ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 343/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.M. a chemat în judecată Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea hotărârii nr. 16407 din 15 februarie 2006 emisă de aceasta. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 25 decembrie 1944 în comuna Sinoe, județul Constanța, în perioada strămutării părinților săi, ca urmare a Tratatului de la Craiova din 6 septembrie 1940 semnat între România și Bulgaria. A mai arătat că tatăl său, numitul R.G., are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și că în cazul ei, în mod greșit pârâta nu i-a apreciat probele depuse în susținerea cererii, dispunând neîntemeiat respingerea acesteia.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1441 din 29 mai 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 16407 din 15 februarie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 25 decembrie 1944-06 martie 1945, începând cu data de 01 ianuarie 2007. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că legea nu prevede în mod expres ca persoana în cauză să fi fost efectiv strămutată, ci să fi suferit persecuții din motive etnice, or, în mod evident, reclamanta a suferit de pe urma schimbului de populație ale cărei efecte s-au extins în timp și asupra persoanelor care s-au născut imediat după ce părinții lor au fost strămutați.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii a Municipiului București, care a susținut, în esență, că nici reclamanta și nici familia acesteia nu puteau fi persecutați etnic, întrucât aceasta s-a născut în România la data de 25 decembrie 1944 și nu a părăsit niciodată teritoriul țării, or persecuția etnică a fost exercitată asupra cetățenilor români aflați pe teritoriile ocupate, de către autoritățile străine. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se într-una din situațiile strict determinate de lege. Prin normele de aplicare a ordonanței aprobată prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și astfel persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate.

Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturi compensatorii nu cuprinde vreo limitare în această privință. Cum reclamanta s-a născut la data de 25 decembrie 1944 în comuna Sinoie, județul Constanța, unde părinții săi erau strămutați din motive etnice în urma Tratatului încheiat la Craiova între România și Bulgaria la data de 06 septembrie 1940, incontestabil ea a suferit aceleași consecințe nefavorabile ce au decurs din statutul de refugiați al părinților săi astfel că, pe bună dreptate, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre reclamantei, prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 25 decembrie 1944-06 martie 1945, începând cu data de 01 ianuarie 2007. Față de considerentele expuse și având în vedere că nici din oficiu nu se constată temeiuri de casare a sentinței, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1441 din 29 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2008.