ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 245/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Tribunalului București, secția a VI-a comercială și înregistrată sub nr. 2950 la 19 februarie 2003, reclamanta A.D.S. București a chemat în judecată pe pârâta SC A.S. SRL, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 917.129.956 lei, din care 661.348.314 lei, reprezentând redevență neachitată la termenele scadente și 255.781.643 lei penalități de întârziere calculate până la data de 07.02.2003 în baza contractului de concesiune din 21 decembrie 2000, constatându-se totodată rezilierea sus menționatului contract conform pactului comisoriu de gradul III prevăzut la cap. 5 art. 5.5.

din contract potrivit notificării din 19 decembrie 2002. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut, în esență că, la data de 21 decembrie 2000 a încheiat cu pârâta contractul de concesiune pe o durată de 49 de ani având ca obiect terenul agricol în suprafață de 287,73 ha situat în perimetrul localității Ovidiu, județul Constanța. Reclamanta a mai arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat necompetența teritorială a Tribunalului București, având în vedere clauza contractuală expresă și art. 7 C. proc. civ. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 6278 din 12 mai 2003 a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București, dispunându-se declinarea cauzei privind pe reclamanta A.D.S.

și pârâta SC A.S. SRL, spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța. Primind cauza spre competentă soluționare, Tribunalul Constanța a procedat la înregistrarea acesteia, sub nr. 3787/ COM din 12 iunie 2003, în care s-a administrat proba cu interogatorii și proba cu expertize contabile, pentru ca, la data de 28 septembrie 2004, reclamanta să fi formulat cerere de majorare a câtimii obiectului acțiunii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.112.150.979 lei. La rândul său, pârâta a înțeles a invoca excepția decăderii reclamantei din dreptul de a-și completa și modifica cererea dedusă judecății. Prin sentința civilă nr. 8742/ COM din 16 decembrie 2004, Tribunalul Constanța, secția comercială admite excepția decăderii reclamantei A.D.S.

București din dreptul de a-și completa cererea, respingând cererea completatoare ca tardiv introdusă, dispunându-se totodată respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamantă. Pentru a aprecia de această manieră, instanța a reținut în esență următoarele: În considerarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. și examinând conținutul dispozițiilor art. 132 alin. (1) și alin. (2) cu referire la art. 134 C. proc. civ., reținând că cuantumul redevenței pretinse a fost diminuat, iar cuantumul penalităților a fost majorat, ca urmare a recalculării acestora până la data de 4 iunie 2004, cererii s-au apreciat a-i fi incidente dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., acest capăt de cerere fiind formulat cu mult după prima zi de înfățișare, astfel cum cere legea.

În legătură cu fondul cauzei, instanța a reținut în esență că, față de dispozițiile cuprinse în art. 9.1. din contractul intervenit între părți și față de faptul că pârâta a semnat contractul cu obiecțiuni referitoare la nivelul redevenței stabilite, solicitând diminuarea acesteia, avându-se în vedere și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, acțiunea a fost respinsă ca fiind nefondată. Împotriva acestei hotărâri, în termen, a formulat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 159 din 9 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta A.D.S. București, solicitând admiterea lui și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată în fața instanței de fond.

În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică hotărârile pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 969 C. civ., prin modificarea convenției părților prin aceea că a stabilit, în mod abuziv, un alt preț al contractului, respectiv a modificat atât nivelul redevenței stabilite de părțile contractante cât și prețul de referință în funcție de care urma a se calcula prețul contractului. Se mai susține că instanțele au încălcat dispozițiile art. 1082 – 1083 C. civ., întrucât evenimentul apreciat ca forță majoră nu era extern câmpului de activitate al pârâtei care l-a invocat ci era o situație care intra în această sferă de activitate și care devenise frecventă în domeniul agricol în ultimii ani.

Pârâta nu putea fi exonerată de plata redevenței, chiar dacă s-ar fi reținut forța majoră, întrucât obligația sa consta în a da o sumă de bani, bunuri de gen și nu un bun individual determinat pentru a fi aplicabile prevederile art. 1156 alin. (1) C. civ. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Instanțele au încălcat prevederile art. 969 C. civ. atunci când au modificat prețul redevenței prevăzute în contractul de concesionare în discuție pe baza unor elemente vizând clasa de calitate a terenului concesionat și prețul grâului la bursa din Londra (introducând prețul grâului pe piața internă) deși aceste elemente au fost avute în vedere de părți la negocierea contractului.

Împrejurarea că pârâta a semnat contractul cu obiecțiuni și că a purtat negocieri cu reclamanta pentru diminuarea redevenței, negocieri nefinalizate printr-un acord de voință al părților, concretizat într-un act adițional, chiar dacă reclamanta și-a manifestat dispoziția pentru aceasta, nu poate justifica intervenția instanței pentru modificarea unor elemente esențiale ale contractului având în vedere și clauza de la art. 11.3 potrivit căreia „modificarea clauzelor prezentului contract de concesiune se face de comun acord de către părți”. Această împrejurare poate ridica însă problema dacă respectivul contract a fost sau nu perfectat, având în vedere rezerva formulată de pârâtă cu privire la un element esențial al acestui contract și anume prețul redevenței.

Problema aceasta nu poate fi însă rezolvată de către instanța de recurs în lipsa unor probe suficiente cu privire la poziția părților față de încheierea contractului, momentul încheierii lui și întâlnirii acordului de voință al părților asupra clauzelor acestuia și asupra cărora anume, cu referire principală la nivelul redevenței și modul de calcul al acesteia. Este întemeiată și critica recurentei cu privire la aplicarea greșită de către instanțe a prevederilor art. 1082 – 1083 C. civ. și art. 1156 C. civ., dar probele administrate sunt insuficiente pentru a face posibilă modificarea hotărârii de către instanța de recurs.

Astfel, instanțele au reținut forța majoră ca și cauză exoneratoare de răspundere a pârâtei pe baza unor probe insuficiente privind imprevizibilitatea și invincibilitatea evenimentului calificat ca atare, având în vedere sfera de activitate a pârâtei și frecvența acestor evenimente în agricultură, obligativitatea asumată de pârâtă de a realiza un program de irigare a culturilor și de asigurare a funcționării sistemului de irigații (la asumarea acestei obligații pârâta putea și trebuia să cunoască și starea rețelei și costurile ce le presupunea repunerea ei în funcțiune), precum și prevederile art. 5.2, 5.3. și 12.3 din contract potrivit cărora calamitățile naturale constituie motive întemeiate pentru care pârâta ar fi putut beneficia de o perioadă de grație la plata redevenței și nicidecum de o scutire.

Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta are obligația de a preda bunuri de gen, respectiv de a plăti prețul redevenței în lei în raport de prețul grâului și nu de a preda un bun individual determinat care ar fi pierit sau s-a pierdut în urma evenimentului calificat drept forță majoră. Deși instanțele au reținut că urmare forței majore s-au înregistrat pierderi de producție cuprinse între 60 – 90 % ele au exonerat-o pe pârâtă de plata vreunei sume și au respins acțiunea ca nefondată, în întregime, având în vedere un calcul făcut în funcție de prețul grâului pe piața românească criteriu ce nu figurează în contract. Pe de altă parte suma ce ar fi trebuit achitată a fost calculată de instanță având în vedere că urmare forței majore pierderile s-au situat la 75 % fără nici o probă care să susțină acest procent.

Ori, în cazul în care s-ar reține existența forței majore și faptul că ea ar putea duce la exonerarea parțială a pârâtei de plata redevenței, s-ar impune administrarea de probe cu privire la efectul secetei asupra producției din fiecare an, în concret, pe terenurile concesionate, pentru ca sumele datorate să fie stabilite pe baza acestor probe și nu aleatoriu, printr-o medie a pierderilor. Față de cele de mai sus și având în vedere că au fost găsite întemeiate mai multe motive care atrag modificarea hotărârii dar că, pentru unele, modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa în întregime decizia atacată pentru a se asigura o judecată unitară și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.D.S. București, împotriva deciziei nr. 159 din 9 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2006.