Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015

După prezentarea referatului cauzei, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 10 decembrie 2014 în Dosarul nr. 9.994/118/2013, aflat pe rolul acestei instanţe, în apel, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Pct. 1: data de la care se datorează dobânda legală pentru drepturile salariale este: – data scadenţei obligaţiei de plată; sau – data de la care hotărârea judecătorească prin care pârâtul a fost obligat la plata drepturilor salariale a devenit executorie, cu consecinţa plăţii dobânzii de la aceste date până la data plăţii fiecărei sume achitate, inclusiv pentru sumele plătite până la data formulării acţiunii pentru plata dobânzii; ori – data cererii de chemare în judecată pentru acordarea dobânzii legale, cu consecinţa plăţii numai pentru sumele rămase neachitate la această dată. Pct. 2: dacă plata parţială de către debitor a unor sume stabilite prin titluri executorii întrerupe prescripţia extinctivă în condiţiile în care aceste plăţi se fac în aplicarea unui act normativ cu putere de lege prin care în favoarea debitorului se instituie termene de plată eşalonată a debitului (cum ar fiOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011). II. Expunerea succintă a procesului

La data de 28 noiembrie 2013, reclamanţii Vlad Elena, Grosu Vasile, Poenaru Traian, Poenaru Elena Luminiţa, Teodorescu Mădălina, Vlad Serbu Mihaela, Bumbac Marta Monica, Călin Mihaela, Boldeanu Cornel, Icleanu Ana, Arapaşu Antigona, Bădău Rada, Mărunţelu Gelu şi Simion Rodica, prin acţiunea introductivă, au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa obligarea acestora, în solidar, la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale, reprezentând spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, actualizat cu rata inflaţiei, recunoscute prin Sentinţa civilă nr. 676 din 21 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 2.752/36/2007, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 369/CM din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, începând cu data introducerii acţiunii principale până la data executării efective a obligaţiei, drepturile reclamanţilor fiind acordate pentru perioada 22 iunie 2004-21 martie 2008.

Prin Sentinţa civilă nr. 561 din 12 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9.994/118/2013, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în acţiunea formulată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Ministerul Finanţelor Publice, pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa reţine că, prin sentinţa civilă nr. 676 din 21 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 2.752/36/2007, a fost soluţionată acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 22 iunie 2004, actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective. Astfel, capătul de cerere privind plata dobânzii legale a fost respins ca nefondat, tribunalul apreciind că actualizarea drepturilor băneşti pretinse, atât cu indicele de inflaţie, cât şi cu dobânda legală, ar reprezenta o îmbogăţire fără just temei a reclamanţilor. Sentinţa menţionată a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr. 369/CM din 17 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 1.061/36/2008, însă dispoziţiile instanţei de fond referitoare la dobânda legală nu au constituit obiect al recursului declarat de reclamanţi, intrând, ca atare, în puterea lucrului judecat.

Faţă de cele expuse, s-a constatat că pretenţiile reclamanţilor având ca obiect obligarea pârâţilor la dobânda legală aferentă debitului principal reprezentat de contravaloarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică au constituit anterior obiect al unei analize a instanţei de judecată, fiind soluţionate în mod irevocabil în sensul respingerii acestora, şi nu pot face obiectul unei alte judecăţi.

Împotriva Sentinţei civile nr. 561 din 12 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9.994/118/2013, a declarat apel reclamantul Boldeanu Cornel, susţinând, în esenţă, că nu poate fi reţinută excepţia autorităţii de lucru judecat, cele două cauze având obiecte diferite.

Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, în cadrul soluţionării apelului, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în sensul de a stabili data de la care se datorează dobânda legală pentru drepturile salariale, respectiv: data scadenţei obligaţiei de plată, data de la care hotărârea judecătorească prin care pârâtul a fost obligat la plata drepturilor salariale a devenit executorie sau data cererii de chemare în judecată pentru acordarea dobânzii legale, precum şi dacă plata parţială de către debitor a unor sume stabilite prin titluri executorii în aplicarea unui act normativ cu putere de lege prin care în favoarea debitorului se instituie termene de plată eşalonată a debitului întrerupe prescripţia extinctivă. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Normele legale incidente în cauză sunt următoarele: I. Art. 1079 alin. 2 pct. 1 şi 3 din Codul civil de la 1864, conform cărora: „Debitorul este de drept în întârziere: 1. în cazurile anume determinate de lege; […] 3. când obligaţia nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă”. II. Art. 1.523 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, privind întârzierea de drept în executarea obligaţiei: „(2) De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când: a) obligaţia nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp, pe care debitorul l-a lăsat să treacă, sau când nu a executat-o imediat, deşi exista urgenţă; b) prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligaţiei sau când a încălcat o obligaţie de a nu face; c) debitorul şi-a manifestat în mod neîndoielnic faţă de creditor intenţia de a nu executa obligaţia sau când, fiind vorba de o obligaţie cu executare succesivă, refuză ori neglijează să îşi execute obligaţia în mod repetat; d) nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi; e) obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.” III. Art. 166 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare [art. 161 alin. (1) şi (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării]: „(1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. […] (4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.” IV. Art. 1088 din Codul civil de la 1864, conform căruia: „La obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.” V. Art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare (abrogată prin art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare): „În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.” VI. Art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar- fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare: „În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.” VII. Art. 1.535 din Codul civil – Daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti: „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic. (2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă. (3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.” VIII. Art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2009: „(1) Plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei, se va realiza, eşalonat, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, modalitatea de eşalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiţiei, ministrului economiei şi finanţelor, preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie” (prin Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2009, cu motivarea că eşalonarea plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei, nu a fost determinată de necesitatea unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, ceea ce contravine prevederilor art. 115 alin. (4) teza întâi din Constituţia României, republicată). IX. Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011: „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu. (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. (3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.” IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea din data de 10 decembrie 2014 în Dosarul nr. 9.994/118/2013, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I Civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivat de următoarele: De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale menţionate anterior depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, referitor la data de la care se datorează dobânda, prin Decizia nr. 2/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a stabilit că „pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”. Prin această decizie, faţă de limitele sesizării, nu s-a stabilit însă data de la care se cuvin dobânzile legale.

Astfel, în discuţie sunt trei momente de la care s-ar putea considera că este datorată dobânda legală: – data scadenţei obligaţiei de plată a drepturilor salariale. În acest caz, consecinţa ar fi existenţa obligaţiei de plată a dobânzii de la această dată până la data plăţii fiecărei sume achitate, inclusiv pentru sumele plătite până la data formulării acţiunii pentru plata dobânzii; sau – data de la care hotărârea judecătorească prin care pârâtul a fost obligat la plata drepturilor salariale a devenit executorie. În acest caz, consecinţa ar fi existenţa obligaţiei de plată a dobânzii de la această dată până la data plăţii fiecărei sume achitate, inclusiv pentru sumele plătite până la data formulării acţiunii pentru plata dobânzii; sau – data cererii de chemare în judecată pentru acordarea dobânzii legale. În acest caz, consecinţa ar fi existenţa obligaţiei de plată a dobânzii de la această dată până la data plăţii fiecărei sume achitate, dar numai pentru sumele rămase neachitate la această dată.

În această situaţie ar trebui avute în vedere următoarele: În conformitate cu art. 1081 din Codul civil de la 1864, daunele nu sunt datorate decât atunci când debitorul este în întârziere, afară de cazul în care lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face nu putea fi dat şi nici făcut decât într-un timp oarecare ce a trecut. Potrivit art. 1088 alin. 2 din Codul civil de la 1864, dobânda nu este datorată decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazul în care, după lege, curge de drept. În sfârşit, potrivit art. 1079 din Codul civil de la 1864, debitorul trebuie pus în întârziere, cu excepţia cazului în care este de drept în întârziere, cum ar fi în cazul în care obligaţia nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat ce debitorul a lăsat să treacă. De asemenea, potrivit art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil, debitorul se află de drept în întârziere atunci când nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi. Or, potrivit art. 166 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (art. 161 alin. (1) şi (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării), drepturile salariale se plătesc, cel puţin, o dată pe lună. În acest sens trebuie avut în vedere că art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consacră caracterul de drept comun al normelor acestuia, aplicabile acelor raporturi de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Totodată, potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, plata salariilor efectuată de Ministerul Justiţiei este stabilită la data de 10 a fiecărei luni.

Aceasta ar putea fi considerată data la care pârâţii erau de drept în întârziere pentru plata drepturilor salariale neachitate constând în sporul de risc şi suprasolicitare pretins de reclamanţi.

Pe de altă parte, fiind vorba despre hotărâri judecătoreşti prin care au fost soluţionate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 278 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, care statuează că hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.

În acelaşi sens sunt prevederile art. 274 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (art. 289 din Codul Muncii în forma anterioară republicării, aplicabil în cauză).

Stabilirea datei de la care se datorează dobânda ca fiind data la care se datorau drepturile salariale sau data la care s-a pronunţat instanţa prin hotărârea care constituie titlu executoriu (sentinţa primei instanţe sau decizia instanţei de recurs atunci când acţiunea a fost admisă în urma admiterii recursului şi modificării hotărârii primei instanţe) ar atrage drept consecinţă plata dobânzii de la acea dată la data plăţii, inclusiv pentru sumele achitate până la data cererii de chemare în judecată pentru plata dobânzii.

În cazul în care s-ar aprecia că dobânda este datorată de la data cererii de chemare în judecată pentru plata acesteia, ea ar fi datorată numai pentru sumele care nu sunt încă achitate la acea dată, până la data plăţii lor.

Referitor la prescripţia dreptului la acţiune, dacă s-ar aprecia că dobânda este datorată de la data cererii de chemare în judecată pentru plata acesteia, problema prescripţiei extinctive nu s-ar mai pune. În situaţia în care se consideră însă că dobânda este datorată de la data la care se datorau drepturile salariale sau de la data la care s-a pronunţat instanţa prin hotărârea care constituie titlu executoriu se pune problema prescripţiei extinctive faţă de perioada pentru care sunt datorate drepturile, respectiv data titlului executoriu.

Prin acte normative succesive, respectiv art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2009, şi art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, s-a eşalonat plata drepturilor salariale stabilite prin titluri executorii.

Pe de o parte, introducerea cererii de chemare în judecată pentru obţinerea drepturilor salariale a întrerupt cursul prescripţiei extinctive în conformitate cu art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, republicat. Pe de altă parte, potrivit art. 16 lit. a) şi c) din Decretul nr. 167/1958, republicat, prescripţia este întreruptă şi prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie şi printr-un act începător de executare. Pârâţii au efectuat plăţi parţiale ale drepturilor pretinse de reclamanţi. Valoarea de recunoaştere şi începere voluntară a executării plăţilor parţiale nu depinde de temeiul în care s-au efectuat. Oricum, poate fi relevant faptul că, în legătură cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, Curtea Constituţională a stabilit că, prin aceasta, statul „nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, le recunoaşte şi îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat” – Decizia nr. 746 din 2 iunie 2011 (în acelaşi sens este şi Decizia nr. 384 din 1 octombrie 2013).

S-a stabilit aşadar că plăţile efectuate în aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, constituie o recunoaştere a debitului.

Or, în aceste condiţii, s-ar putea considera că prescripţia a fost întreruptă în mod succesiv prin plăţile parţiale efectuate, de la data fiecărei plăţi începând să curgă un nou termen de prescripţie în conformitate cu art. 17 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat.

Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, în urma consultării jurisprudenţei, nu s-au identificat cauze în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi statuat asupra acestei probleme printr-o altă hotărâre.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din datele publice afişate pe portalul de internet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Reclamantul Boldeanu Cornel a învederat că problema de drept ce face obiectul prezentei cauze este diferită, întrucât este vorba de acordarea dobânzii legale pentru întârzierea plăţilor, ca urmare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 431 din Codul de procedură civilă, or, prin sentinţa civilă ce constituie titlu executoriu s-a respins capătul de cerere privind actualizarea drepturilor băneşti şi cu dobânda legală, deoarece actualizarea drepturilor băneşti şi cu dobânda legală ar duce la o îmbogăţire fără just temei a beneficiarului. Referitor la prescripţia dreptului, a arătat că aceasta nu este aplicabilă în cauză, deoarece debitorul a recunoscut creanţa datorată, a pus în executare hotărârea judecătorească, iar, prin efectuarea de plăţi parţiale, s-a întrerupt termenul de prescripţie şi a început să curgă un nou termen de prescripţie (art. 2.517 raportat la art. 2.537 din Codul civil).

Pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a precizat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru rezolvarea chestiunii de drept invocate în cauză este inadmisibilă, întrucât aspectele particulare ale speţei nu impun dezbaterea problemei de drept invocate, urmărindu-se însăşi rezolvarea fondului cauzei. Celelalte părţi nu au formulat puncte de vedere asupra problemelor de drept ce fac obiectul prezentei sesizări. VI. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanţa de trimitere nu a formulat niciun punct de vedere asupra problemelor de drept supuse interpretării. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În jurisprudenţa instanţelor s-au adoptat următoarele opinii: Dobânda legală aferentă debitelor constatate printr-un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească se acordă: – de la data introducerii cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului în care s-a pronunţat titlul executoriu până la achitarea integrală a sumelor datorate; – de la data pronunţării hotărârilor judecătoreşti ce constituie titluri executorii, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât şi pentru cele rămase neachitate; – de la data la care hotărârea judecătorească a devenit definitivă şi executorie; – de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti ce constituie titlu executoriu pentru plata drepturilor salariale; – numai pe ultimii trei ani anteriori formulării cererii prin care se solicită plata dobânzii, constatându-se prescrisă acţiunea pentru perioada cuprinsă între data pronunţării sentinţei ce constituie titlu executoriu şi data ce excedează celor trei ani anteriori promovării acţiunii; – de la data scadenţei obligaţiei de plată a drepturilor de plată recunoscute prin titluri executorii; – de la data formulării cererii de chemare în judecată pentru acordarea dobânzii; – de la data punerii în întârziere a debitorului; – nu se datorează dobânda legală, întrucât debitul este în întregime acoperit prin actualizare.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 193/C/189/III-5/2015 din 6 februarie 2015, a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării Curţii de Apel Constanţa. Prin punctul de vedere depus invocă inadmisibilitatea sesizării, pe motiv că pricina a fost soluţionată de către prima instanţă prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 561 din 12 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa, faţă de împrejurarea că reclamanţilor li s-ar fi respins solicitarea de plată a acestor dobânzi în cadrul litigiului iniţial privind acordarea drepturilor salariale soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 676 din 21 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 2.752/36/2007, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 369/CM din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, aşa cum rezultă din Decizia nr. 190/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Decizia nr. 188/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 206/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 13 mai 2010, Decizia nr. 712/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 17 august 2011, Decizia nr. 1.042/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 9 septembrie 2011, Decizia nr. 1.564/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 14 februarie 2012, Decizia nr. 24/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 29 februarie 2012, şi Decizia nr. 384/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, enumerate cu titlu exemplificativ. În esenţă, Curtea Constituţională a reţinut că Guvernul român nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora, iar măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata eşalonată a titlurilor executorii. IX. Raportul asupra chestiunilor de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a instituţiei juridice privind pronunţarea unei hotărâri prealabile reglementate de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, iar, asupra fondului sesizării, s-a apreciat că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, apelantul Boldeanu Cornel, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, precum şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, s-au reţinut următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Aşadar, legiuitorul, în cuprinsul articolului anterior menţionat, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ şi pot fi enunţate astfel: 1. existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă; 2. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; 3. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; 5. soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

Din analiza prevederilor articolului anterior menţionat se constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile; astfel, sesizarea pune în discuţie o chestiune de drept constând în interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii de drept material în legătură cu soluţionarea cauzei pe fond, respectiv, în funcţie de stabilirea regimului juridic al dobânzilor solicitate, se poate aprecia asupra incidenţei autorităţii de lucru judecat, de când începe să curgă acest drept şi data de la care poate fi solicitat, în raport cu instituţia prescripţiei extinctive.

Sesizarea s-a făcut de către un complet învestit cu soluţionarea pricinii în ultimă instanţă.

Chestiunea de drept este nouă, fiind generată de interpretarea dată prin Decizia pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii nr. 2/2014 privind posibilitatea de acordare a daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin modalitatea eşalonată de executare a obligaţiei de plată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Problema este susceptibilă de interpretări diferite, iar asupra acesteia Înalta Curte nu a statuat nici în cuprinsul menţionatului recurs şi nici nu constituie obiect al altui recurs în interesul legii.

Asupra inadmisibilităţii sesizării, invocate de Ministerul Public prin punctul de vedere transmis, se reţine că, într-adevăr, instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor, pentru autoritate de lucru judecat, reţinând că aceeaşi cerere privind plata dobânzii legale a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 676 din 21 martie 2008 ca nefondată, la acel moment apreciindu-se că actualizarea drepturilor băneşti pretinse, atât cu indicele de inflaţie, cât şi cu dobânda legală, ar reprezenta o îmbogăţire fără just temei a reclamanţilor. Prin apelul declarat împotriva acestei hotărâri s-a susţinut că nu poate fi reţinută excepţia autorităţii de lucru judecat, cele două cauze având obiecte diferite.

În răspunsul la sesizarea curţii de apel, atunci când se analizează dacă dobânzile ce constituie obiect al cererii deduse prezentei judecăţi curg de la data scadenţei obligaţiei de plată a salariului, se rezolvă, implicit, problema identităţii de obiect şi cauză între cele două litigii. Prin urmare, instanţa de apel are deschisă posibilitatea de a statua pe fondul pretenţiilor deduse judecăţii, astfel că nu se poate reţine o eventuală inadmisibilitate a sesizării pe motiv că soluţionarea pe fond a cauzei nu ar depinde de lămurirea problemei de drept.

Pentru a statua asupra dezlegării problemei de drept deduse judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a identifica problema de drept vizată pentru care a fost formulată întrebarea, în vederea lămuririi în mod concret a aspectelor divergente observate în analiza jurisprudenţei ataşate cauzei. Astfel, prin sesizare se solicită a se stabili, pe cale de interpretare, data de la care debitorul datorează dobânda legală pentru drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti a căror executare a fost suspendată în condiţiile în care plata debitului principal a fost eşalonată. Faţă de dezlegarea parţială a acestei probleme, iniţial, prin Decizia în interesul legii nr. 2/2014, apoi prin Hotărârea preliminară nr. 7/2015, problema concretă ce se impune a fi lămurită în cauză este, de fapt, data de la care se datorează efectiv aceste dobânzi.

Primul demers în clarificarea chestiunii litigioase presupune a stabili natura juridică a acestor dobânzi, cu relevanţă asupra datei de la care acestea încep să curgă. Problema naturii juridice a dobânzilor de tipul celor solicitate în cauza pendinte a fost rezolvată prin recursul în interesul legii soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2/2014, care, în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, a apreciat că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

S-a motivat, în considerentele acestei decizii, că: – hotărârile primei instanţe, când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, sunt executorii de drept potrivit art. 278 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă; – natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări de Legea nr. 230/2011, este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii; – executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit; – deşi nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011], iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului; – fapta ilicită, săvârşită cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar, neputându-se reţine cazul fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei.

Plecând de la considerentele obligatorii ale deciziei în interesul legii menţionate anterior, se constată că, în cazul titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale neachitate salariaţilor bugetari, pot fi pretinse dobânzi penalizatoare menite a acoperi prejudiciul rezultat din fapta ilicită a statului, care, în calitate de debitor, achită cu întârziere sumele acordate prin hotărâri judecătoreşti, deşi acestea sunt executorii de drept de la momentul pronunţării acestor hotărâri.

Prin urmare, răspunzând primei ipoteze din întrebarea nr. 1, aceste dobânzi nu au un caracter accesoriu debitului principal şi nu reprezintă daune-interese datorate în temeiul art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru salariul neachitat, pentru care angajatorul este de drept în întârziere de la data scadenţei obligaţiei de plată a salariului. Ca atare, faţă de faptul că, prin Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost identificată fapta ilicită ce a declanşat mecanismul răspunderii civile delictuale, achitarea de către stat, cu întârziere, a sumelor acordate prin hotărâri judecătoreşti, urmează a se înlătura ipoteza că dobânzile ce constituie obiectul întrebării preliminare ar curge de la momentul la care a fost introdusă acţiunea principală având ca obiect plata drepturilor salariale. Cum aceste dobânzi sunt distincte de cele aferente dreptului salarial a cărui neplată a fost sancţionată prin hotărârea ce constituie titlu executoriu (cele în raport cu care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat), hotărârea preliminară confirmă astfel lipsa identităţii de obiect şi cauză între litigiul referitor la plata drepturilor salariale şi cel pendinte.

Pe de altă parte, faţă de dezlegările din Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dobânzile nu pot fi considerate o pretenţie nouă, absolut independentă de litigiul anterior, pentru ca, prin însăşi acţiunea în răspundere civilă având ca obiect astfel de dobânzi penalizatoare, debitorul să fie pus în întârziere şi, prin urmare, prejudiciul să fie datorat de la data introducerii acestei acţiuni, pentru viitor, cu consecinţa începerii curgerii dobânzilor de la data introducerii acţiunii.

Potrivit art. 1088 alin. 2 din Codul civil de la 1864, dobânda nu este datorată decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazul în care, după lege, curge de drept. Or, aceste dobânzi, ca formă de penalizare a debitorului care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţia de executare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un litigiu referitor la drepturi salariale, curg de drept de la momentul pronunţării hotărârii, hotărâre executorie de drept potrivit art. 278 pct. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865 şi art. 274 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta fiind data scadenţei obligaţiei respective, până la plata efectivă a acestui debit. Prin urmare, în principiu, data de la care începe să curgă dobânda legală pentru drepturile salariale cuprinse în titlul a cărui executare silită a fost eşalonată este data pronunţării hotărârii, iar dobânda continuă să curgă, succesiv, pentru fiecare perioadă de întârziere, până la data plăţii efective a debitului.

Prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au dat dezlegări cu privire la prescripţia dreptului de a solicita aceste dobânzi (soluţie ce răspunde problemei de la pct. 2 al prezentei sesizări), de a căror autoritate de lucru interpretat trebuie să se ţină seama şi în rezolvarea problemei rămase în dezbatere, respectiv data de la care curg dobânzile. În acest sens trebuie avut în vedere că: – litigiile având ca obiect plata daunelor-interese moratorii sunt litigii de muncă; – titlurile pentru care s-a solicitat plata dobânzii penalizatoare sunt executorii de drept, iar dreptul la acţiune cu privire la daunele rezultate din neexecutare se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile erau datorate; – aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, a suspendat de drept executarea silită, însă, pe durata suspendării, dobânda curge, creanţa fiind certă lichidă şi exigibilă; – prin eşalonarea la plată a fost fixat un alt termen pentru executarea obligaţiei de plată, dar, prin aceasta, creditorul nu pierde dreptul la daune pentru neexecutarea la scadenţă; – modificarea modalităţii şi termenelor de executare nu are consecinţe asupra curgerii termenului de prescripţie pentru dreptul de a cere daune-interese moratorii pentru obligaţii scadente; – daunele-interese moratorii sub forma dobânzii legale au caracterul unor prestaţii succesive şi sunt datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere şi calculate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenţei acestor creanţe. Fiecare zi de întârziere generează o prescripţie distinctă a dreptului la acţiune cu privire la aceste prestaţii succesive; – creditorii sunt îndreptăţiţi la daunele-interese moratorii pentru o perioadă de trei ani anteriori introducerii cererii de plată a dobânzii, al căror cuantum va fi stabilit în funcţie de plăţile eşalonate efectuate în executarea creanţelor din titlurile executorii; – plata parţială de către debitor a unor sume stabilite prin titluri executorii, în aplicarea unui act normativ cu putere de lege prin care, în favoarea debitorului, se instituie termene de plată eşalonată a debitului, nu întrerupe prescripţia extinctivă.

Raportat la considerentele Deciziei nr. 7/2015, în cauză se constată că dreptul de care se prevalează reclamanţii este cel de a fi despăgubiţi pentru plata cu întârziere a sumelor din titlurile executorii eşalonate. Dacă eşalonarea a presupus fixarea unui alt termen pentru executarea parţială a obligaţiei de plată şi o astfel de plată parţială nu întrerupe cursul prescripţiei dreptului de a solicita aceste dobânzi, înseamnă că obligaţia principală, respectiv dreptul la executarea silită a titlurilor executorii, nu s-a prescris, iar dobânda percepută debitorului pentru neexecutare curge, pentru tranşele achitate, de la data pronunţării hotărârii până la data plăţii tranşelor, iar, pentru sumele neachitate, curge în continuare până la data plăţii efective.

În aceste condiţii, cererea de chemare în judecată marchează momentul la care instanţa de judecată se raportează pentru a aprecia dacă scadenţa tranşelor plătite pentru care se calculează distinct dobânzi penalizatoare se înscrie în termenul de prescripţie de trei ani anteriori acestei date, dobânzile putând fi solicitate pentru perioada pentru care nu s-a împlini