ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1879/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 68/

MF din 6 decembrie 2006, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială,

admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C.N.A.P.M. SA cu sediul în

Constanța, Incinta port, G.M. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA cu sediul în

Constanța.

Obligă pârâta către

reclamantă la plata sumei de 86.869,60 Euro, în echivalent lei la data plății,

reprezentând daune aferente perioadei 1 iunie 2004 – 1 iunie 2006 și 6.235, 65

lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

Pârâta SC A. SA deține în

Portul C. suprafața de 82.733 mp pe care sunt amplasate imobilele societății și

infrastructura aferentă (rețele de apă, canalizare, energie electrică, iluminat

exterior, platforme de depozitare, spații verzi etc.), aspect recunoscut de

pârâtă la interogatoriul propus de reclamanta C.A. SA

Pârâta susține că deține

suprafața de teren menționată cu titlu de proprietate, însă nu a dovedit, în

condițiile art. 1169 C. civ., dreptul afirmat.

Având în vedere că terenurile

pe care sunt amplasate porturile maritime fac parte din domeniul public al

statului, potrivit pct. 1 - 22 din anexa la Legea nr. 213/1998, instanța

apreciază că pârâta nu putea produce o asemenea probă.

Teritoriile aflate în Portul

C. ce constituie bunuri proprietate publică a statului sunt menționate în anexa

2 la H.G. 519/1998 și, potrivit art. 2 alin. (5) din același act normativ, sunt

în administrarea reclamantei C.A. SA.

Instanța reține că

societatea pârâtă, având în proprietate mai multe imobile situate în incinta

Portului C., folosește implicit domeniul portuar, fără a deține vreun titlu în

acest sens.

Se constată că până în anul

2004, părțile au avut încheiate contracte de utilizare a domeniului portuar, în

temeiul cărora reclamanta C.A. SA asigura pârâtei SC A. SA folosința bunurilor

din incinta portuară, în vederea desfășurării activităților de depozitare,

încărcare/descărcare, stivuire, sortare, colectare etc. a materialelor de

construcții.

Începând cu anul 2004,

părțile nu au mai încheiat un asemenea contract, împrejurare în care reclamanta

C.A. SA a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei la plata de daune

echivalente tarifelor de utilizare a domeniului portuar, acțiunea întemeiată pe

dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ., fiind admisă prin sentința civilă nr.

69/ MF din 15 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Cum între părți nu există

raporturi juridice contractuale, este posibilă antrenarea răspunderii civile

delictuale a pârâtei, sub rezerva îndeplinirii condițiilor instituite de art. 998

C. civ., iar din această perspectivă afirmațiile pârâtei, potrivit cărora

recurgerea la răspunderea civilă delictuală constituie o înfrângere a

principiului legalității și o modalitate de obținere a unor plăți nedatorate,

sunt întemeiate.

Potrivit dispozițiilor art. 998

C. civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe

acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”.

Din textul legal citat

rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite

cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, săvârșirea cu

vinovăție a acestei fapte; existența unui prejudiciu patrimonial; un raport de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, elemente întrunite în cauza de față.

Curtea de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 98/

A/C din 26 septembrie 2007, respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâta SC

A. SA împotriva sentinței civile nr. 68/ MF din 6 decembrie 2006, pronunțată de

Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, în dosarul nr. 32 MF/2006,

în contradictoriu cu intimata-reclamantă C.N. A.P.M. SA Constanța.

Instanța de apel, în

pronunțarea deciziei menționate, a reținut că dispozițiile art. 998 C. civ., se

aplică și societăților comerciale în măsura în care faptele lor se circumscriu

acestei norme.

Nu se poate reține că

intimata-reclamantă a pretins plată nedatorată, câtă vreme bunul său a fost

folosit de apelanta-pârâtă fără acordul ei și fără plata unui tarif.

Aplicarea H.G. nr. 517/1998

și H.G. nr. 464/2000 între părți cu referire la încheierea unui contract de

utilizare a domeniului portuar excede cauzei, iar lipsa consensualismului între

părți din acest punct de vedere al utilizării domeniului respectiv nu o

îndreptățește pe apelanta-pârâtă să folosească un bun ce nu îi aparține.

Prejudiciul produs în mod

direct constă în privarea intimatei-reclamante de a obține un beneficiu din

administrarea bunului pe care îl are în concesiune.

Prin cererea de recurs

formulată, recurenta-pârâtă SC A. SA Constanța, sub aspectul motivelor de

nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a

susținut următoarele:

Prin încheierea de ședință

din 22 noiembrie 2006 instanța de fond deși a reținut că invitația la

„conciliere directă” a fost primită cu numai două zile înaintea datei de

convocare nu a solicitat o altă dată de efectuare a concilierii, înlăturând

susținerile privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată,

argumentat prin faptul că exista posibilitatea manifestării nemulțumirii față

de data propusă pentru conciliere pe de o parte, iar pe de altă parte că

demersul reclamantei a fost efectiv.

Deși a criticat prin apel

motivarea instanței de fond, instanța de apel în contradicție cu probele

administrate în cauză și prevederile art. 720

1

C. proc. civ., care

instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de conciliere în

procesele și cererile în materie comercială înainte de sesizarea instanței a

stabilit că nerespectarea termenului de convocare nu atrage nevalabilitatea

convocării câtă vreme partea adversă a cunoscut pretențiile reclamantului și

dovezile pe care acestea se sprijină.

Instanța de apel a stabilit

că aplicarea prevederilor H.G. 518/1998 și H.G. 464/2003 cu referire la

încheierea unui contract de utilizare domeniu portuar excede cauzei deduse

judecății, iar lipsa consensualismului între părți din acest punct de vedere nu

îndreptățește societatea să folosească un bun care nu îi aparține.

De asemenea, instanța de

apel în contradicție cu probele administrate în cauză și prevederile art. 720

1

C. proc. civ., care instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile

de conciliere în procesele și cererile în materie comercială înainte de

sesizarea instanței a stabilit că nerespectarea termenului de convocare nu

atrage nevalabilitatea convocării atât timp cât partea adversă a cunoscut

pretențiile reclamantului și dovezile pe care se sprijină.

Instanța de apel

referindu-se la încheierea contractului ce are ca obiect utilizarea domeniului

portuar, are în vedere prevederile H.G. 464/2000, deși actul normativ care

prevede încheierea pe baze nediscriminatorii a contractelor de utilizare domeniu

portuar este H.G. 464/2003 fapt ce constituie lipsa de temei legal a hotărârii

pronunțate în apel.

Temeiul de drept indicat de

recurentă îl constituie art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și

menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală.

Părțile nu au depus

înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând

decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și

de dispozițiile incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la

modificarea hotărârii atacate, în cauză nefiind întrunită niciuna din

situațiile prevăzute de dispozițiile invocate.

Prima critică a recurentei

nu poate fi primită, întrucât din conținutul deciziei recurate nu rezultă că

instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind

clauzele contractuale, ori a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.

Referitor la cel de-al

doilea motiv de recurs decizia pronunțată nu este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În speță, intimata a

respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 720

1

alin. (3) C.

proc. civ., între data primirii convocării și data întâlnirii propriu-zise.

Astfel, data primirii de

către pârâtă a convocării a fost 6 decembrie 2005, iar data întâlnirii a fost

stabilită la 12 ianuarie 2006.

Intimata nu a negat primirea

invitației la conciliere și cunoașterea pretențiilor reclamantei și nici nu a

solicitat acesteia din urmă fixarea unei alte zile pentru întâlnirea de

conciliere, ceea ce dovedește că procedura art. 720

1

C. proc. civ.,

a fost efectuată de către reclamantă fără ca pârâta să fie prejudiciată în vreun

fel din acest punct de vedere.

De asemenea, relațiile

dintre cele două societăți ar fi trebuit să se deruleze în baza unui contract,

care reglementează regimul juridic al porturilor, respectiv H.G. nr. 517/1998

și H.G. nr. 464/2003 modificate și completate, iar în lipsa acestuia nu poate

fi reținută răspunderea contractuală.

Instanțele de bază au

reținut corect incidența dispozițiilor art. 998 C. civ. și existența

condițiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale, respectiv fapta

ilicită, săvârșirea cu vinovăție a acesteia, prejudiciu patrimonial și raport

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Referitor la reiterarea

situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor

referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de

căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în

concordanță cu acestea.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Constanța împotriva

deciziei nr. 98/ A/C din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC A. SA Constanța împotriva deciziei nr. 98/ A/C din 26 septembrie

2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2008.