu erau pe deplin valabile la data promovării acțiunii introductive.

Cu privire la încadrarea terenurilor în noțiunea de activ disponibil în sensul Legii nr. 346/2004 instanța apreciază că dezlegarea dată prin sentința tribunalului este greșită, deoarece potrivit enumerării cuprinse în art. 12 lit. b) în această categorie se includ unitățile de producție, subunități, secții, spații comerciale, spații de cazare ori alte asemenea bunuri, ce pot fi organizate să funcționeze independent, terenurile nefiind incluse în această categorie. În sprijinul acestei interpretări instanța aduce ca argument și faptul că prin Legea nr. 346/2004 a fost definite în mod expres noțiunea de activ disponibil, aspect care nu era prevăzut în Legea nr. 133/1999 care a reglementat inițial înstrăinarea activelor către întreprinderile mici și mijlocii, lege abrogată prin Legea nr. 346/2004.

Or, susține instanța, din enumerarea cuprinsă în art. 13 alin. (1) din legea în vigoare rezultă cu claritate intenția legiuitorului de a limita sfera de aplicare a dispozițiilor sale numai activelor expres prevăzute și care pot fi organizate să funcționeze independent. 4. Împotriva acestei decizii reclamanta SC L. SRL a declarat recurs la data de 4 iunie 2009, în termen legal, solicitând în principal modificarea hotărârii și admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a SC E. București SA, sucursala E. Constanța, și respingerea apelului formulată de această parte precum și a apelului intervenientei ca inadmisibil; în subsidiar recurenta a solicitat modificarea în tot a hotărârii prin respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de cele două părți.

Recurenta și-a întemeiat în drept recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: - încheierea din 16 octombrie 2008 prin care au fost respinse cele două excepții este nelegală prin raportare la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu cuprinde expunerea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, iar pe fond dezlegarea dată este greșită deoarece sucursala neavând personalitate juridică nu putea sta în proces și nu putea exercita calea de atac; că în calitate de reprezentant al societății mame nu a arătat la patru termene consecutive că a acționat în numele societății mame ci a activat în calitatea care rezultă din cererea de apel, respectiv de apelant.

- instanța de apel a analizat un singur aspect care a impus respingerea acțiunii, respectiv neîncadrarea terenurilor în noțiunea de activ avută în vedere de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 346/2004, deși pârâta SC E. SA nu a invocat o astfel de apărare, singura parte care a ridicat această problemă a fost intervenita, ipoteză în care instanța nu era în drept să o primească peste apărările pârâtelor, potrivit dispozițiilor art. 54 C. proc.

civ.; - interpretarea dată de instanță este nelegală în raport de celelalte temeiuri arătate în acțiune deoarece cele trei suprafețe de teren nu sunt aferente mijloacelor fixe scoase la licitație în urma căreia a fost adjudecat obiectivul în favoarea intervenientei, două dintre terenuri fiind aferente activelor aparținând recurentei și în legătură cu care pârâta s-a obligat să le vândă după clarificarea situației juridice a terenurilor, iar suprafața de 16000 mp obținută urmare licitației organizate în 2001, a fost declarat la acel moment ca fiind activ disponibil; - nu au fost avute în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 incidente în speță potrivit cărora prin noțiunea de active definite de art. 3 se înțeleg și terenurile aferente bunurilor enumerate de textul de lege.

5. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 5.1. Criticile referitoare la încheierea interlocutorie din data de 16 octombrie 2008, prin care instanța de apel a respins excepțiile invocate de reclamanta sunt vădit nefondate atât în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. cât și cu privire la dezlegarea dată celor două excepții. Verificând încheierea de ședință Înalta Curte constată că aceasta cuprinde toate mențiunile înscrise în art. 261 C. proc. civ., respectiv obiectul cererii, susținerile părților și argumentele pe care instanța și-a întemeiat soluția pronunțată, statuând în mod corect că în cauză apelul a fost formulat de pârâta SC E. București SA prin sucursala Constanța, așa cum de altfel este menționat în mod explicit în preambulul cererii de apel.

Cât privește îndreptățirea sucursalei de a exercita în numele și pentru societatea mamă calea de atac, aceasta este confirmată de hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1/2003 din cadrul SC E. București SA prin care s-au decis delegările de competență și dreptul de reprezentare pentru directorii de sucursale, așa cum atestă înscrisul depus în probatoriu la data invocării excepției (fila 62). 5.2. Cererea de intervenție accesorie depusă de SC N. SRL în fața primei instanțe la termenul din 2 octombrie 2007 a fost formulată în interesul pârâtei SC E. București SA după introducerea în cauză a acestei părți la cererea reclamantei.

Din conținutul acestei cereri rezultă incontestabil interesul, alăturat apărărilor pârâtei SC E. București SA, iar potrivit încheierii din 11 decembrie 2007 când s-a pus în discuție admisibilitatea în principiu a intervenției, concluziile depuse de toate părțile au fost în sensul admiterii în principiu, și prin urmare, recurenta nu poate susține cu temei că intervenția accesorie nu a fost alăturată apărărilor pârâtei SC E. București SA față de propriile concluzii mai sus menționate, distinct de faptul că împotriva încheierii de admitere în principiu a intervenției nu a declarat apel. Cum în cauză, pârâta SC E. București SA a declarat apelul împotriva sentinței fondului, și apelul formulat de intervenienta accesorie în interesul pârâtei împotriva aceleiași sentințe este pe deplin admisibil potrivit dispozițiilor art. 54 C. proc.

civ. 5.3. Critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 12 și art. 13 din Legea nr. 346/2004 se vădește deasemeni nefondată. Prealabil examinării argumentele recurentei cu privire la aplicarea dispozițiilor legale pe care și-a fundamentat acțiunea introductivă se impun câteva sublinieri în ce privește Legea nr. 346/2004 al cărei scop declarat potrivit dispozițiilor generale cuprinse în Capitolul I a fost de a crea un cadru favorabil înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii prin accesul în condițiile expres reglementate în cuprinsul legii, la serviciile publice și la activele aparținând și societăților comerciale cu capital majoritar de stat. Or, potrivit art. 13 „în contextul prezentei legi”, prin active disponibile se înțelege unități de producție, subunități, secții, spații comerciale, spații de cazare ori alte bunuri de același gen, ce pot fi organizate să funcționeze independent.

Prin urmare, redactarea art. 13 impune concluzia că beneficiază de prevederile legii numai bunurile din patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat care se încadrează în enumerare cu caracter limitativ vizând numai bunurile de același gen cu cele exemplificate. Totodată potrivit legii, societățile comerciale cu capital de stat sunt obligate să stabilească și să întocmească liste cuprinzând activele disponibile, pe care le va reactualiza lunar, liste cu caracter public, ce vor fi afișate la sediile camerelor de comerț și industrie județene.

În cauză cele trei terenuri ce au făcut obiectul contractelor de închiriere nu îndeplinesc cerințele mai sus enunțate pentru a fii calificate ca active disponibile în sensul Legii nr. 346/2004, deoarece cele trei suprafețe de teren ce au făcut obiectul contractelor de închiriere respectiv terenul în suprafață de 16.000 mp și cel de 1.700 mp și cel de 2.280 mp sunt terenuri libere care prin natura lor nu pot constitui în sensul Legii nr. 346/2004 unități de producție. Susținerea recurentei în sensul că suprafața de teren de 2.280 mp este aferentă activului cantină cumpărat de la societatea pârâtă în anul 1992 și prin urmare vânzarea suprafeței de teren aferent construcției este supusă dispozițiilor cuprinse în H.G.

nr. 577/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, constituie o apărare nouă invocată pentru prima dată în recurs ce nu mai poate fi examinată omisso medio. În acest sens Curtea constată că recurenta reclamantă nu a administrat niciun probatoriu pertinent în sprijinul afirmațiilor sale în primele două grade de jurisdicție iar expertiza dispusă în cauză nu a avut ca obiectiv stabilirea suprafeței de teren aferentă activului cantină ci numai identificarea topo a suprafețelor de teren ce au făcut obiectul închirierii. 5.5. În sfârșit, critica recurentei subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. referitoare la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 54 C. proc. civ. prin soluția adoptată de admitere a cererii de intervenție accesorie este deasemeni nefondată. Probele dosarului relevă că pârâta SC E. București SA după introducerea în cauză, a formulat întâmpinare depusă la primul termen de judecată pentru care a fost citată în această calitate, 12 iunie 2007, prin care susține că cele trei suprafețe de teren, obiectul acțiunii reclamantei se află în patrimoniul săi și nu au fost declarate active disponibile potrivit procedurii instituite de Legea nr. 346/2004. Așa fiind, recurenta nu poate susține cu temei că apărările formulate de intervenienta accesorie în același sens, cu privire la suprafața de teren de 16.000 mp sunt potrivnice interesului părții în favoarea căreia intervine, cu consecința respingerii cererii de intervenție ca neavenite.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

SC L. SRL OVIDIU

împotriva deciziei civile nr. 43/COM din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2009.