ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 168/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9198 din 8 noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr. 9524/2002 a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea cauzei privind pe reclamantul M.B. prin P.G., cu sediul în București și pârâtele C.L.S. cu sediul în București și SC P.V. SRL cu sediul în București, în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că litigiul dintre părți este strâns legat de activitatea comerciantului concesionar, fiind de natură efectiv comercială. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 1475 din 4 februarie 2003 a admis în parte acțiunea reclamantului M.B., împotriva pârâților C.L.S.

București și SC P.V. SRL București în sensul că a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de concesiune din 23 decembrie 1998 încheiat între părți pentru suprafața de 130.335 m.p. situată în zona Tei - Toboc și care formează obiectul actului adițional la contract încheiat între părți la 11 aprilie 2000. De asemenea a mai fost obligat fiecare pârât să-i plătească reclamantului câte 46.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În fundamentarea acestei soluții, s-a reținut că în condițiile Legii nr. 69/1991 republicată pârâtul C.L.S. a aprobat concesionarea terenului în suprafață de 387.477 m.p. în favoarea pârâtei SC P.V. SRL prin emiterea a două acte administrative de gestiune de concesionare în considerarea calității sale de autoritate a administrației locale dar și în considerarea împuternicirii primite de la reclamant de a hotărî asupra concesionării suprafeței de 257.142 m.p.

situată în zona Tei - Toboc, potrivit art. 4 din H.C.G.M.B. nr. 97/1998 rămas nemodificat prin H.C.G.M.B. nr. 126/1998. Nu au putut fi reținute susținerile reclamantului că pârâtul C.L.S. nu avea mandat din partea sa pentru a emite asemenea acte administrative întrucât au rămas neschimbate dispozițiile art. 2, art. 3 și art. 4 din H.C.G.M.B. nr. 97/1998. S-a mai reținut că lipsa licitației pentru concesionarea imobilului putea fi invocată eventual ca motiv de anulare a contractului și că, în chiar cuprinsul H.C.G.M.B. nr. 97/1998 s-a avut în vedere concesionarea terenului pentru realizarea de utilități publice și locuințe. Privitor la actul adițional din 11 aprilie 2000 la contractul de concesiune din 23 decembrie 1998 încheiat între părți s-a constatat că aceștia au înțeles să dispună și asupra unei suprafețe de teren de 130.335 m.p.

excedentară suprafeței de 257.142 m.p. avută în vedere inițial pentru concesiune și potrivit H.C.G.M.B. nr. 97/1998 modificată prin H.C.G.M.B. nr. 126/1998 s-a considerat că prin documentația cadastrală s-a individualizat mai bine terenul și că în fapt acesta este de 387.477 m.p. (ulterior pârâtul C.L.S. concedent aprobând chiar P.U.Z. - ul pentru o suprafață totală de 390.693 m.p.). Astfel s-a apreciat că în cauză pârâții au încheiat actul adițional la contractul de concesiune din 23 decembrie 1998 cu fraudarea legii. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 771 din 9 mai 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta SC P.V. SRL, împotriva sentinței civile nr. 1475 din 4 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 20507/2002, a admis recursul formulat de recurentul M.B.

împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, a casat în parte sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, cu privire la contractul de concesiune din data de 23 decembrie 1998, aceleiași instanțe, Tribunalul București, secția a VI-a comercială. În principal s-a reținut că prima instanță, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 pct. 4 C. proc. civ. avea obligația de a pune în discuția părților efectuarea unei expertize topografice având ca obiect delimitarea suprafeței concesionate și implicit a suprafeței reconstituite persoanei fizice, fără de care nu se putea da o soluție corectă cu privire la valabila încheiere a contractului de concesiune. Rejudecând în fond după casare, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 6775 din 21 mai 2004 a respins cererea formulată de M.B.

în contradictoriu cu pârâții C.L.S. București și SC P.V. SA București, pentru constatarea nulității absolute a contractului de concesiune din 23 decembrie 1998 ca neîntemeiată. S-a reținut, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză și a actelor existente, că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a numitei A.H., formulată la data de 3 martie 1998, anterior încheierii contractului de concesiune, viza un teren situat la sud de terenul ce a făcut obiectul H.C.G.M.B. nr. 97/1998 și care a fost concesionat societății pârâte. Din adresa nr. 44184 din 17 octombrie 2000 a P.S.B. – D.U.G.T. rezultă faptul că până la data de 17 octombrie 2004 nu au fost înregistrate cereri de revendicare pe cale administrativă pentru teren (teren ce face obiectul H.C.G.M.B.

nr. 97/1998). Cu adresa nr. 68649/17856 din 12 noiembrie 2003 M.B. – D.P.E.P.C. a precizat că terenul ce face obiectul contractului de concesiune a fost proprietate publică a M.B. încă din anul 1911. Terenul revendicat M.G. nu are nici o legătură cu terenul dat în concesiune, situat pe M.H. Astfel, la momentul încheierii contractului de concesiune au fost respectate prevederile art. 11 din Legea nr. 50/1991, în sensul inexistenței unor cereri de revendicare a terenului în litigiu. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 36 din 19 ianuarie 2005 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta M.B. prin P.G., împotriva sentinței comerciale nr. 6775 din 21 mai 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 15474/2003.

În esență s-a apreciat, că instanța de fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare, corect a reținut că la data încheierii contractului de concesiune au fost respectate dispozițiile art. 11 din Legea nr. 50/1991, concluzii bazate pe actele administrative, respectiv adresa P.S.B., adresa a M.B., procesul-verbal de punere în posesie a persoanelor fizice, raportul de expertiză, schițe, planuri de amplasament, acte din care rezultă că terenul ce face obiectul contractului de concesiune a fost proprietatea publică a M.B. din anul 1991, iar terenul revendicat de persoana fizică viza un teren la sud de terenul ce a făcut obiectul H.C.G.M.B. nr. 97/1998. Restul motivelor de apel, vizând alte motive de nulitate absolută au fost soluționate irevocabil de Curtea de Apel București prin decizia comercială nr. 771/2003, motiv pentru care nu se mai impune a fi analizate din nou pe calea apelului.

Împotriva deciziei comerciale nr. 36 din 19 ianuarie 2005, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs M.B. prin P.G., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectele că hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deoarece suprafața de 257.142 m.p. ce a făcut obiectul contractului de concesionare din 23 decembrie 1998 nu este delimitată cu exactitate făcând parte dintr-un lot mult mai mare, mijloacele de probă sunt insuficiente, incomplet și greșit administrate, actele existente nu probează proprietatea asupra terenului și au fost nesocotite prevederile legale referitoare la concesiune, fiind invocat ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, le găsește întemeiate, recursul declarat de reclamantul M.B. urmând a fi admis pentru următoarele considerente. Greșit au apreciat instanțele judecătorești anterioare, după casarea cauzei de instanța de recurs, că în speță, la data încheierii contractului de concesiune au fost respectate prevederile art. 11 din Legea nr. 50/1991, în sensul inexistenței unor cereri de revendicare a terenului în litigiu, împrejurări care au condus ca cererea reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului de concesiune să fie respinsă.

Din verificarea întregii documentații existente la dosarul cauzei, rezultă neîndoios că nu au fost clarificate toate aspectele juridice care au caracterizat titlul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu, nu există cu certitudine identificată și delimitată exact suprafața concesionată de 257.142 m.p., nu au fost lămurite pe deplin împrejurările prin care persoana fizică R.H.S. și-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legilor nr. 18/1991 și 1/2000 și amplasamentul suprafeței de teren reconstituită și nici stabilite coordonatele în perimetrul celor 38 ha ce include terenul concesionat. Relevanță juridică în corecta stabilire a situației de fapt și de drept o reprezintă și sentința civilă nr. 366 din 22 martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ prin care a fost admisă acțiunea așa cum a fost precizată de reclamanta SC A. SA cu sediul social în București, în cotradictoriu cu C.G.M.B.

și C.L.S. București, în sensul că s-a dispus anularea în parte a hotărârii nr. 97 din 28 mai 1998 a C.G.M.B. și Hotărârea nr. 126 din 2 iulie 1998, cu privire la suprafața de teren de 3650 m.p. situată în București. Conform acestei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, s-a reținut că M.B., prin C.G. a emis Hotărârea nr. 97/1998, prin care s-a atribuit în folosință gratuit pe termen de 49 de ani, C.L.S. București terenul de 257.142 m.p. în zona Tei - Toboc, suprafață care a cuprins însă și terenul în suprafață de 3650 m.p. al SC A. SA București. Această hotărâre s-a emis cu încălcarea art. 20 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 69/1991 și art. 85 din aceeași lege, iar C.G. nu poate administra decât bunurile publice sau private ale municipiului ori terenul în litigiu aparținea reclamantei SC A. SA.

Raportat la aceste argumente, reiese că nu au fost respectate dispozițiile imperative care se regăsesc în Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, invocate ca bază legală pentru încheierea contractului de concesiune. Pentru aceste rațiuni juridice urmează a admite recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 36 din 19 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. o modifică, în sensul că admite apelul aceleiași părți, schimbă în parte sentința nr. 6775 din 21 mai 2004 a Tribunalului București și admite acțiunea reclamantului.

Urmează a constata nulitatea contractului de concesiune privind terenul în suprafață de 387.477 m.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 36 din 19 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, modifică decizia recurată, admite apelul aceleiași părți, schimbă în parte sentința nr. 6775 din 21 mai 2004 a Tribunalului București, admite acțiunea reclamantului. Constată nulitatea contractului de cesiune privind terenul în suprafață de 387.477 mp. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 ianuarie 2006.