ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 784/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 18 februarie 2008 dată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, s-a admis în parte cererea petentei SA A. Salcia, județul Teleorman, de îndreptare a erorii materiale strecurată în sentința civilă nr. 274 din 21 mai 1996 a Tribunalului Teleorman, în sensul de a se trece în loc de 46.823.185 lei, penalități, 46.823.185 lei drept dobânzi, în considerente și în dispozitiv. Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea pentru îndreptarea erorii în ce privește rezilierea contractelor de credit. Petenta a solicitat prin cererea introductivă ca, în contradictoriu cu intimata R.B. SA să se dispună îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele și dispozitivul sentinței nr. 274 din 21 mai 1996 cu privire la destinația sumei acordate (dobânzi, în loc de penalități), precum și menționarea clară a rezilierii contractelor de credit.

În considerentele încheierii s-a reținut că sunt incidente prevederile art. 281 C. proc. civ. în ceea ce privește primul petit, iar cu privire la cel de-al doilea s-a considerat că este neîntemeiat întrucât cererea de chemare în judecată nu a vizat și rezilierea contractelor de credit. Apelul declarat de SA A. împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale a fost admis prin decizia nr. 343 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Prin această decizie, încheierea atacată a fost schimbată în parte, în ceea ce privește cererea de completare și lămurire a dispozitivului sentinței nr. 274 din 21 mai 1996 a Tribunalului Teleorman, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare – pe acest aspect – la aceeași instanță, menținându-se celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Pentru a se pronunța în acest mod, instanța apelului a reținut nelegalitatea hotărârii atacate în raport de faptul că cererea petentei, ce a vizat atât îndreptarea erorii materiale cât și lămurirea dispozitivului sentinței, a fost soluționată fără a se lua în considerare că pentru cel din urmă petit se impunea citarea băncii intimate așa cum prevăd dispozițiile art. 281/2 C. proc. civ. Soluționând cererea numai în raport de dispozițiile ce reglementează instituția îndreptării erorii materiale, instanța de control judiciar a statuat că s-a procedat la o calificare greșită a cererii cu care a fost sesizată și la implicit la o judecată prin care s-a încălcat principiul contradictorialității. Împotriva acestei decizii a declarat recurs R.B.

SA, care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susține următoarele: - instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 297 alin (1) C. proc. civ., trimițând cauza spre rejudecare fără a observa că cererea petentei s-a soluționat cu citarea intimatei. - pe fondul cererii, recurenta susține că petitul ce a vizat lămurirea dispozitivului deciziei a fost soluționat în mod corect, în condițiile în care acțiunea nu a vizat și rezilierea contractelor de credit. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor recurentei, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: În mod just s-a statuat că cererea introductivă a vizat două petite ce presupuneau două proceduri diferite conform normelor ce le reglementează și anume – îndreptarea erorii materiale (art. 281 C. proc.

civ.) și completarea dispozitivului (art. 281/2 C. proc. civ.). Din modul de soluționare a cauzei în fața instanței fondului rezultă că s-a dat o calificare corectă cererii petentei, fiind analizate fiecare dintre petitele acesteia. Este adevărat că soluționarea cererii s-a făcut fără citarea intimatei numai că, în apelul petentei aceasta nu se putea prevala de încălcarea normelor privind necitarea intimatei la instanța de fond și nici instanța din oficiu nu o putea invoca (de altfel, din cuprinsul deciziei atacate nu rezultă ca instanța anterioară ar fi invocat din oficiu această neregularitate astfel încât să fie supusă discuției părților), ci singura care putea să invoce o asemenea neregularitate, era doar partea în favoarea căreia au fost instituite normele respective, singura care putea justifica o vătămare.

Or, intimata avea posibilitatea declarării căii de atac a apelului pe acest considerent și nu a făcut-o, mai mult chiar în cuprinsul cererii de recurs a menționat în mod expres că nu înțelege să invoce necitarea sa la instanța de fond. În atare situație, instanța de apel avea posibilitatea de a-și exercita atribuțiile de control judiciar în raport de criticile apelantei ce au vizat doar soluția dată cererii de completare a dispozitivului. În raport de prevederile art. 281/2 C. proc. civ.

potrivit cu care, în situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii, Înalta Curte constată că acțiunea introductivă soluționată prin sentința a cărei completare s-a solicitat nu a cuprins și un petit care să vizeze rezilierea contractelor de credit despre care face vorbire petenta SA A. care, în cadrul acelui litigiu a avut calitatea de pârâtă, situație reținută corect de prima instanță, În raport de considerentele expuse urmează a se admite ca fondat recursul declarat împotriva deciziei cu consecința modificării acesteia, în sensul respingerii apelului declarat de SA A. împotriva încheierii din 18 februarie 2008 a Tribunalului Teleorman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta R.B. SA București. Modifică decizia nr. 343 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtă împotriva încheierii din 18 februarie 2008 a Tribunalului Teleorman, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2009.