ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1879/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 68/ MF din 6 decembrie 2006, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C.N.A.P.M. SA cu sediul în Constanța, Incinta port, G.M. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA cu sediul în Constanța. Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 86.869,60 Euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând daune aferente perioadei 1 iunie 2004 – 1 iunie 2006 și 6.235, 65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Pârâta SC A. SA deține în Portul C. suprafața de 82.733 mp pe care sunt amplasate imobilele societății și infrastructura aferentă (rețele de apă, canalizare, energie electrică, iluminat exterior, platforme de depozitare, spații verzi etc.), aspect recunoscut de pârâtă la interogatoriul propus de reclamanta C.A.

SA Pârâta susține că deține suprafața de teren menționată cu titlu de proprietate, însă nu a dovedit, în condițiile art. 1169 C. civ., dreptul afirmat. Având în vedere că terenurile pe care sunt amplasate porturile maritime fac parte din domeniul public al statului, potrivit pct. 1 - 22 din anexa la Legea nr. 213/1998, instanța apreciază că pârâta nu putea produce o asemenea probă. Teritoriile aflate în Portul C. ce constituie bunuri proprietate publică a statului sunt menționate în anexa 2 la H.G. 519/1998 și, potrivit art. 2 alin. (5) din același act normativ, sunt în administrarea reclamantei C.A. SA. Instanța reține că societatea pârâtă, având în proprietate mai multe imobile situate în incinta Portului C., folosește implicit domeniul portuar, fără a deține vreun titlu în acest sens.

Se constată că până în anul 2004, părțile au avut încheiate contracte de utilizare a domeniului portuar, în temeiul cărora reclamanta C.A. SA asigura pârâtei SC A. SA folosința bunurilor din incinta portuară, în vederea desfășurării activităților de depozitare, încărcare/descărcare, stivuire, sortare, colectare etc. a materialelor de construcții. Începând cu anul 2004, părțile nu au mai încheiat un asemenea contract, împrejurare în care reclamanta C.A. SA a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei la plata de daune echivalente tarifelor de utilizare a domeniului portuar, acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ., fiind admisă prin sentința civilă nr. 69/ MF din 15 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Cum între părți nu există raporturi juridice contractuale, este posibilă antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, sub rezerva îndeplinirii condițiilor instituite de art. 998 C. civ., iar din această perspectivă afirmațiile pârâtei, potrivit cărora recurgerea la răspunderea civilă delictuală constituie o înfrângere a principiului legalității și o modalitate de obținere a unor plăți nedatorate, sunt întemeiate. Potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. Din textul legal citat rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte; existența unui prejudiciu patrimonial; un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, elemente întrunite în cauza de față.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 98/ A/C din 26 septembrie 2007, respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 68/ MF din 6 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, în dosarul nr. 32 MF/2006, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C.N. A.P.M. SA Constanța. Instanța de apel, în pronunțarea deciziei menționate, a reținut că dispozițiile art. 998 C. civ., se aplică și societăților comerciale în măsura în care faptele lor se circumscriu acestei norme. Nu se poate reține că intimata-reclamantă a pretins plată nedatorată, câtă vreme bunul său a fost folosit de apelanta-pârâtă fără acordul ei și fără plata unui tarif.

Aplicarea H.G. nr. 517/1998 și H.G. nr. 464/2000 între părți cu referire la încheierea unui contract de utilizare a domeniului portuar excede cauzei, iar lipsa consensualismului între părți din acest punct de vedere al utilizării domeniului respectiv nu o îndreptățește pe apelanta-pârâtă să folosească un bun ce nu îi aparține. Prejudiciul produs în mod direct constă în privarea intimatei-reclamante de a obține un beneficiu din administrarea bunului pe care îl are în concesiune. Prin cererea de recurs formulată, recurenta-pârâtă SC A. SA Constanța, sub aspectul motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., a susținut următoarele: Prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2006 instanța de fond deși a reținut că invitația la „conciliere directă” a fost primită cu numai două zile înaintea datei de convocare nu a solicitat o altă dată de efectuare a concilierii, înlăturând susținerile privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, argumentat prin faptul că exista posibilitatea manifestării nemulțumirii față de data propusă pentru conciliere pe de o parte, iar pe de altă parte că demersul reclamantei a fost efectiv. Deși a criticat prin apel motivarea instanței de fond, instanța de apel în contradicție cu probele administrate în cauză și prevederile art. 720 1 C. proc.

civ., care instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de conciliere în procesele și cererile în materie comercială înainte de sesizarea instanței a stabilit că nerespectarea termenului de convocare nu atrage nevalabilitatea convocării câtă vreme partea adversă a cunoscut pretențiile reclamantului și dovezile pe care acestea se sprijină. Instanța de apel a stabilit că aplicarea prevederilor H.G. 518/1998 și H.G. 464/2003 cu referire la încheierea unui contract de utilizare domeniu portuar excede cauzei deduse judecății, iar lipsa consensualismului între părți din acest punct de vedere nu îndreptățește societatea să folosească un bun care nu îi aparține. De asemenea, instanța de apel în contradicție cu probele administrate în cauză și prevederile art. 720 1 C. proc.

civ., care instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de conciliere în procesele și cererile în materie comercială înainte de sesizarea instanței a stabilit că nerespectarea termenului de convocare nu atrage nevalabilitatea convocării atât timp cât partea adversă a cunoscut pretențiile reclamantului și dovezile pe care se sprijină. Instanța de apel referindu-se la încheierea contractului ce are ca obiect utilizarea domeniului portuar, are în vedere prevederile H.G. 464/2000, deși actul normativ care prevede încheierea pe baze nediscriminatorii a contractelor de utilizare domeniu portuar este H.G. 464/2003 fapt ce constituie lipsa de temei legal a hotărârii pronunțate în apel.

Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală. Părțile nu au depus înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, analizând decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea hotărârii atacate, în cauză nefiind întrunită niciuna din situațiile prevăzute de dispozițiile invocate. Prima critică a recurentei nu poate fi primită, întrucât din conținutul deciziei recurate nu rezultă că instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs decizia pronunțată nu este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În speță, intimata a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 720 1 alin. (3) C. proc. civ., între data primirii convocării și data întâlnirii propriu-zise. Astfel, data primirii de către pârâtă a convocării a fost 6 decembrie 2005, iar data întâlnirii a fost stabilită la 12 ianuarie 2006. Intimata nu a negat primirea invitației la conciliere și cunoașterea pretențiilor reclamantei și nici nu a solicitat acesteia din urmă fixarea unei alte zile pentru întâlnirea de conciliere, ceea ce dovedește că procedura art. 720 1 C. proc. civ., a fost efectuată de către reclamantă fără ca pârâta să fie prejudiciată în vreun fel din acest punct de vedere.

De asemenea, relațiile dintre cele două societăți ar fi trebuit să se deruleze în baza unui contract, care reglementează regimul juridic al porturilor, respectiv H.G. nr. 517/1998 și H.G. nr. 464/2003 modificate și completate, iar în lipsa acestuia nu poate fi reținută răspunderea contractuală. Instanțele de bază au reținut corect incidența dispozițiilor art. 998 C. civ. și existența condițiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, săvârșirea cu vinovăție a acesteia, prejudiciu patrimonial și raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Referitor la reiterarea situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Constanța împotriva deciziei nr. 98/ A/C din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Constanța împotriva deciziei nr. 98/ A/C din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.