ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 363/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, la data de 22 februarie 2007

reclamantul P.N. a solicitat în contradictoriu

cu Casa de Pensii a Municipiului București anularea hotărârii nr. 16404 din 31

ianuarie 2007, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii

nr. 189/2000, cu motivarea că a fost strămutat, la data de 07 septembrie 1940, din

Bulgaria în România, ca efect al Tratatului bilateral de la Craiova.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1385

din 23 mai 2007, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta

să recunoască reclamantului beneficiul drepturilor solicitate pentru perioada 30

iunie 1942-06 martie 1945, începând cu data de 01 februarie 2007.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, în speță, sunt îndeplinite cerințele art. 1 din O.G.

nr. 105/1996, aprobată prin Legea nr. 189/2000 întrucât din interpretarea teleologică

a prevederilor ordonanței rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite,

atât celor care au suferit persecuțiile în mod direct, cât și celor care a suferit

persecuțiile în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra

lor.

Pe cale de consecință,

instanța a apreciat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții

săi au fost nevoiți să se strămute din localitatea de domiciliu, a suferit toate

consecințele nefavorabile și prejudiciile pe care le-a suferit familia sa, ca urmare

a persecuțiilor etnice exercitate.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București

invocând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a susținut că,

în condițiile în care reclamantul s-a născut după un an și nouă luni de la data

schimbul obligatoriu de populație, stipulat prin Tratatul de la Craiova, pe teritoriul

României, nu poate invoca, în beneficiul său, părăsirea domiciliului ca urmare a

persecuției etnice suferite.

S-a susținut de asemenea

că în acest sens pledează și textul Tratatului de la Craiova potrivit căruia transferul

de populație dintre cele două țări urma să se facă într-un interval de 3 luni, calculat

de la data schimbului instrumentelor de ratificare, de unde rezultă că numai persoanele

care, la data semnării tratatului, locuiau în teritoriile ce urmau a fi evacuate,

îndeplinesc cerințele legale pentru a beneficia de dispozițiile legii.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins, pentru urătoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1996, aprobată prin Legea nr. 189/2000 de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în

România cu începere 06 septembrie 1940, până la 06 martie 1945, a avut de suferit

persecuții etnice după cum urmează: „c) a fost strămutată în altă localitate decât

cea de domiciliu”.

Normele de aplicare a

ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, în art. 2, au asimilat persoanelor

strămutate pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul

schimbului de populație, ca efect al tratatelor bilaterale.

Textele legale au avut

în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de

cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada

strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe,

au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul legii este acela al acordării

unor drepturi compensatorii.

Rezultă în acest context

că nici textul Tratatului de la Craiova, astfel cum a fost invocat în motivele de

recurs și nici dispozițiile legislației civile privind drepturile recunoscute, încă

de la concepție, copiilor concepuți, dacă s-au născut vii, nu prezintă relevanță

din punct de vedere al recunoașterii calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În concluzie, intimatul-reclamant,

născut pe teritoriul României la data de 30 iunie 1942, cu alte cuvinte în intervalul

reglementat prin dispozițiile Legii nr. 189/2000, este îndreptățit, așa cum corect

a stabilit instanța de fond, să beneficieze de drepturile acordate prin acest act

normativ.

Pentru aceste motive,

constatând că potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu există

motive de casare sau modificare, a sentinței pronunțate de instanța de fond, Curtea

va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1385 din

23 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2008.