ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 168/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9198 din 8

noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr. 9524/2002

a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea cauzei

privind pe reclamantul M.B. prin P.G., cu sediul în București și pârâtele C.L.S.

cu sediul în București și SC P.V. SRL cu sediul în București, în favoarea

Tribunalului București, cu motivarea că litigiul dintre părți este strâns legat

de activitatea comerciantului concesionar, fiind de natură efectiv comercială.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința comercială nr. 1475 din 4 februarie 2003 a admis în

parte acțiunea reclamantului M.B., împotriva pârâților C.L.S. București și SC P.V.

SRL București în sensul că a constatat nulitatea absolută parțială a contractului

de concesiune din 23 decembrie 1998 încheiat între părți pentru suprafața de

130.335 m.p. situată în zona Tei - Toboc și care formează obiectul actului

adițional la contract încheiat între părți la 11 aprilie 2000. De asemenea a

mai fost obligat fiecare pârât să-i plătească reclamantului câte 46.500 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei soluții,

s-a reținut că în condițiile Legii nr. 69/1991 republicată pârâtul C.L.S. a

aprobat concesionarea terenului în suprafață de 387.477 m.p. în favoarea

pârâtei SC P.V. SRL prin emiterea a două acte administrative de gestiune de

concesionare în considerarea calității sale de autoritate a administrației

locale dar și în considerarea împuternicirii primite de la reclamant de a

hotărî asupra concesionării suprafeței de 257.142 m.p. situată în zona Tei - Toboc,

potrivit art. 4 din H.C.G.M.B. nr. 97/1998 rămas nemodificat prin H.C.G.M.B. nr.

126/1998. Nu au putut fi reținute susținerile reclamantului că pârâtul C.L.S.

nu avea mandat din partea sa pentru a emite asemenea acte administrative

întrucât au rămas neschimbate dispozițiile art. 2, art. 3 și art. 4 din

H.C.G.M.B. nr. 97/1998. S-a mai reținut că lipsa licitației pentru

concesionarea imobilului putea fi invocată eventual ca motiv de anulare a

contractului și că, în chiar cuprinsul H.C.G.M.B. nr. 97/1998 s-a avut în

vedere concesionarea terenului pentru realizarea de utilități publice și

locuințe. Privitor la actul adițional din 11 aprilie 2000 la contractul de

concesiune din 23 decembrie 1998 încheiat între părți s-a constatat că aceștia

au înțeles să dispună și asupra unei suprafețe de teren de 130.335 m.p.

excedentară suprafeței de 257.142 m.p. avută în vedere inițial pentru

concesiune și potrivit H.C.G.M.B. nr. 97/1998 modificată prin H.C.G.M.B. nr. 126/1998

s-a considerat că prin documentația cadastrală s-a individualizat mai bine

terenul și că în fapt acesta este de 387.477 m.p. (ulterior pârâtul C.L.S.

concedent aprobând chiar P.U.Z. - ul pentru o suprafață totală de 390.693

m.p.). Astfel s-a apreciat că în cauză pârâții au încheiat actul adițional la

contractul de concesiune din 23 decembrie 1998 cu fraudarea legii.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 771 din 9 mai 2003 a respins ca

nefondat recursul declarat de recurenta SC P.V. SRL, împotriva sentinței civile

nr. 1475 din 4 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, în dosarul nr. 20507/2002, a admis recursul formulat de recurentul M.B.

împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, a casat în parte sentința atacată

și a trimis cauza spre rejudecare, cu privire la contractul de concesiune din

data de 23 decembrie 1998, aceleiași instanțe, Tribunalul București, secția a

VI-a comercială.

În principal s-a reținut că prima

instanță, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 pct. 4 C. proc. civ.

avea obligația de a pune în discuția părților efectuarea unei expertize

topografice având ca obiect delimitarea suprafeței concesionate și implicit a

suprafeței reconstituite persoanei fizice, fără de care nu se putea da o

soluție corectă cu privire la valabila încheiere a contractului de concesiune.

Rejudecând în fond după casare,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 6775

din 21 mai 2004 a respins cererea formulată de M.B. în contradictoriu cu

pârâții C.L.S. București și SC P.V. SA București, pentru constatarea nulității

absolute a contractului de concesiune din 23 decembrie 1998 ca neîntemeiată.

S-a reținut, potrivit concluziilor raportului

de expertiză efectuat în cauză și a actelor existente, că cererea de

reconstituire a dreptului de proprietate a numitei A.H., formulată la data de 3

martie 1998, anterior încheierii contractului de concesiune, viza un teren

situat la sud de terenul ce a făcut obiectul H.C.G.M.B. nr. 97/1998 și care a

fost concesionat societății pârâte. Din adresa nr. 44184 din 17 octombrie 2000

a P.S.B. – D.U.G.T. rezultă faptul că până la data de 17 octombrie 2004 nu au

fost înregistrate cereri de revendicare pe cale administrativă pentru teren

(teren ce face obiectul H.C.G.M.B. nr. 97/1998). Cu adresa nr. 68649/17856 din 12

noiembrie 2003 M.B. – D.P.E.P.C. a precizat că terenul ce face obiectul

contractului de concesiune a fost proprietate publică a M.B. încă din anul

concesiune, situat pe M.H.

Astfel, la momentul încheierii

contractului de concesiune au fost respectate prevederile art. 11 din Legea nr.

50/1991, în sensul inexistenței unor cereri de revendicare a terenului în

litigiu.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 36 din 19 ianuarie 2005 a respins

ca nefondat apelul formulat de apelanta M.B. prin P.G., împotriva sentinței

comerciale nr. 6775 din 21 mai 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, în dosarul nr. 15474/2003.

În esență s-a apreciat, că instanța

de fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare, corect a reținut că la data

încheierii contractului de concesiune au fost respectate dispozițiile art. 11

din Legea nr. 50/1991, concluzii bazate pe actele administrative, respectiv

adresa P.S.B., adresa a M.B., procesul-verbal de punere în posesie a

persoanelor fizice, raportul de expertiză, schițe, planuri de amplasament, acte

din care rezultă că terenul ce face obiectul contractului de concesiune a fost

proprietatea publică a M.B. din anul 1991, iar terenul revendicat de persoana

fizică viza un teren la sud de terenul ce a făcut obiectul H.C.G.M.B. nr. 97/1998.

Restul motivelor de apel, vizând alte motive de nulitate absolută au fost

soluționate irevocabil de Curtea de Apel București prin decizia comercială nr. 771/2003,

motiv pentru care nu se mai impune a fi analizate din nou pe calea apelului.

Împotriva deciziei comerciale nr. 36

din 19 ianuarie 2005, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a promovat recurs M.B. prin P.G., care a criticat această hotărâre

judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectele că hotărârea

atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii, deoarece suprafața de 257.142 m.p. ce a făcut obiectul

contractului de concesionare din 23 decembrie 1998 nu este delimitată cu

exactitate făcând parte dintr-un lot mult mai mare, mijloacele de probă sunt

insuficiente, incomplet și greșit administrate, actele existente nu probează

proprietatea asupra terenului și au fost nesocotite prevederile legale

referitoare la concesiune, fiind invocat ca temei al cererii de recurs dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, le

găsește întemeiate, recursul declarat de reclamantul M.B. urmând a fi admis

pentru următoarele considerente.

Greșit au apreciat instanțele

judecătorești anterioare, după casarea cauzei de instanța de recurs, că în

speță, la data încheierii contractului de concesiune au fost respectate

prevederile art. 11 din Legea nr. 50/1991, în sensul inexistenței unor cereri

de revendicare a terenului în litigiu, împrejurări care au condus ca cererea

reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului de concesiune

să fie respinsă.

Din verificarea întregii

documentații existente la dosarul cauzei, rezultă neîndoios că nu au fost

clarificate toate aspectele juridice care au caracterizat titlul de proprietate

al reclamantei asupra terenului în litigiu, nu există cu certitudine

identificată și delimitată exact suprafața concesionată de 257.142 m.p., nu au

fost lămurite pe deplin împrejurările prin care persoana fizică R.H.S. și-a

reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legilor nr. 18/1991 și 1/2000 și

amplasamentul suprafeței de teren reconstituită și nici stabilite coordonatele

în perimetrul celor 38 ha ce include terenul concesionat.

Relevanță juridică în corecta

stabilire a situației de fapt și de drept o reprezintă și sentința civilă nr. 366

din 22 martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ prin care a fost admisă acțiunea așa cum a fost precizată de

reclamanta SC A. SA cu sediul social în București, în cotradictoriu cu C.G.M.B.

și C.L.S. București, în sensul că s-a dispus anularea în parte a hotărârii nr. 97

din 28 mai 1998 a C.G.M.B. și Hotărârea nr. 126 din 2 iulie 1998, cu privire la

suprafața de teren de 3650 m.p. situată în București.

Conform acestei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, s-a reținut că M.B., prin C.G. a emis

Hotărârea nr. 97/1998, prin care s-a atribuit în folosință gratuit pe termen de

49 de ani, C.L.S. București terenul de 257.142 m.p. în zona Tei - Toboc,

suprafață care a cuprins însă și terenul în suprafață de 3650 m.p. al SC A. SA

București. Această hotărâre s-a emis cu încălcarea art. 20 alin. (2) lit. g)

din Legea nr. 69/1991 și art. 85 din aceeași lege, iar C.G. nu poate administra

decât bunurile publice sau private ale municipiului ori terenul în litigiu

aparținea reclamantei SC A. SA.

Raportat la aceste argumente, reiese

că nu au fost respectate dispozițiile imperative care se regăsesc în Legea nr. 50/1991,

privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea

locuințelor, invocate ca bază legală pentru încheierea contractului de

concesiune.

Pentru aceste rațiuni juridice

urmează a admite recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva

deciziei nr. 36 din 19 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, pe care în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 312

pct. 3 C. proc. civ. o modifică, în sensul că admite apelul aceleiași părți,

schimbă în parte sentința nr. 6775 din 21 mai 2004 a Tribunalului București și

admite acțiunea reclamantului. Urmează a constata nulitatea contractului de

concesiune privind terenul în suprafață de 387.477 m.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 36 din 19 ianuarie 2005 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, modifică decizia recurată,

admite apelul aceleiași părți, schimbă în parte sentința nr. 6775 din 21 mai

2004 a Tribunalului București, admite acțiunea reclamantului. Constată

nulitatea contractului de cesiune privind terenul în suprafață de 387.477 mp.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 19 ianuarie 2006.