ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3098/2010

HOTĂRÂRE
05.10.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3098/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Tribunalul Constanța, secția comercială, la primă instanță.

Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, secția comercială, la data de 8 octombrie 2007,

formulată de reclamanta SC A.G.C. SRL în contradictoriu cu pârâta C.N.A.P.M. SA

Constanța, s-a solicitat: obligarea pârâtei la încheierea unui contract de

închiriere și furnizare utilități pentru suprafața de teren de 3000 m.p.

aferentă imobilului proprietatea reclamantei, denumit „Sediu administrativ”

situat în incinta Port Constanța; predarea folosinței suprafeței de teren de

3000 m.p. și asigurarea respectării căilor de acces în imobil.

În motivare reclamanta a arătat că a dobândit proprietatea

imobilului, clădire sediu administrativ, prin procesul verbal de adjudecare nr.

27895 din 16 februarie 2006, urmare vânzării la licitație a bunurilor

debitoarei SC AG.C. SRL de către D.R.V. Constanța. Cu privire la terenul

aferent construcției reclamanta a susținut că prin Încheierea de Intabulare nr.

71670 din 14 decembrie 2006 a fost notat în cartea funciară și dreptul de

folosință asupra terenului aferentă de 3000 mp, context legal în care a

solicitat pârâtei încheierea unui contract de închiriere și furnizare utilități

în baza dispozițiilor cuprinse în H.G. nr. 517/1998 și H.G. nr. 463/2003 care

instituie obligația C.N. de a asigura utilizatorilor, în mod nedistriminatoriu

infrastructura portuară concesionată companiei.

Potrivit reclamantei, răspunsul pârâtei la această

solicitare, din data de 1 octombrie 2007, în sensul încheierii contractului de

închiriere numai pentru suprafața de teren ocupată la sol de clădire,

constituie un refuz nejustificat lipsit, de temei de fapt și de drept.

În cauză, pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța a formulat o

cerere de chemare în judecată, în temeiul art. 57 C. proc. civ., a unei terțe

persoane juridice, care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta,

respectiv SC N.P. SRL, societate care a achiziționat de la același proprietar SC

respectiv o platformă de beton situată alăturat sediului administrativ

proprietatea reclamantei, cele două bunuri imobile ocupând împreună suprafața

de 3000 mp ce face obiectul cererii reclamantei.

Astfel introdusă în cauză, în calitate de intervenient,

SC N.P. SRL a arătat că pentru terenul aferent bunului imobil cumpărat de la SC

de încheiere nr. 4750 din 29 iunie 2006.

Prin sentința civilă nr. 1413 din 25 februarie 2009,

Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din

materialul probator administrat în cauză, respectiv înscrisuri, expertiză

tehnică având ca, obiectiv identificarea suprafeței de 3000 mp ce face obiectul

solicitării reclamantei, sub aspectul situației de fapt și de drept următoarele:

Cele două proprietăți dobândite de reclamantă și

intervenientă de la același proprietar figurează sub nr. cadastral 798/51 și

ocupă împreună o suprafață de 3000 m.p., fără a se efectua acte de dezmembrare.

Având în vedere suprafața ocupată la sol de

construcțiile proprietatea intervenientei, respectiv 1123,17 m.p., pârâta, la

solicitarea reclamantei, în vederea încheierii contractului de închiriere a

întocmit procesul verbal de constatare și stabilire suprafețe nr. 2004/2007

prin care a fost identificată suprafața de teren ce poate fi închiriată

reclamantei, mai mare decât suprafața ocupată la sol de construcție, conduită

care se încadrează în limitele legale sub aspectul obligațiilor ce-i incumbă de

a pune la dispoziția utilizatorilor infrastructura portuară, și, prin urmare nu

constituie un refuz nejustificat astfel cum a fost calificat de reclamantă.

În același sens, reține prima instanță că, reclamanta

a dobândit prin procesul verbal de adjudecare nr. 37895/2006 numai construcția

reprezentând sediu administrativ, iar dreptul de folosință asupra suprafeței de

3000 m.p. notat în cartea funciară, și de care se prevalează reclamanta, nu

poate conduce la admiterea acțiunii deoarece contravine dispozițiilor legale

privind exploatarea proprietății publice.

II - Apelul promovat de reclamantă împotriva

sentinței fondului, soluția adoptată de instanța de control judiciar.

Prin decizia civilă nr. 4/ COM din 13 ianuarie 2010,

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă,

apreciind că refuzul Companiei de a închiria reclamantei întreaga suprafață de

teren de 3000 m.p. este pe deplin justificat.

Răspunzând motivelor de apel prin care reclamanta

reiterează apărările formulate în fața primei instanțe, Curtea constată că titlurile

de proprietate exhibate de reclamantă și intervenientă se referă exclusiv la

dreptul de proprietate asupra construcțiilor, având relevanță în cauză, doar

din perspectiva vocației pe care o conferă titularului dreptului de proprietate

asupra construcției la închirierea unui contract de închiriere pentru terenul

aferent, în funcție de realitatea juridică existentă.

Apărarea reclamantei în sensul că transmiterea dreptului

de folosință aferent construcției a operat de drept, odată cu transmiterea

dreptului de proprietate asupra construcției, a fost înlăturată cu motivarea

că, terenul în discuție, face parte din domeniul public al statului, fiind în

administrarea C.N.A.P.M. SA Constanța, administratorul bunului fiind cel care

acordă, în condițiile prevăzute de lege, dreptul de a utiliza infrastructura

portuară și de a folosi terenul aferent.

Cu privire la notarea în C.F. a dreptului de folosință

al reclamantei asupra terenului în suprafață totală de 3000 m.p. Curtea

consideră că o astfel de mențiune nu este de natură să constituie un drept în

favoarea reclamantei, scopul notarilor în Cartea funciară fiind limitat la

asigurarea opozabilității față de terți a acestor înregistrări.

III – Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A.G.C. SRL a

declarat recurs la data de 5 martie 2010, în termen legal, solicitând

modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului promovat

împotriva sentinței primei instanțe cu consecința admiterii acțiunii

introductive de instanță.

Recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în

argumentarea cărora a susținut următoarele:

Sub un prim aspect, recurenta a apreciat că

soluționarea litigiului impunea analiza clară a titlurilor de proprietate exhibate

de părți pentru stabilirea întinderii drepturilor acestora, analiză care ar fi

impus constatarea că în ceea ce o privește odată cu dobândirea dreptului de

proprietate asupra construcției, a dobândit și dreptul de proprietate asupra

terenului aferent, înțelegând prin aceasta nu numai terenul de sub construcție,

ci și terenul care permite utilizarea construcției potrivit destinației sale,

drept care a fost intabulat.

În ce privește pe intimata intervenientă recurenta

arată că cele două platforme betonate dobândite de acesta în baza contractului

de vânzare-cumpărare nr. 4622/2006 fac parte integrantă din construcția

achiziționată de societate sediu administrativ, prin procesul verbal de licitație,

fiind accesorii ale acesteia.

Concluzionând pe acest aspect, recurenta susține că o

comparație a celei două titluri prezentate de părți, impuneau aprecierea prevalenței

titlului său mai bine caracterizat din punct de vedere juridic.

Sub un al doilea aspect recurenta arată că

imposibilitatea de a avea acces la bunul proprietatea sa justifică interesul promovării

prezentei acțiuni, fiind o chestiune relevantă în cauză, contrar aprecierii

instanței de fond și apel.

Cu privire la propunerea pârâtei C.N.A.P.M. SA de a

încheia un contract de închiriere pentru trotuarele aferente construcției și o

parte din platformă betonată, recurenta arată că această poziție este abuzivă

și nu este de natură să îi asigure accesul la toate spațiile clădirii.

Sub un al treilea aspect, recurenta arată că ambele instanțe

nu au avut în vedere temeiul juridic invocat cu privire la obligația C.N.A.P.M.

SA de a pune la dispoziția utilizatorilor infrastructura portuară în mod

nediscriminatoriu conform art. 1

1

din H.G. nr. 464/2003.

Referitor la probele administrate în cauză, recurenta

susține că toate probele care îi erau favorabile, respectiv expertiza tehnică,

documentația aferentă licitației finalizată cu adjudecarea imobilului și

încheierea de intabulare, au fost înlăturate cu o motivare care echivalează cu

nepronunțarea.

Prin Întâmpinarea depusă la data de 21 iunie 2010,

intimata C.N.A.P.M. SA a solicitat respingerea recursului promovat de recurenta

reclamantă ca nefondat.

În esență, intimata a arătat că a pus la dispoziția

recurentei o suprafață mai mare decât cea ocupată de proprietatea acesteia

(2321,64 m.p.), tocmai pentru a-i asigura posibilitatea folosirii bunului

propriu, respectiv toată suprafața liberă de care dispunea, inclusiv platforma

învecinată din partea de sud a construcției, iar refuzul companiei de a închiria

suprafața de teren ce se află sub proprietatea intervenientei nu poate fi considerat

nelegal și abuziv.

Asupra recursului.

Considerații juridice relevante în soluționarea

cauzei cu privire la regimul juridic al proprietății publice.

Terenul de 3000 m.p. situat în incinta Port Constanța

pe teritoriu portuar, în legătură cu care reclamanta din prezenta cauză

solicită obligarea pârâtei C.N.A.P.M. SA la încheierea unui contract de

închiriere și furnizare utilități, aparține domeniului public al statului

potrivit art. 22 din anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică

și regimul juridic al acesteia.

Or, dreptul de proprietate publică este un drept real

principal inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, care conferă titularului

său, statul sau o unitate administrativ teritorială, atribuitele de posesie;

folosință și dispoziție (art. 11 din lege).

Atributele dreptului de proprietate pot fi exercitate

direct de titularul dreptului, prin autoritățile competente, sau prin

modalități indirecte respectiv prin constituirea unor drepturi reale constând

în dreptul de administrare sau de concesiune în condițiile art. 12 și 15 din

Legea nr. 213/1998.

În cauză bunurile proprietate publică a statului

aferente porturilor maritime au fost concesionate C.N.A.P.M. SA Constanța

conform contractului de concesiune nr. MM/2714/2001.

În ce privește închirierea bunurilor proprietate

publică, aceasta nu dă naștere unui drept real, condițiile închirierii fiind cele

reglementate de art. 14art. 16 din aceeași lege.

Potrivit H.G. nr. 464/2003 de modificare și

completare a H.G. nr. 517/1998, C.N.A.P.M. SA este autoritatea portuară în

porturile maritime având, printre altele, ca atribuții, menținerea,

întreținerea și repararea infrastructurii portuare care i-a fost concesionată

și punerea la dispoziția utilizatorilor, în mod nediscriminatoriu, a

infrastructurii portuare care i s-a concesionat, în conformitate cu

reglementările în vigoare.

context juridic legal incident în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

2.1. Recursul, în actuala reglementare, cuprinsă în

Titlul V căile extraordinare de atac Capitolul I C. proc. civ., vizează un

control de legalitate a hotărârilor atacate, pentru motivele expres și limitativ

prevăzute în art. 304 C. proc. civ.

Totodată, Curtea amintește că dispozițiile art. 302

1

din același capitol impun respectarea unor condiții de formă și fond cu privire

la cererea de recurs, respectiv indicarea motivelor de nelegalitate și

dezvoltarea lor.

Recursul declarat în cauză de societatea recurentă nu

îndeplinește întrutotul aceste exigențe, în condițiile în care motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., sunt

indicate generic, fără a fi dezvoltate separat, în raport de ipoteza din art. 304

pe care o invocă.

Argumentele recurentei, sintetizate la pct. III din

aceste considerente, nu relevă nicio critică care poate fi încadrată în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care privește nemotivarea hotărârii

după cum și ipoteza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (când instanța a interpretat

greșit actul dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul vădit

neîndoielnic), nu își găsește suport în susținerile recurentei.

În alte cuvinte, dreptul de proprietate asupra

construcțiilor dobândite de recurentă și intervenientă prin actul de adjudecare

și respectiv contractele de vânzare-cumpărare a fost examinat în raport de

natura actului translativ de proprietate, fără nicio intervenție în ceea ce

privește natura lor și efectul translativ de proprietate asupra bunului

dobândit astfel cum a fost individualizat.

Așa fiind, invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., apare ca având un caracter pur formal.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., vizând lipsa de temei legal a hotărârii atacate, criticile

recurentei sunt vădit nefondate.

2.2. Susținerea recurentei în sensul că odată cu

dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției a dobândit și dreptul

de proprietate asupra terenului aferent și că din această perspectivă se

impunea și o comparare a titlului său de proprietate, respectiv procesul verbal

de adjudecare, cu titlul intervenientei pentru a se stabili care este mai bine

caracterizat, este lipsită de semnificație juridică, deoarece domeniul portuar,

proprietate publică este inalienabil, înțelegând prin aceasta nu numai

interdicția înstrăinării și dobândirii lui prin mijloace de drept privat, ci și

interdicția dezmembrării acestui drept.

Posibilitatea constituirii asupra bunurilor

proprietate publică a unor drepturi reale specifice, de administrare,

concesiune sau de folosință, în regim de drept public, nu are în vedere

închirierea către utilizatorii din porturile maritime a infrastructurii

portuare, deoarece prin închiriere nu se transmite un drept real de folosință

asupra bunurilor aparținând domeniului public, dat fiind modalitățile specifice

de exercitare a dreptului de proprietate publică.

Pentru aceleași rațiuni notarea în cartea funciară nr.

30052 Constanța, partea a III-a referitoare la dezmembrămintele dreptului de

proprietate și sarcini, a unui drept de folosință asupra terenului, nu

reprezintă constituirea unui drept real în regim de proprietate publică,

distinct de faptul că potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996, Legea cadastrului

și a publicității imobiliare, drepturile de proprietate și celelalte drepturi

reale asupra unui imobil, se înscrie în cartea funciară pe baza actului prin

care s-au constituit sau transmis în mod valabil.

Or, prin actul de adjudecare nr. 27859 din 16

noiembrie 2006 recurenta a dobândit numai construcția reprezentând sediu

administrativ situată în Incinta Port Constanța.

În raporturile cu intimata intervenientă, compararea

titlurilor, pentru bunurile imobile dobândite, situate pe domeniul portuar,

operațiune specifică acțiunii în revendicare, nu a făcut obiectul litigiului

dedus judecății, astfel încât o examinare a hotărârii atacate, din această

perspectivă este lipsită de relevanță juridică.

incontestabil că intimata C.N.A.P.M. SA, în calitate de autoritate portuară nu

s-a derobat de obligația de a pune la dispoziția recurentei infrastructura

portuară pentru desfășurarea activității societății, întocmind în acest sens

procesul verbal de stabilire suprafețe nr. 4004 din 19 ianuarie 2007 în vederea

încheierii contractului de închiriere, în care a fost menționată suprafața

aferentă imobilului recurentei 1.879,94 m.p. și o suprafață suplimentară de

care dispunea, în total o suprafață de 2.321,64 m.p., conduita sa fiind în

afara oricărei suspiciuni de refuz nejustificat.

în temeiul art. 312 alin (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC A.G.C. SRL CONSTANȚA împotriva deciziei nr. 4/ COM din 13

ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie

2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-04
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2932/2011
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, formulată de reclamanta SC A G.C. SRL
ÎCCJ 2010-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3189/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 octombrie 2008, reclamanta SC C. SA a solicitat ca în baza hotărârii ce se va pronunța să fie obligate pârâtele S
ÎCCJ 2005-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4129/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC S. SA București, a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL Constanța, solicitând să-i lase în proprietate suprafața de 2879,52 mp. teren situ
ÎCCJ 2010-05-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1828/2010
Asupra recursului de față; Prin acțiunea înregistrată la data de 20 mai 2005 reclamanta SC E.G. SA a chemat în judecată pârâta SC T.E. SA, sucursala E.C. Constanța, a solicitat ca în baza sentinței ce se va pronunța să oblige pârâta la înch
ÎCCJ 2003-02-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 593/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC S. SA a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, solicitând să fie obligat a-i acorda în concesiune, terenurile
Sursă