ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 343/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta R.M. a chemat în judecată Casa de Pensii

a Municipiului București, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și

pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea hotărârii nr. 16407 din

15 februarie 2006 emisă de aceasta.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a născut la data de 25 decembrie 1944 în comuna Sinoe,

județul Constanța, în perioada strămutării părinților săi, ca urmare a Tratatului

de la Craiova din 6 septembrie 1940 semnat între România și Bulgaria. A mai arătat

că tatăl său, numitul R.G., are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și

că în cazul ei, în mod greșit pârâta nu i-a apreciat probele depuse în susținerea

cererii, dispunând neîntemeiat respingerea acesteia.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1441

din 29 mai 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii

nr. 16407 din 15 februarie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o

nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000 pentru perioada 25 decembrie 1944-06 martie 1945, începând cu data

de 01 ianuarie 2007.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că legea nu prevede în mod expres ca persoana în cauză

să fi fost efectiv strămutată, ci să fi suferit persecuții din motive etnice, or,

în mod evident, reclamanta a suferit de pe urma schimbului de populație ale cărei

efecte s-au extins în timp și asupra persoanelor care s-au născut imediat după ce

părinții lor au fost strămutați.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii

a Municipiului București, care a susținut, în esență, că nici reclamanta și nici

familia acesteia nu puteau fi persecutați etnic, întrucât aceasta s-a născut în

România la data de 25 decembrie 1944 și nu a părăsit niciodată teritoriul țării,

or persecuția etnică a fost exercitată asupra cetățenilor români aflați pe teritoriile

ocupate, de către autoritățile străine.

Examinând cauza în raport

cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se într-una din situațiile strict determinate de lege.

Prin normele de aplicare

a ordonanței aprobată prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate

decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum

și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat

bilateral.

Nu poate fi primită critica

din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940 a avut o

perioadă limitată de punere în aplicare și astfel persoanele născute după scurgerea

celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate.

Această concluzie rezultă

din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturi compensatorii

nu cuprinde vreo limitare în această privință.

Cum reclamanta s-a născut

la data de 25 decembrie 1944 în comuna Sinoie, județul Constanța, unde părinții

săi erau strămutați din motive etnice în urma Tratatului încheiat la Craiova între

România și Bulgaria la data de 06 septembrie 1940, incontestabil ea a suferit aceleași

consecințe nefavorabile ce au decurs din statutul de refugiați al părinților săi

astfel că, pe bună dreptate, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei să emită

o nouă hotărâre reclamantei, prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al

Legii nr. 189/2000 pentru perioada 25 decembrie 1944-06 martie 1945, începând cu

data de 01 ianuarie 2007.

Față de considerentele

expuse și având în vedere că nici din oficiu nu se constată temeiuri de casare a

sentinței, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1441 din

29 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2008.